What are the opening hours?

Monday 12:00 - 20:00 Wednesday 12:00 - 20:00

http://www.simonaconstantinescu.com/

Psih. Simona Constantinescu, Calea Dumbravii, nr. 12, Sibiu (2025)

16/09/2025

DESPRE RUȘINE

Rușinea este o emoție care se trăiește în relație cu propria persoană,cu imaginea pe care o vedem zilnic în oglindă (eu față de mine).
Este ca și cm purtăm o haină strâmtă, care nu ni se mai potrivește de mult, dar continuăm să o purtăm pentru că ceilalți ar putea râde de noi, dacă ne-ar vedea liberi. Aceasta este rușinea.

Ea apare dintr-o comparație ascunsă: „cum ar trebui să fiu” versus „cum sunt de fapt”.

Doar că acel „ar trebui” nu este vocea noastră, ci este doar o voce împrumutată din frici, judecăți ale altora, reguli scrise sau nescrise, care nu au nimic de-a face cu libertatea noastră.

Dacă ar vorbi, rușinea ar spune: „vreau sa fiu acceptat, așa că mă prefac că sunt altfel decât sunt, mai mult sau mai puțin decât sunt. În lipsa acestei acceptări exterioare, consider că ceva este defect/greșit la mine”

Paradoxul este că, în timp ce ne tot ascundem în spatele unei măști bine confecționate pentru a evita respingerea celorlalți, nu facem decât să fim primii care ne respingem.
Fundamental, nu este nimic „greșit” cu nimeni. Doar prin educație ajungem să credem asta.

Odată privită în ochi, rușinea se topește și face loc autenticității. Dar da, ne este (încă) teamă de vulnerabilitate și uităm sau nu acceptăm că exact acolo apare apropierea și conectarea reală, acolo unde nu mai avem nimic de demonstrat nimănui.

NOTĂ: Nu înseamnă că nu este potrivit să avem emoții. Emoțiile sunt ca să fie trăite așa cm apar și este foarte indicat să ne dăm voie să le simțim, până la capăt. După ce considerăm că acest proces este încheiat, tot ce rămâne este, totuși, asumarea responsabilității și revenirea la adevăr: că puterea de a alege diferit este, totuși, la noi. Iar acest lucru ne va elibera în final de suferință.

15/09/2025

DESPRE VINOVĂȚIE

Câți dintre noi nu au facut boacăne când eram copii? Poate am spart un geam cu mingea, o vază de flori, am luat note proaste la școală, etc?
Dacă este și cazul tău, te invit să îți amintești reacția adulților.
În cele mai multe cazuri, copiii primeau pedepse de tipul: „nu mai ieși afară X zile”, „nu mai ai voie Y lucru” (care, sigur, îți făcea mare plăcere, căci de aia era o pedeapsă).

Care era mesajul pe care îl primeam?
„Ai greșit, deci ești vinovat, deci trebuiești pedepsit”

Ce am învățat?
Că pentru o greșeală, se stabilește cine este vinovatul și acesta trebuie pedepsit (nu discut aici de încălcari ale legii sau alte situații de acest tip, care nu fac obiectul analizei mele).

Și cu această credință mergem în relația cu noi înșine și cu ceilalți la maturitate.

Dar aici e „șmecheria”: vinovăția nu se poate rezolva prin pedeapsă, ci doar prin recunoașterea „inocenței”, a faptului că „nu am știut altfel”, a faptului că o anume acțiune, comportament, alegere, decizie, oricât de eronată pare ulterior, a fost făcută din confuzie, din neștiință, din lipsă de informație sau chiar pentru satisfacerea unei nevoi/dorințe, dar nu din răutate.
Un simplu „am greșit, îmi asum consecințele și caut că corectez”. De atât este nevoie ca vinovăția să dispară.

Odată ce înțelegem asta, nu mai vrem să „plătim” pentru greșelile noastre, ci, pur și simplu, să alegem din nou, cu lecții învățate și cu mai multă claritate.

Vinovăția dispare atunci când AZI înțelegi că IERI ai gândit/ales/decis greșit, pentru simplul fapt că nu știai ce știi azi.

Adevărata responsabilitate nu este „să te simți vinovat”, ci să recunoști că acum ai libertatea să alegi din prezent, nu din trecut.
Altfel, va fi ca și cm încercăm să demonstrăm că merităm iertare prin a rămâne în suferință.

NOTĂ: Nu înseamnă că nu este potrivit să avem emoții. Emoțiile sunt ca să fie trăite așa cm apar și este foarte indicat să ne dăm voie să le simțim, până la capăt. După ce considerăm că acest proces este încheiat, tot ce rămâne este, totuși, asumarea responsabilității și revenirea la adevăr: că puterea de a alege diferit este, totuși, la noi. Iar acest lucru ne va elibera în final de suferință.

12/09/2025

CUM STĂM CU STIMA DE SINE?

Se vorbește mult despre „o stimă de sine scăzută”. Mulți oameni vin în cabinetele de psihoterapie cu această provocare pe care o găsesc „cauza” lipsei stării de bine.

Stima de sine poate fi asemănată cu o monedă pe care mintea o inventează: cât de valoros mă consider în funcție de ce cred că fac bine, cm mă văd ceilalți, cât succes am, cât de bun mă văd în comparație cu ceilalți. Ca un cont bancar în care întră bani când „faci bine” și ies puncte când „dai rateuri”.

Încercăm astfel să ne garantăm o valoare personală printr-un schimb imaginar.
Problema este că acest „scor” al schimbului nu rămâne constant: azi am făcut ceva bun și suntem în al nouălea cer, mâine suntem criticați sau respinși și, brusc, avem impresia că nu mai valorăm nimic.

Care ar fi cauzele?
- O copilărie în care ni s-a spus „ești bun dacă... (iei note bune, faci si tu ca ceilalți, ești cuminte, etc);
- O comparație continuă cu alții – părinți, profesori care au pus „etichete” iar noi le-am preluat ca un sistem valid de autoevaluare;
- O convingere că avem nevoie de o „aprobare finală” pentru a fi „întregi”.

Real, cauza nu este lipsa de calități sau realizări sau succese, ci simplul obicei de a ne măsura valoarea, așa cm am învățat că „se face”.
Real, doar ne punem singuri un filtru și ne spunem: „nu sunt ok până nu ating X standard”. Aceasta este cauza: o condiționare imaginară.
Dacă prietenul tău cel mai bun ți-ar spune „sunt lipsit de valoare pentru că nu am reușit azi”, probabil că i-ai răspunde „valoarea ta nu este dată de ziua de azi”.
Cum ar fi să facem asta și cu noi înșine?

11/09/2025

CUM STĂM CU IUBIREA DE SINE?

Ce ne vine în minte, multora dintre noi, atunci când auzim „iubește-te pe tine însuți”?
Unii vor spune: narcisism, egoism, infatuare.
Pentru alții, mintea traduce imediat: „ia să mă răsfăț, să mă laud, să stau departe de critici” etc.

Capcana în care cădem însă cu aceste lucruri este aceea de a masca teama sau impresia noastră că nu avem valoare.

Real, iubirea de sine se traduce prin a te opri din a te considera și chiar trata ca pe un „proiect defect” care trebuie reparat, comparat cu alții și validat constant din exterior.

Dacă îți spui:
”nu ar trebui să simt asta” – nu te iubești, ci te cenzurezi;
„fac asta, deși nu aș vrea, ca să nu dezamăgesc” – nu te iubești, ci te abandonezi
Dar atunci când îți dai voie să simți, să spui ce este adevărat și potrivit pentru tine, să accepti consecințele adevărului tău – abia atunci este iubire de sine.

Iubirea de sine nu este despre cm să găsesc o cale pentru a mă face mai suportabil pentru mine însămi.

Este, mai degrabă, despre a nu mă mai confunda cu un personaj care are nevoie de protecție și „lustru”.

Este despre o autoacceptare necondiționată a propriei persoane, cu bune și cu mai puțin bune (perfectibile), fără a considera că este ceva „greșit” cu mine. Dar și cu implicare în îmbunătățirea calității propriei vieți.

10/09/2025

DE UNDE ATÂTA DEZAMĂGIRE?

Dezamăgirea apare numai atunci când, în prelabil, a existat o așteptare pe care celălalt nu a îndeplinit-o.
Nu oamenii ne produc dezamăgiri, ci noi proiectăm asupra lor un rol, o menire, un scenariu. Când ei nu „joacă” conform așteptărilor noastre, suntem „dezamăgiți”.

Uite un exemplu simplu: mergem la restaurant, convinși fiind că vom primi o mâncare „ca la mama acasă”. Chelnerul ne aduce ceea ce am comandat, bazat pe această așteptare, dar mâncarea nu este pe gustul nostru. Nu mâncarea ne-a dezamăgit, ci imaginea și așteptarea pe care ne-am facut-o în minte.

A trăi o dezamăgire este, de fapt, trăirea unui doliu după o iluzie.

Dar ce interesantă este limba română, nu?
DEZ AMĂGIRE – adică am trăit într-o amăgire, iar acum realitatea vine să ne scoată din ea.
Ne DEZ amăgește.
Ne scapă de o iluzie și ne arată unde ne-am „vândut” pentru un sentiment temporar de siguranță, control sau validare.

Sigur că oamenii ne fac promisiuni, ne „livrează” posibilitatea de a ne face așteptări, dar ar fi bine să avem mereu în minte că este posibil și să nu fie așa.

Așa că, odată trăită tristețea care vine natural odată cu noua realitate (care nu corespunde cu iluzia), varianta sănătoasă este să privim adevărul în față, să ne asumăm responsabilitatea faptului ca NOI am avut asteptări ca lucrurile să fie într-un anume fel.

Să alegem să ieșim din a trăi în iluzii, așteptări, amăgiri și să fim pregătiți pentru a primi adevărul și realitatea așa cm vine, în fiecare zi 😇

09/09/2025

O privire psihanalitica, din perspectiva prietenei mele 😇

09/09/2025

INVIDIE SAU GELOZIE?

INVIDIA vorbește astfel:
- „eu nu am asta, deci ceva îmi lipsește. Dacă o să am, o să fiu mai bine/fericit/împlinit. Dacă aș avea ce are X, atunci aș fi complet”
O comparație prin care ne punem pe locul doi, considerăm că ne lipsește ceva și credem că fericirea noastră depinde de ceva sau cineva din exterior.

GELOZIA vorbește astfel:
- „cred că sunt inferior celuilalt, așa că, apariția lui poate fi periculoasă, îmi poate aduce o pierdere” – tot o comparție apărută dintr-o „lipsă”;
- „dacă altcineva va intra în peisaj, eu am să pierd ceva. Dacă am să pierd ce am acum, nu mai sunt complet”. Practic, tot o comparație, în care nu mai vedem „lipsa” din noi, ci „amenințarea” din celălalt. Vorbim, așadar, despre o frică de a pierde ceva ce credem că ne aparține (atenție, poziție, statut sau chiar o persoană).

Punctul comun între cele două este eroarea pe care o facem: o idee că valoarea noastră este fragilă și depinde de alții și că suntem, cumva, mereu inferiori.

În realitate, niciuna dintre ele nu este despre celălalt.

Doar ne arată negocierea noastră interioară în care ne lăsăm atrași: ne vedem mai „mici” decât suntem, predăm puterea ca valoarea noastră să fie decisă din exterior, în încercarea de a câștiga „aprobare” sau „siguranță”.

Dar, avem întotdeauna o alegere: să trăim din „lipsă” și/sau „frică” sau liberi de orice comparație, conștienți de propria noastră valoare 🤩💪

08/09/2025

NEVOIE SAU DORINȚĂ?

NEVOIA este ceva fără de care organismul sau viața funcțională se prăbușește. Apă, aer, odihnă, hrană, o minimă doză de siguranță și conexiune umană. Când acestea lipsesc, devenim bolnavi, epuizați.

DORINȚA reprezintă „condimentul” care asigură gustul pe care vrei să îl aibă viața: o cafea într-un loc preferat, o vacanță într-un oraș de care te leagă o emoție frumoasă, un job potrivit cu valorile tale de viață. Dacă acestea lipsesc, nimic nu se prăbușește, ci doar vrei trăi acel sentiment de „mi-ar plăcea să....”

La vârsta adultă, mintea începe să facă confuzie, să amestece cuvintele:
„Am nevoie de tine ca să fiu fericit” – o dorință transformată teatral în nevoie
„Am nevoie de un apartament mai mare” – o dorință de a trăi mai comod
„Am nevoie să mă înteleagă ceilalți” – o dorință de validare

În momentul în care amestecăm nevoia cu dorința, apare drama. O dorință opțională îmbrăcată într-o nevoie devine o formă de șantaj emoțional „dacă nu mi se îndeplinește, o să fiu o victimă”

Pentru un adult, NEVOILE sunt puține și simple iar DORINȚELE se pot multiplica la infinit.
Dorința este motorul creației, creșterii, cu atenție însă la a nu o confunda cu o condiție obligatorie pentru a fi bine.

05/09/2025

DE CE SUFERIM?

Suferința nu apare atât din ceea ce s-a întâmplat, ci, de cele mai multe ori, din ceea ce credem noi că „ar fi trebuit” să se întâmple.
Nu emoțiile ne aduc deservicii, ci faptul că le respingem și am vrea să nu le mai simțim.

Nu pierderile/despărțirile dor, ci gândul că nu ar fi trebuit/ar fi fost mult mai bine dacă nu se întâmpla așa.

Nu criticile altor persoane ne fac să suferim, ci convingerea noastră că ar fi trebuit să fim văzuți într-un anumit fel.

Când ne agățăm de o anumită imagine despre noi, despre ceilalți și despre lume, de acea imagine care cere validare, protecție, răzbunare – atunci apare suferința.

Această imagine de care ne atașăm vrea să fie hranită, protejată, susținută. Dacă ar vorbi, ar spune: „așa ar trebui să fiu”, „așa ar trebui să mă trateze”, „așa ar trebui să fie viața”.

Doar că, de cele mai multe ori, realitatea nu se conformează.
Adevărul este însă că realitatea nu greșeste, ea doar nu îndeplinește fanteziile noastre, acelea în care ne plasăm (fals) în „centrul universului” sau ne considerăm victime.

Durerea și suferința este despre cm „ar fi trebuit să fie altfel”.
Real, nu TREBUIE să scăpăm de suferință, ci, mai degrabă să ne întrebăm „oare ce am presupus că merit/că trebuie să.../că nu pot fără”?

NOTĂ: Nu înseamnă că nu este potrivit să avem emoții.
Emoțiile sunt ca să fie trăite așa cm apar și este foarte indicat să ne dăm voie să le simțim, până la capăt.
După ce considerăm că acest proces este încheiat, tot ce rămâne este, totuși, asumarea responsabilității și revenirea la adevăr: că puterea de a trăi diferit sau a alege o mentalitate diferită, conectată la realitate este, totuși, la noi.
Iar acest lucru ne va elibera în final de suferință

04/09/2025

DESPRE SINCERITATE

Oamenii rareori mint direct, cu tupeu. Ceea ce fac mulți, însă, este să „cosmetizeze”, să omită, să pună măști despre care cred că le vor aduce mai multă acceptare.

De fapt, sinceritatea nu lipsește, ea este doar „parcată” într-un garaj, pentru că poate fi incomodă sau chiar riscantă.
Nu trăim o lipsă de sinceritate, ci o frică de sinceritate.

Oamenii nu mint pentru că iubesc minciuna, ci pentru că se tem de consecințele sincerității (respingere, invalidare, conflicte, etc), se tem să fie văzuți în autenticitate sau chiar pentru că nu au pe cineva cu care sa poată vorbi sincer fără a fi judecați. De aceea, mulți, din ce în ce mai mulți, apelează la psihoterapie.

Adevărul/ sinceritatea este foarte rar întâlnit(ă), spre deloc, pentru că unii oameni nu sunt pregătiți să îl audă sau chiar nu vor, iar alții preferă să schimbe adevărul pe alte avantaje: liniște, aprobare, evitarea conflictului, etc.

Dar, pentru că a trăi în ipocrizie devine extrem de greu și obositor, varianta la îndemână este să plătească un psihoterapeut pentru a putea fi la rândul lor sinceri cu cineva, pentru a simți libertatea de a fi autentici, fără toate consecințele negative de mai sus.

Prețul real pe care îl plătim însă este pierderea libertății de a fi naturali și neplăcerea de a trăi cu impresia că nimeni nu ne vede cu adevărat.

03/09/2025

CUM GĂSESC UN PSIHOTERAPEUT POTRIVIT PENTRU MINE?

Dincolo de aspectele practice (vezi care profesionist îți place, pe cine crezi, cu cine rezonezi, ce orientare psihoterapeutică are, etc) răspunsul meu este:
• Ce fel de om consideri că ești tu pe interior?
Unul care caută „cheia” în exterior, acea cheie potrivită pentru „ușa închisă” care crezi că ești? Asta te pune într-o poziție pasivă, în care te aștepti ca altcineva să îți rezolve viața, un „lăcătuș” de minți și suflete. Dar niciun psihoterapeut nu poate face asta, ci numai tu, prin implicare și dorință reală;
• Ce îți dorești să obții dintr-un demers psihoterapeutic?
Să poți fi sincer, chiar când spui lucruri stânjenitoare, ciudate, urâte?
Dacă simți că nu ești primit cu toate acestea, atunci nu este terapeutul potrivit, oricât de calificat ar fi;
• Cât de multe știi despre proces?
Caută materiale, podcasturi, întreabă oameni care au trecut prin asta, orice informație despre ce înseamnă cu adevărat acest proces;
• Cât de pregătit(ă) ești pentru efort?
Un terapeut bun va sta departe de a-ți confirma poveștile în care tu ești mereu victima, fără însă să te umilească. Dar îți va arăta unde te minți singur, cu blândețe și înțelegere;
• Cât timp ai la dispoziție sau cât timp ești dispus să investești în proces?
Mulți oameni caută un psihoterapeut care să le ofere „acceptare necondiționată”, dar, de fapt, ei caută un spectator pentru propria piesă de teatru. Iar asta poate face procesul foarte lung. Un profesionist bun nu se va lăsa dus de „măștile” pe care ai învățat să le folosești, atunci când nu ai fi putut supraviețui altfel.
Te va susține să le dai jos, una câte una, scurtând timpul și încurajându-te să trăiești liber și independent.

Și, eventual, o întrebare „închisă”, dar care poate da o directie și dreptul omului de a alege: Preferi să înțelegi doar de ce trăiești ce trăiești sau vrei să rezolvi provocarea din viața ta din prezent?
Sau, alfel spus:
Cauți un terapeut care să te „vindece” sau unul în fața căruia să nu mai fie nevoie să te consideri „bolnav”?

Da, stiu, răspund cu întrebări. Defect profesional 😇

02/09/2025

RESURSE PENTRU SCHIMBAREA RAPIDĂ ȘI REALĂ

Profilul aproximativ al omului care poate beneficia de rezultate într-un demers de găsire a stării de bine într-un timp relativ scurt ar suna cam așa:
- Este sincer cu sine însuși și acceptă că are o parte mare de participare în felul în care arată viața sa în prezent;
- S-a săturat să se victimizeze și înțelege că a venit vremea să nu mai arunce „vina” pe persoane sau situații din exterior;
- Își asumă responsabilitatea pentru această parte, acceptă că este singurul responsabil și nu se raportează la sine cu vinovăție, rușine sau ca o victimă a propriilor alegeri și decizii din trecut;
- Nu se sperie de propriile emoții, își dă voie să le trăiască și nu se judecă pentru că le simte;
- Caută răspunsuri în carți, articole, podcasturi sau orice alte instrumente sunt disponibile în zilele noastre, „la un click distanță”. Solicită și acceptă ajutor dacă simte că nu se descurcă singur, fără să se considere „slab”;
- Este curios de perspectivele întâlnite în aceste căutări, nu le respinge doar pentru că „nu mi se potrivesc” sau pentru că „eu nu cred că se poate/este adevărat” (înainte măcar de a le testa);
- Furia sau indignarea pe care o poate simți în interacțiunea cu noi perspective pot fi un indicator important al rezistenței interioare, care se manifestă în mod natural, tocmai pentru că se simte „atins”;
- Vrea cu adevărat să înțeleagă ce i se întâmplă, se dezice de rolul de victimă și nu se oprește din căutarea adevărului propriu;
- Deține o minimă doză de conștiență de sine pentru a recunoaște dacă nu se simte confortabil în prezența persoanei venită să îi stea alături (prieten, psiholog, duhovnic, etc), ca mai apoi să întrerupă interacțiunea în mod asertiv;
- Se implică activ în propriul său proces de regăsire de sine, prin căutarea de răspunsuri și în afara interacțiunii cu persoana de suport.

Ce alte resurse interioare te-au ajutat când ai reușit să găsești calea potrivită pentru tine?

Psih. Simona Constantinescu

16/09/2025

15/09/2025

12/09/2025

11/09/2025

10/09/2025

09/09/2025

09/09/2025

08/09/2025

05/09/2025

04/09/2025

03/09/2025

02/09/2025

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category