09/07/2025
De-ale contemplării - Tot adevărul sau cheia 53
Într-o zi un suflețel curajos se apropie de Dumnezeu și îi spuse: “Doamne, îmi doresc să mă întorc din nou pe Pământ, cred că am descoperit calea de a trăi în iubire”. Zâmbind, Dumnezeu îi îndeplinește dorința și îi dăruiește un înger păzitor. În timp ce se pregăteau toate cele necesare pentru noua lui viață, suflețelul nostru plin de înflăcărare, îi vorbea îngerașului său păzitor. Îi spunea despre cm se va naște în viața părinților săi aducandu-le iubire, despre cm va vedea doar binele în ceilalți și se va strădui să ducă o viață în care să nu facă rău nimănui.
Și în sfârșit veni și ziua cea mare însă nimic din ce fusese plănuit dinainte nu se îndeplini întocmai. Noua mamă tocmai pierduse pe cineva apropiat și inima ei nu se refăcuse încă. Apoi după un timp tatăl își pierduse locul de muncă fiind nevoit să accepte orice ca să-și întrețină familia. Rar mai venea pe acasă și suflețelul nostru începea să se simtă pierdut căci nu știa cm să reacționeze. Mama și tatăl său nu îl iubeau așa cm se aștepta el și singura sa opțiune era să îi iubească el mai mult, doar așa se angajase să facă, nu?
Și cu cât se străduia să le facă mai tare pe plac cu atât lucrurile deveneau mai rele și micul suflețel nu înțelegea de ce. Și încerca să le ghicească dorințele, să nu-i supere cu nimic, să nu se plângă, să nu ceară, să nu fie o povară pentru ei. Și nimic nu mergea. Iar după un timp, începu să creadă că trebuie să facă el ceva greșit de nu funcționează. Și gândul acesta venea cu tot felul de emoții ce-l copleșeau uneori. Și-așa învață să se ascundă. Învață să le arate celorlalți doar ceea ce credea că voiau să vadă. Asta părea să funcționeze uneori și chiar părea să-l facă să se simtă iubit.
Azi așa, mâine-așa și suflețelul nostru deveni tot mai serios și se resemnă la gândul că părinții săi nu îl iubesc cu iubirea aia adevărată și cel mai probabil nimeni nu avea să-l iubească așa. Continuă să fie atent la ceilalți și cu fiecare zi care trecea, uită tot mai mult de el și de misiunea lui. Era convins că perspectiva sa era cea adevărată și că, oricât de mult ai iubi oamenii, ei nu-ți vor întoarce acea iubire. Că poți doar să încerci din răsputeri, prin toate forțele, să te faci remarcat prin ceea ce faci iar așa primești la schimb frânturi de iubire.
Într-o noapte, în vis, suflețelului nostru îi fu dat să-și întâlnească îngerul păzitor, căruia îi mărturisi cu durere nemărginită că a dat greș în misiunea lui și că ar vrea să renunțe. Toată străduința lui de a fi iubire în lume a fost în zadar. Îngerul îl întrebă dacă era pregătit să provoace credința ce și-o formase despre iubire. Cu ezitări, fu de acord așa că atunci când veni timpul, suflețelul nostru își întemeie propria familie. Era nespus de fericit și hotărât să nu dea greș de data asta.
Însă nu trecu mult și viața începu să-i aducă iar în cale lucruri neprevăzute și spre surpriza lui vedea tot mai mult din părinții lui în propriile reacții și comportamente. Se luptă cu ele până istovi de tot. Nu înțelegea de ce nu era de ajuns iubirea pentru a nu-i răni pe ceilalți așa cm fusese el rănit odată. Și într-un moment care păru ca venit de nicăieri perspectiva din care vedea el iubirea fu îmbunătățită cu încă o sută de noi perspective. Și imaginea asta nouă venea cu liniște, fără zbucium. Era simplă și totuși răspundea la toate întrebările sale. Era fără de efort și totuși presupunea cel mai devotat angajament.
Sufletul nostru curajos se angajă să o păstreze în fiecare moment aproape, să o cultive, ca pe-un lăstar prețios, să o îngrijească așa cm avusese el însuși nevoie să fie îngrijit odată. Și pe măsură ce acest verde viu creștea, creștea și iubirea din viața lui, nu așa cm și-o imagina înainte de-a se naște ci mai frumos. Ah, ce bogată era viața, în toate generozitatea ei, cm îl susținea ea în această creștere plină de desfătare, nemărginit.
