31/10/2025
Octombrie 2023
Ultimele zile au venit cu mult material de procesat. Emotional insa si situatii din viata personala care au avut nevoie de prezenta mea toata.
Astazi va scriu despre cm e sa fi acel membru din familie diferit, oaia neagra, tap ispasitor.
Fiecare alegere a mea o fost o provocare si o surpriza pentru cei din familie. De la felul in care imi alegeam hainele, prietenii, activitatile, muzica sau ceea ce mancam.
Probabil le-ar fi fost mult mai usor sa fac alegeri asemanatoare cu cele ale cunoscutilor lor. De multe ori mama sau tata veneau suparati acasa pentru ca prieteni ai lor le spuneau cm pot sa ma lase sa ma imbrac asa (in still amestecat punk& hip hop) de ce-mi permit sa merg cu rolele prin oras cu o trupa intreaga de baieti, sau de ce umblu cu persoane care asculta si se imbraca rock.
Eram mult prea in afara normei si asta aducea rusine.
Bineinteles ca eu alegeam toate acestea pentru ca in intensitatea trairii simteam autenticitatea si sufletul. Acesti oameni chiar daca uneori tulburati sau amestecati, transmiteau in acord cu interiorul lor, asta fiind o valoare principala pentru mine, inca de cand eram mica.
Am intampinat dificultati in a fi inteleasa sau sustinuta de fiecare data cand nu ma acordam cu alegerile obisnuite, adica mai mereu. Cand mi-am ales liceul -se dorea un mate-info, eu am ales arte; cand a murit tatal meu -nu facea sens pentru mine sa urmez toate procedurile, doar pentru ca asa se face, tatal meu ne credea in ele, astfel nu am purtat doliu; cand mi-am ales meseria -mult timp nu au inteles cei din familie rolul unui terapeut, unii dintre ei inca nu chiar stiu cu ce ma ocup, sa nu mai mentionez de specializarea ca death doula, unde se ingrozesc si vor repede sa sarim peste acest subiect. Nunta noastra a fost una mica cu 25 persoane, exact pe sufletul nostru, dar nu asa cm si-au fi dorit parintii, iar de aici nu mai mentionez pentru ca cu atat mai mult la maturitate, alegerile au fost cu totul din adancimea sufletului.
Astfel doar citind aceste randuri va puteti inchipui cat de provocatoare a fost dinamica in familie, cate discutii si probleme s-au iscat din incapatanarea de a-mi ramane fidela esentei. A fost a naibii de intens, dureros, cu foarte multe incertitudini si multa singuratate, cu sentimentul de a fi stricata sau inadecvata.
De aceea, acum simt si vad totul mult mai clar si asezat. Si e in mine un sentiment de acasa si siguranta ca ceea ce izvoraste din inauntrul meu fie in lumina fie din durere, e ceea ce am nevoie in slefuirea mea 💎.
Chiar si asa ecoul mediului in care am crescut ma testeaza mereu, si uneori doreste sa ma atraga in victimizare, critica si dezolare, imi iau timpul necesar de pauza, introspectie si suport astfel incat sa imbratisez acea parte si sa o integrez in aici si acum. E o munca de prezenta si detasare in fiecare moment!
🤍L.
Dinamica familiei toxice și cei intensi, sensibili și dotati.
A fi părintele unui copil sensibil și dotat emoțional are propriile sale recompense. Cu toate acestea, părinții trebuie să fie foarte maturi și foarte conștienți. Mulți nu au tot ce este necesar. De cele mai multe ori, părinții nu își exploatează sau abuzează în mod intenționat copiii sensibili – înțelegerea sau experiența lor limitată pur și simplu ia ce e mai bun din ei.
Familiile copiilor cu intensitate emoțională ajung de obicei să abordeze situația într-unul din două moduri; își permit să iubească copilul, sau îl resping pe copil pentru ciudatenia lui. Într-un experiment realizat de Andrew Solomon, care a presupus interviuri cu peste 400 de familii, s-a observat că, în cazul unor copii atipici, viitorii părinți “buni” erau extraordinari, făcând eforturi suplimentare dacă era nevoie, iar cei care ar fi “răi” părinţii erau de-a dreptul abuzivi. El a concluzionat că a avea un copil excepțional exagerează tendințele parentale.
Trauma complexă cauzată de o dinamică familială toxică este dăunătoare deoarece este de obicei
invizibilă.
La suprafață, arătăm bine. Ni s-au asigurat toate lucrurile materiale de care aveam nevoie; îmbrăcăminte, mâncare etc. Dar felul în care ne simțim în interior nu coincide cu ceea ce înfățișează aspectul nostru. Există uneori presiunea de a menține iluzia unui „copil normal fericit dintr-o familie normală fericită”. Părinții noștri și societatea ne spun că suntem bine, dar faptul că nu ne-am simțit așa crescând ne face confuzi.
„Trauma este personală. Nu dispare dacă nu este validata. Când sunt ignorate sau invalidate, țipetele tăcute continuă sa fie auzite în interior.”
— Danielle Bernock
Dinamica familiei toxice 1: țapul ispășitor
Când copiii sensibili din punct de vedere emoțional s-au născut în familii neuro-tipice, a fost dificil pentru familie să-i înțeleagă. Ca atare, ei au devenit repede stigmatizati; „cel diferit” sau „copilul dificil”.
Este nevoie de multă răbdare, maturitate și putere pentru a crește un copil intens și sensibil emoțional. Cu toate acestea, din tot felul de motive, de la traume la incapacități emoționale, nu toate familiile pot face acest lucru. Într-o familie sănătoasă, ar trebui să existe suficientă libertate pentru ca fiecare membru să se exprime ca indivizi. Dar în familiile cu toleranță redusă față de diferențe, copilul devine țapul ispășitor; oaia neagră a familiei.
A fi țap ispășitor poate să nu însemne că familia noastră nu ne-a iubit. De obicei, oamenii recurg să facă un țap ispășitor al unui individ pentru a evita să se confrunte cu
propriile tulburări emoționale.
De îndată ce cineva este țap ispășitor, familia va încerca să rămână așa, astfel încât să nu aibă de-a face cu propriile probleme sau vulnerabilități. Când încercăm să ne schimbăm sau să plecăm, putem fi șantajați sau manipulați emoțional.
Următoarele pot indica faptul că ați fost țap ispășitor:
Ai fost criticat pentru atribute sau caracteristici înnăscute precum sensibilitatea și intensitatea.
Etichete de nume precum „ciudat”, „problemă” etc.
Primești un tratament inegal în comparație cu frații tăi.
Greșelile sau erorile tale au fost disproporționate și au fost pedepsite mai mult decât era necesar.
Nu ți s-a acordat suficientă atenție când ai fost agresat.
Nimănui nu i-a păsat suficient să te cunoască, să te înțeleagă sau să te asculte.
Familia ta a respins sau a redus realizările tale.
Odată adoptat, ni se pare că acest rol de țap ispășitor este greu de scuturat, chiar și ca adult. S-ar putea să purtăm această identitate asumată toată viața.
Deși s-ar putea să înțelegem din punct de vedere intelectual mai târziu în viață că nu noi am fost cauza problemelor de familie, trecerea de la urârea de sine la iubirea de sine necesită o vindecare emoțională profundă. Trebuie să știm că nu am fost niciodată cauza haosului în familie; nici noi nu am fost responsabili pentru rezolvarea problemelor. Pentru a se vindeca, copilul din noi trebuie să treacă de la negare la furie până la găsirea în sfârșit a libertății și eliberării.” Imi Lo
Art by Emilia Dziubak
