Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu Urmărește-ne pentru informații utile, noutăți și sfaturi medicale. 💙

🏥Cu o echipă de medici, asistenți și personal medical dedicat, ne străduim să oferim îngrijire de calitate, empatie și inovație în fiecare zi, pentru sănătatea comunității noastre. Istoria aşezămintelor spitaliceşti din Sibiu începe la jumătatea anului 1292 şi continuă până în zilele noastre. De-a lungul timpului “Spitalele Sibiului” au avut mai multe locaţii și mai multe modele de organizare. Spi

talul Public a fost inaugurat în 1857 şi, de atunci, desfăşoară o activitate intensă, subliniată permanent de documentele vremii.

În prezent, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, este o unitate sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, cu rol în asigurarea de servicii medicale (preventive, curative, de recuperare şi paleative) şi care participă la asigurarea stării de sănătate a populaţiei. Organizarea şi funcţionarea instituţiei este realizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu se află sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, în baza Hotărârii nr. 93/2010 a Consiliului Judeţean Sibiu. Spitalul funcţionează în condiţiile prevăzute de autorizaţia sanitară de funcţionare şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi cu regulamentul de organizare şi funcţionare a spitalului, elaborat de conducerea spitalului, avizat de Consiliul de Administraţie şi aprobat de Consiliul Judeţean. Consiliul Judeţean, prin preşedinte, coordonează şi controlează modul şi condiţiile de organizare şi funcţionare a spitalului.

În cadrul unităţii noastre sanitare sunt deserviţi pacienţii întregului judeţ precum şi pacienţi din judeţe limitrofe cm sunt: Vâlcea, Alba sau Braşov.

Inovație și performanță chirurgicală la Spitalul Clinic Județean Sibiu      Spitalul Județean Sibiu continuă să își cons...
22/04/2026

Inovație și performanță chirurgicală la Spitalul Clinic Județean Sibiu

Spitalul Județean Sibiu continuă să își consolideze poziția în avangarda actului medical, prin implementarea unor tehnici moderne și utilizarea echipamentelor de ultimă generație în blocul operator.

Recent, în cadrul unității au fost realizate 2 intervenții chirurgicale de înaltă precizie de către 2 echipe chirurgicale una condusa de catre Prof. Dr. Dan Bratu si una condusa de catre Prof. Dr. Ciprian Tănăsescu.
Interventiile au constat in identificarea și excizia ganglionului santinelă, utilizând substanță de contrast ICG (indocianină verde) utilizand un exoscop Rubina Lens de ultima generatie. Această tehnologie permite o vizualizare clară și rapidă a structurilor limfatice, contribuind la creșterea acurateței actului chirurgical și la reducerea riscurilor pentru pacient.

O alta intervenție chirurgicala minim invaziva a fost efectuata pentru tratarea herniilor folosind tehnologie 3D 4K, oferind o perspectivă detaliată și profundă asupra câmpului operator. Aceste proceduri au fost realizate cu ajutorul turnurilor de laparoscopie de ultimă generație Image 1S Rubina de la Karl Storz, un lider mondial in chirurgia minim invaziva, recunoscute pentru performanța lor în imagistica fluorescentă și precizia chirurgicală.

Adoptarea acestor tehnologii avansate reflectă angajamentul spitalului pentru excelență medicală, siguranța pacientului și alinierea la standardele internaționale din domeniul chirurgiei minim invazive.
Aparatele folosite au fost aduse pentru Demo de către firma producătoare.
Blocul chirurgical în care au avut loc cele două intervenții a fost integral modernizat și dotat cu echipament medical prin sprijinul Consiliul Județean Sibiu.

Mulțumiri adresate personalului medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu       Un mesaj de recunoștință a ...
21/04/2026

Mulțumiri adresate personalului medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu

Un mesaj de recunoștință a fost transmis către personalul medical al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu de către familia pacientei Tivadar Ana, care a fost internată pe Secția de Neurologie a unității medicale. Aparținătorii au dorit să își exprime aprecierea pentru modul în care a fost îngrijită pacienta, subliniind profesionalismul, atenția și empatia de care au dat dovadă cadrele medicale pe întreaga durată a spitalizării.

Redăm mai jos mesajul de mulțumire:
"Stimată conducere a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu,
Doresc să îmi exprim profunda apreciere față de echipa medicală a spitalului dumneavoastră, în urma experienței recente a familiei mele.
Mama mea, Tivadar Ana, a fost internată de urgență la data de 07.04.2026 prin transfer de la Sighetu Marmației, în urma unui AVC ischemic. Doresc să evidențiez, pe această cale, calitatea actului medical și conduita exemplară a întregului personal implicat.
În mod special, doresc să aduc mulțumiri:
-Doamnei Dr. Monica Mănișor, pentru succesul intervenției chirurgicale și profesionalismul demonstrat în gestionarea cazului. Dincolo de actul medical în sine, prezența dumneaei a aduc echilibru, încredere și speranță. Este unul dintre acei medici care nu doar tratează, ci lasă o amprentă profund umană asupra celor pe care îi ajută.
-Domnului Dr. Cosmin Mutu, pentru modul în care a coordonat recuperarea după transferul din Secția de Terapie Intensivă. Atenția și empatia dumnealui au contat enorm pentru noi.
În același timp, țin să evidențiez întreaga echipă - de la asistente, infirmiere, personalul de la recepție și până la cei care răspund la apelurile telefonice. Am fost plăcut impresionat de amabilitatea, disponibilitatea și respectul de care am avut parte în permanență.
Consider că unitatea dumneavoastră reprezintă un model de bune practici în sistemul de sănătate publică din România și vă rog să transmiteți recunoștința noastră întregului colectiv.
Vă mulțumesc încă o dată pentru implicare și pentru tot ceea ce faceți zilnic pentru pacienți.

Cu stimă,
Octavian Tivadar."

Cuvintele de mulțumire ale pacienților și aparținătorilor sunt cea mai importantă confirmare a profesionalismului echipelor noastre medicale.

COMUNICAT DE PRESĂ     Compartimentul de Terapie Intensivă Coronariana din cadrul Secției de Cardiologie a Spitalului Cl...
16/04/2026

COMUNICAT DE PRESĂ

Compartimentul de Terapie Intensivă Coronariana din cadrul Secției de Cardiologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a beneficiat recent de o donație importantă, realizată prin intermediul Asociației „Împreună pentru Sănătate”, din partea companiei C&A România. Donația constă într-o sondă de ecocardiografie transesofagiană, în valoare de 168.000 lei.
Această dotare medicală de înaltă performanță este destinată evaluării cardiace avansate și permite obținerea unor imagini de înaltă rezoluție ale structurilor cardiace, prin poziționarea sondei la nivel esofagian, în imediata vecinătate a inimii. Astfel, pot fi analizate cu acuratețe valvele cardiace, aorta toracică, formațiunile intracavitare, precum și alte structuri dificil de evaluat prin ecocardiografie transtoracică.
Ecocardiografia transesofagiană este deosebit de utilă în situațiile în care investigația transtoracică are limitări sau oferă rezultate neconcludente, contribuind la creșterea acurateței diagnosticului în patologia valvulară, endocardita infecțioasă, identificarea surselor cardiace de embolie și evaluarea aortei toracice.
De asemenea, această metodă are un rol esențial în managementul urgențelor cardiovasculare, în special la pacienții critici din terapia intensivă coronariană, permițând evaluarea rapidă a celor aflați în stare hemodinamică instabilă și ghidarea în timp real a unor proceduri intervenționale, ceea ce contribuie la creșterea siguranței și eficienței actului medical.
„Această sondă de ecocardiografie transesofagiană reprezintă un real câștig pentru activitatea clinică, permițând o evaluare mult mai precisă a pacienților critici și o decizie terapeutică rapidă și corectă”, a declarat medicul șef al Secției Cardiologie I, dr. Minodora Teodoru.
Noua dotare va îmbunătăți semnificativ calitatea serviciilor medicale oferite, va permite stabilirea mai rapidă a diagnosticului și a conduitei terapeutice și va contribui la creșterea siguranței procedurilor medicale, în beneficiul direct al pacienților.
Asociația „Împreună pentru Sănătate”, înființată în anul 2021, are ca obiectiv atragerea de fonduri bănești și bunuri materiale necesare bunei funcționări a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și dezvoltării serviciilor medicale oferite populației.
„Nimic din ceea ce facem prin Asociație nu ar fi posibil fără sprijinul sponsorilor. Meritul principal este al lor și le mulțumesc tuturor pentru disponibilitatea de a sprijini dezvoltarea serviciilor de sănătate din județul Sibiu”, a declarat ec. Cornel Benchea, președintele Asociației„Împreună pentru Sănătate”.
În final, conducerea unității sanitare adresează mulțumiri companiei C&A România pentru implicarea și sprijinul acordat, precum și Asociației „Împreună pentru Sănătate” pentru eforturile constante de identificare și atragere a surselor de finanțare destinate dezvoltării actului medical.
„Parteneriatele dintre mediul privat și sistemul public de sănătate sunt esențiale pentru creșterea calității actului medical. Această donație demonstrează încă o dată că, prin implicare și colaborare, putem aduce beneficii reale pacienților noștri”, a declarat managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, jurist Robert Fotache.

11/04/2026
07/04/2026

Astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății, ne oprim puțin din ritmul grăbit și ne gândim la ceea ce contează cu adevărat: sănătatea noastră și a celor dragi.

Sănătatea nu înseamnă doar spitale sau tratamente. Înseamnă liniștea de a ști că ești bine, îmbrățișările celor apropiați, grija pe care ne-o purtăm unii altora, în fiecare zi.

Gândul meu se îndreaptă, cu recunoștință, către toți cei care aleg să aibă grijă de oameni – medici, asistenți, întreg personalul din sănătate. Dincolo de profesie, ei oferă speranță, răbdare și suflet.

Iar nouă tuturor ne revine poate cel mai simplu și cel mai important lucru: să avem grijă de noi și de cei de lângă noi.

Pentru că, în cele din urmă, sănătatea înseamnă viață. Și viața înseamnă oameni. 💙

COMUNICAT DE PRESĂ   Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu se alătură inițiati...
07/04/2026

COMUNICAT DE PRESĂ

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu se alătură inițiativelor internaționale dedicate promovării unui stil de viață sănătos și creșterii gradului de conștientizare asupra importanței prevenției.
Tema din acest an subliniază necesitatea accesului echitabil la servicii medicale de calitate și importanța implicării fiecăruia dintre noi în menținerea propriei sănătăți. În acest context, spitalul nostru își reafirmă misiunea de a oferi îngrijiri medicale sigure, eficiente și centrate pe pacient.
Pentru a marca această zi, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu își propune:
- să continue modernizarea infrastructurii medicale și dotarea cu echipamente de ultimă generație;
- să dezvolte programe de prevenție și educație pentru sănătate adresate comunității;
- să susțină perfecționarea continuă a personalului medical;
- să consolideze relația medic-pacient, bazată pe încredere și respect.
Ziua Mondială a Sănătății este un prilej de a recunoaște eforturile tuturor profesioniștilor din domeniul medical, dar și de a încuraja populația să adopte comportamente responsabile: controale medicale regulate, alimentație echilibrată, activitate fizică și gestionarea stresului.
Transmitem un mesaj clar de responsabilitate și solidaritate, esențiale pentru construirea unei comunități mai sănătoase. Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu rămâne dedicat acestui obiectiv, fiind alături de pacienți în fiecare zi.
Sănătatea este o prioritate - împreună putem face diferența!
Activitățile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu sunt finanțate de Consiliul Județean Sibiu.

SERVICII MODERNE DE PLANIFICARE     FAMILIALĂ DISPONIBILE ÎN CADRUL SCJU SIBIU     Spitalul Clinic Județean de Urgență S...
20/03/2026

SERVICII MODERNE DE PLANIFICARE FAMILIALĂ DISPONIBILE ÎN CADRUL SCJU SIBIU

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, prin Cabinetul de Planning Familial, oferă servicii specializate și gratuite pentru promovarea sănătății reproducerii și a unei vieți responsabile.
Cabinetul se adresează tuturor persoanelor interesate de informare corectă și sprijin medical în domeniul sănătății sexuale și reproductive, punând accent pe prevenție, educație și consiliere personalizată.
Printre serviciile oferite se numără consilierea privind metodele contraceptive, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, planificarea sarcinii, precum și suport pentru adolescenți și tineri în luarea unor decizii informate.
Cabinetul de Planning Familial se află în Policlinică, la etajul 3, și funcționează după următorul program:
-Luni: 10:00-18:00
-Marți - Vineri: 08:00-15:00
Serviciile sunt oferite fără a fi necesar bilet de trimitere de la medicul de familie.
Programările se realizează telefonic, la numărul 0269/215050, interior 334.
Activitatea cabinetului este susținută de personal medical calificat, care asigură un cadru confidențial și profesionist, adaptat nevoilor fiecărui pacient.
Prin aceste servicii, SCJU Sibiu își propune să contribuie activ la creșterea nivelului de educație pentru sănătate în comunitate și la prevenirea problemelor asociate lipsei de informare.
Pentru informații suplimentare și programări, persoanele interesate sunt încurajate să contacteze Cabinetul de Planning Familial din cadrul SCJU Sibiu.

19/03/2026

🔬 Vești importante pentru sănătatea din

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au fost introduse, în premieră, analize la nivel molecular pentru pacienții .

Ce înseamnă concret:
– diagnostic mai rapid
– rezultate mai precise
– tratamente mai bine adaptate fiecărui pacient

Investiția, în valoare de 8,4 milioane lei, a fost realizată din fonduri nerambursabile, prin Programul Sănătate 2021–2027.🇪🇺

Este un pas important pentru creșterea calității actului și pentru accesul la programe naționale de tratament.

👉 Mai multe detalii în comentarii

17/03/2026

Address

B-dul Corneliu Coposu Nr. 2-4
Sibiu
550245

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu:

Share

Category