Razvan Biris. Psiholog

07/08/2025

Pentru alte sfaturi utile despre cuplu, vă puteți programa 🙂

07/08/2025

06/08/2025

Forțându-ți copilul să împartă jucăria lui preferată, nu îl înveți generozitate.
Îl înveți că limitele lui nu contează și că nu are dreptul la proprietatea sa.

Faci asta în numele unei virtuți nobile pe care tu, adult, dealtfel nu o practici deloc...
„A împărți înseamnă a fi bun”, îi spuneți râzând, în timp ce îi luați jucăria din mâini.
Vrei să crești un copil care nu este egoist. Te mândrești cu asta.

Să spunem lucrurilor pe nume:
Îl înveți să se supună.

Învață că „al meu” este un cuvânt urât.
Învață că bunurile lor nu sunt cu adevărat ale lor și pot fi luate în orice moment pentru a face pe plac altcuiva.
Învață că dorința lor de a păstra ceva în siguranță este un sentiment de care să le fie rușine.

Adevărata generozitate este o alegere, nu o poruncă.

Vine dintr-un loc de siguranță, de la un copil care știe că este responsabil pentru propriile bunuri și poate alege să împartă. Da, când își dorește. Și dacă nu, e ok.

Mai întâi, învață-i puterea lui „NU”.

Numai atunci „da”-ul lor poate fi un act autentic de bunătate, nu un act de supunere forțată.

Autor: Arsalan Moin

04/08/2025

Am revenit cu materialul promis despre infidelitate:
Despre relații avem, adesea, așteptări nespuse, idealizate.
Una dintre cele mai adânci e convingerea că o relație „ar trebui” să dureze pentru totdeauna. Că dacă iubim, totul se va alinia perfect. Că „al meu” și „a mea” sunt firești, de parcă partenerul devine un obiect, nu o ființă vie, liberă, aflată într-un parcurs propriu.
Când apare infidelitatea, durerea e reală, dar uneori modul în care o interpretăm adâncește și mai mult rana: „Cu ce am greșit?”, „Ce are cealaltă persoană și eu nu am?”, „Cum ai putut să-mi faci una ca asta?”
Ajungem să luăm infidelitatea personal, ca o etichetă a propriei insuficiențe. Sau ca o încălcare a unui „contract” nescris, dar absolut.
Și apoi? Unii aleg să plece. Alții aleg să rămână.
Dar rămânem cu adevărat dacă pedepsim luni sau ani de zile? Sau doar stagnăm, captivi într-o amintire dureroasă?
A trece peste înseamnă a reface relația pe alte baze, nu a reveni la ce era. E un proces dificil, dar nu imposibil — dacă alegem vindecarea, nu răzbunarea.
De cealaltă parte, cel care înșală își justifică adesea fapta: „N-ai fost atent(ă) la mine.”, „Mă simțeam singur(ă).”, „Mereu mă criticai.”
Adevărul? Infidelitatea e o alegere. Una ce spune mai multe despre cel care o face, decât despre cel care o primește. A da vina pe partener este o evitare a responsabilității și o închidere a drumului spre orice fel de reparare.
Infidelitatea nu este, automat, sfârșitul unei relații. Dar este, fără îndoială, sfârșitul unei iluzii.
Iar ceea ce urmează depinde de doi oameni dispuși să se privească sincer, fără idealuri, fără posesivitate, fără mască.

31/07/2025

Deocamdată las doar acest pasaj aici.
Urmează discuția mai amplă despre subiect.

https://www.facebook.com/share/r/1CHkXCCG7G/

29/07/2025

A-i spune copilului tău „Te iubesc” este important.
A-i spune copilului tău „Am greșit, îmi pare rău” este revoluționar.
Una îl învață că este iubit. Cealaltă îl învață caracter.

Majoritatea părinților nu își vor cere niciodată scuze copilului lor.
Își vor justifica greșeala. Vor da vina pe comportamentul copilului. Își vor lăsa mândria să învingă.
Egoul lor este prea fragil pentru a admite propriului copil că nu este perfect.

Iată adevărul inconfortabil.
Când refuzi să-ți ceri scuze, nu-ți înveți copilul să respecte autoritatea.
Îl înveți că puterea este un scut pentru comportamentul rău și că a greși este rușinos.

Dar când îți privești copilul în ochi și spui „Îmi pare rău”, îi oferi un dar profund.
Îl înveți că integritatea este mai importantă decât mândria.
Îl înveți că relațiile sunt suficient de puternice pentru a face față adevărului.
Îl înveți că adevărata putere este capacitatea de a-și asuma eșecurile.

Copilul tău nu are nevoie de un părinte perfect.
Are nevoie de unul sincer.
Înghite-ți mândria. Va fi cea mai mare lecție pe care le-o vei da vreodată.

Autor: Arsalan Moin