Raluca Ciobanu - art terapeut Phronetik

11/01/2026

Gândurile unui observator naiv -
Nu tot ceea ce pare ușor la altcineva va fi ușor și pentru mine. Cum influențează materialele și hârtia aleasă experiența și schimbarea perspectivei

Acum câteva zile am văzut un tutorial în care cineva realiza această lucrare. Părea atât de simplu.

Și, mai ales, mi s-a părut… delicios. Da, delicios — pentru că pastelul uleios folosit de acea persoană părea extrem de cremos, se întindea pe hârtie cu multă ușurință, iar culorile aplicate peste alte culori rămâneau vibrante.

Azi mi-am făcut curaj și am încercat și eu.

Am constatat destul de repede că cele trei tipuri de pastel uleios pe care le am nu sunt la fel de cremoase. A apărut frustrarea și, imediat după, un sentiment de vinovăție: am seturile acestea de mai mulți ani și nu prea le-am folosit, iar acum „s-au stricat”.
Pun ghilimele pentru că am aflat între timp că pastelul uleios nu se strică, dar se poate usca.

În art-terapie, pastelul uleios este ales frecvent pentru exprimarea emoțiilor intense. Este un material potrivit pentru asta deoarece, deși este relativ ușor de manipulat și oferă o alunecare care reduce rezistența psihologică, păstrează în același timp senzația de control și cea de împământare prin contactul direct cu materialul.

Revenind la lucrarea mea, am ales totuși să continui.
Nu a fost ceea ce mă așteptam. Pastelul nu se întindea ca în tutorial, se amesteca anevoios, iar culorile deschise abia se vedeau. Până la urmă a ieșit ceva, dar nu așa cm îmi doream.

Am decis să mai fac o încercare, de data aceasta schimbând tipul de hârtie.

Prima hârtie era mult prea netedă, iar pastelul nu se „comporta” cm "trebuie". De multe ori am avut senzația că, atunci când încercam să mixez culorile, nu obțineam un amestec, ci mai degrabă o mânjire.

Pentru a doua lucrare am ales o hârtie puțin mai grunjoasă. Acest tip de hârtie are o textură care prinde și reține pigmentul și, în același timp, îi permite să se miște pe o anumită distanță și să se amestece, rezultând nuanțe noi.

În art-terapie, alegerea hârtiei este importantă, pentru că ea reprezintă nu doar mediul tehnic ci și mediul interior și exterior al persoanei respective și poate vorbi despre modul în care aceasta se raportează la sine și la spațiul exterior.

Pentru mine, trecerea de la o hârtie netedă, care nu mă ajuta, la una care „prindea” și susținea culoarea a adus o stare de „pot”, de a fi capabilă de a reuși să fac ceea ce mi-am propus.

În final, am reușit să aduc la o formă acceptabilă pentru mine și prima lucrare. Însă a necesitat mai mult efort, mai mult timp alocat căutării de soluții.

Concluzia mea din seara asta este că mediul contează enorm.

Nu doar ceea ce facem, ci "unde" și "cu ce" facem poate face diferența între blocaj, frustrare, oboseala sau reușită, mulțumire.

22/08/2025

Recunosc, îmi plac și nu prea spiralele. Să fac această lucrare mi-a dat ceva senzații.

Am simțit că amețesc de mai multe ori în timp ce lucram. De fiecare dată am avut nevoie să mă opresc. Am stat puțin și apoi am mai făcut o linie, am mai adăugat o nuanță.

Apoi i-am făcut o poză și am realizat că mi-ar plăcea să fie o cale, ceva care să ofere senzația de curgere.
Făcând asta am mutat și centrul.

Mutând centrul, am simțit că senzația de amețeală se diminuează până aproape de dispariție.

✨ Concluziile mele: atunci când simt că devine amețitor, poate fi util să schimb centrul și să fixez repere.

✨ Ceea ce se întâmplă pe hârtie se poate reflecta și în viață: uneori e suficient să schimbăm punctul din care privim lucrurile pentru ca ele să capete un pic mai multă claritate și să redea echilibrul.

🎨 Art jurnalul poate deveni un spațiu unde poți să observi cm se schimbă perspectiva atunci când muți centrul atenției.

⚜️⚜️⚜️

Sunt Raluca Ciobanu, art terapeut Phronetik

03/08/2025

🌅 Răsăritul pe care nu l-am văzut niciodată... Sau cm să exersez răbdarea.

De fiecare dată când am fost la mare, n-am reușit să mă trezesc devreme pentru a prinde răsăritul. Ori m-a învins somnul, ori... lenea.

Totuși, marea continuă să-mi apară în gânduri. Poate pentru că am nevoie de o vacanță — una care știu că nu o să vină prea curând. Sau poate pentru că dorul de aerul sărat de la mare a apărut din senin în mintea mea și mi-a activat imaginația de am ajuns și l-am simțit din nări până-n piept.

Astăzi am desenat din nou marea.
Lucrarea o aveam deja în acuarelă, făcută acum câteva săptămâni, dar părea neterminată, fără savoare. Azi am reluat-o și am decis să o continui cu creioanele colorate — cele noi, cumpărate săptămâna asta, și cele pe care le aveam deja.

Am fost tentată să o includ la mixed media dar adevărul e că acuarelele au fost complet acoperite.

Am vrut să văd ce pot face cu aceste creioane. Dacă e ceva mai mult decât activitatea de a acoperi o anumită suprafață. Am urmărit câteva tutoriale, am exersat puțin și, wow… cât le-am subestimat! E un material fascinant — plin de nuanțe, de profunzime. Unul care necesită multă răbdare, cunoștințe și îndemânare.

Atât acuarelele, cât și creioanele colorate cer răbdare. Dar fiecare din ele aduce la suprafață o altfel de răbdare.
La acuarele aș zice că e o răbdare pasivă – așteptarea ca straturile să se usuce.
La creioane, e o răbdare activă – suprafața se acoperă în timp, nuanțele apar prin repetiție și mișcări continue ale mâinii.

Nu mă gândisem până acum la nuanțele răbdării.

✏️✏️✏️
Voi cm priviți creioanele colorate?
Le considerați un mediu artistic serios sau mai degrabă ceva „pentru copii”?

29/07/2025

În 2018 îmi petreceam cele câteva zile de vacanță în grădina fratelui meu. Azi, la 7 ani distanță, sunt aici, în propria grădină.

Pentru mulți dintre cei cu care am interacționat pe atunci, mutarea mea la țară a fost o surpriză. Din exterior, părea o decizie luată pe loc, fără prea multe pregătiri.

Și totuși… înainte de acel pas final au existat multe momente de reflecție, de analiză și de cântărire a opțiunilor. Chiar dacă nu știam exact ce vreau, simțeam că este nevoie să fac o schimbare.

Vacanța aceea a fost unul dintre acele momente. Deși nu am luat atunci o decizie conștientă, ceva din mine a început să ia în calcul această posibilitate.

Adevărul este că, atunci când vine vorba de schimbări importante, avem nevoie de timp. Timp în care ideile să se așeze, să fie testate în gând, să le simțim în corp. Avem nevoie să experimentăm, să ne imaginăm cm ar fi, să observăm ce ne atrage și ce ne respinge.

Acest timp de „incubație” ne ajută să ajungem mai aproape de o decizie cu care să fim împăcați — chiar și atunci când realitatea nu se desfășoară exact cm ne-am imaginat.

Pentru că o decizie luată cu răbdare și onestitate nu ne aruncă, la primul hop, în „Poate că era mai bine să…” sau „Cine m-a pus să…”, ci ne oferă rădăcini. Rădăcini care ne țin ancorați chiar și când vântul bate tare.

Raluca Ciobanu | Art-terapie pentru decizii care se simt bine în corp și suflet.

Însoțesc procese de alegere conștientă, nu de „alegere perfectă”.

28/07/2025

Gândurile unui observator naiv – după furtună iese, de fiecare dată, soarele.

Azi, luni, 28 iulie. Aproape sfârșitul lunii. O dimineață liniștită, răcoroasă. Perfectă pentru a restabili echilibrul după ploaia de aseară.

Da, a plouat mult. Și nu doar atât — tunete și fulgere aproape o oră și jumătate, fără oprire. A fost o seară provocatoare. Câinii s-au speriat și i-am adăpostit, din nou, în casă, până s-au liniștit cerul și ei.

Dar azi nu e despre tunete, nici despre teamă. E despre ce vine după. Despre liniștea care se așterne încet, fără să facă zgomot. Despre aerul curat, pământul reavăn și lumina blândă a dimineții. E despre binele care urmează perioadelor dificile, chiar dacă nu are culori stridente sau efecte speciale.

De multe ori spunem „după bine vine rău”. Așa am fost obișnuiți — să ne păzim, să fim în gardă.

Acum ceva vreme am constat că eram necontenit în gardă. Atunci am decis că e timpul să spun și altfel:

„Există și bine. Vin și astfel de momente”

Nu mereu repede. Nu mereu spectaculos. Dar vin.

Într-o dimineață liniștită. În mirosul de iarbă udă. În pauza dintre griji.

Și am ales ca, atunci când vin, să le recunosc. Și să le trăiesc.

🎨

Din art-terapie am învățat să recunosc binele chiar și atunci când pare că nu e nimic de văzut.

Prin intermediul materialelor, formelor, imaginilor, reușim să-l simțim, să-l păstrăm, să-l transformăm în resursă.

Pentru că binele nu e o întâmplare.

E un spațiu interior în care învățăm să locuim.

🎨

Raluca Ciobanu - Art-terapeut Phronetik® | Spațiu sigur pentru reconectare cu sinele

10/07/2025

Cercetare, practică, opinie personală – cm le distingem și cm le folosim cu sens

În ultima vreme am tot văzut în spațiul public îndemnul clar: „Urmați doar terapii bazate pe cercetare riguroasă. Evitați pseudoștiința.”
În principiu, sunt de acord: e important să știm ce stă în spatele unei metode. Dar mai cred și altceva: că lucrurile sunt mai nuanțate.

✅ Cercetarea aduce date, tendințe, ipoteze testate.
Ne ajută să înțelegem ce funcționează pentru cei mai mulți, în condiții controlate. Dar cercetarea are limite: nu poate cuprinde complexitatea fiecărei persoane, a fiecărui context sau a fiecărei relații terapeutice.

✅ Practica aduce experiență vie.
Un terapeut care lucrează de ani de zile cu oameni reali în contexte reale are o perspectivă valoroasă. Observă nuanțe care nu se văd în statistici. Dar și practica are limitele ei: poate să fie subiectivă și poate fi influențată de biasuri personale.

✅ Opinia personală vine din viață, trăire și sens.
E ceea ce simțim că ni se potrivește, ce are sens pentru noi, ce ne ajută chiar dacă „nu e demonstrat încă”. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la discernământ — înseamnă doar că experiența noastră merită și ea un loc în ecuație.

🔍 Riscurile apar când confundăm aceste planuri.

⚠️Când luăm o opinie ca fiind adevăr universal.
⚠️Când aplicăm mecanic o cercetare fără să vedem omul din fața noastră.
⚠️Când ignorăm practica și realitatea doar pentru că „nu e validată științific”.
⚠️Când respingem tot ce ține de știință în favoarea a „ce simțim noi”.

🎯 Cred că avem nevoie de toate cele trei surse:

- Cercetarea, ca ancoră.
- Practica, ca ghid viu.
- Opinia personală, ca busolă interioară.

Și, foarte important, de discernământul de a le pune în dialog, nu în opoziție.

🌿 Pentru mine cheia nu e să aleg „una singură”, ci să învăț să le țin împreună – ca pe niște voci diferite într-un cor.
Să ascult știința, să respect practica, să onorez trăirea.

Se întâmplă, uneori, ca cele trei surse să se contrazică. Și-atunci ce faci?
Eu inspir adânc, beau o gură de ceai, le ascult pe toate și..... aleg ce are sens pentru omul din fața mea. Pentru că, în practica mea am invățat că, dacă nu reușesc să onorez trăirea acestuia restul nu or să ajungă la acea persoană.

Cu drag de oameni, claritate și respect pentru drumul unic al fiecăruia,
Raluca Ciobanu – art-terapeut Phronetik®

23/06/2025

Cum funcționează art-terapia Phronetik®? În multiple moduri.

Printre altele, printr-o imagine creată putem arunca o privire către viitor.
Această lucrare e făcută în 2016. Atunci nu prea am înțeles bine ce reprezintă. Astăzi, uitându-mă la ea, mă minunez (da, încă mă surprinde).

Parcă mi-am arătat atunci de ce aveam nevoie și cm urma să fie drumul către acel „acasă” pe care îl căutam.
Pentru că da, mutarea la țară s-a simțit, pe alocuri, ca o cădere din cerurile prin care mă preumblam – direct pe pământ. De la deconectare de corp, la conectarea cu pământul. Cu mine.

Aceasta este una dintre modalitățile prin care funcționează art-terapia Phronetik®: imaginea nu este doar o exprimare a prezentului, ci poate conține, fără să știm, informații despre ceea ce urmează – despre nevoile noastre profunde, despre direcția în care ne mișcăm, despre ceva ce sufletul a știut cu mult înainte să înțelegem cu mintea.

În proces, nu interpretăm imaginea din afară, ca pe un test, ci ne întoarcem la trăirea celui care a creat-o. Uneori înțelegerea vine imediat. Alteori, ca acum, la câțiva ani distanță.

Așa cm mi s-a întâmplat mie, s-ar putea să descoperi și tu că într-o imagine se ascunde mai mult decât ce pare la prima vedere.

Dacă simți că ai nevoie de ghidaj sau de un spațiu sigur în care să lași ceea ce e înăuntru să iasă – în culoare, în formă, în cuvânt –, te aștept cu drag în sesiuni individuale de art-terapie Phronetik®.

Uneori, o parte din noi știe înaintea noastră.
Și ne așteaptă să fim pregătiți.

------- 🌀🎨🌀

Sunt Raluca Ciobanu, art-terapeut Phronetik® și te susțin să găsești soluții autentice atunci când te simți blocată, confuză sau departe de tine.

17/06/2025

Semne mici, dar importante, că e timpul pentru o schimbare.
🔸 „Dorm, dar mă trezesc obosită.”
🔸 „Nu mă mai recunosc.”
🔸 „Plâng din senin.”
🔸 „Parcă trăiesc viața altcuiva.”
🔸 „Mi-e dor de mine.”

Sunt semnale care apar des la femeile cu care lucrez.

Când spun schimbare nu mă refere la una radicală. Ci o schimbare care poate să înceapă cu o întrebare simplă: „Cum mai sunt eu, cu adevărat?”

Am scris un articol cu exemple clare, din viața reală, despre cm recunoaștem momentul în care nu mai merge „ca până acum”.
Poate te regăsești. Poate e un început.

📖 Îl poți citi aici: https://wp.me/p6NQxg-wE

💬 Iar dacă vrei sprijin într-un proces blând de reconectare cu tine — prin art-terapie, explorare creativă și conversații cu sens — te aștept să lucrăm împreună.

__________________________ ⚜️⚜️⚜️ _____________________________

Sunt Raluca Ciobanu, art-terapeut Phronetik®, și te susțin să treci de la confuzie la încredere, de la oboseală la echilibru, de la ezitare la alegeri asumate.

Apare des întrebarea asta în viața de zi cu zi:„De unde știu că e timpul să schimb ceva în viața mea?” Și răspunsul nu e o formulă magică, dar de cele mai multe ori, semnalele apar mai devreme decâ…

06/06/2025

A venit vremea florilor de camp. Le ador!

Azi mi-au înfrumusețat cabinetul de art terapie. ☺️♥️🎨

06/06/2025

Trăim vremuri în care e ușor să ajungem la concluzia că indiferența câștigă. Că suntem tot mai reci, mai grăbiți, mai închiși unii față de ceilalți.

Și, da, e important să nu ne prefacem că nu există agresivitate, violență sau lipsă de empatie. Să nu închidem ochii.

Dar cred că e esențial către ce ne menținem cea mai mare parte a atenției noastre. Căci în același timp în care lumea pare să se destrame în nepăsare, se întâmplă și altceva.

Într-o dimineață, acum ceva timp, în drum spre cabinet, am fost martoră la o scenă care m-a înmuiat pe dinăuntru. Locuiam încă în București.

Un om în vârstă iese de la un hipermarket. Pe trotuarul către stația de tramvai, i se rupe punga cu cumpărături. Produsele se împrăștie pe asfalt. Omul se uită la ele și parcă își roagă corpul să se aplece, dar trupul răspunde greu.

Un tânăr se apropie fără cuvinte, strânge toate lucrurile și îi ridică plasa astfel încât bătrânul să o poată apuca ușor. Însă aceasta e prea ruptă să poată să țină în ea cumpărăturile.

La câțiva pași, o femeie îl așteaptă pe bătrân. Scoate din geantă o pungă rezistentă și i-o oferă. Îl întreabă încotro merge, cu intenția clară de a-l ajuta. Omul spune că vrea să ajungă în stație. Femeia se uită: tramvaiul e deja acolo și se pregătește să plece.

Întorc privirea, emoționată de tot ce am văzut până atunci. Nu știu exact ce se întâmplă în continuare, dar în următoarea secvență îl văd urcând în tramvai, ajutat de alți oameni. După două stații, e ajutat să coboare.

Atât. O întâmplare simplă. Fără știri, fără breaking news, fără viral.

În lumea asta care pare că arde pe interior, eu aleg să mă uit și aici. La gesturi mici care încălzesc. La bunătatea care nu țipă, dar se vede dacă o cauți. La oamenii care nu sunt indiferenți.

Poate că e naivitate. Sau poate că e doar alegerea de a vedea și partea care ne poate salva. Pe mine sigur asta mă ajută să rămân întreagă la minte.

În demersurile noastre de a demasca violența și agresivitatea este important să observăm și bunătatea oamenilor, capacitatea și dorința lor de a ajuta și de a fi acolo, alături de cei care au nevoie. Chiar și atunci când ni se pare că nu există.

Vestea bună e că această există.

Atunci când atenția noastră e îndreptată către astfel de momente, ele ne pot inspira. Și ăsta e un pas către a le face și noi.

Ne ajuta, de asemenea, să știm că nu suntem singurii care le facem. E. Important să știm asta pentru a nu ne demoraliza.

Să observăm oamenii care au nevoie de ajutor ne ancorează in realitate. Să-i observăm și pe cei care ajută ne ferește de sentimentul de deznădejde, de pericolul de a dezvolta anxietate și depresie.

✨ Te invit să fii atent/ă azi la un gest de omenie, oricât de mic.

💬 Tu ce momente de bunătate ai observat în jurul tău, în ultima vreme? Poate ești chiar tu cea/cel care l-a făcut.

♻️ Când împărtășim bunătatea, o multiplicăm.

05/06/2025

✨ Azi a fost o zi a surprizelor. Și a stării de flow. Și a cărților 😍 - vezi la final ce m-a făcut să le aleg.

De dimineață am aflat că a sosit coletul cu cărțile comandate ieri dimineață. Am fost plăcut surprinsă mai ales pentru că pe site-ul celor de la Bookzone apărea că or să ajungă abia sâmbătă. Magic! ♥️

A 2 a surpriza a venit din partea curierului care a reușit să-l aducă chiar înainte să plec la cabinet. Avantajul să trăiești la țară e că te împrietenești cu curierii. 😁 ✨

Am plecat destul de târziu de acasă, dar tot am reușit să pun benzină și să ajung la timp pentru a mă pregăti pentru prima ședință de azi. Flow, nenică.... 🙏🌀

Iar spre seară, o nouă surpriză: trandafirii super care mi-au umplut cabinetul de culoare și miros. Din câțiva voi face trandafirată, iar ceilalți vor merge la uscat – pentru ceai.🌹

Mă bucur de florile și cu micile sincronicități ale zilei, dar, cea mai mare bucurie e că au venit și cele patru cărți noi, fiecare aleasă cu gândul la mine și la femeile cu care lucrez.

Încă nu le-am citit, dar îți spun mai jos ce m-a atras la ele și ce sper să găsesc între paginile lor:

📕 „Credeam că problema e doar la mine” – Brené Brown

Am ales-o pentru felul în care vorbește despre rușine, vinovăție și autenticitate – teme pe care le regăsesc atât în propriul meu parcurs, cât și în poveștile clientelor mele.

Sunt convinsă că o să regăsesc în această carte vocea caldă și curajoasă a lui Brene care să aducă mai multă lumină asupra procesului de a fi tu însăți, cu tot cu vulnerabilitățile tale.

📘 „Magia minții” – Dr. James R. Doty

Mi-a atras atenția prin faptul că îmbină neuroștiința cu meditația, atenția si compasiunea. In plus, aduce date neurostiintifice care stau la baza manifestării.

Am înțeles că e o carte despre cm ne putem transforma prin relația conștientă cu propriul creier și cu propria inimă. Sper să descopăr perspective noi despre cm putem face loc vindecării și magiei în viața noastră, chiar și atunci când pare că nu mai e loc.

📗 „Efectul DOSE” – T.J. Power

Pe scurt, e despre neurochimie și echilibru emoțional în viața de zi cu zi.

Am ales-o pentru că știu cât de mult ne pot influența starea de zi cu zi cele patru „substanțe ale fericirii” (dopamină, oxitocină, serotonină, endorfine) – și pentru că mi se pare un instrument util în înțelegerea și gestionarea ritmurilor interne, mai ales când apar provocări legate de ADHD, burnout sau oboseală cronică.

📙 „Anatomia traumei” – Diana Vasile

Mi-am dorit această carte de când a aparut.

Din toate descrierile celor care au citit-o deja știu că aduce o privire clară și realistă asupra traumelor emoționale și mai ales asupra modului în care ne putem reconstrui viața dincolo de ele.

Sunt convinsă că o să găsesc în ea acelasi limbaj accesibil, dar profund pe care-l folosește Diana in toate prezentările ei.

Îmi doresc ca informatiile să mă ajute să-mi susțin mai bine clientele în procesul de recuperare după diverse evenimente provocatoare – și, de ce nu, să mai înțeleg o dată și propriile aspecte care mai au nevoie de atenția mea.

💗 O să revin cu impresii după ce le citesc. Dar deocamdată, le privesc ca pe niște promisiuni frumoase – și ca pe niște aliați în explorările care urmează.

Pe tine care dintre cele 4 te atrage?

01/06/2025

De 1 iunie, te invit la un exercițiu de imaginație.

Imaginează-ți că ești copil și trăiești într-o lume în care, în loc să fii lăudat pentru cât de cuminte ești, adulții din jurul tău te încurajează să-ți exprimi creativitatea și să fii cât mai curios.

În această lume contează mai puțin cât de bine ai memorat lecția, ci cât de mult ți se luminează ochii când reușești să înțelegi diverse lucruri sau când descoperi ceva nou.

Aceasta este o lume în care, în loc să te lupți să fii cel mai bun din clasă, înveți alături de colegii tăi, împărtășești din descoperirile tale, vă sprijiniți și vă bucurați împreună de tot ce aflați.

Imaginează-ți că ai fost copil într-o astfel de lume. Observă ce apare în mintea ta, în sufletul tău, în corpul tău.

Iar acum, te invit să revii, ușor, în corpul tău de adult.

Ce se schimbă? Ce simți? Cine ești?

Poate apare un zâmbet cald. Sau poate vine o undă de tristețe, o frustrare…
E firesc. Acel „ce-ar fi fost dacă…” poate să doară.

Te încurajez să stai puțin cu acel sentiment. Privește-l cu blândețe.

Și apoi, cu la fel de multă blândețe, uită-te spre partea din tine care se bucură de acea lume în care tocmai ai fost copil.

Partea care ar vrea să aducă, măcar un pic, din ea în realitatea de acum.

Dă-ți voie să știi că poți să faci asta. Poate chiar azi.

Poate pentru copilul tău.

Poate pentru copilul care ai fost care este încă prezent în tine acum.

La mulți ani tuturor copiilor – mici sau mari.
🎈💛