17/06/2025
Ați citit despre teoria de 51/49?
Nu e nevoie să fii 100% sigur de decizia ta pentru că cele mai importante alegeri ale vieții nu se iau niciodată dintr-un loc al certitudinii absolute ci dintr-un echilibru destul de sensibil care nu vine cu garanții dar care are o logică proprie, una care nu ține de calcule, ține de coerența dintre ceea ce simți, ceea ce ai trăit și ceea ce ești pregătit să faci acum. Ai nevoie de 1%.
E o teorie care mie îmi place foarte mult.
Exact la fel cm într-o structură de afacere cu doi parteneri aproape egali în care unul are totuși votul decisivl și în deciziile personale acel procent mic înclină decizia finală chiar dacă mintea analizează și revine în buclă cu argumente, evaluări, pro și contra, pentru că creierul emoțional a reacționat deja cu ceea ce consideră că are sens pentru tine, din perspectiva lui antrenată de experiențele tale anterioare, nu de scenariile ideale, pe care ni le tot proiectăm. Pfuu, lungă e fraza asta. Respir puțin, respirați și voi, că nu o modific 🙂
Revin, mdeci; există o teorie care spune că avem nevoie doar de 1% ca să luăm o decizie, evident că e un procent fictiv, dar e o traducere a unui concept abstract, a faptului că e nevoie de foarte puțin pentru a merge înspre alegeri care ne reprezintă, așa că voi merge cu structura aceasta în continuare.
Cum alegi acel 1%? Cum îl vezi? Cum îl diferențiezi de toate celelalte impulsuri, frici, voci, proiecții?
Poți simți acel 1% în corp, dar numai dacă sistemul tău nervos nu este prins într-o stare de hipervigilență, dacă nu ești deja blocat într-o reactivitate cronică în care întreaga energie a corpului e canalizată spre anticiparea pericolului și nu spre accesarea discernământului real. Sistemul nervos autonom, în special ramura sa simpatică, e responsabilă cu activarea răspunsului de luptă sau fugă, iar când acesta este cronic activat, simțul tău de orientare internă devine tulbure, deciziile par urgente, iar corpul cere mai ales scăpare, nu direcție. În astfel de momente, alegerile tind să fie reacții menite să reducă disconfortul, nu să reflecte valorile sau nevoile reale. În schimb, atunci când sistemul parasimpatic intră în funcțiune și corpul simte siguranță relațională sau internă, putem observa diferențele fine între o decizie făcută din frică și una care vine dintr-o claritate profundă, între o alegere care ne menține în modele vechi de adaptare și una care ne deschide spre o versiune mai autentică a noastră. În astfel de momente, cortexul prefrontal se poate conecta real cu sistemul limbic, ceea ce în neuroștiință se numește integrare verticală, iar această comunicare între zonele cerebrale permite o percepție mai clară a ceea ce contează pentru tine dincolo de ce pare urgent, iar dacă înveți să asculți acele semnale nu ca pe obstacole sau disfuncții, ci ca pe mesaje care cer recunoaștere și ajustare, vei putea folosi corpul tău nu doar ca barometru al stresului, ci ca spațiu de validare a propriei autenticități. Acesta este un proces “învățabil”, susținut de cercetările recente din neurobiologie interpersonală și psihosomatică, care arată că deciziile luate în stări de siguranță interioară sunt mai coerente cu valorile personale și au un impact mai sănătos pe termen lung asupra reglării emoționale și relaționale.
De cele mai multe ori, nu alegem între bine și rău, ci între o versiune a noastră care a învățat să se protejeze de durere și o versiune care e gata să meargă mai departe fără să se mai ascundă de sine. Dacă ești într-un punct de cotitură, întreabă-te direct ce vrei tu, nu ce se așteaptă de la tine, ce ai nevoie cu adevărat, nu ce pare rezonabil, ce simți fără să filtrezi, nu ce ți s-a spus că ar trebui să simți și observă care dintre răspunsuri nu se schimbă indiferent câte argumente apar, care rămâne acolo, simplu și clar.
În practică, acel 1% se simte atunci când alegerea vine ca o continuitate între cine ești, ce trăiești și cm vrei să fii. Nu e nevoie să pară importantă în ochii altora, ci să fie coerentă cu ce e important pentru tine. Din punct de vedere neurobiologic, când suntem în această stare de aliniere, există o coerență între frecvența cardiacă, activitatea cerebrală și respirație. Studii recente din domeniul neuroștiințelor afective vorbesc despre această coerență ca despre o bază fiziologică a autenticității, nu e metaforă, e un ritm real, măsurabil, în care corpul nu mai este în conflict cu decizia pe care trebuie să o luăm.
Eu tot zic că alegerile se iau la calm, nu la supărare sau la fericire. Am să zic asta până vă săturați de mine și am să o mai zic și după aceea, ca să mai citească și alții 🙂
Alegerea autentică nu e cea care învinge în dezbatere, ci cea care rămâne validă în momentul nostru de liniște, acel 1% în plus e exact diferența dintre a trăi cu o decizie sau de a te regăsi în ea.
❤️
