Raluca Ciobanu - art terapeut Phronetik

10/07/2025

Cercetare, practică, opinie personală – cm le distingem și cm le folosim cu sens

În ultima vreme am tot văzut în spațiul public îndemnul clar: „Urmați doar terapii bazate pe cercetare riguroasă. Evitați pseudoștiința.”
În principiu, sunt de acord: e important să știm ce stă în spatele unei metode. Dar mai cred și altceva: că lucrurile sunt mai nuanțate.

✅ Cercetarea aduce date, tendințe, ipoteze testate.
Ne ajută să înțelegem ce funcționează pentru cei mai mulți, în condiții controlate. Dar cercetarea are limite: nu poate cuprinde complexitatea fiecărei persoane, a fiecărui context sau a fiecărei relații terapeutice.

✅ Practica aduce experiență vie.
Un terapeut care lucrează de ani de zile cu oameni reali în contexte reale are o perspectivă valoroasă. Observă nuanțe care nu se văd în statistici. Dar și practica are limitele ei: poate să fie subiectivă și poate fi influențată de biasuri personale.

✅ Opinia personală vine din viață, trăire și sens.
E ceea ce simțim că ni se potrivește, ce are sens pentru noi, ce ne ajută chiar dacă „nu e demonstrat încă”. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la discernământ — înseamnă doar că experiența noastră merită și ea un loc în ecuație.

🔍 Riscurile apar când confundăm aceste planuri.

⚠️Când luăm o opinie ca fiind adevăr universal.
⚠️Când aplicăm mecanic o cercetare fără să vedem omul din fața noastră.
⚠️Când ignorăm practica și realitatea doar pentru că „nu e validată științific”.
⚠️Când respingem tot ce ține de știință în favoarea a „ce simțim noi”.

🎯 Cred că avem nevoie de toate cele trei surse:

- Cercetarea, ca ancoră.
- Practica, ca ghid viu.
- Opinia personală, ca busolă interioară.

Și, foarte important, de discernământul de a le pune în dialog, nu în opoziție.

🌿 Pentru mine cheia nu e să aleg „una singură”, ci să învăț să le țin împreună – ca pe niște voci diferite într-un cor.
Să ascult știința, să respect practica, să onorez trăirea.

Se întâmplă, uneori, ca cele trei surse să se contrazică. Și-atunci ce faci?
Eu inspir adânc, beau o gură de ceai, le ascult pe toate și..... aleg ce are sens pentru omul din fața mea. Pentru că, în practica mea am invățat că, dacă nu reușesc să onorez trăirea acestuia restul nu or să ajungă la acea persoană.

Cu drag de oameni, claritate și respect pentru drumul unic al fiecăruia,
Raluca Ciobanu – art-terapeut Phronetik®

23/06/2025

Cum funcționează art-terapia Phronetik®? În multiple moduri.

Printre altele, printr-o imagine creată putem arunca o privire către viitor.
Această lucrare e făcută în 2016. Atunci nu prea am înțeles bine ce reprezintă. Astăzi, uitându-mă la ea, mă minunez (da, încă mă surprinde).

Parcă mi-am arătat atunci de ce aveam nevoie și cm urma să fie drumul către acel „acasă” pe care îl căutam.
Pentru că da, mutarea la țară s-a simțit, pe alocuri, ca o cădere din cerurile prin care mă preumblam – direct pe pământ. De la deconectare de corp, la conectarea cu pământul. Cu mine.

Aceasta este una dintre modalitățile prin care funcționează art-terapia Phronetik®: imaginea nu este doar o exprimare a prezentului, ci poate conține, fără să știm, informații despre ceea ce urmează – despre nevoile noastre profunde, despre direcția în care ne mișcăm, despre ceva ce sufletul a știut cu mult înainte să înțelegem cu mintea.

În proces, nu interpretăm imaginea din afară, ca pe un test, ci ne întoarcem la trăirea celui care a creat-o. Uneori înțelegerea vine imediat. Alteori, ca acum, la câțiva ani distanță.

Așa cm mi s-a întâmplat mie, s-ar putea să descoperi și tu că într-o imagine se ascunde mai mult decât ce pare la prima vedere.

Dacă simți că ai nevoie de ghidaj sau de un spațiu sigur în care să lași ceea ce e înăuntru să iasă – în culoare, în formă, în cuvânt –, te aștept cu drag în sesiuni individuale de art-terapie Phronetik®.

Uneori, o parte din noi știe înaintea noastră.
Și ne așteaptă să fim pregătiți.

------- 🌀🎨🌀

Sunt Raluca Ciobanu, art-terapeut Phronetik® și te susțin să găsești soluții autentice atunci când te simți blocată, confuză sau departe de tine.

17/06/2025

Semne mici, dar importante, că e timpul pentru o schimbare.
🔸 „Dorm, dar mă trezesc obosită.”
🔸 „Nu mă mai recunosc.”
🔸 „Plâng din senin.”
🔸 „Parcă trăiesc viața altcuiva.”
🔸 „Mi-e dor de mine.”

Sunt semnale care apar des la femeile cu care lucrez.

Când spun schimbare nu mă refere la una radicală. Ci o schimbare care poate să înceapă cu o întrebare simplă: „Cum mai sunt eu, cu adevărat?”

Am scris un articol cu exemple clare, din viața reală, despre cm recunoaștem momentul în care nu mai merge „ca până acum”.
Poate te regăsești. Poate e un început.

📖 Îl poți citi aici: https://wp.me/p6NQxg-wE

💬 Iar dacă vrei sprijin într-un proces blând de reconectare cu tine — prin art-terapie, explorare creativă și conversații cu sens — te aștept să lucrăm împreună.

__________________________ ⚜️⚜️⚜️ _____________________________

Sunt Raluca Ciobanu, art-terapeut Phronetik®, și te susțin să treci de la confuzie la încredere, de la oboseală la echilibru, de la ezitare la alegeri asumate.

Apare des întrebarea asta în viața de zi cu zi:„De unde știu că e timpul să schimb ceva în viața mea?” Și răspunsul nu e o formulă magică, dar de cele mai multe ori, semnalele apar mai devreme decâ…

06/06/2025

A venit vremea florilor de camp. Le ador!

Azi mi-au înfrumusețat cabinetul de art terapie. ☺️♥️🎨

06/06/2025

Trăim vremuri în care e ușor să ajungem la concluzia că indiferența câștigă. Că suntem tot mai reci, mai grăbiți, mai închiși unii față de ceilalți.

Și, da, e important să nu ne prefacem că nu există agresivitate, violență sau lipsă de empatie. Să nu închidem ochii.

Dar cred că e esențial către ce ne menținem cea mai mare parte a atenției noastre. Căci în același timp în care lumea pare să se destrame în nepăsare, se întâmplă și altceva.

Într-o dimineață, acum ceva timp, în drum spre cabinet, am fost martoră la o scenă care m-a înmuiat pe dinăuntru. Locuiam încă în București.

Un om în vârstă iese de la un hipermarket. Pe trotuarul către stația de tramvai, i se rupe punga cu cumpărături. Produsele se împrăștie pe asfalt. Omul se uită la ele și parcă își roagă corpul să se aplece, dar trupul răspunde greu.

Un tânăr se apropie fără cuvinte, strânge toate lucrurile și îi ridică plasa astfel încât bătrânul să o poată apuca ușor. Însă aceasta e prea ruptă să poată să țină în ea cumpărăturile.

La câțiva pași, o femeie îl așteaptă pe bătrân. Scoate din geantă o pungă rezistentă și i-o oferă. Îl întreabă încotro merge, cu intenția clară de a-l ajuta. Omul spune că vrea să ajungă în stație. Femeia se uită: tramvaiul e deja acolo și se pregătește să plece.

Întorc privirea, emoționată de tot ce am văzut până atunci. Nu știu exact ce se întâmplă în continuare, dar în următoarea secvență îl văd urcând în tramvai, ajutat de alți oameni. După două stații, e ajutat să coboare.

Atât. O întâmplare simplă. Fără știri, fără breaking news, fără viral.

În lumea asta care pare că arde pe interior, eu aleg să mă uit și aici. La gesturi mici care încălzesc. La bunătatea care nu țipă, dar se vede dacă o cauți. La oamenii care nu sunt indiferenți.

Poate că e naivitate. Sau poate că e doar alegerea de a vedea și partea care ne poate salva. Pe mine sigur asta mă ajută să rămân întreagă la minte.

În demersurile noastre de a demasca violența și agresivitatea este important să observăm și bunătatea oamenilor, capacitatea și dorința lor de a ajuta și de a fi acolo, alături de cei care au nevoie. Chiar și atunci când ni se pare că nu există.

Vestea bună e că această există.

Atunci când atenția noastră e îndreptată către astfel de momente, ele ne pot inspira. Și ăsta e un pas către a le face și noi.

Ne ajuta, de asemenea, să știm că nu suntem singurii care le facem. E. Important să știm asta pentru a nu ne demoraliza.

Să observăm oamenii care au nevoie de ajutor ne ancorează in realitate. Să-i observăm și pe cei care ajută ne ferește de sentimentul de deznădejde, de pericolul de a dezvolta anxietate și depresie.

✨ Te invit să fii atent/ă azi la un gest de omenie, oricât de mic.

💬 Tu ce momente de bunătate ai observat în jurul tău, în ultima vreme? Poate ești chiar tu cea/cel care l-a făcut.

♻️ Când împărtășim bunătatea, o multiplicăm.

05/06/2025

✨ Azi a fost o zi a surprizelor. Și a stării de flow. Și a cărților 😍 - vezi la final ce m-a făcut să le aleg.

De dimineață am aflat că a sosit coletul cu cărțile comandate ieri dimineață. Am fost plăcut surprinsă mai ales pentru că pe site-ul celor de la Bookzone apărea că or să ajungă abia sâmbătă. Magic! ♥️

A 2 a surpriza a venit din partea curierului care a reușit să-l aducă chiar înainte să plec la cabinet. Avantajul să trăiești la țară e că te împrietenești cu curierii. 😁 ✨

Am plecat destul de târziu de acasă, dar tot am reușit să pun benzină și să ajung la timp pentru a mă pregăti pentru prima ședință de azi. Flow, nenică.... 🙏🌀

Iar spre seară, o nouă surpriză: trandafirii super care mi-au umplut cabinetul de culoare și miros. Din câțiva voi face trandafirată, iar ceilalți vor merge la uscat – pentru ceai.🌹

Mă bucur de florile și cu micile sincronicități ale zilei, dar, cea mai mare bucurie e că au venit și cele patru cărți noi, fiecare aleasă cu gândul la mine și la femeile cu care lucrez.

Încă nu le-am citit, dar îți spun mai jos ce m-a atras la ele și ce sper să găsesc între paginile lor:

📕 „Credeam că problema e doar la mine” – Brené Brown

Am ales-o pentru felul în care vorbește despre rușine, vinovăție și autenticitate – teme pe care le regăsesc atât în propriul meu parcurs, cât și în poveștile clientelor mele.

Sunt convinsă că o să regăsesc în această carte vocea caldă și curajoasă a lui Brene care să aducă mai multă lumină asupra procesului de a fi tu însăți, cu tot cu vulnerabilitățile tale.

📘 „Magia minții” – Dr. James R. Doty

Mi-a atras atenția prin faptul că îmbină neuroștiința cu meditația, atenția si compasiunea. In plus, aduce date neurostiintifice care stau la baza manifestării.

Am înțeles că e o carte despre cm ne putem transforma prin relația conștientă cu propriul creier și cu propria inimă. Sper să descopăr perspective noi despre cm putem face loc vindecării și magiei în viața noastră, chiar și atunci când pare că nu mai e loc.

📗 „Efectul DOSE” – T.J. Power

Pe scurt, e despre neurochimie și echilibru emoțional în viața de zi cu zi.

Am ales-o pentru că știu cât de mult ne pot influența starea de zi cu zi cele patru „substanțe ale fericirii” (dopamină, oxitocină, serotonină, endorfine) – și pentru că mi se pare un instrument util în înțelegerea și gestionarea ritmurilor interne, mai ales când apar provocări legate de ADHD, burnout sau oboseală cronică.

📙 „Anatomia traumei” – Diana Vasile

Mi-am dorit această carte de când a aparut.

Din toate descrierile celor care au citit-o deja știu că aduce o privire clară și realistă asupra traumelor emoționale și mai ales asupra modului în care ne putem reconstrui viața dincolo de ele.

Sunt convinsă că o să găsesc în ea acelasi limbaj accesibil, dar profund pe care-l folosește Diana in toate prezentările ei.

Îmi doresc ca informatiile să mă ajute să-mi susțin mai bine clientele în procesul de recuperare după diverse evenimente provocatoare – și, de ce nu, să mai înțeleg o dată și propriile aspecte care mai au nevoie de atenția mea.

💗 O să revin cu impresii după ce le citesc. Dar deocamdată, le privesc ca pe niște promisiuni frumoase – și ca pe niște aliați în explorările care urmează.

Pe tine care dintre cele 4 te atrage?

01/06/2025

De 1 iunie, te invit la un exercițiu de imaginație.

Imaginează-ți că ești copil și trăiești într-o lume în care, în loc să fii lăudat pentru cât de cuminte ești, adulții din jurul tău te încurajează să-ți exprimi creativitatea și să fii cât mai curios.

În această lume contează mai puțin cât de bine ai memorat lecția, ci cât de mult ți se luminează ochii când reușești să înțelegi diverse lucruri sau când descoperi ceva nou.

Aceasta este o lume în care, în loc să te lupți să fii cel mai bun din clasă, înveți alături de colegii tăi, împărtășești din descoperirile tale, vă sprijiniți și vă bucurați împreună de tot ce aflați.

Imaginează-ți că ai fost copil într-o astfel de lume. Observă ce apare în mintea ta, în sufletul tău, în corpul tău.

Iar acum, te invit să revii, ușor, în corpul tău de adult.

Ce se schimbă? Ce simți? Cine ești?

Poate apare un zâmbet cald. Sau poate vine o undă de tristețe, o frustrare…
E firesc. Acel „ce-ar fi fost dacă…” poate să doară.

Te încurajez să stai puțin cu acel sentiment. Privește-l cu blândețe.

Și apoi, cu la fel de multă blândețe, uită-te spre partea din tine care se bucură de acea lume în care tocmai ai fost copil.

Partea care ar vrea să aducă, măcar un pic, din ea în realitatea de acum.

Dă-ți voie să știi că poți să faci asta. Poate chiar azi.

Poate pentru copilul tău.

Poate pentru copilul care ai fost care este încă prezent în tine acum.

La mulți ani tuturor copiilor – mici sau mari.
🎈💛

31/05/2025

„Uau, Raluca, câte știi! Și ce fain explici! De ce nu scrii despre toate astea?”
Aud des întrebarea asta. Și de fiecare dată zâmbesc, pentru că da, îmi place să povestesc și să împărtășesc din ce știu.
Dar când vine momentul să scriu… apare un soi de blocaj 👇🏼🤷‍♀️

Totuși, vreau să schimb asta.
Așa că, dacă ești curios/oasă despre subiecte precum procesul de schimbare, cm luăm decizii, art-terapie sau orice altceva din zona asta, scrie-mi într-un comentariu sau mesaj.

Voi încerca să răspund prin postări – pe cât mă pricep – ca să fie de folos și altora. 😊

27/05/2025

Știai că 27 Mai marchează momentul din 2004 în care profesia de psiholog a fost reglementată oficial? Atunci a fost adoptată legea care stabilește cadrul pentru exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică și tot atunci s-a înființat Colegiul Psihologilor din România.

Ziua de azi m-a făcut să mă gândesc la cm am început...

Am intrat în lumea psihologiei dintr-o nevoie de a înțelege — ce-i motivează pe ceilalți, ce simt, ce gândesc....

N-a fost un drum liniar și nici ușor. Am început acest parcurs, apoi m-am oprit. Am revenit. M-am reinventat profesional după ani în care am lucrat în alte domenii. A fost nevoie de curaj, perseverență (poate chiar încăpățânare uneori) și multă, multă muncă interioară.

Ce-mi oferă această profesie, zi de zi?

Privilegiul de a fi martoră la transformări. De a însoți oameni care caută sens, echilibru și schimbare. Mă inspiră de fiecare dată forța celor care aleg să-și dea voie să simtă, să se deschidă, să transforme durerile în ceva nou și viu.

Uneori e greu. Alteori, e profund copleșitor. Dar de fiecare dată când văd o sclipire nouă în ochii cuiva, îmi amintesc de ce fac asta.

Astăzi, să celebrăm împreună această zi dedicată celor care, prin empatie, prezență și profesionalism, contribuie la echilibrul și sănătatea mintală a societății.

💛 La mulți ani, dragi colegi psihologi! Să continuăm să aducem lumină, claritate și speranță în viețile celor pe care îi însoțim.

22/05/2025

Zâmbesc în această fotografie. Dar înainte de acest zâmbet nu am fost într-un loc tocmai plăcut.

În urmă cu câteva zile, m-am simțit la pământ. Gata să renunț la tot ce am construit profesional.

Mă izbisem de niște ziduri într-un loc unde credeam că drumul e liber. Am strâns din dinți într-un alt loc unde exista, de partea cealaltă, multă neclaritate, multe încurcături. Alesesem să strâng din dinți pentru a nu încurca și mai mult lucrurile.

M-au durut. M-au enervat. M-au făcut să mă întreb dacă are rost să mai continui. Am simțit că toate astea îmi consuma toată bruma de energie adunată cu greu.

După aceste momente mi-am dat voie să fiu acolo. Să fiu tristă. Supărată. Să-mi pun întrebarea: „Oare dacă aș renunța… cm ar fi?”

Nu m-am grăbit să „repar” nimic. N-am încercat să mă motivez forțat. Am stat cu tot ce era acolo.

Și ceva s-a întâmplat.

Din acel loc greu, dar real, a apărut un impuls mic. Nu unul de a „salva totul”, ci doar de a face un pas. Apoi încă unul.

Și am ajuns aici – cu un buchet uriaș de flori albe, de "bulgări de zăpadă", în brațe și cu un zâmbet care vine dintr-un loc nou. Un loc unde opțiunile sunt reale, nu presiuni. Un loc unde există și opțiunea de a renunța. Însă o văd exact așa cm e - o opțiune printre multe altele.

Mi-am dat seama că, în trecut, în astfel de momente, reacția mea era fuga - sub orice formă a ei. Însă acum am ales să stau. Am ascultat. M-am conținut cu tot ce era acolo.

Este poate una dintre cele mai importante competențe pe care le-am învățat și exersat în munca mea, în cabinet – și pe care, în aceste zile, am aplicat-o în propria viață.

Dacă ești într-un astfel de loc acum, poate că nu ai nevoie de soluții.

Poate ai nevoie doar să-ți dai voie să fii acolo.

Uneori nu e despre a merge mai departe cu forța, ci despre a rămâne cu blândețe acolo unde e greu.

Despre a nu te grăbi să repari, ci a te asculta cu adevărat.

Zâmbetul din fotografie nu spune că totul e bine. Spune că am fost acolo, în întuneric, în disperare și am ales să aprind o lumină mică. Cât să văd următorul pas.

Uneori, asta e exact ce avem nevoie.

Restul vine pentru că-i dăm voie.

17/05/2025

Dacă ai văzut o femeie goală și crezi că despre asta este imaginea atunci ai căzut în capcana iluziei.

Adevărul? Femeia nu există. Sunt doar lucruri puse laolaltă (un ghiveci cu flori pe o etajera, o pisică, un pahar cu picior pe pervaz și niște rufe puse la uscat) care, pentru o clipă, te-au făcut să crezi că vezi un nud.

Asta face creierul - găsește cea mai rapidă interpretare a ceea ce ochii îi transmit. Se numește reprezentare și e importat să ținem cont de acest aspect.

Nu tot ceea ce vedem este ceea ce credem că e.

PS: mărturisesc faptul că și eu am văzut prima data femeia și mi-a luat ceva timp să-mi schimb perspectiva și să văd elementele care constituie, de fapt, imaginea.

30/04/2025

Cine sunt eu? Multe dintre noi ajungem, la un moment dat, să ne punem această întrebare. Și ne așteptăm să găsim rapid răspunsul. Însă nu facem decât să ne setăm așteptări nerealiste.

Mai mult, de nenumărate ori ne formulăm răspunsul bazându-ne pe criterii și validări exterioare.
Dar adevăratul răspuns nu vine din afară. Ci dintr-un proces de reîntoarcere către sine, de ascultare, de expresie sinceră.

Pentru mine, acest proces a început prin artă. Nu în sens academic, ci ca formă naturală de a mă exprima și de a mă înțelege.

Nu am urmat o cale artistică clasică, dar am găsit mereu în creație o formă de liniște, claritate și reglare emoțională.

În 2001-2002, în mijlocul stresului de la finalul facultății de psihologie, confecționam coliere din mărgele alături de o prietenă. Mă ajuta să-mi liniștesc gândurile, să respir, să mă adun.

De-a lungul anilor, de multe ori m-am lăsat ghidată de intuiție și de o nevoie profundă de sens. Am pictat sacoșe textile cu mult înainte ca plasticul să devină o problemă conștientizată public.

Am decorat recipiente de sticlă pentru apa de băut, preocupată mai mult de sănătatea mea dar și a mediului.

Prin 2010 fotografiam câmpuri de rapiță pentru că simțeam că frumusețea vie a naturii este ceva ce îmi e de folos.

Nu știam atunci că exact aceste gesturi simple aveau să de-a direcție și sens drumului meu profesional.

În 2013, când art-terapia era încă puțin cunoscută, am început formarea în acest domeniu, simțind că arta poate deveni pod între corp, minte și suflet.

Pentru mine, art-terapia a fost o confirmare: că modul în care ne exprimăm ne poate vindeca, că înăuntrul fiecăreia dintre noi există resurse nebănuite care așteaptă să fie văzute și puse în lumină.

De-a lungul timpului, am înțeles că există multe femei ca mine. Femei care simt, dar nu pot pune întotdeauna în cuvinte. Care caută sens, dar nu știu de unde să înceapă. Care au trăit deconectate de ele însele prea mult timp, dar simt că ceva le cheamă înapoi „acasă”.

Astăzi, îmi dedic munca celor femei care simt această căutare. Care nu mai vor să răspundă „cine sunt” din așteptări și măsuri exterioare. Care își doresc să se exprime sincer, să se înțeleagă, să creeze un spațiu intern în care să se simtă din nou acasă.

Prin art-terapie, ofer spații de explorare blândă, fără judecată, în care cuvintele pot fi înlocuite sau însoțite de culoare, forme, mișcare și simboluri.

Nu-ți promit un răspuns instant. Dar îți ofer îndrumare spre acele răspunsuri potrivite ție.

Dacă simți că e timpul să te reîntorci către tine, dar nu știi încă „cum” – ești în locul potrivit.

Te invit să îți iei acest timp pentru tine – printr-o sesiune individuală sau participând la atelierele mele de art-terapie.

Scrie-mi un mesaj.

Începem exact de acolo de unde ești acum – cu tot ce aduci cu tine.

Raluca Ciobanu – psiholog și art-terapeut Phronetik