31/10/2021
Elemente Esenţiale
Redus la forma sa cea mai simplă, corpul uman nu este altceva decât o grămăjoară de cenuşă. Carbonul, hidrogenul, oxigenul şi azotul care provin din ţesuturile bogate în proteine şi carbohidraţi (sau rezerve lipidice) se dizolvă în aer sau se evaporă, lăsând în urma lor doar mineralele. Această „cenuşă minerală”, care cântăreşte aproximativ 2 kg, poate fi mică sub raport cantitativ, însă ea joacă un rol esenţial la nivelul fiecărui ţesut al organismului. Mineralele se găsesc în sol şi în apă, şi sunt ingerate prin hrană solidă şi lichidă.
Mineralele fie lucrează în echipă, fie acţionează unele împotriva altora. Unele minerale sunt în relaţii de concurenţă în ceea ce priveşte absorbţia, de aceea aportul unei anumite substanţe minerale poate provoca o carenţă de altă substanţă minerală în organism. De exemplu, o dietă care conţine combinaţii în proporţie corectă de calciu, magneziu şi fosfor sporeşte absorbţia şi utilizarea fiecăruia dintre cele trei minerale. Din fericire, organismul îşi poate extrage necesarul de minerale dintr-o multitudine de fructe, legume, nuci, plante medicinale, care cresc în toate zonele de pe glob.
Unul dintre factorii majori care contribuie la dezechilibrul de minerale din organism este chiar obiceiul nostru de a mânca nesănătos, inclusiv consumul excesiv de carbohidraţi rafinaţi, alcoolul şi dietele bogate în grăsimi. Chiar şi conţinutul de minerale dintr-o dietă „sănătoasă” poate fi neadecvat, în funcţie de solul pe care a fost cultivat produsul respectiv şi de modul în care a fost preparat.
Atât stresul fizic, cât şi cel emoţional, pot conduce la dezechilibre de minerale. Anumite substanţe nutritive, de pildă zincul mineral şi complexul de vitamine B, se pierd în cantităţi considerabile în condiţii de stres sporit. Absorbţia substanţelor nutritive poate scădea dacă organismul funcţionează sub stres.
Chimia alimentară este o ştiinţă extrem de complexă dacă înţelegi că mulţi compuşi funcţionează prin sinergie, în timp ce mulţi se transmută (se modifică) în alte substanţe constitutive şi compuşi mai simpli. Majoritatea oamenilor se concentrează mai ales asupra conţinutului de vitamine şi minerale ale alimentului, ignorând lista lungă a elementelor, dar şi proprietăţile lor, care sunt la fel de importante şi vitale pentru sănătatea organismului.
Aminoacizii din sistemele vegetale conţin mai multă energie şi sunt mai uşor de descompus şi utilizat de organismul omenesc, motiv pentru care adepţii dietelor vegetariene, care consumă o mare varietate de fructe, legume şi nuci crude, nu sunt niciodată deficitari la capitolul aminoacizi, atât de necesari pentru sănătate.
După treizeci de ani de observaţii clinice, pot afirma că antioxidanţii care se obţin din hrană crudă, neprelucrată, sunt superiori din punct de vedere nutritiv antioxidanţilor comerciali, care sunt obţinuţi prin extracţie chimică şi nesinergică.
Lămâia este unul din cele mai bune exemple de aliment puternic astringent. Strugurii provoacă o reacţie similară. Atât lămâile cât şi strugurii sunt alimente excelente în procesul de blocare a formării tumorilor. Cu alte cuvinte, alimentele cu conţinut ridicat de substanţe astringente (mai ales fructele) sunt cele care iniţiază detoxificarea – procesul intern de purificare a organismului.
Nu subestimaţi niciodată imensa putere a fructelor de a purifica organismul şi de a îl susţine. „Hrana să vă fie medicament, iar medicamentul să vă fie hrană.” – Hipocrat
Factorul pH reprezintă raportul dintre aciditatea şi alcalinitatea unei soluţii chimice, pe o scară de la 0 (aciditate mai mare) la 14 (alcalinitate mai mare). Alcalinizarea reprezintă soluţia pentru regenerarea tisulară. Este vital să menţinem echilibrul pH-ului din organism – adică un raport echilibrat între acizi şi alcali. Nivelul normal al pH-ului este cuprins între aproximativ 80% alcalin şi 20% acid.
Cunoştinţele despre oxidare şi ionizare vă vor ajuta să înţelegeţi mai departe procesele alcaline (cationice) şi acide (anionice) care se produc în organism. Deoarece alcalinizarea este soluţia pentru regenerarea tisulară, înţelegerea corectă a acestor procese este esenţială pentru dobândirea stării de sănătate optimă.
Oxidarea şi ionizarea nu sunt decât două dintre căile care favorizează descompunerea şi recompunerea, sau transformarea materiei dintr-o formă în alta. Oasele sunt o ilustrare exemplară a acestui fenomen, deoarece structura lor este permanent descompusă şi recompusă până la un anumit grad. „Descompunerea” şi „recompunerea” fac posibilă înnoirea permanentă a vieţii, permiţând creaţiei să evolueze
Dacă descompunerea şi utilizarea compuşilor oxigenului funcţionează slab, atunci se vor forma radicali liberi, care, în lipsa ionizării sau neutralizării, se vor uni, generând şi mai multe probleme la nivelul ţesuturilor. Astfel se explică şi interesul actual manifestat în lumea medicală faţă de antioxidanţi – ca vitamina E, vitamina C, beta-caroten, picnogenol, coenzima Q10 – şi de ce aceste produse sunt atât de căutate în prezent pe piaţa de îngrijire a sănătăţii. Antioxidanţii sunt atraşi de radicalii liberi de care se leagă, neutralizând astfel efectele lor adverse.
Alcalinitatea dispersează, pune în mişcare şi curăţă organismul, în timp ce acizii coagulează, formează aglomerări şi provoacă stagnare în organism.
