12/09/2025
Mamă "defectă"
"Mă simt o mamă defectă,
cu sufletul obosit,
cu zile risipite-n grijă
și nopți în care mi-am întrebat inima
dacă e destul ce dau,
dacă e destul ce sunt?!
N-am ridicat niciodată cureaua,
am ridicat privirea spre sufletul lor,
căutând să înțeleg, nu să lovesc.
Am pus libertate în mâinile copiilor mei,
și vorbă bună, și îmbrățișare,
am desenat drumuri cu răbdare,
dar primesc tăceri în loc de iubire.
Am fost o mamă la care s-a țipat fără motiv,
și eu am tăcut,
am strâns durerea în mine,
am pus iarăși farfuria pe masă,
am spălat iar vasele,
am strâns lacrimile
și le-am ascuns în spatele unui zâmbet.
Am fost o mamă care și-a dat ani și timp,
poate mai mult decât avea,
uitând de mine, de trupul meu, de sufletul meu,
pentru ca ei să aibă, să fie,să crească.
Am încercat să fiu stâlp,
mamă și tată în același timp,
o umbră de sprijin
și o mână care nu obosește,
chiar și atunci când tremură.
Am crezut că iubirea se învață prin blândețe,
am crezut că „nu” doare mai tare decât „da”,
am crezut că vorbele bune
sunt mai puternice decât pedepsele.
Și poate-am greșit.
Poate de multe ori...
Dar nu am știut să fiu altfel!
Am fost o mamă care s-a învinovățit mereu:
„poate trebuia să pedepsesc”,
„poate trebuia să fiu mai rece”,
„poate trebuia să spun nu”.
Dar eu n-am știut să fiu așa.
Eu am știut doar să iubesc
în felul meu stângaci,
cu limite prea moi,
cu brațe prea deschise.
Am fost o mamă care a adunat în palme
firimiturile de respect,
și le-a transformat în pâine întreagă,
ca să îi hrănesc din nou cu dragoste.
Am fost o mamă care a uitat de ea,
de visuri, de dorințe, de chipul din oglindă,
pentru că aveam impresia că singurul meu rost
e să dau, să dau, să dau...
Și-am dat.
Am dat nopți nedormite,
am dat zâmbete forțate,
am dat timp și puteri pe care nu le aveam.
Am dat iubire chiar și când nu era primită.
Și acum mă întreb:
unde m-am pierdut?
De ce nu simt înapoi măcar o fărâmă din tot ce am dat?
Poate sunt o mamă "defectă"!
Poate am greșit.
Dar știu un lucru – n-am încetat niciodată să iubesc.
Chiar și atunci când n-am primit,
chiar și atunci când mi s-a strigat în față,
chiar și atunci când am simțit că sunt singură,
eu am rămas acolo.
Mamă. Stâlp. Umbra care protejează. Mâna care nu se lasă!!!
Și dacă asta înseamnă „defect”,
atunci da, sunt o mamă defectă.
Dar sunt și o mamă vie, care a ars pentru copiii ei,
până la cenușă!
Și totuși, undeva, în adâncul meu,
simt că nu există mamă perfectă.
Există doar mame care luptă, care cad și se ridică,
care greșesc și totuși iubesc mai departe.
Poate într-o zi ai mei copii vor vedea,
dincolo de neputințe,
că am fost o inimă care a bătut pentru ei,
o casă care nu s-a prăbușit, un drum pe care au putut merge.
Și poate atunci, când timpul va șterge colțurile aspre, vor înțelege că am fost mai mult
decât o mamă "defectă"...Am fost o mamă-OM.
Cu lacrimi, cu zâmbete, cu frici,
cu brațe deschise și greșeli.
Dar mai presus de toate,
am fost o mamă care a iubit.
Și asta, chiar dacă nu se vede acum,
va rămâne pentru totdeauna
în rădăcina lor!"
