23/12/2025
Susținuți și încurajați de binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, păstor al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, marți, 23 decembrie 2025, am avut bucuria să oferim răspunsurile la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală din Roman de către Preasfințitul Teofil Trotușanul, Episcop Vicar al eparhiei noastre.
În cadrul Sfintei Liturghii, ne-am bucurat să interpretăm antifonic, alături de corul studenților teologi din Iași coordonați de Andrei Chircu sub îndrumarea părintelui consilier Ilarion Mâță, cântări psaltice compuse de Petru Lampadarie, Grigorie Protopsaltul sau Markos Vasilios.
În final, am încercat să oferim o reconstituire a felului în care odinioară colindele tradiționale românești împodobeau vetrele satelor din Moldova și din cuprinsul țării, fiind o mărturie a teologiei ortodoxe care a stat la baza tradiției și a istoriei poporului român.
Mulțumim ierarhilor noștri și părintelui ecleziarh Nectarie Eftime pentru invitația de a fi părtași la acest eveniment și ne rugăm Domnului ca bucuria Nașterii Domnului să vină și să rodească în inimile tuturor.