18/02/2026
Efectul Zeigarnik și conflictele neîncheiate
Efectul Zeigarnik, descoperit de psiholoaga Bluma Zeigarnik, arată că ne amintim mai intens și mai persistent lucrurile neterminate decât pe cele finalizate. În 1922, Zeigarnik a observat cm chelnerii dintr-o cafenea vieneză gestionau fără să-și noteze comenzile lungi și sofisticate ale clienților. După finalizarea acestora, niciunul nu-și putea aminti vreo comandă pe care o dusese la bun sfârșit. Efectul Zeigarnik ne arată ca ne amintim mai bine treburile nefinalizate decât pe cele cu care ne-am încheiat socotelile.
💔 Cum funcționează acest efect în conflictele de cuplu?
În relații, conflictele neterminate sunt echivalentul „sarcinilor nerezolvate”. Dacă o discuție se încheie prin: retragere, tăcere ostilă, schimbarea subiectului, lasă că vorbim altădată, creierul nu percepe conflictul ca fiind închis. Tensiunea rămâne astfel activă.
Amintirea devine mai puternică decât evenimentul în sine. Din cauza efectului Zeigarnik reluăm mental scena, reinterpretăm replicile, adăugăm intenții negative, retrăim emoția. Astfel, conflictul se amplifică intern chiar dacă la exterior pare „încheiat”.
De ce împăcările autentice sunt atât de puternice?
Când conflictul se încheie prin: asumare, explicație sinceră, validarea emoțiilor, reparare, tensiunea psihologică se dizolvă. Creierul primește „închidere”. De aceea, conflictele rezolvate corect tind să fie uitate mai repede și chiar pot întări relația.