Psihoterapeut Andreea Gheorghe

09/05/2026

"Copiii cuminți nu rămân mereu cuminți. Doar amână revolta". Ce părere ai?

În adolescență nu ne revoltăm doar împotriva părinților.Ne revoltăm împotriva limitelor, împotriva fricii, împotriva sentimentului că nu avem voie să fim cine suntem.
Unii au făcut-o zgomotos: au fugit, au mințit, au fumat, au țipat, au sfidat reguli.
Alții au făcut exact opusul: au fost „copiii buni”. Au tăcut. Au ascultat. Au învățat să nu deranjeze.

Dar uneori, rebeliunea care nu a avut loc la timpul ei nu dispare.Rămâne în corp, în impulsuri, în alegeri aparent fără legătură.

Poate apare la 30 de ani când faci lucruri pe ascuns și încă simți că trebuie să nu afle părinții.
Poate apare în agresivitatea din trafic, acolo unde, pentru câteva secunde, simți că AI VOIE să izbucnești.
Poate apare în relații în care respingi orice formă de control.
Sau, paradoxal, poate apare prin hiperdisciplină: adultul perfect organizat care nu își permite niciodată să greșească, pentru că în copilărie haosul lui interior nu a avut loc nicăieri...

Uneori, adolescentul rebel devine adultul foarte disciplinat și controlat. Și copilul cuminte devine adultul care începe târziu să spargă reguli.
Pentru că fiecare parte din noi caută, într-un fel sau altul, să fie trăită.

Nu cred că problema este dacă ai fost sau nu rebel. Ci dacă ai avut spațiu să devii tu, FĂRĂ să pierzi iubirea celor de care depindeai.

Mulți dintre noi am învățat că iubirea vine cu condiții: „Ești iubit dacă ești cuminte, „Ești acceptat dacă nu superi sau "Ești în siguranță dacă te controlezi.”

Și atunci, rebeliunea nu mai este doar despre reguli.
Devine despre dreptul de a exista autentic.

✨️Tu cm ai fost în adolescență? Și... cm ești azi?

08/05/2026

O nouă colaborare care m-a bucurat pentru locul acordat emoțiilor în vindecare.

Recunoscătoare pentru oamenii care au ascultat cu deschidere și pentru ocazia de a aduce psihologia într-un spațiu în care, poate, vorbim prea puțin despre rolul psihoterapiei și al emoțiilor într-un proces de vindecare medicală.

Am vorbit despre iubire în forma ei matură:
grijă, responsabilitate și siguranță oferită celor dragi.

04/05/2026

01/05/2026

,,𝙈𝙖𝙞 încerc o dată. Chiar dacă nu mi-a ieșit. De o mie de ori.
𝙈𝙖𝙞 nădajduiesc. Chiar dacă am pierdut. De o mie de ori.
𝙈𝙖𝙞 cred. Chiar dacă m-am îndoit. De o mie de ori.
𝙈𝙖𝙞 rămân puțin. Chiar dacă imi vine să fug.
𝙈𝙖𝙞 zâmbesc totuși. Chiar dacă imi vine să plâng.
𝙈𝙖𝙞 mângâi. Chiar dacă îmi vine să lovesc.
𝙈𝙖𝙞 cânt. Chiar dacă îmi vine să urlu.
𝙈𝙖𝙞 insist. Chiar dacă îmi vine să renunț.
𝙈𝙖𝙞 visez. Chiar dacă mi se spune că e în zadar.
𝙈𝙖𝙞 cred în frumos. Chiar și când mă înconjoară urâtul.
𝙈𝙖𝙞 vreau să zbor. Chiar dacă mi s-au topit prea multe perechi de aripi.
𝙈𝙖𝙞 lupt să mă înalt. Chiar dacă lanțuri grele mă țin pe pământ.
𝙈𝙖𝙞 merg puțin. Chiar dacă am obosit.
𝙈𝙖𝙞 lupt să devin un om bun. Chiar dacă m-am săturat și eu de câte cusururi am.
𝙈𝙖𝙞 cred în mine, un pic. Chiar și când imi pare imposibil să o fac.
𝙈𝙖𝙞 iubesc. Chiar și când nu primesc răspuns.
Mă 𝙢𝙖𝙞 las iubit. Chiar când mi se pare că nu merit.
Mă ridic. Mă 𝙢𝙖𝙞 ridic. Chiar dacă... cred că nu mai pot. Cum să renunț? Acum, în 𝙈𝙖𝙞?
Nu. Nu mai fug. Știu c-am fugit de mii de ori. Dar nu mai fug, domnule! Stai. . Afară e 𝙈𝙖𝙞 .
E 𝙈𝙖𝙞 și în inima mea. Din ce in ce mai 𝙈𝙖𝙞."
Alexandra Svet

Mai cu fericire și iubire! ❤️

28/04/2026

Există perioade în care viața intră într-un fel de „îngheț”.
Nu pentru că ceva e în neregulă, ci pentru că sistemul tău are nevoie de pauză, de protecție, de reorganizare.

În terapie, vorbim des despre aceste stări: momente în care nu mai simți clar direcția, energia scade, iar lucrurile par suspendate.

Și totuși, chiar și acolo… există viață, ca o buburuză pe zăpadă. 🐞❄️
Prezența ei nu schimbă iarna, dar schimbă perspectiva: arată că viața nu dispare în perioadele reci, ci se adaptează.

La fel și tu. Faptul că e mai greu acum nu înseamnă blocaj definitiv, ci poate un proces intern profund, invizibil din exterior.

Vindecarea nu este mereu activă și vizibilă. Uneori arată ca liniște, alteori ca retragere sau ca răbdare.

Și toate fac parte din drum.
Poate că nu e despre a grăbi schimbarea,
ci despre a rămâne în contact cu tine, chiar și în acest „între”. Pentru că exact acolo începe transformarea. 🙏

04/04/2026

✍️Cum se poate simtii doliu d**a 3 ani. Asa ca, nu te speria. E un proces.
Ieri, pe 3, 3 ani de cand soțul meu a plecat la Cer.

Ieri pe scenă, azi în cimitir,
Și tu și eu, despărțiți de o respirație
care nu s-a mai întors.

Ieri mă umpleai cu flori,
azi îți aduc eu ție, în liniștea rece,
buchete de dor și amintiri.

Ieri mă făceai să râd în hohote,
azi plâng în cimitir, și fiecare lacrimă
e o formă de a te striga, fără răspuns.

Ieri mă ascultai ore,
azi am învățat să tac, pentru că nu
mai există „între noi”, doar un
„după” care nu se mai termină.

Ieri eram doi împotriva lumii,
azi sunt una într-o lume care
nu mai are margini,
pentru că tu erai marginea mea sigură.
Ieri timpul curgea firesc,
azi s-a rupt în două:
înainte de tine și după tine
și nimic nu mai leagă acest „între”.

Îmi e dor nu doar de tine,
ci și de cine eram eu,
când mă iubeai tu!

Și există un adevăr pe care îl simt,
fără să îl pot explica:
moartea te-a luat din viața mea,
dar nu a reușit să te scoată din mine.

Te port nu ca pe o amintire,
ci ca pe o prezență tăcută,
ca pe o durere vie
care îmi ține inima deschisă,
chiar și atunci când aș vrea să o închid.

Și deseori am senzația că eu te plâng aici,
Iar tu, de acolo,
Mă ții să nu mă prăbușesc.

Și poate că într-o zi,
Când liniștea va fi mai mare decât dorul,
Nu te voi mai căuta în afară,
Pentru că te voi recunoaște complet în mine.

Până atunci...
Vin la tine cu flori,
Cu lacrimi,
Cu mine, cea care a rămas din "noi"
Și cu o iubire
Pe care nici moartea
Nu a știut cm să o oprească!

Psiholog Andreea Gheorghe

29/03/2026

Performanța unei companii de transport începe din mintea liderului.
Astăzi am vorbit despre oameni, manageri, șoferi de camion și dispeceri. Roluri diferite, dar același lucru în spate: efort și presiune.

Ziua de astăzi mi-a reamintit ceva esențial:
trăim mai mult în impresii decât în realitate. Și nu doar despre ceilalți. Facem asta și cu noi înșine:
ne comparăm cu imagini, nu cu vieți reale, ne simțim „mai puțin” privind doar suprafața altora și
uităm că fiecare om duce ceva ce nu se vede.

Pentru că, de cele mai multe ori, în spatele unui „ce frumos” există și un „a fost greu”.

Multumesc, Samuel Dorobantu pentru colaborare! Un bun profesionist și un OM.
Într-o zi, o să povestesc experiența de azi de la filmări.

25/03/2026

Sunt momente în care mă opresc și simt, cu emoție, cât de privilegiată sunt să pot face această muncă.
Astăzi am ascultat o poveste… o poveste care, dincolo de explicații, dincolo de logică, poartă în ea ceva din miracol.
Un om, o suferință, o luptă… și, la un moment dat, ceva mai mare decât noi a intervenit.
Și atunci îmi amintesc cât de important este să nu uităm de credință.
Nu vorbesc despre o formă anume, pentru că fiecare își găsește drumul în felul său. Dar dincolo de toate formele, există acea forță nevăzută, profundă, nelimitată, un loc din care ne putem hrăni sufletul, în care putem spera, în care putem găsi sens chiar și atunci când pare că nu mai este.

În cabinet, văd des durerea. Dar, am privilegiul să văd și transformarea… și, rar, acele momente care nu pot fi numite altfel decât minuni.

Și de fiecare dată mă emoționează.
Poate că nu avem mereu răspunsuri. Dar avem, CREDINȚA. Și, uneori, asta schimbă tot.

12/03/2026

Te invit să îți pui o întrebare: "Cum contribui eu la suferința mea?"

Poate prin faptul că rămân prea mult în locuri în care nu sunt văzut. Poate pentru că tac atunci când ar trebui să spun ce mă doare. Poate pentru că sper că oamenii se vor schimba fără să le spun de ce am nevoie. Sau pentru că accept prea puțin pentru mine, de teamă să nu pierd.

Nu este o întrebare care ne învinovățește.
Este o întrebare care ne redă puterea.
Pentru că atunci când vedem partea noastră din suferință, descoperim și partea noastră din schimbare.
Și poate că uneori schimbarea începe exact aici:
nu atunci când ceilalți devin altfel, ci atunci când noi devenim mai conștienți de noi înșine.

✨ Adevărul este că nu controlăm tot ce ni se întâmplă.
Dar putem învăța, încet, să nu mai participăm la propria noastră suferință.