06/01/2026
Boboteaza, în forma în care este practicată astăzi de mulți credincioși, reprezintă mai degrabă un eșec al gândirii raționale decât o manifestare autentică a spiritualității.
Credința oarbă în „miracolul apei” sfințite ignoră principii elementare de logică și știință, fiind acceptată fără dovezi, fără întrebări și fără responsabilitate intelectuală.
Apa, indiferent de ritualul aplicat asupra ei, rămâne apă din punct de vedere fizic și chimic, supusă acelorași legi naturale.
Ideea că o substanță comună capătă proprietăți vindecătoare sau protectoare prin simpla rostire a unor formule religioase contrazice orice raționament logic. Dacă apa ar avea cu adevărat astfel de puteri, efectele ar fi clare, constante și verificabile. În realitate, „miracolul” este vag, subiectiv și selectiv, explicabil mult mai coerent prin autosugestie, efect placebo și nevoia psihologică a oamenilor de a găsi soluții rapide și confortabile la probleme complexe.
Această formă de credință nu este neutră: ea erodează activ gândirea critică. În loc să încurajeze responsabilitatea individuală, analiza cauzelor reale și soluțiile raționale, promovează pasivitatea și delegarea problemelor către ritual.
Boala nu mai cere tratament, ignoranța nu mai cere educație, iar comportamentul nociv nu mai cere corectare — este suficient un gest simbolic pentru a calma conștiința.
Mai grav, transformarea Bobotezei într-un spectacol al miraculosului colectiv indică o societate care preferă iluzia în locul adevărului inconfortabil. Rațiunea este abandonată în favoarea tradiției neanalizate, iar întrebările logice sunt etichetate drept lipsă de credință sau atac. Astfel, credința nu mai este un act conștient, ci o inerție culturală, transmisă și acceptată fără examinare.
În acest context, problema reală nu este existența unei sărbători religioase, ci suspendarea deliberată a gândirii. Atunci când logica este considerată un pericol, iar rațiunea un dușman al spiritualității, „miracolul apei” devine simbolul unei vulnerabilități intelectuale profunde, nu al unei trăiri religioase autentice. O societate care confundă simbolul cu realitatea riscă să rămână blocată într-o mentalitate premodernă, incapabilă să distingă între credință, tradiție și adevăr verificabil.
P.S. Imaginea îmbulzelii credincioșilor, care se calcă în picioare pentru câțiva litri de apă „sfințită”, nu este doar absurdă, ci profund contradictorie cu orice mesaj moral sau spiritual. În loc de liniște, reflecție și demnitate, se manifestă panică, competiție și lipsă de empatie.
Faptul că acest comportament este tolerat — sau chiar încurajat — ridică o problemă serioasă de responsabilitate.
Mai mult, preoții care întrețin această credință literală în miracol, fără a o tempera prin explicație simbolică sau rațională, devin complici la perpetuarea lipsei de discernământ. A întreține necritic o credință irațională nu mai este un act spiritual, ci unul de manipulare prin frică și speranță falsă.