Cabinet Individual de Psihologie Campean Ioana

19/11/2025

„Nu vreau!”
„Nu!”
„Nu acum!”
„Nu-mi place!”
„Nu, eu aleg!”
„Nu merg!”
„Nu pun!”
„Nu spăla!”
„Nu asta!”
sunt cuvinte care, pentru un părinte, pot suna ca o provocare.
Dar în realitate, ele marchează una dintre cele mai importante etape din dezvoltarea copilului: nașterea sinelui.

În jurul vârstei de 2 ani, în creierul copilului are loc o reorganizare majoră. Aria frontală, cea care mai târziu, va fi responsabilă de controlul impulsurilor și de luarea deciziilor, începe acum să se activeze. Doar că este încă imatură.

Copilul simte în el o dorință puternică de autonomie, dar nu are încă abilitățile emoționale pentru a o gestiona.

Acel nu, rostit atât de des, nu este o opoziție față de părinte, ci o formă de afirmare de sine.
În plan emoțional, trăiește intens nevoia de a se simți separat, dar totuși conectat.
Prin refuz, el caută să descopere unde se termină lumea lui și unde începe a noastră.

De fapt, a spune nu este un act de curaj. Este prima încercare a copilului de a se defini ca persoană distinctă. Pentru el, fiecare refuz e o încercare de a testa granițele relației, nu de a o rupe.

Ca părinți, avem un rol delicat și frumos în acest proces.

1.Primul pas este să nu o luăm personal. Refuzul nu este lipsă de respect, ci un exercițiu de afirmare.

2.Apoi, putem oferi alegeri reale, nu iluzorii.
„Vrei bluza roșie sau cea albastră?” în loc de „Te îmbraci acum?”.
În felul acesta, îi oferim libertate în siguranță, îi arătăm că are putere de decizie, dar și limite clare. Este important să păstrăm limitele cu calm și claritate. Copilul are nevoie să știe că adultul rămâne ferm și blând în același timp.

3. Putem valida emoția fără să cedăm limitei:
„Văd că nu vrei. Ți-ar plăcea să decizi tu. Te înțeleg.”
Validarea nu înseamnă că renunțăm, ci că îl ajutăm să se simtă văzut.

4.Iar atunci când momentul devine tensionat, e esențial să lăsăm loc de reparare.
Reconectarea este cheia: o îmbrățișare, o privire caldă, un „am fost amândoi supărați, dar suntem bine acum”.

Pentru că relația se vindecă în felul acesta, iar copilul învață că iubirea nu dispare când apare un „nu”.

Refuzul nu este un zid între părinte și copil, ci un pod în construcție.
Prin el, copilul învață să spună nu lumii, pentru ca mai târziu să poată spune da propriei persoane.

08/11/2025

"De ce nu îmi e bine?"
1. Pentru că îţi faci rău singur/ă mereu. Nu ai grijă de corpul tău, nu îţi pasă de starea ta emoţională, nu te consideri demn de afecţiunea ta. Totul e înaintea ta, tu eşti pe ultimul loc. Cine a decis că meriţi asta? Chiar tu.
2. Pentru că ai un stil de viață haotic, nu eşti disciplinat: totul este exagerat sau absent, de la obiceiuri alimentare la alegeri sentimentale. Treci de la o extremă la alta, totul fiind extrem de intens. Predictibilitatea nu este plictisitoare, atunci când este dublată de alegeri înțelepte şi o viață constructivă.
3. Nu ai încredere în judecata ta. Fie te-ai pus mereu la colț, fie te-ai supraevaluat, astfel încât nu te bazezi pe deciziile tale decât dacă altcineva le validează. Depinzi de validarea celorlalţi drept expresie a valorii tale personale=> neîncredere în raţionamentul propriu şi nevoie de aprobare(chiar tacită) a celorlalţi.
4. Trăieşti în trecut. Stai doar în ce a fost, rememorezi la infinit tot ce nu a mers, ignori cu desăvârşire momentul prezent.
5. Trăieşti în viitor. Viața ta e doar despre "ce va fi, cândva, nu ştiu când". Eşti deconectat de la singurul moment în care exişti cu adevărat, momentul prezent.
6. Eşti invidios. Îți e ciudă pe ce fac alţi oameni. Urmăreşti disperat să vezi ce au făcut alţii, când personajului principal din viața ta nu îi mai scrie nimeni povestea. Dacă autorul a plecat, personajul nu mai există. Cât eşti ocupat cu poveştile altora, a ta rămâne nescrisă. De tine. Că vine altcineva să o scrie în locul tău= te trezeşti victimă în propria viață.
7. Eşti zgârcit. Cu timpul, cu banii, cu afecţiunea. Economiseşti iubirea, nu foloseşti cuvinte frumoase, ţii deoparte hainele bune. Aştepţi mereu "ocazia aia specială" ca să trăieşti. Ce crezi, ocazia e fiecare clipă pe care te zgârceşti să o experimentezi.
8. Eşti tolerant cu obiceiurile tale proaste, şi te consolezi că ai suferit mult, de asta eşti dependent de oameni/trăiri/activităţi toxice. Nu. Îţi e lene să ridici şi să te lupţi. Cu tine. Să te vezi cm eşti şi să faci din tine omul ăla mişto pe care vrei să-l întâlneşti.
9. Te uiți doar la defecte, nu şi la calităţi. Observi doar răul din ce faci, nu binele. Te sancţionezi aspru, în timp ce oamenii din jur au voie să facă orice. Nu simţi recunoştinţă față de propria persoană, nu îți faci bucurii, nu íţi permiţi să spui "Nu" oamenilor care te fac să fii rău cu tine.
10. Vrei să controlezi viața. În loc să curgi odată cu ea, vrei ca viața ta să fie mintea ta. Dar tocmai asta e viaţa, o întâmplare, mereu neştiută, din care te întâlneşti cu tine în fiecare om din viața ta. Cu tine cel neştiutor, cu tine cel abuziv, cu tine cel victimă. De acolo se întâmplă vindecarea, de acolo vine schimbarea. Din tot ce devii cu fiecare emoţie şi gând pe care îl atingi cu trăirea ta. Aşa înveți, cm este frumoasă viața ta.

Sursa foto: Art World

04/11/2025

20/10/2025

Opozitionismul la copilul cu autism. Ma rog, nu doar la copilul autist, ci la orice copil. Un copil nu se naste opozitionist. Orice copil. Un copil devine opozitionist cu timpul. In general din doua motive. Ambele referitoare la consecintele comportamentelor lor.
Primul scenariu se intampla atunci cand apare revolta impotriva "sclaviei". Respectiv atunci cand un copil este pus sa faca eforturi in mod repetat fara sa primeasca vreo recompensa. Sau, ca sa fim precisi, ceva care el sa considere recompensator si prin urmare care sa i se para ca merita efortul. Mecanismul? Simplu. Cand ma fortezi in orice fel sa fac lucruri fata de care eu nu am niciun interes dar pentru care trebuie sa fac efort si nu imi oferi ceva in asa fel incat mie sa mi se para ca e un compromis decent, se numeste sclavie. Si proprietarii de plantatii sau nobilii egipteni le dadeau de mancare, de imbracat si un acoperis deasupra capului sclavilor. Ei considerau ca toate astea sunt suficiente si ca sunt chiar foarte generosi cand faceau asta. Doar ca scalvii nu considerau la fel. Asa ca de nenumarate ori in istorie, in felul asta au aparut revoltele. Nu e foarte diferit spre exemplu de un copil autist caruia in terapie i se ofera "recompense sociale" si cam atat. Care e o prostie in sine. Recompensa sociala nu exista pentru un copil autist. Eu unul am mai spus-o, le-as da tuturor adultilor/terapeutilor/psihologilor care lucreaza cu copilul autist un "Bravo" cand trebuie sa le dau bani pentru serviciile lor. Sa ii vad cam cat timp vor accepta recompensa asta pentru eforturile lor inainte de a se "revolta" si a deveni "opozitionisti". Respectiv a nu imi mai oferi servicii pentru acel "Bravo" al meu. Nu e tema acestui articol sa trecem in revista ce inseamna in interventiile ABA recompensa naturala, recompensa artificiala sau recompensa negativa spre exemplu.

Cel de al doilea scenariu in care apare opozitionismul e cel in care copilul este lipsit de consecinta naturala in cazul unor comportamente disruptive. Pur si simplu. De obicei la tipologia asta se adauga tantrumurile. Ca forma de comunicare. Respectiv parintele ii spune "NU" atunci cand copilul vrea ceva, copilul incepe sa planga si sa faca un tantrum, parintele cedeaza si spune "DA". In 99% din cazurile astea opozitionismul apare ca rezultat al acestor variatii in consecintele referitoare la dorintele copilului. Pentru ca in istoria lui, copilul a invatat ca poate sa controleze mediul prin intermediul tantrumurilor. De fapt opozitionismul de genul asta e mai degraba obsesie de control al mediului. Pentru ca cel mic nici macar nu intelege ca exista consecinte directe ale comportamentelor sale traind in fapt intr-o bula sustinuta de apropiati.

Opozitionismul si comportamentele, evident disruptive, pe care copilul le manifesta, sunt o forma de comunicare. Un mod prin care cel mic iti spune cm vede el lumea la momentul respectiv. Nimic mai mult. Si nu are legatura cu autismul. Ci cu ceea ce ii ofera mediul, la care el raspunde. In felul in care cei din jurul lui l-au invatat sa o faca. Ce poti face ca parinte? Cel mai important lucru as zice ca e sa incepi sa iti privesti copilul cu alti ochi. Al doilea lucru important ar fi sa incepi sa fii consecvent. Cand spui "NU", sa ramana "NU. Indiferent de ceea ce face el sa iti schimbe pozitia. Mai degraba, atunci cand esti obosit sau stii ca nu vei face fata tantrumului care va urma, sa spui "da", desi nu esti de acord. Mai bine asa decat sa te sucesti ulterior. La fel ar trebui sa faci si cand spui "DA". Trebuie sa te tii de cuvant. Si sa ramana "DA". Chiar daca tie ca adult iti pare ca contextul s-a schimbat si de fapt te grabesti, nu mai ai chef sau orice alta variabila mai importanta decat ceea ce promisesi ti se pare tie ca a aparut. Pentru ca ghici ce? Din perspectiva copilului nimic nu s-a schimbat.
Al doilea lucru pe care ar trebui sa il faci ca parinte e sa ... rogi un analist comportamental sa iti creeze o interventie personalizata, pe dinamica familiei tale si pe copilul tau, referitoare la controlul instructional. Te-ar putea ajuta sa controlezi situatia pana cand vei reusi sa echilibrezi lucrurile in viata voastra.

30/08/2025

Așa-numitele „oile negre” ale unei familii nu sunt un blestem... sunt căutătorii libertății în cadrul arborelui genealogic.

Sunt cei care nu reușesc să se integreze în ceea ce este stabilit, cei care încă de mici se pun întrebări, se revoltă și decid să meargă în sens contrar tradiției.
Ei suportă critici, judecăți și chiar respingere... dar, în fond, îndeplinesc misiunea cea mai profundă: rup lanțurile invizibile care îi leagă pe toți.

Oile negre vindecă, curăță și deschid căi care înainte nu existau.
În aparenta lor rebeliune se trezesc talentele adormite, dorințele ascunse și visele pe care generațiile anterioare nu le-au putut realiza niciodată.

Arborele va încerca să le rețină, să le forțeze să rămână într-un trunchi rigid și dureros. De aceea călătoria lor nu este niciodată ușoară: transformarea este întotdeauna incomodă.

Dar fiecare pas pe care îl face o oaie neagră este un dar:
o ramură nouă, mai autentică, mai liberă și plină de viață.

Nu lăsa pe nimeni să te facă să te îndoiești:
protejează-ți „ciudățenia” ca și cm ar fi cea mai valoroasă floare a copacului tău.
Ești visul împlinit al tuturor strămoșilor tăi.

✍️- Bert Hellinger