
20/07/2024
Fiecare dintre noi ne situăm în una dintre cele 4 stări de competență într-un moment dat în timp! Unii rămân la nivelul 1 zeci de ani . Cei mai mulți , nu aș putea estima procentual reușesc să se mute între nivelurile 2 si 3 ani de zile iar cei mai puțini dintre noi stau toată viața la nivelul 4, rareori în urma unor șocuri emoționale cad pe nivele inferioare. Hai să ți explic simplu cm te am obișnuit , luând ca reper alimentația și competența ta în legătură cu ceea ce mănânci !
1 Incompetent inconștient , este tipul de persoană care nu are nici cea mai vagă ideea despre a se alimenta sănătos , nici nu pretinde că ar știi dar nici nu îl interesează să afle sau să mănânce sănătos.
2 Incompetent conștient aici se află majoritatea dintre noi este tipul de persoană care realizează ca greșește în alimentație, are noțiuni confuze legate de ce ar trebui să mănânce, îți propune de multe ori să schimbe asta dar abandonează rapid. Se aplică deseori și la obiceiuri gen fumat, alcool !.
3 competent conștient Ești tu când începi un plan de la kilokruciada știi ce trebuie să mănânci pentru că mă ai pe mine și respecți planul. Ori de câte ori te ai abținut de la fumat de exemplu ai fost pe acest nivel . Dacă rămâi un timp îndelungat aici, vei trece la următorul nivel .
4 Competent inconștient deseori îi numim ambițioși dar de fapt nu ambiția este cea care i face să mănânce mereu în mod corect știind fiecare aliment ce conține și ce valoare are Per sută de grame .Ceea ce i face astfel sunt o serie de convingeri subconștiente pozitive legate de importanța alimentației. Acum știi și asta !