09/04/2025
🌀 Despre Moșteniri nespuse
Zilele trecute m-am văzut cu bunica. Are aproape 80 de ani. Încă îmi dă ouă de țară de la găinile ei, pe care le îngrijește cm poate.
Am întrebat-o despre război. A zâmbit și mi-a zis că a fost concepută în acea perioadă, iar tatăl ei a fost în război timp de 7 ani. Ultima dată a venit pe jos acasă din Odessa. Dar s-a întors.
Ea a fost crescută doar de mama ei, care tocmai pierduse un copil în haosul războiului. Trei frați și o mamă în doliu.
Așa a început povestea ei.
Bunica mea ne-a crescut pe mine și pe frații mei.
I-am spus de multe ori „femeia Vulcan”. Era mereu încordată, furioasă, războinică. Dar acum încep să înțeleg de ce.
Era liniștită doar când gătea.
Când făcea sarmale, plăcinte, mâncare cu suflet.
A avut toată viața grijă de bunicul. L-a monitorizat, l-a vegheat. Pentru că el era singura ei siguranță. Și dacă i s-ar fi întâmplat ceva, ce s-ar fi ales de ea și de cei patru copii?
Asta nu e doar grijă. E hipervigilență. E codependență.
Mama i-a urmat pașii: anxietate, control, curățenie compulsivă, rigiditate, perfecționism. Tot ea, tot „femeia Vulcan”.
Tot acest lanț de femei Vulcan ne arată cât de greu le-a fost să-și simtă emoțiile cu adevărat.
Pentru ele, emoțiile erau periculoase, tulburătoare sau pur și simplu inutile când aveai de supraviețuit.
Așa s-a pierdut, încet-încet, abilitatea de a-și gestiona emoțiile cu blândețe.
Așa s-a pierdut conexiunea cu propriul corp – cu semnalele lui, cu limitele, cu nevoile.
Emoțiile se transformă în control. În furie. În tensiune fizică.
Dar ele tot acolo sunt, așteptând să fie văzute.
Mult timp așa a fost și pentru mine...
Ce vreau să spun cu povestea asta?
🌱 Preluăm atât de mult din ceea ce au fost ceilalți.
Chiar și atunci când ne promitem că „nu vom face la fel”.
Chiar și când judecăm. Pentru că suntem loiali. Pentru că i-am iubit.
Dar istoria – ca să nu o repeți – trebuie mai întâi să o cunoști.
Asta e cunoașterea de sine.
Nu e un moft. Nu e un lux.
Este o alegere esențială dacă vrei să trăiești în acord cu sufletul tău, nu cu trauma familiei tale.
Cunoașterea de sine înseamnă și să înveți să stai cu emoțiile tale, fără să le alungi.
Să le recunoști. Să le lași să circule prin corp.
Pentru că nu poți vindeca ce nu simți. Și nu poți simți dacă nu ești prezent(ă) în corpul tău.
Reconectarea cu corpul este un pas esențial spre eliberare.
E felul în care începem să alegem altceva decât au ales ai noștri.
✨ Tu ce vrei să trăiești? ✨ Ce vrei de la relațiile tale? ✨ Cum vrei să îți crești copiii?
Și mai ales: 💭 Ce stări, gânduri sau comportamente ai preluat fără să-ți dai seama?
Răspunsurile sunt în corpul tău. În modul în care simți. În modul în care mănânci.
În viața pe care o trăiești azi — dar care poate deveni viața TA, nu a strămoșilor tăi.
Psih. Lazăr Adelina
