01/02/2026
Într-o conversație recentă, am ajuns la concluzia aceasta și simt că merită lăsată aici:
Trăim într-o perioadă a excesului de informație, dar a lipsei de claritate. Avem acces la soluții rapide, rețete pentru "cum să fie bine”, variante pentru aproape orice, iar cu toate acestea, de multe ori, în loc să ne ajute, aceste resurse ajung să ne obosească sau să ne ducă spre extreme.
Am început să consumăm mult și repede. Preluăm ce funcționează pentru alții, ce este popular sau "se poartă”, fără să ne oprim suficient ca să ne întrebăm dacă ni se potrivește. Fără un filtru personal. Abia mai târziu apare întrebarea: Cum am ajuns aici?
Fiecare decizie are o consecință. Unele se văd imediat, altele în timp. Din alegerile repetate se construiesc și standardele noastre de fericire: ce credem că ar trebui să avem, să facem sau să devenim ca să fim "bine”. Ca să ținem pasul, să nu rămânem în urmă, să bifăm lucruri care, de multe ori, nu au fost alese conștient...
Poate că nu avem nevoie de mai multe resurse, ci de mai mult discernământ. De pauza aceea scurtă în care să ne întrebăm dacă ceea ce alegem este potrivit pentru noi și dacă ne ajută cu adevărat sau doar ne aliniază la ce fac ceilalți. Uneori, sensul nu apare din ceea ce adăugăm, ci din ceea ce alegem să nu mai consumăm automat.
Gânduri bune!❤️
Psiholog Achim Elena Iulia