29/05/2026
Maria a venit la mine în octombrie.
Mi-a spus ca vrea să slăbească și a încercat tot ce i s-a recomandat. Că știe ce trebuie să faca, dar nu are voință. Nu era din cauza ambiției.
Era o femeie care lucra zece ore pe zi, care nu spunea niciodată "nu", care ajungea acasă seara cu atata presiune acumulată în corp încât singurul moment al zilei care-i aparținea era cina. Mânca foarte mult, foarte repede și apoi se judeca. Judecată o epuiza și mai mult și seara următoare frigiderul era din nou acolo, la fel și dorința.
Recunoaștem acest tipar?
În primele săptămâni nu am vorbit despre mâncare aproape deloc.
Am vorbit despre ce simte atunci cand ascunde ceea ce gândește, despre conversația cu șefa ei care o lăsase cu un nod în g*t de trei zile. Despre cm nu mai plânsese de ani de zile, pentru că nu găsea un răgaz în care se putea descărca.
La un moment dat mi-a spus: „Dar eu am venit să slabesc, nu să vorbesc despre mine.”
I-am răspuns: „Știu. Și o sa ajungem acolo. Dar mai intai trebuie să înțelegem ce cauți tu, de fapt, când vrei ceva dulce.”
A tăcut câteva secunde. Apoi a spus: „Liniște. Caut liniștea.” A plans prima oară în cabinet în ziua aceea.
Nu i-am dat un plan alimentar. I-am oferit instrumente pentru a recunoaște dorința. Ca să înțeleagă de unde vine nevoia, și de ce are cu adevărat nevoie în acel moment.
Au trecut trei luni. Maria nu s-a transformat spectaculos. Nu a slăbit douăzeci de kilograme. Nu a devenit altă persoană, dar a început să se aprecieze mai mult.
Mi-a scris într-o joi, seara: „Azi am simțit să mănânc, dar n-am făcut-o. M-am dus la baie, mi-am dat cu apa pe fata și am sunat-o pe sora mea.”
„ Stăteam în pat, în liniște, cu gândurile mele și mi-a venit poftă de ceva dulce. Eu nu mâncam zahăr înainte. Atunci mi-am dat seama că e o problemă.” — Maria, 34 de ani
Dacă te regasesti in povestea Mariei, în această rutină obositoare, scrie-mi un mesaj. Prima discuție este gratuită. Treizeci de minute în care descoperim împreună ce se întâmpla de fapt în corpul și mintea ta.
