29/08/2025
Iată o poveste metaforică care ilustrează cele patru stiluri de atașament (securizant, anxios, evitant și dezorganizat) precum și rolul psihoterapeutului în înțelegerea stilului propriu și a modului în care ne influențează relațiile de la maturitate:
Într-o pădure trăiau patru copaci tineri. Fiecare crescuse dintr-o sămânță care fusese plantată în condiții diferite, iar felul în care își întindeau rădăcinile și își deschideau crengile către soare spunea multe despre povestea lor.
Primul copac, Copacul Încrezător, își întindea crengile în toate direcțiile, sigur că soarele îl va lumina și ploaia îl va hrăni. Rădăcinile lui erau adânci, iar vântul nu-l speria. Când venea o furtună, știa că va trece. „Am învățat că pot conta pe pământ și cer,” șoptea frunzelor.
Al doilea, Copacul Neliniștit, își întindea crengile prea repede și prea sus, tremurând mereu că nu va primi destulă lumină. Dacă norii acopereau cerul, frunzele lui plângeau: „Soarele mă va părăsi... trebuie să mă agăț!” Avea rădăcini, dar nu foarte adânci, pentru că toată energia lui era în grabă și neliniște.
Al treilea, Copacul Evitant, stătea cu crengile strânse, de parcă soarele ar fi fost un pericol. „Nu am nevoie de el, mă descurc singur,” își spunea. Rădăcinile lui erau adânci, dar nu se conectau cu izvoarele de apă – îi era teamă să depindă de ceva. Părea puternic, dar în adâncuri era singuratic.
Al patrulea, Copacul Temător, își deschidea uneori crengile către soare, dar apoi le trăgea înapoi, temându-se de furtuni. „Vreau căldura, dar dacă mă rănește?” Își împletea rădăcinile încâlcit, nesigur pe unde să crească. Trăia într-o pendulare continuă între dorință și frică.
Într-o zi, prin pădure a trecut un Grădinar Înțelept – un psihoterapeut al lumii arborilor. El nu a încercat să schimbe copacii peste noapte. S-a așezat lângă fiecare și a ascultat povestea solului din care veniseră, ploile și furtunile care îi modelaseră. Le-a arătat cm trecutul nu le definește pentru totdeauna coroana.
„Copacule Neliniștit,” i-a spus, „lumina nu pleacă doar pentru că norii se adună. Hai să înveți să-ți trimiți rădăcinile mai adânc, ca să te simți în siguranță și când cerul e gri.”
„Copacule Evitant,” a șoptit altuia, „nu trebuie să-ți ascunzi crengile de soare. Încet, poți să le întinzi fără teamă. Nu ești singur.”
„Copacule Temător,” l-a încurajat pe al patrulea, „poți învăța că apropierea nu înseamnă întotdeauna durere. Pas cu pas, vom explora împreună lumina.”
Grădinarul le-a mai spus:
„Felul în care ai învățat să crești a fost răspunsul tău la solul și vremea din copilărie. Dar acum, în pădurea maturității, poți învăța noi moduri de a trăi. Poți afla cm să ai rădăcini mai adânci, să primești soarele fără teamă și să te legi armonios de ceilalți copaci. Nu ești definit de furtunile de ieri. Atașamentul este rădăcina felului în care crești. Dar rădăcinile se pot întări, se pot vindeca. Eu nu îți dau soarele, dar te ajut să-l lași să te atingă. ”
Astfel, fiecare copac a început o călătorie de cunoaștere. Unii au învățat să nu se mai agațe cu disperare de lumină, alții au descoperit că nu trebuie să fugă de ea, iar cei mai temători au învățat să aibă încredere că apropierea nu aduce doar durere, ci și creștere.
Și astfel, copacii au înțeles ceva ce nu știau înainte: nu erau condamnați să rămână pentru totdeauna așa cm erau. Rădăcinile lor puteau fi întărite, crengile puteau fi deschise, iar frica putea fi domolită.
Psihoterapeutul este grădinarul care nu schimbă natura copacului, dar îl ajută să-și crească rădăcini sănătoase și să primească lumina fără frică.
Lecția este aceasta: Stilul tău de atașament este povestea felului în care ai învățat să iubești și să fii iubit. Îl poți înțelege, îl poți vindeca și poți scrie un capitol nou. Un terapeut nu îți schimbă esența, dar îți arată cm să-ți lași rădăcinile să se hrănească și crengile să atingă soarele fără teamă.
Dacă vrei să participi la atelierul meu gratuit din septembrie despre cm lucrăm cu metafora în psihoterapie și consiliere psihologică, scrie în comentarii "interesat".
