06/10/2025
Medicii militari ai Romei antice se numărau printre cei mai avansați specialiști ai epocii, realizând intervenții complexe chiar pe câmpul de luptă. Ei foloseau peste două sute de tipuri de instrumente chirurgicale — de la bisturie, pense și ferăstraie pentru oase până la prototipuri ale forcepsurilor moderne pentru extragerea săgeților.
Legiunile dispuneau de un serviciu medical organizat riguros, cu o ierarhie bine definită. Soldații de rând primeau o instruire elementară în acordarea primului ajutor, capsarii acționau ca sanitari de campanie, iar medici erau chirurgi de profesie. Fiecare legiune număra între opt și zece doctori, ceea ce asigura îngrijire pentru aproximativ cinci mii de combatanți.
Romanii au întemeiat primele spitale militare permanente din istorie — valetudinariile (lat. valetudinarium). Aceste instituții erau construite după un plan standardizat: săli de operație, saloane pentru convalescenți, farmacii și chiar spații de izolare pentru bolnavii contagioși. În valetudinariul de la Vehten (Germania) puteau fi tratați simultan până la două sute de pacienți.
Chirurgii romani efectuau cu succes trepanații craniene, amputații de membre și intervenții oftalmologice. Cunoșteau anestezia pe bază de opiu și mătrăgună, foloseau fire de mătase pentru suturi și practicau cauterizarea pentru oprirea hemoragiilor. Rata de supraviețuire după răni grave în armata romană depășea pe cea a armatelor europene din secolul al XVIII-lea.
