26/08/2025
✨ Cuvintele care ating sufletul ✨
Zilele trecute, domnul prof. Todea Dorel – a venit la consultație și, în semn de recunoștință, a scris aceste versuri pentru doamna doctor Alexandra Nemeș.
🙏 Suntem onorați de această dovadă de prețuire și de emoția așezată în versuri.
Mulțumim tuturor celor care ne oferă nu doar încrederea lor medicală, ci și încrederea sufletului.
📖 Vă împărtășim întreaga creație, așa cm a fost dăruită:
Ochii tăi privind ochii
( se dedică dr. Alexandra Nemeș)
Cu un gest grațios,
îți alungi părul rebel
ca și cm ai deschide o fereastră spre lumină.
Fruntea ta se destinde,
iar ochii tăi, se aprind discret
în întâmpinarea celor ce caută vedere.
Citești adânc,
acolo unde doar tu știi
să pătrunzi cu răbdare
în miezul nevăzutului.
Și aștepți, cu tăcere blândă,
ca lumina să se aprindă,
ca încrederea să înflorească
în spațiul dintre două priviri.
Lumina așteaptă,
cu răbdare blândă,
să se aprindă încrederea,
ca o flacără mică
în palma serii.
Nimic nu e mai de preț
decât viața văzută
cu sufletul ochilor,
când gesturile mărunte
se prefac în semne de veșnicie.
Numai cu iubire
poți dărui speranță,
delicată ca atingerea unui vis,
suavă ca răsuflarea primăverii,
ochii tăi privind ochii,
într-un surâs care ne ține
aproape de lumină.
Taina ochilor
Cât de adânc vorbesc ochii noștri
când tăcem…
nu cu tăcerea grea a celor învinși,
ci cu liniștea care crește flacăra
dincolo de sunet, dincolo de margine.
Deschiși larg - ca niște porți spre nevăzut -
ei nu doar privesc, ci visează,
împletesc văzduhuri de lumină și speranță,
scriu cu raze tremurul clipei
pe pleoapa lumii.
Toate dicționarele lumii,
toate maximele sculptate în marmura gândului,
toate cugetările învelite în veacuri
nu pot ține în ele o singură tresărire
din limpezimea nerostită a privirii.
Pentru că în ochi
cuvintele ard în stare pură,
nesupuse gramaticii,
neîmpiedicate de sunet,
libere ca rugăciunea
care nu mai cere nimic,
ci doar este.
Nici cel mai puternic laser,
născut din știința stelelor căzute,
nu poate străpunge
miezul acela ascuns,
unde taina se închide în sine
ca o sămânță în humă,
pecetluită cu tăcere,
cu acea tăcere care e mai vie decât orice strigăt.
Acolo, în adâncul-adâncului,
unde lumina nu luminează,
ci se naște.