25/03/2026
În Ambulatoriul de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou" Suceava se efectuează consultații pe bază de programare. Programările se pot face online pe site. În fiecare lună se afișează programările pentru luna următoare, de obicei în ultima săptămână din lună, ziua însă poate varia deoarece programul depinde de programarea gărzilor și este diferit de la o lună la alta. Aceste locuri de la programările online sunt limitate de timpul fizic necesar pentru consultații (într-o lună nu se pot face mai multe consultații decât avem programate) iar locurile se ocupă relativ repede, pentru că Spitalul Judetean Suceava deservește un mare număr de pacienți și adresabilitatea este foarte mare. Se fac programări doar pentru luna următoare, dacă într-o lună un pacient nu reușește să se programeze atunci trebuie să încerce luna următoare. Nu este ușor pentru pacienții mai vârstnici sau pentru cei care nu folosesc internetul să se programeze și la rândul nostru încercăm să ajutăm aceste persoane să se programeze în limita locurilor disponibile.
Locurile la programare nu se distribuie discreționar către nimeni și nici nu se dau "pe sub mână". Orice pacient necesită programare, fie că e vorba de cunoștințe personale sau colegi care lucrează în spital și care au nevoie de o programare.
Tot în Ambulatoriu se efectuează CONTROALE la pacienții care fie au fost văzuți în URGENȚĂ sau au fost operați cu internare prin CRONICI. La externare este obligatoriu prin lege ca acești pacienți să fie programați la control iar aceste programări trebuie să le facem noi. De aceea pot fi situații în care o persoană se prezintă în Ambulatoriu să se programeze la control sau la suprimarea firelor, iar aceasta să fie programată, în vreme ce o altă persoană cu o problemă medicală care NU ESTE URGENTĂ să fie rugată să se programeze online când se vor publica locurile pentru luna următoare.
Ambulatoriul de Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă Suceava este un model de integritate și profesionalism.