Psiholog Andrada Oprea

17/05/2025

Las și eu asta aici. O formă de non-propagandă. Apolitică. Umană.

Perioada în care ne aflăm vine cu provocări pentru fiecare: cu stres, cu anxietate, cu frică.
Frica naște agresiune, agresiunea naște și mai multă frică.
Și rezultatul? L-am văzut zilele astea peste tot.

Avem parte de o campanie politică foarte agresivă (din ambele părți): oamenii atacă oamenii, jignesc, amenință, se împart în tabere.Taberele creează dezbinare, învrăjbire, izolare, ură...
Toate acestea se simt la nivel fizic, psihic, în relațiile cu cei din jur – inclusiv cu cei dragi.

Eu am oameni dragi care votează cu o anumită parte și oameni dragi care votează cu cealaltă.
Oricare ar fi alegerea lor, îmi rămân la fel de dragi.
Și îndemn pe fiecare să facă același lucru.
Pentru că oamenii sunt mai mult decât votul lor.

Să ne ferim de propaganda violentă.
Să nu îndreptăm frica către cei din jur.
Să nu creăm în viața noastră același mediu pe care îl vedem pe social media – un mediu ocupat doar de ură.

✨ Vă îndemn să mergeți la vot, dacă simțiți, fără presiune, judecată sau frică.
✨ Este în regulă și dacă nu mergeți – este la fel de acceptabil din punct de vedere social.
✨ Vă îndemn să respectați deciziile și părerile celor din jur și să evitați conflictele pe subiecte politice.
✨ Vă reamintesc și că votul este confidențial și liber, iar fiecare are dreptul de a alege așa cm crede de cuviință.

P.S. Postarea asta nu e despre politică.
E despre noi.
Despre respect. Despre liniște. Despre sănătate mintală.
Despre a nu lăsa o luptă care nu ne aparține să ne dezbine.
Rămâneți oameni. Împreună.

26/11/2024

"Să fii bine cu tine."
Dar ce-o fi însemnând acest „să fii bine cu tine”? Mă întrebam și eu într-o perioadă, în timp ce căutam în exterior această stare de bine, care promitea și mai mult bine.
Dar „să fii bine cu tine” este mai mult o stare internă. Este despre a fi în contact cu toate părțile noastre rănite, vulnerabile, cele încă în dezvoltare, cele pe care ne este atât de greu să le acceptăm.
Și nu doar să fim în contact, ci să le oferim alinare unde este nevoie: să le acceptăm, să le recunoaștem, să le ascultăm, să le oferim siguranță și sprijin. Cu alte cuvinte, să ne oferim nouă tot ceea ce ne-a lipsit, ce n-am primit și ce a durut al naibii de tare.
Sigur că nu este extern acest „să fii bine cu tine”. Părțile noastre sunt în interior, iar de acolo începe călătoria către vindecare. Exteriorul se schimbă și el, după ce în interior se așterne liniștea. Liniște care, la rândul ei, necesită căutată și cultivată.
Căutăm în interior și cultivăm de acolo: devenim responsabili pentru vindecarea noastră, încercăm să avem un stil de viață echilibrat și construim o viață în care să fim cât mai în armonie cu noi înșine și cu lumea.
Aici, în poză, îmi ofeream timp pentru joacă. Îmi place mult să mă joc și să mă alint. În copilărie, mi-am reprimat această latură, pentru că era pedepsită dur cu bătăi. Acum, însă, îmi iese deseori la iveală, dar o recunosc, o accept și tare mult a ajuns să-mi placă.
Îmi amintesc ce discutam odată în propriile ședințe de terapie: cm lucrez la a construi o viață în care ușile nu se trântesc.
Și mă gândesc că, pentru mine, așa arată acest „să fiu bine cu mine”. Înseamnă să vindec pentru a mă simți liberă, în siguranță, acceptată – inclusiv cu părțile mele jucăușe. Și să nu duc mai departe o viață în care până și joaca era pedepsită.

#

25/10/2024

I will forget my name
And tell the people I am a stranger
I will take the flames
And burn the past, the present, my name

Oh God, take my name!
How much I hate my name
But then, I feel it slipping
I am afraid, I can't remember it...

Just a voice, the deepest
Just a flame, the fearless
And a name, the past,
Forget me, forgive me!

Scriam poezia asta cugetând la iertare, uitare, împăcare și totodată la durere, furie, umilință. Ma gândeam la numele meu, la trecut, la toate rănile de care am fugit și cum, până nu am început să le vindec, mi-au acaparat prezentul, cu totul. 
Îmi uram numele, și ca orice persoană rănita, îl uram pentru că aveam certitudinea că mă definește. Pendulam mereu între nevoia de a ma redefini și frica de a pierde o parte din mine. Mă chinuiam sa-l iert, sa-l uit, însă nu mă iertam pe mine, nu mă acceptam fix așa cm eram, cu un nume pe care voiam să-l uit adesea și cu un bagaj emoțional greu de care fugeam.
Ca în orice poveste despre suferință și abuz, furia nu iartă și iertarea înfurie. Pentru că nu putem să iertăm pur și simplu și nici nu este sănătos să pretindem că de iertare avem nevoie și după iertare "toate se uită, toate se vindecă".
Este necesar să simțim și să ne acceptăm. Acceptarea de sine, acceptarea noastră cu toate straturile adânci de emoții născute în urma suferinței, cu furia, cu frica, cu anxietatea, cu dependențele, cu tot ceea ce facem pentru a supraviețui atunci când suntem copii și suntem lăsati singuri, abuzați sau respinși. Acceptarea trecutului, în toate formele sale, este grea, dar poate singura cale prin care putem să ne simțim compleți, autentici și liberi.
Am fost o persoană foarte furioasă, vulcanică cm se spune în limbaj popular. Și pentru că eram furioasă, eram catalogată automat ca fiind rea. Mi se spunea că sunt rea, diabolică, și că nu merit iubire pentru asta (nici nu primeam de altfel). Mi s-a spus asta toată copilăria, și ca orice copil credeam că este adevărat (copii nu cred niciodată că adultii sunt cei cu probleme, ci cred că ei sunt defecți și de neiubit). Sigur, acum stiu că furia mea era un mecanism de apărare născut în urma abuzului fizic și psihic repetat.
(Continuarea în comentarii)

17/09/2024

Tot mai des văd cm iubirea este asociată cu lipsa, cu abuzul, cu nesfârșite conflicte, cu amărăciunea, cu suferința, cu durerea, cu gelozia, cu abandonul.
Relațiile sunt un camp de luptă, iar persoanele pe care le alegem ne devin inamici și triggere. Cu cât luptăm mai mult și furtuna emoțională este mai intensă cu atât credem că iubirea este mai reală.
Însă iubirea și relațiile sănătoase nu distrug.
Iubirea construiește, înțelege, echilibrează și vindecă.
Relațiile sănătoase sunt un spațiu de siguranță unde cei implicati cresc împreună, și construiesc un mediu bazat pe dezvoltare, suport și liniște.
Când credem că iubirea este opusul liniștii și trăim în relații toxice, înseamnă că am ales prin prisma suferinței din trecut, că vedem normalul ca pe un dezechilibru.
Și atunci, vom alege versiuni ale oamenilor care ne sunt cunoscuti, situații care ne sunt familiare chiar dacă acestea sunt disfunctionale.
Pentru a ne elibera trebuie să ne vindecăm. Și pentru a ne vindeca trebuie să renunțăm la ideea că iubirea este haos. Unde este haos este durere. Iar oamenii nu se nasc pentru durere.
Cum recunoaștem dacă oamenii de lângă noi sunt potriviti? Ne ascultă? Ne înțeleg? Ne protejează? Ne oferă spațiu? Ne îndeplinesc nevoile? Sau ne abuzeaza psihic și emoțional? Ne abadoneaza? Ne sufoca? Ne manipuleaza? Ne ignora nevoile și pe noi?
Cum recunoastem dacă relația în care suntem este una potrivita? Ne simțim în siguranță? Ne putem exprima fără teamă? Ne putem urma visele? Ne putem simți liberi dar fără a ne simți singuri? Ne putem comunica emotiile, gândurile, fricile? Sau ne simțim anxioși? Agitati? Singuri? Nesiguri? Nevoiți să renunțăm la noi pentru a nu pierde relația? Nevoiți să înfruntăm situații stresante sau abuzive?
Cum recunoaștem iubirea sănătoasă? Ne liniștește? Ne oferă confort? Ne dezvoltă? Ne protejează? Ne ajută? Ne împlineste? Sau ne chinuie? Ne slabeste? Ne distruge? Ne loveste? Ne doare?
Relațiile născute din nevoia noastră de a ne umple golurile și fricile nu sunt relații sănătoase iar iubirea are nevoie să vindecăm golurile și fricile.
Atât iubirea de sine cât și iubirea pentru cei din jurul nostru.

28/08/2024

Îmi place să spun că fiecare om este o opera de artă. Ne naștem, creștem, ne dezvoltăm, ne modelam cu timpul, cu oamenii, cu mediul nostru inconjurator dar versiunea noastră finala, nu este niciodată finala cu adevărat. Să credem asta, ar înseamna să credem că schimbarile sunt imposibile, ca trecutul ne este sentința, ca toate experiențele noastre adverse vor rămâne în interiorul nostru și ne vor controla toată viața.
Însă, ca toate operele de artă, și noi oamenii trecem printr-un proces de creație. De la naștere, când viața nu este in mâinile noastre, la copilărie, când cei din jur ne construiesc realitatea, la viața adulta, unde noi suntem cei care luam decizii și ne creăm propriul drum, toată această continuitate face parte din procesul nostru constant de evoluție.
Și schimbarea se poate face oricând, se poate începe în orice moment avem nevoie și suntem pregătiți, este diferita de la om la om, poate fi dureroasă pe alocuri, greoaie, poate sa ne provoace, să ne pună în fața unor momente dificile, dar cu toate astea, rezultatul ne va ajuta să trăim în prezent, mai aproape de armonie, echilibru, pace și stare de bine.
Ne naștem curioși si curajoși, ne naștem iubitori, ne naștem dornici să primim protecție și afecțiune, însă, dacă mediul în care creștem nu este unul sănătos, bazat pe siguranță, suport, iubire, vom învăța și vom crede că viața este o povară, ca noi nu merităm să trăim în stare de bine, ca poate nu meritam să fim iubiți intr-o maniera sănătoasă sau chiar deloc și atunci vom fugi de prezent, de oameni, de momente frumoase, vom crede ca viața trebuie sa arate așa, pe fuga, agitată, grea, nestiind că suntem capabili să depășim orice, să vindecam orice și să ajungem în prezentul nostru, cu capacitatea de al simți și de al trăi în mod conștient și sănătos.
Să nu uităm deci că suntem opere de artă, fiecare cu trairile noastre, cu experiențele noastre, cu abilitățile noastre, cu amintirile noastre, toate diferite de la om la om.
Și fiind toate diferite, să nu uităm nici că avem puterea de a ne schimba, de a depăși, de a vindeca, de a construi și reconstrui în funcție de noi, de nevoile noastre și de viața noastră.

12/06/2024

📚❤️

Maria Andrada Oprea, psiholog și mai nou scriitoare, a lansat în martie cartea „Din culisele anxietății", menită să ofere o imagine clară și reală asupra

31/05/2024

Dacă aș trăi în inima naturii, n-aș mai putea fi niciodată tristă cu adevărat. În orice moment, natura îmi oferă un sentiment imens de eternitate și pace.
Mă pot pierde privind cerul, oceanul, stelele, apusul, răsăritul, copacii, iarba, frunzele care adie ușor, oră după oră. Și cm mă pierd, mă pot regăsi ulterior, în echilibru, pace interioară, liniște, relaxare și viață.

27/05/2024

Bestseller

Maria Andrada Oprea are 28 de ani și este psiholog. Din dorința de a fi alături de pacienții ei, dar și de oamenii care se confruntă cu anxietatea, Andrada a lansat în luna martie prima ei...

10/05/2024

🔆Să ne iubim pe noi înșine nu este o acțiune de schimb, în care "ma iubesc doar dacă...". Să ne Iubim pe noi înșine înseamnă să avem grijă de noi, înseamnă să vedem în ființa noastră tot ceea ce reprezintă și să ne acceptăm necondiționat, înseamnă să nu ne rușinam de suferința noastră, de zilele mai grele, de momentele anxioase, sau de momentele în care avem nevoie de o pauză și totodată, înseamnă să privim și către ceea ce trebuie vindecat și să depunem efortul necesar pentru a ne ajuta.
🔆Iubirea de sine nu ține cont de faptul că poate nu suntem perfecti, poate nu suntem suficient de înalți, de slabi, nu avem corpul pe care ni-l dorim, cel pe care-l vedem în reviste, nu avem culoarea ochilor diferită, nu avem părul creț, sau drept, dar avem unicitate, avem ritmul propriu, avem abilități, aptitudini, calități, toate diferite de ale altora, dar ale noastre.
🔆Iubirea de sine reprezinta uneori și un îndemn, de a ieși din zona de confort, pentru noi, de a cauta momentele de liniște și de fericire, de întra intr-un proces de autocunoaștere care să ne sprijine pe parcursul vieții, de a nu rămâne în locul în care nu ne simțim bine, de a schimba ce trebuie schimbat, de a căuta ce trebuie căutat.

Cabinet Individual de Psihologie Oprea Andrada
Tel: 0752 533 049
E-mail: psihologandradaoprea@gmail.com

20/04/2024

🔆 Când simțim, vindecăm.
Suntem obișnuiți să fugim de emoțiile negative, să le reprimăm, să le ascundem și să le negăm.
Cu toate astea, vindecarea apare după ce simțim tot ceea ce există în interiorul nostru, fie că este vorba de emoții negative, fie că este vorba de emoții pozitive.
Când eram în mijlocul naturii, pe lângă liniște și relaxare, experimentam uneori și regret, tristețe, melancolie. Deseori, mi-aș fi dorit ca aceste emoții să nu fie acolo, să nu-mi "strice starea" dar simțindu-le, n-am făcut altceva decât să le onorez și să le ofer un spațiu sigur în care pot fi acceptate, înțelese și pot astfel să treacă.
Și sigur, mă întrebam și eu într-o perioadă, de ce mă simt așa, de ce nu sunt lăsata în pace?
Pentru asta, mi-a fost suficient să mă gândesc la trecut, la părțile mele care s-au aflat înainte, în locuri asemanatoare, dar în circumstanțe total diferite. La o fetiță care evada în mijlocul naturii, care spera ca apa să curețe tot răul din viața ei. La o copilă care a continuat să meargă desculța prin iarba până când pașii ei au devenit mai puternici și mai încrezători, până când privirea i s-a ridicat din pământ iar statura ia devenit tot mai dreaptă.
Cum aș putea deci să nu o onorez sau să o alung? Știind că nu există vină în a experimenta o gamă largă de sentimente.
Purtam cu noi emoții, amintiri, experiențe iar unele nu sunt plăcute. Uneori ne doare, uneori regretăm, uneori ne vom înfuria, uneori vom fi triști dar fiind acolo, între tot ce simțim, simțind, nu facem altceva decât să ne eliberăm.
O mai simt și eu deseori pe fetita Andrada, și îmi este dragă tare. Chiar dacă nu-mi apare mereu veselă, plină de viață și liniște, nu-i mai găsesc vină în asta.
Așa că o țin cu mine, cât are nevoie, o reasigur că toate au trecut, că suntem în siguranță acum, iar apoi, o privesc cm îmi zâmbește și se relaxează.

09/04/2024

Cum obișnuiesc să analizez tot ce-I în jurul meu, am ajuns la concluzia tristă, de altfel, că societatea noastră iartă orice exceptând dependențele. Închidem mai ușor ochii când vine vorba de traumă, abuz fizic și psihic, bullying, etc, dar nu iertăm dependența de droguri, alcool sau jocuri de noroc.
În majoritatea situațiilor, subiectul dependenței, sună cam așa: "este un bețiv, alcoolic", "un drogat", "un pierde vară", "nu are voință, e slab, vai de capul lui".
Disprețul și rușinea care vin la pachet cu toate aceste cuvinte dure nu fac altceva decât să adâncească suferința persoanelor în cauză.
Zic suferință, și deja îmi imaginez cm oamenii mă privesc surprinși sau neîncrezători fiind siguri că cel dependent nu suferă iar alcoolul, drogurile, sexul, jocurile de noroc, sunt doar o distracție plăcută și nu o modalitate de a fugi de realitate, suferință și durere emoțională.
Pe lângă cele mai comune dependențe, cele neacceptate de societate, (cum sunt alcoolul, drogurile și jocurile de noroc) și dependența de muncă, de sport, de oameni, de mâncare, etc. este la fel de rea și cu consecințe la fel de puternice, chiar dacă nu vom spune niciodată, cu dispreț "că uite la ăla cm muncește prea mult și nu are voință să nu mai stea să peste program,".
Să ne gândim că oamenii de lângă noi, nu sunt slabi, nu aleg calea mai ușoară (dependența nu este niciodată o cale mai ușoară) și nu vor să fie așa. Vor liniște în gânduri, vor să nu mai simtă, să nu mai doară, să uite.
Și știu, este greu și pentru cei din jur. Și acolo ajung consecințele, însă rușinea, disprețul, ura colectivă, izolarea, repulsia față de omul care suferă îl face să sufere mai mult, iar mai multă suferință duce la mai multă nevoie de evadare, mai mult alcool, mai multe droguri, mai multă dependență.

Cabinet Individual de Psihologie Oprea Andrada
Tel: 0752 533 049
E-mail: psihologandradaoprea@gmail.com

27/03/2024

Când societatea te îndeamnă să te grăbești, să oferi tot mai mult timp activităților de zi cu zi, să produci, să alergi, să te stresezi, să faci alegeri, să acționezi mereu, să fi într-o fugă continuă după câte ceva, amintește-ți să iei o pauză.
Corpul are nevoie, sinele tău are nevoie și viața are nevoie.
Bucuria, așa cm o știm noi se găsește și se simte atunci când reușim să ne conectăm cu noi înșine, cu ceea ce ne place, cu ceea ce ne relaxează, cu tot ceea ce ne echilibrează.
Iar pauzele, momentele de relaxare nu ar trebuie sa fie un moft, un lux pe care ți-l oferi pentru că ești "leneș" sau ești "prea slab" pentru a face față vieții, ci un dar pe care ți-l oferi, o rutină menită să-ți onoreze efortul, oricare ar fi acesta.
Ne-am obișnuit să credem că pauzele, momentele de relaxare trebuie să fie meritate, pentru concedii trebuie să așteptăm un an întreg, să facem planuri, sacrificii, plimbările, natura, frumusețea din jurul nostru sunt și ele ignorate în detrimentul acestui "tot mai mult", "tot mai repede", "tot mai târziu".
Eu, de exemplu, auzeam des că "dacă nu muncești nu mănânci", sau "n-ai voie să stai dacă n-ai făcut nimic în ziua respectivă", și multă vreme am alergat atât de mult și m-am odihnit atât de puțin încât lumea din jur mi-a devenit tot mai străină. Natura, soarele, micile bucurii ale vieții erau ceva, ce eu nu meritam pentru că oricât făceam, nu era suficient.
Dar suficiența nu ar trebui să fie rigidă, de neschimbat. Suficiența este și atunci când ai avut o zi foarte productivă sau nu, și atunci când alegi să te odihnești după serviciu, și atunci când ți-ai rezolvat toate treburile sau atunci când poate mai ai multe de făcut, și atunci când stai și atunci când nu.
Este important să vedem că suntem oricând suficienți și că merităm să ne odihnim, să ne relaxam, să petrecem cât mai mult timp în mijlocul naturii, să ne bucurăm, să zâmbim cu gura până la urechi, să admiram un răsărit sau un apus și să fim prezenți.

Cabinet Individual de Psihologie Oprea Andrada
Tel: 0752 533 049
E-mail: psihologandradaoprea@gmail.com