Our Story
Sunt Cristina Dinca – terapeut, consilier și formator. Sunt inițiatoarea proiectului Equilibrium, un atelier de sănătate ce își doreste a fi o platforma de întâlnire, de consiliere, de practică și terapie pentru noi toți. Când spun noi toți, mă refer la toți cei care căutăm soluții pentru problemele personale, cat și la cei care suntem pregătiți să asistăm alți oameni în procesul lor de vindecare.
Atelierul de sănătate este un loc de practică și terapie pentru aceia care își doresc menținerea și/sau refacerea stării de sănătate fie că este fizică, emoțională, mentală sau sufletească.
Am devenit conștientă de mine în urma cu mai bine de 12 ani, pe cand ‘’activam’’ cu success într-un domeniu concurențial, ca femeie de afaceri. Viața mea devenise o permanentă provocare profesională cât și personală, o viața în care aveam și obțineam cu ușurință tot ce îmi propuneam. “Aveam” se referea desigur, la aspectul material al vieții, la posesiuni.
A venit o dimineață în care nu am mai putut ‘’funcționa’’, nu mai aveam echilibru. Puteam doar sa stau în pat cu ochii închiși. Am fost nevoită să-mi sun prietenii medici, de data asta dintr-o altă perspectivă, nouă pentru mine. Știam ca ei ma pot ajuta dar în acelasi timp simțeam ca ceva îmi scapă, ceva dincolo de mintea mea analitică și antrenată.
Din acel moment am început să am ceva foarte prețios: TIMP. Am avut timp să simt neputință, disperare și într-un tarziu…să îmi amintesc de mine.
Chiar așa: Unde eram eu în viața mea?! Atunci am aflat că EU lipseam cu desavârșire din viața mea, ca uitasem să fiu, să simt, să traiesc pentru că nu aveam timp. EU…uitasem să fiu… pentru că nu aveam…
A fost momentul meu de trezire, moment care mi-a schimbat viața. Au urmat ani de cautare, vindecare și formare personală și profesională alaturi de îndrumători minunați în medicină, dezvoltare personală, terapii alternative, medicină energetică, ani în care am regăsit drumul de la minte la suflet.
Împreună cu mine au pașit pe acest drum familia și oameni care mi-au devenit prieteni dragi din toata țara și nu numai. Acum putem să spunem că suntem o comunitate, oameni care TRĂIM asumat, suntem prezenți pentru noi și pentru cei din jurul nostru: oameni care am ales o viata conștientă cat și terapeuți, farmaciști, medici, psihoterapeuți, nutritioniști.