Emanuela Ana Jurje

09/11/2025

Încă o postare răutăcioasă, născută cel mai probabil din frustrarea adunată în ultimele două luni de nesomn pentru că doi copii încă mici și, cel mai probabil, un început de perimenopauză.

De data asta m-am activat pe subiectul izvorului de înțelepciune împărtășit cu atâta generozitate de acele femei desăvârșite care vorbesc public despre cm ar trebui să fie și să se poarte o femeie.

Ești obosită? Ia cu niște rușine, revizuiește-ți puțin comportamentul și alegerile, că e vina ta.
Se subînțelege acolo, printre rânduri. Și ăsta e doar unul dintre punctele nevralgice. Oh, dar mai sunt și altele, de la părințeala perfectă, la cm să respirăm „ca să curgem cu viața”.

Toate astea, desigur, venite din bula lor desprinsă de realitate, probabil întoarse de pe meleaguri exotice, cu singura grijă de unde să comande următorul prânz organic, raw și vegan.

În timp ce noi, celelalte, pământene obișnuite, cu unul, doi, trei copii, o casă și un job de jonglat citim și ne întrebăm: de ce e așa de greu pentru mine? Și bineînțeles, la final, dăm vina pe noi.

Și asta e atâââât de trist. Și, sincer, mă înfurie maxim!

Așa că, dacă și pe tine te obosesc multitudinea de roluri din viața ta și ai momente în care, la propriu, îți vine să-ți iei câmpii să știi că e normal. E firesc.
Asta arată că îți pasă, că pui suflet. Te văd și știu că faci tot ce ține de tine, pentru tine și pentru ceea ce e important în viața ta.

P.S. Aici normalizez trăirea, nu contextul în care generația noastră de femei a ajuns. Asta e deja o altă discuție, pentru o altă dată.

05/11/2025

A fost vreo noutate pe care s-o împărtășesc grupului restrâns de femei cu care am parcurs călătoria interioară timp de 77 de zile?

Nu, nu cred că le-am împărtășit ceva ce nu știau deja.

A fost în schimb prezență - atât cât am reușit să fie - într-un spațiu în care ne-am reamintit că e ok să nu le avem pe toate bifate în ceea ce privește grija de sine. A fost blândețe, compasiune, pentru parcursul propriu și pentru împărtășirea tovarășelor de călătorie. A fost cu ritm lent de integrare, cu pauze, cu susținere reciprocă.

A fost minunat și mi-a adus aminte de misiunea mea, așa cm am pus-o acum ceva timp, în cuvinte: creez și susțin spații sigure în care să întâlnim părți din noi ce încă dor și să le iubim înapoi la viață.

Mulțumesc
*my healing is still a work in progress 🙏

19/10/2025

Se iau două persoane cu drag de a aduce oameni împreună (în cazul nostru Flore și cu mine) și se pune intenție curată de a aduna laolaltă oameni frumoși ce iubesc să dăruiască. Se coace intenția câteva săptămâni la foc mic timp în care se fac invitații, programe și se rezervă loc colțișor de rai. Apoi se pregătește de cu seara băgăjelul și se purcede la deschis inima la primit din belșug. Se ajunge la locația desprinsă din file de poveste, ce îmbie cu dom numa' bun de organizat ateliere și curte de verde și toamnă cât vezi cu ochii și se îmbrățișează rând pe rând oamenii ce vin. Se trăiesc ateliere, vorbe cu sens și practici cu suflet, se mănâncă mâncare bună, un vinișor roșu pe lângă, se dapănă povești de viata si se arde mândru foc. Se lasă în urmă cele netrebuincioase și se încarcă sufletul cu voie bună și cu sens. Se repetă la nevoie. Sfârșitul acesta de săptămână a fost cu și despre "Sens în munca vieții", următorul? Om trăi și om vedea, vorba ceea. Un maaaare mulțumesc și la mai mare

07/10/2025

Cum să nu-ți pierzi mințile când ai copii mici și te muți

Acum 4 ani ne mutam în Tălmaciu, Luca și Alex nu aveau încă un an 😇 și din această experiență intensă, s-a născut acest articol, ce am avut bucuria să fie publicat în revista Psychologies 🙏

"Există mai multe tipuri de fericire iar una dintre cele mai greu de atins e cea mentală. De ce? Fiindcă pentru a avea mintea ca un cer senin strălucitor e nevoie de relaxare totală. Există și momente în viață când pare că această fericire e pur și simplu imposibil de atins iar unul dintre acestea e cu siguranță momentul în care te muți într-o locuință nouă iar dacă în mix mai adăugăm unul, doi sau mai mulți copii mici datele problemei se schimbă radical.
Și dacă am putea să identificăm totuși acele repere mentale care să ne ajute să traversăm experiența aceasta unică de viață cu grație și calm? Ar fi oare posibil să jonglăm programul de somn și de alimentație al copiilor cu împachetatul tuturor obiectelor personale, haine, mobilă, veselă, aparate electrocasnice cu o minte limpede? Dacă și tu te gândești să faci această schimbare și încă eziți de teama de a nu fi o provocare prea mare, te invit cu drag să citești rândurile de mai jos, îți vor aduce cu siguranță mai multă lumină asupra situației.
Pentru început, e nevoie de setarea unui cadru mental cât mai realist pentru a tempera mai ales așteptările tale cu privire la tine și la felul în care gestionezi această perioadă din viața ta. Vor fi momente de stres intens și câteodată vei avea senzația că haosul organizat din jurul tău nu se va mai termina niciodată iar atunci e nevoie să îți amintești că e absolut normal și natural să se întâmple așa, că e o parte din proces și cheia e compasiunea pentru tine. Răbdarea îți va fi greu încercată și e un moment foarte bun să îți conștientizezi limitele și să le accepți. Amintește-ți că a fi părinte atunci când copiii sunt mici e o etapă provocatoare a vieții în mod firesc iar pe lângă asta te desprinzi de familiar, adaugi o grămadă de alte sarcini obositoare în plus și navighezi dezordinea pentru a crea o ordine nouă.
Dacă până acum nu ai apelat la ajutor în ceea ce privește îngrijirea și supravegherea copiilor, acum e cu siguranță momentul să o faci: mama, soacra, sora sau prietena ta cea mai bună cu siguranță abia așteaptă să îți ofere ajutor și să petreacă timp de calitate cu micuții. Asta îți va da puțin timp pentru tine, pentru a te odihni și pentru a duce la bun sfârșit multitudinea de mici și mari activități pe care le presupune mutatul. Știu, poate nu e exact stilul tău să accepți ajutorul celorlalți și da, nimeni nu face lucrurile așa cm le faci tu dar, chiar și așa, e o perioada scurtă de timp și crede-mă, micuților le va prinde bine să interacționeze cu alte persoane din afara ariei lor de confort.
Poate ai ridicat din sprânceană când ai citit mai sus invitația la odihnă. Îți imaginezi deja casa cu susul în jos și o oră în care cineva stă cu cei mici și nu poți concepe să îți oferi o pauză. Poate pare contraintuitiv dar a lua o gură de aer proaspăt e unul dintre lucrurile care te va menține pe linia de plutire atât mental cât și fizic, e o investiție dacă îți e mai ușor să o privești așa. E un timp în care tragi un pui de somn, faci o baie sau stai pur și simplu și îți încarci bateriile cu o cană de ceai pentru a putea fi acolo pentru copii, pentru partenerul de cuplu și a avea energie pentru tot ceea ce e necesar să faci ca lucrurile să se desfășoare lin.
E necesar apoi să conștientizezi că așa cm dezordinea din casă îți provoacă ție agitație, irascibilitate, poate anxietate, copilul tău simte tot ceea ce simți și tu și se va manifesta în consecință, poate va plânge mai mult, poate va avea somnul mai agitat, poate va mânca mai mult sau dimpotrivă. Amintește-ți că și asta e natural și firesc și fi acolo prezență caldă și reconfortantă pentru micuți. Încearcă pe cât posibil să respectați rutina de mese și de somn. Fă din asta o prioritate și ajută-te prin planificarea și pregătirea în avans a meselor (de exemplu la congelator pentru câteva zile).
La final îți mai spun că oricât am dori sa facem totul bine, asta nu prea are șanse să se întâmple în scenariul acesta de viață. E o perioadă aglomerată și complexă peste care se adaugă destructurarea și restructurarea căminului iar asta duce invariabil la a face greșeli, la a uita lucruri importante, la experimentarea unor emoții provocatoare cm ar fi furia, frustrarea și tristețea. Recunoaște și acceptă-ți greșelile, stai cu emoțiile care vin la suprafață și primește-le așa cm îți îmbrățișezi copilul, cu deschidere și blândețe. Ele sunt acolo să-ți transmită un mesaj iar atunci când le permiți să o facă vor pleca. Dă-ți voie să constientizezi si să acționezi spre împlinirea nevoilor tale și să simți tot ceea ce iese la suprafață. Ajută mintea să se relaxeze și ia cu tine mantra: și asta va trece…
Nu uita să binecuvântezi spațiul din care pleci, să îi mulțumești pentru amintirile frumoase trăite acolo, pentru momentele speciale și pentru lecțiile învățate între acei pereți. Asta te va ajuta să închizi mental acest capitol din viața ta ca un altul nou să poată înflori frumos în noul tău cămin. Și mai ales nu uita să îți mulțumesti ție și să te sărbătoresti pentu că ai experimentat această perioadă intensă cu succes.

05/10/2025

Câteva gânduri despre luna septembrie, gânduri despre energiile resimțite ce poate v-au vizitat și pe voi 😱

Esența a ceea ce am simțit în septembrie pusă în câteva cuvinte a fost: sunt atât de multe lucruri de făcut și atât de puțin timp. Doamne, mi se încordează tot corpul doar când scriu asta. S-a simțit ca un maraton printre un șir nesfârșit de sarcini, ca un carusel cu oscilații între energie debordantă și perioade în care mă simțeam pur și simplu vlăguită, ca o listă de încercări emoționale ce am simțit deseori că mă epuizează, s-a simțit, într-un final, că o deconectare de mine și de ritmul blând al verii pe care am lăsat-o în urmă, de nevoile mele și de ceea ce e mai important. Începutul grădiniței, începutul școlii, schimbarea bruscă a vremii, provocările de sănătate ce au afectat iar întreaga familie, nopțile fără somn, încărcăturile emoționale ale celor din jur, toate odată.
Și mă gândesc că pentru mulți dintre noi s-a simțit așa.

Nu pot să nu mă întreb când am ajuns să fim atât de deconectați de ritmurile naturii? Când odată septembrie era despre recunoștință pentru roadele pământului, despre a încetini ritmul și a ne bucura, cu totul și cu totul la polul opus ca frenezia (ca să nu zic nebunia) în care pare că am intrat cu toții?

Și am ajuns la concluzia că am fost condiționați să simțim mai multă împlinire după ce bifăm ceea ce e așteptat de la noi, acasă, la muncă, în societate și am uitat să ne întrebăm dacă toate astea, chiar și implinitoare pe moment, au, cu adevărat sens pentru noi, pentru felul în care simțim cu sufletul să ne trăim viața.

Pentru tine cm a fost această lună? Cum te simți acum?

P.S: poză de azi de la mica noastră escapadă împreună, o pauză binemeritată 🙏🥰

01/10/2025

Te-ai întrebat vreodată cm se simte o zi din viața unei femei cu copii mici?

Ziua începe de cele mai multe ori în zori, când se trezește cel mai probabil fără alarmă, bifând prima nevoie a copilului ei. Trezirea se simte bruscă, fără liniștea acelor câteva secunde în care ar fi rămas, poate, puțin în pat cu gândurile ei.

Apoi ea continuă într-o rutină bine-cunoscută, în contra timpul acela care o împinge să gestioneze sarcinile ce țin de pregătirea copilului și a ei, toate cu intenția de a ajunge la timp la creșă, grădiniță și serviciu. Asta îi activează puternic pilotul automat intern și intervine de multe ori negativ în relația cu copiii, care, evident, resimt agitația mamei și răspund emoțional.

Și așa începe dansul vinovăției, un oaspete aproape nelipsit dimineața, emoție ce atinge apogeul cu lăsarea copilului în grija educatoarei sau învățătoarei. Urmată, aproape negreșit, de rugăciunea rostită în gând pentru siguranța și bunăstarea copilului.

Odată ajunsă la serviciu, grija pentru copii rămâne undeva în fundal și se pornește motorul productivității, al organizării, al prioritizării celor mai importante sarcini și nelipsita atenție pentru gestionarea climatului socio-emoțional al atmosferei de la serviciu. Aici e obișnuită să fie atentă la starea emoțională a colegilor, să asculte, să empatizeze, să fie de folos, totul în timp ce trece prin sarcinile de serviciu și, în mintea ei, plănuiește deja prioritățile de acasă.

Odată ieșită pe ușă, se străduiește să lase în urmă toate situațiile urgente, dificile sau ambigue de la muncă și să facă trecerea spre viața personală, moment în care apare, inevitabil, din nou vinovăția și șirul binecunoscut de întrebări:

Oare petrec suficient timp cu copilul/copiii?
Oare fac destule pentru familia mea, pentru casă?
Oare dau randamentul care e nevoie la serviciu?

Acasă începe un dans iarăși foarte cunoscut între îndeplinirea nevoilor copiilor, întreținerea casei, gătit și alte lucruri ce-i cer atenția. De cele mai multe ori reușește să bifeze strictul necesar. Din nou merge pe pilot automat, încercând să gestioneze lista nesfârșită de responsabilități, ce oricum nu se termină niciodată. Asta se simte uneori ca neputință și/sau frustrare, poate chiar tristețe sau rușine.

Seara, ritualul de pregătire pentru somn și adormirea copiilor vine ca o încheiere a zilei și o lasă, de cele mai multe ori, fără prea multă energie, motiv pentru care, din nou, o vizitează starea aceea de inadecvare și alte întrebări:

Oare sunt bine copiii mei, primesc suficientă atenție?
Oare sunt destul de prezentă în relația de cuplu?
Oare voi avea vreodată mai mult timp pentru mine?
Voi mai avea viață socială?

Și, dacă ai crezut că odată cu venirea nopții totul se pune pe pauză, te voi dezamăgi. De multe ori, copilul sau copiii se trezesc noaptea: câteodată plâng sau chiar țipă, câteodată visează urât sau sunt bolnavi și din nou au nevoie de brațe, de atenție, de prezență. Prezență care uneori nu mai poate să fie, căci cupa e demult goală… Și-atunci, ai ghicit, iarăși vinovăție.

Și nu e tot timpul așa.

Binecuvântate sunt acele zile cu libertate și joacă spontană, cu râs, cu aer liber și firesc 🙏
Binecuvântați fie bărbații care fac echipă cu femeile lor și împart șirul nesfârșit de responsabilități (multumesc, Daniel ❤🙏)

Și un gând bun acelora care cresc singuri copii, acelora care au copilași bolnavi sau trec, ei înșiși, printr-o boală.

Fie ca toți părinții să găsească puterea de a se privi cu blândețe și de a-și aloca măcar din când în când, timp pentru ei.
Fie ca zilele pline să fie însoțite de clipe mici de bucurie și să le vedem, să ne dăm voie să le simțim.
Fie să ne reamintim, mereu și mereu, că asta e cea mai importantă muncă și că suntem suficient de buni.

Cu iubire, Ema

01/09/2025

Tot ce îmi doream atunci era să mă găsesc.

Să am curajul să fiu eu, să mă simt bine cu mine, să trăiesc cât mai autentic.

Simțeam că mă pierdusem într-o versiune construită din frici și judecăți și știam, undeva în adâncul sufletului, că adevărata mea față era diferită: mai curajoasă, mai liberă, mai puțin preocupată de privirea celorlalți.

Tânjeam să râd, să dansez, să mă bucur fără atâtea ziduri în jurul meu.
Știam că partea aceea din mine există. Știam că abia așteaptă să o las să fie.

Azi, o onorez pe Ema de acum 7 ani, care a fost o piatră de temelie pentru femeia care sunt azi. Ea, a făcut pași importanți ca eu să învăț că viața mea are sens pentru mine și atât. Că nu pot să iau decizii care să dea bine pentru ceilalți și să mă aștept să îmi fie bine mie.

Mulțumesc, Ema. Te văd și te onorez cu respect și iubire.

29/08/2025

Terapia de grup e cea mai puternică formă de terapie din câte am experimentat până acum.

De ce?

Pentru că prin intermediul ei putem accesa într-un cadru de siguranță dinamici de relaționare provocatoare, învățate în familia de origine care, tind să se repete în relațiade cuplu, cu copiii, la serviciu, în grupul de prieteni etc.

Personal, ador să susțin astfel de spații, să fiu moașa vulnerabilitatii ce se naște acolo, să leagăn cu blândețe lacrimile, suspinele, zâmbetele și adevărul fiecăruia. E înălțător sentimentul de a fi văzut și auzit. Vindecător până în măduva sufletului.

De aceea vă anunț cu super mare bucurie că din toamnă mă pregătesc de o nouă formare, în psihodramă, o metodă profund transformatoare pe care aștept cu nerăbdare să o explorez.

Formarea e în Cluj și dacă v-am stârnit entuziasmul și vreți să fim colegi, vă las mai multe detalii mai jos.

15/08/2025

În energia sacră a acestei zile, la nivel International se sărbătorește și Ziua Relaxării, lucru ce m-a inspirat să scriu și înregistrez o simplă meditație de relaxare progresivă pentru voi. Vă invit să o accesați ca o reamintire blândă că avem nevoie, din când în când, să încetinim ritmul, să respirăm adânc și să ne așezăm în liniștea noastră interioară. Durează 12 minute:

Bine ai venit la această meditație ghidată, un moment pe care ți-l ofer cu iubire, pentru a-ți odihni mintea, a-ți elibera corpul de tensiuni și a-ți lăsa su...

13/08/2025

Ieri după câteva ore cu ochii-n planificări și un pic prea multă cafea, urcam în tren să mă întorc acasă, recapitulând în minte ce îmi mai rămânea de făcut în restul zilei. Știam ca la 19:30 urma să am o terapie.

Zic știam fiindcă undeva în călătoria cu trenul fără aer condiționat spre casă, reconectarea cu băieții, Daniel și poveștile lor despre cm le-a fost ziua, strânsul lucrușoarelor ce nu erau la locul lor și oala de supă de pe aragaz, creierul meu a decis să ascundă această informație.

În loc să mă pregătesc pentru terapie mi-a zis: ce-ar fi să terminăm noi pictura asta în ulei și să-i punem și ceva sclipici. Pauză de râs de mine însămi când îmi aduc aminte și că îmi sărise și ceva lipici cu sclipici în păr.

Când am auzit alarma din telefonul din camera cealaltă, întârziasem deja 10 minute la terapie. Ce am făcut?

Am intrat, mi-am asumat greșeala, mi-am cerut scuze și apoi mi-am oferit aceeași grație pe care-aș oferi-o oricărei alte persoane pe care o iubesc.

Deloc întâmplător, toată întâmplarea a fost cu sens pentru terapie.

Aș fi putut să îmi caut scuze dar nu ar fi ajutat cu nimic.
Aș fi putut să dau vina pe ceilalți dar asta mi-ar fi afectat doar negativ relațiile.
Aș fi putut să mă gândesc să aduc mai mult control în viața mea însă acum știu ce costuri are asta și că oricât control ar fi, nu mă protejează de a face greșeli.

Așa că am stat cu greșeala, cu ceea ce mă face om.

Am greșit și asta e ok, a devenit mantra acelei terapii, fraza vindecatoare ce a atins nu doar unul, ci doi oameni în vulnerabilitatea lui a sta împreună în imperfecțiunea noastră ca oameni.

Bun și de ce vă zic vouă asta? Fiindcă știu că și eu, prin ceea ce postez aici contribui la imaginea aceea de femeie care “le face pe toate” și vreau să mă arăt și când nu-mi iese, când greșesc și greșeala mea îi afectează pe ceilalți. Și vă mai spun că nici măcar nu e prima dată când mi se întâmplă asta, în cei șase ani de activitate, e a treia oară când uit.

Semnat, Ema, o femeie imperfectă

05/08/2025

Cum recunoaștem un client cu puternice trăsături narcisice?

Ajung rar în terapie, de obicei în contexte tensionate din relația de cuplu sau din sfera profesională. Când ajung, prezența lor în cabinet poate fi o adevărată provocare pentru procesul terapeutic.

Mai jos, câteva repere observate din practică:

Cum debutează terapia: Evită stabilirea unui obiectiv clar. Nu își doresc cu adevărat să exploreze dinamicile relaționale sau impactul unei situații dificile de la muncă. Mai degrabă, pozează în clientul perfect, care nu mai are nimic de îmbunătățit. Discuțiile rămân la suprafață, evitând cu grație orice explorare mai profundă sau vulnerabilă.

Felul în care comunică: În orice împărtășire, se poziționează într-o lumină favorabilă: fie în rolul eroului, fie în cel al victimei, în funcție de cm pot adapta povestea. Atunci când greșesc, nu își asumă responsabilitatea reală. Dacă totuși recunosc o greșeală, o fac mai degrabă pentru a primi validare și pentru a lăsa impresia unei false introspecții sau empatii.

Vor încerca să controleze firul discuției: evită să răspundă la întrebări directe, oferă răspunsuri vagi, mută atenția spre terapeut sau folosesc scurte momente emoționale cu caracter teatral.
Respectarea cadrului terapeutic: Deși afirmă că sunt deschiși sau interesați de relația terapeutică, mimica, tonul și limbajul nonverbal pot transmite dispreț, superioritate sau plictis. Nu respectă limitele cadrului terapeutic: întârzie, vorbesc peste terapeut, forțează prelungirea ședinței după timpul alocat, fac complimente nepotrivite sau mută atenția spre viata personală a terapeutului.

Răspunsul la confruntare: Când intervențiile terapeutice aduc la lumină comportamentele reale (mai ales în terapia de cuplu) apare refuzul de a-și asuma orice responsabilitate. În schimb, vor ataca sau umili partenerul sau terapeutul, pentru a devia atenția de la ei înșiși.
Resping cu vehementă orice punct de vedere diferit de al lor și manifestă o rezistență puternică față de intervențiile terapeutice, mai ales când au legătură cu încărcătura de vinovăție și rușine pe care neagă că o au.

Lipsa empatiei reale: Din felul în care vorbesc despre ceilalți se simte o distanțare emoțională. Persoanele din jur sunt adesea reduse la roluri sau etichete, "unelte" prin care își ating obiectivele.
Ceilalți sunt văzuți ca având mereu ceva ce trebuie „reparat”, în timp ce propria lor poziție rămâne idealizată și neschimbată.

Modul în care încheie terapia: Terapia se finalizează, de regulă, brusc, fie cu mulțumiri politicoase, după ce au obținut ceea ce și-au dorit, fie cu un atac virulent asupra terapeutului, în care sunt puse la îndoială competențele și formarea acestuia.
În terapia de cuplu, vor insista că ei „au înțeles” tot ce era nevoie și că partenerul/partenera ar trebui să continue terapia.

P.S: Acest articol are scopul de a sprijini terapeuții în înțelegerea unor dinamici complexe, care pot apărea în cabinet. Prezența trăsăturilor narcisice nu înseamnă automat o tulburare de personalitate, dar poate afecta calitatea relației terapeutice și cursul procesului terapeutic.

03/08/2025

Cum ar fi dacă am alege să vorbim despre comportamente în loc de oameni? Ce s-ar schimba?

Vă invit să ne imaginăm cm ar arăta asta, concret. Mai jos, câteva exemple care îmi vin imediat în minte:

– Cutare membru al familiei susține un anumit politician sau partid politic și nu e deschis(ă) să discute alte variante (situația concretă observată). În loc să am o reacție la asta și să-l numesc “încuiat” sau alte apelative, pot să mă întreb: Oare eu am avut vreodată un punct de vedere pe care l-am susținut cu înverșunare și nu am fost deschis(ă) la dialog? Și dacă da, ce m-ar fi ajutat să mă deschid totuși?
– Cutare cântăreață străină a cerut mâncare foarte sănătoasă și a susținut un concert extravagant, în care s-a arătat fără inhibiții (situația concretă observată). În loc să o judec și să o numesc în fel și chip, pot să mă întreb: Oare eu am anumite lucruri ce țin de grija pentru mine pe care nu le negociez? Oare nu am și eu momente în care mă simt bine în pielea mea și îmi place să mă arăt așa cm sunt? Și dacă răspunsul e nu, poate tocmai asta îmi doresc. Poate pot să mă las inspirat(ă) de ceea ce văd.
– Cutare cântăreț străin a susținut un concert sub nivelul așteptat. Mă pot gândi la situații în care eu am avut o prestanță care a dezamăgit? Pot alege compasiunea în locul judecății? Iar în lumina noilor sale dezvăluiri (probleme de sănătate), pot să mă las inspirat(ă) de faptul că a ales să se arate totusi, în ciuda felului în care se simțea?
– (și un nou exemplu ce a venit recent în atenția mea): Cutare politician (sau fost politician nu sunt sigură) a apărut public într-o zonă afectată de inundații. Unii au văzut puterea exemplului personal, alții, dorința de a se afișa într-o lumină favorabilă. Hai să mergem cu al doilea punct de vedere și să ne întrebăm: Oare eu m-am arătat vreodată public într-o lumină favorabilă? Poate când am ajutat, când mi-am arătat o calitate, o reușită, sau am postat o poză din unghiul care știu că mă avantajează?

Și cam atât pentru azi. Mulțumesc că ați venit cu mine în această contemplare. Ne doresc tuturor să exersăm cât mai des acest mod de a privi lumea și de a ne raporta la ea.

Arată-mi un om care a învățat să nu mai judece și îți voi arăta un om cu adevărat împăcat cu sine.