09/05/2023
Din depărtare școala e animată, veselă, colorată, se aud glasuri de copii care vorbesc, râd, cântă. Dacă te apropii sunt șanse mari să auzi comentarii ironice, priviri cu subînțelesuri, semne amenințătoare, să auzi apelative neplăcute, râsete jignitoare, chiar lovituri, îmbrânceli, piedici, alte scene dramatice, dar și priviri rușinate, triste, încruntate.
E atata violenta in scoli, violenta de care suntem cu totii responsabili.
Langa copii sunt intai parintii, apoi educatorii, apoi scoala, apoi societatea. In aceasta ordine.
Așa că azi m-am gândit să scriu despre: 4 obiceiuri ale familiei care pot menține comportamentele neadecvate la copilul tău:
1. strategii de disciplinare deficitare – părinții care pun accentul pe pedepsirea copiilor, pe criticarea lor pentru comportamentele nedorite, încurajează fără să vrea perpetuarea acestor comportamente ale lor. În aceasta situație, relația dintre copil si părintele care pedepsește se deteriorează, iar copilul se simte neiubit si neacceptat.
La fel de dăunător este si stilul inconsecvent de disciplinare – uneori un anumit comportament este ignorat, altădată este sancționat. În această situație copilul devine confuz, nu știe care sunt așteptările adulților cu privire la comportamentul lui. Confuzia creează frustrare și crește probabilitatea de a manifesta emoții negative, de exemplu furie.
De preferat ar fi ca părinții să adopte un stil de disciplinare pozitiv – care să se axeze pe identificarea comportamentelor adecvate ale copilului și lăudarea lor, oferirea de explicații în legătură cu dezaprobarea unui comportament, dar si pe consecvența în sancționarea comportamentelor indezirabile.
2. controlul excesiv – copiii părinților care impun atitudini sau comportamente, fără a oferi explicații și fără a ține cont de modul în care copiii percep situația, pot avea comportamente de sfidare (opoziție fățișă prin crize de plâns, plânsete, smiorcăieli, refuzul asumării responsabilității pentru propriile comportamente). Alternativa sănătoasă ar putea fi ca părinții să descrie copiilor așteptările legate de comportamente (ex.”Mă aștept de la voi, frații, să vă faceți un program de utilizare al calculatorului”).
3. lipsa de monitorizare – copiii care petrec mult timp singuri, fără a fi supravegheați de părinți, dobândesc adesea o maturitate prematură, pe care nu reuțesc să o gestioneze pentru a face cele mai adecvate alegeri. Frecvent agresivitatea și sfidarea sunt consecințele lipsei de încredere a copilului în adult și a pierderii autorității părinților în ochii copiilor lor. Uneori lipsa de monitorizare parentală tinde să fie asociață cu alte probleme -violența domestică, abuzul de alcool/droguri sau chiar cu probleme mentale ale părinților (depresia, comportamente antisocial).
De preferat ar fi ca părinții să supravegheze și să monitorizeze comportamentele copiilor, conform vârstei, manifestându-și astfel preocuparea față de ei. Timpul petrecut de părinte împreună cu copilul, dar mai ales calitatea interacțiunilor-părinte copil (discuțiile, oferirea suportului în dobândirea unor cunoștințe sau dezvoltarea unor abilități de cțtre copil) ajută la formarea și consolidarea unei relații bazate pe încredere. Monitorizarea parentală se modifică o dată cu creșterea copilului.
4. atitudinile față de reacțiile emoționale negativele ale copiilor – părinții care își critică excesiv copiii (”Să nu plângi ca o fată”) sau le minimalizează reacțiile emoționale (”Tu ești un copil, n-ai motive să fii furios”) le transmit implicit mesajul că anumite emoții nu sunt potrivite.
Copiilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a-și explora propriile reacții emoționale, iar rolul părinților este de a-și ajuta copiii să exprime propriile emoțiile într-un mod constructiv. Copiii cărora li se oferă asemenea oprtunității de învățare de către părințisunt mai bine pregătiți să facă față conflictelor și să le gestioneze fără a acționa negativ. (după Benga, O., Băban, A, Opre, A. Strategii de preventie a problemelor de comportament, ASCR, 2015).
sursă foto:https://www.pexels.com/
