28/10/2025
Spui că nu ai încredere în tine, dar de fapt… ți-e frică de puterea ta.
Știu senzația aia, când vrei să spui ceva, dar ți se oprește în gât.
Când simți cm adevărul te apasă în piept, ca o durere surdă, și totuși taci.
Ani de zile mi-a fost frică să spun ce gândesc.
În public, mai ales.
În familie mai scăpa câte ceva, dar nu pot spune că eram foarte iubită când o făceam 😅
Se zice că am un stil prea direct… dar adevărul e că de multe ori nici măcar nu spuneam totul.
Adevărul meu rămânea acolo, prins între gât și stomac, ca o flacără care nu are voie să ardă.
Și m-am întrebat: de ce mi-e atât de greu să spun ce simt?
Am aflat că e dintr-o rană veche, din
frica că nu sunt suficient de bună și teama de a nu pierde iubirea.
La început, iubirea părinților și apoi iubirea celorlalți.
Pentru că am fost educate să fim „fetițe cuminți”..
Să vorbim frumos, să arătăm frumos, să nu deranjăm....
Să avem părul legat, haine curate și… ciocul mic 😁
Doar că eu n-am avut „ciocul mic”.
Și am plătit pentru asta, cu priviri dure, pedepse, rușine.
Dar ce nu știam atunci era că rana asta mică din copilărie a crescut odată cu mine.
Și, fără să-mi dau seama, s-a infiltrat în viața mea profesională.
Ani de zile nu mi-am dat voie să fiu văzută cu adevărat.
Să vorbesc din suflet.
Să arăt cine sunt, cu adevărul și vulnerabilitatea mea.
Nu pentru că mi-a interzis cineva.
Ci pentru că, undeva, mi-am făcut singură un legământ tăcut:
„Mai bine nu mă mai arăt, decât să fiu din nou trădată.”
Iar legământul asta l-am descoperit într-un proces profund de lucru cu cronicile Akasha.
Acolo am văzut o viață anterioară în care am fost femeie-vindecător.
Vindecam cu mâinile, cu energia.
Oamenii veneau din sate îndepărtate, pentru că se simțeau bine.
Dar odată cu recunoașterea a venit și umbra: invidia, ura, frica celor din jur, liderii care se simțeau cumva amenințați.
Am fost acuzată pe nedrept și judecată în piața publică. Umilită și lovită, pentru că oamenii aruncau cu pietre, deși eu le vindecasem rănile de multe ori.
Și acolo, în mijlocul durerii, am spus:
„Nu meritați darul meu.”
Atât de supărată și furioasă, îndurerată eram.
Se pare că cuvintele acelea au devenit o promisiune de suflet, un legământ care a traversat viețile.
De atunci, sufletul meu a învățat că să te știe lumea e periculos.
Că dacă ești văzută, ești în pericol.
Că dacă îți arăți darul, vei fi judecată.
Așa că am învățat să mă ascund.
Pentru a ma simți în siguranță am ales tăcerea ca formă de protecție.
Dar știi ce am înțeles recent?
Că exact acolo unde credeam că e frică… era puterea mea.
Pentru că, de fapt, nu mi-a fost niciodată frică de lume.
Mi-a fost frică de cât de mult pot vedea, simți și transforma.
Asta după ce ceva ore de terapie și de observat, de stat eu cu mine..😁
Dacă și tu trăiești frici inexplicabile, dacă simți că ceva te ține pe loc fără motiv logic...
Este posibil sa nu fie despre viața asta, ci despre o poveste veche care așteaptă să fie eliberată.
În programul „Destinul Sufletului Tău”, te ghidez să descoperi acele legăminte, frici și blocaje care nu-ți mai servesc și să le vindeci.
Ca să poți, în sfârșit, să te arăți.
Să vorbești adevărul tău și să-ți trăiești puterea fără teamă, liberă.
Hai sa ne cunoaștem într-un apel de cunoaștere pe zoom că sa discutăm mai pe larg despre asta.
Mihaela 💜
