Cabinet Individual De Psihologie Dimulescu Iuliana

21/11/2025

14/11/2025

Infirmiera de noapte de la azilul din Tâncăbești vorbește singură pe holuri, dar azi am realizat că răspunde la întrebările pe care rezidenții cu demență nu le mai pot formula.

Luminița, patruzeci și opt de ani, tura de noapte de cincisprezece ani. Același traseu, aceleași verificări, același monolog.

— Da, doamna Stoica, mâine vine fiul. Știu că nu m-ați întrebat, dar ochii întreabă.

Doamna Stoica, Alzheimer avansat, privea în gol.

— Și da, o să aduceți prăjitura aia cu mac. Știu că vă e dor de ea.

Am urmărit-o fascinată. Era ora două noaptea, făceam voluntariat.

— De ce le vorbiți dacă nu înțeleg?

— Cine spune că nu înțeleg? Doar nu pot răspunde. E diferit.

Camera 12. Domnul Ion, demență senilă.

— Nu, domnule Ion, soția nu v-a uitat. E moartă de cinci ani, dar dacă v-aș spune, ați afla iar pentru prima dată. Așa că nu, nu v-a uitat. E plecată în delegație.

— Chiar credeți că înțelege?

Luminița s-a oprit.

— Știi cm am început să fac asta? Mama. A avut Alzheimer zece ani. Ultimii trei, mut complet. Dar ochii... ochii întrebau constant.

— Ce întrebau?

— „Cine sunt? De ce sunt aici? Mă iubește cineva?" Și într-o noapte, am început să răspund cu voce tare. Și ceva s-a schimbat. S-a relaxat. A murit liniștită.

Camera 18. Trei bătrâne, toate cu demență.

— Da, doamna Popa, azi e miercuri. Nu, doamna Radu, nu ați furat nimănui soțul. Era al dumneavoastră. Da, doamna Matei, pisica e bine. A murit acum douăzeci de ani, dar e bine unde e.

Una dintre bătrâne a zâmbit în somn.

— Vedeți? a spus Luminița. A auzit de pisică.

— Poate e coincidență.

— Poate. Sau poate sufletul aude când mintea doarme.

Camera 25. Un bătrân singur, legat de pat.

— Domnul Gheorghe. Fost profesor de fizică. Acum crede că e în lagăr comunist. Îl torturează amintiri false.

S-a apropiat de el.

— Nu, tovarășe profesor, nu ați trădat pe nimeni. Ați predat fizică patruzeci de ani. Copiii vă iubeau. Nu sunteți în lagăr. Sunteți în siguranță.

Bătrânul s-a relaxat vizibil.

— Cum știți ce să le spuneți?

— Citesc fișele. Vorbesc cu familiile. Învăț poveștile lor. Apoi ghicesc întrebările din ochi.

— Și dacă greșiți?

— Mai bine un răspuns greșit decât tăcere. Tăcerea îi omoară mai repede ca demența.

Camera 30. O femeie tânără, patruzeci de ani. Alzheimer precoce.

— Aceasta e Mihaela. Fostă medic. Știe că își pierde mințile. E stadiul cel mai crud - când ești conștient că uiți.

Mihaela era trează, privea luna pe geam.

— Luminița, sunt eu azi? Sau sunt umbra mea?

— Sunteți dumneavoastră, Mihaela. Medicul brillant. Mama devotată. Femeia puternică.

— Dar mâine?

— Mâine veți fi tot dumneavoastră. Poate mai puțin accesibilă, dar tot dumneavoastră.

Mihaela a început să plângă.

— Când nu voi mai ști să întreb, vei răspunde oricum?

— Promit. Voi răspunde la toate întrebările pe care ochii le vor pune.

— Ce vei spune?

— Că ați fost iubită. Că ați contat. Că demența nu șterge cine ați fost, doar accesul la amintire.

Ne-am continuat runda. Patruzeci și trei de camere, peste o sută de rezidenți.

— Toți au întrebări? am întrebat.

— Toți. Unii vor să știe ora. Alții dacă au existat. Unii întreabă de morți dragi, alții de pisici imaginare.

— Nu e epuizant?

— Ba da. Dar știi ce e mai epuizant? Să ai întrebări și nimeni să nu observe că le ai.

La cinci dimineața, schimbul de tură. Luminița preda raportul.

— Camera 8 a dormit bine. I-am spus că fiul o iubește. Camera 14 agitat, l-am asigurat că nu e la închisoare. Camera 30...

S-a oprit. Mihaela murise în somn.

— Camera 30. Mihaela. A plecat liniștită. Ultimele cuvinte: „Mulțumesc că mi-ai răspuns."

Am plâns amândouă.

La înmormântare, familia Mihaelei a venit la Luminița.

— Mama vorbea de dumneavoastră în momentele de luciditate. Spunea că sunteți vocea care răspunde când întrebările se pierd.

— Făceam ce putea.

— Făceați mai mult. Îi dădeați certitudinea că e auzită. Că întrebările ei mut contează.

Luminița încă face tura de noapte. Încă răspunde la întrebări nepuse.

Aseară am auzit-o:

— Da, domnule nou din 44, familia vă caută. Nu v-au abandonat. Demența v-a ascuns, dar vă caută.

Bărbatul, în comă de două săptămâni, a deschis ochii pentru o secundă. Apoi i-a închis. Liniștit.

Luminița mi-a spus:

— Vezi? Uneori trebuie doar să știe că cineva a observat întrebarea. Chiar dacă nu pot întreba.

În azilul din Tâncăbești, o infirmieră vorbește singură pe holuri.

Sau poate vorbește pentru toți cei care au uitat cm să întrebe dar nu au uitat că au nevoie de răspunsuri.

13/11/2025

M-am culcat cu un necunoscut la 65 de ani… și dimineața următoare, adevărul m-a lăsat fără cuvinte…
În anul în care am împlinit 65 de ani, viața mea părea liniștită. Soțul îmi murise de mult, copiii aveau familiile lor și veneau pe la mine doar atunci când își aminteau. Trăiam singură într-o căsuță modestă de la țară. Serile mi le petreceam lângă fereastră, ascultând păsările și privind lumina caldă a apusului coborând peste uliță. O viață tihnită, dar undeva în adâncul meu exista o rană pe care nu voiam s-o recunosc: singurătatea.
În ziua aceea era ziua mea de naștere. Dar telefonul a rămas tăcut. Nicio urare, nicio vizită. Așa că am luat o decizie impulsivă: să plec în oraș cu autobuzul de seară și să fac ceva nebunesc. Poate prima nebunie a vieții mele.
Am intrat într-un bar micuț, cu lumină caldă și muzică blândă. M-am așezat într-un colț retras și am cerut un pahar de vin roșu. Nu mai băusem de mult. Gustul lui dulce-amar m-a încălzit, ca o mângâiere neașteptată.
În timp ce priveam oamenii care intrau și ieșeau, un bărbat s-a apropiat de masa mea. Părea să aibă puțin peste patruzeci de ani, cu părul ușor grizonat și ochi calmi.
— Pot să vă invit la încă un pahar? — a întrebat cu un zâmbet cald.
Am râs ușor. — Nu-mi spuneți „doamnă”. Așa mă simt și mai bătrână.
Am vorbit ore întregi. Spunea că este fotograf, că se întorsese dintr-o călătorie lungă. Eu i-am povestit despre visele mele neîmplinite, despre locurile în care mi-aș fi dorit să ajung când eram tânără. Privirea lui avea ceva care m-a făcut să uit de vârstă.
Nu știu dacă a fost vinul, vorbele lui sau singurătatea pe care o purtam în mine, dar am simțit o atracție pe care nu o credeam posibilă.
În noaptea aceea am mers cu el la un hotel. Pentru prima dată după mulți ani, am simțit brațele cuiva în jurul meu, prezența cuiva lângă mine. Nu am vorbit mult. Ne-am lăsat purtați de emoții, de apropiere, de nevoia de a fi văzuți.
Dimineața, lumina blândă intra prin perdele. M-am trezit, m-am întors spre el… și am înghețat.
Patul era gol.
Pe măsuța de lângă fereastră era un plic alb, așezat ca intenționat.
Inima îmi bătea nebunește. Am desfăcut plicul cu mâinile tremurânde.
Înăuntru era o fotografie: eu, dormind, cu fața liniștită în lumina galbenă a dimineții.
Dedesubt, câteva rânduri scrise de mână:
„Mulțumesc că mi-ai amintit că vârsta nu oprește frumusețea și curajul. Dar… îmi pare rău că nu ți-am spus adevărul de la început. Eu sunt…”
👇 Continuarea poveștii în primul comentariu de sub imagine 👇

29/10/2025

Copiii tăi îți observă relația.
• Observă tonul vocii pe care îl folosești.
• Observă dacă ești afectuos/afectuoasă.
• Observă cm vorbiți și cm vă tratați unul pe celălalt.
• Observă cm gestionați neînțelegerile și modul în care rezolvați conflictele.

Copiii tăi învață de la tine, așa că străduiește-te să le arăți cm arată o relație sănătoasă.

19/10/2025

Tehnici de Învățare Bazate pe Neuroștiință

Cercetările recente în psihologie și neuroștiințe ne arată că metodele clasice (precum cititul și subliniatul repetat) sunt ineficiente.
Iată cele mai puternice tehnici dovedite științific:

​1. Recuperează Informația (Retrieval Practice)
​Ce este: În loc să citești și să recitești notițele, testează-te singur! Încearcă să-ți amintești informația fără a te uita la notițe sau la carte.
​Aplicare: După ce ai citit o secțiune, închide cartea și scrie tot ce-ți amintești. Folosește carduri flash sau încearcă să explici conceptul cuiva.
​De ce funcționează: Acest efort de a "recupera" informația consolidează traseele neuronale, făcând informația mult mai accesibilă în viitor. Este ca și cm ai exersa drumul spre o destinație, nu doar te-ai uita pe hartă.

​2. Împrăștie Studiul (Spaced Practice/Spaced Repetition)
​Ce este: Nu înghesui tot studiul într-o singură sesiune. Distribuie-l în sesiuni scurte, eșalonate în timp (zile sau săptămâni).
​Aplicare: Dacă ai 5 ore de studiu, nu le faci pe toate azi. Fă o oră azi, o oră mâine, una poimâine, etc. Distanța dintre sesiuni ar trebui să crească pe măsură ce stăpânești materialul.
​De ce funcționează: Creierul are nevoie de timp pentru a uita puțin informația. Când revii și faci un efort de recuperare (vezi pct. 1), reprocesarea informației o ancorează mult mai bine în memoria de lungă durată.

​3. Alternarea Subiectelor (Interleaving)
​Ce este: În loc să studiezi un singur subiect (ex. Algebră) pentru o perioadă lungă, alternează rapid între subiecte sau tipuri de probleme diferite (ex. Algebră, apoi Geometrie, apoi Fizică).
​Aplicare: Nu rezolva 20 de probleme de același tip. Amestecă tipurile: problemă cu funcții, apoi cu probabilități, apoi cu logică.
​De ce funcționează: Îți forțează creierul să facă distincția între concepte și să aleagă strategia potrivită pentru fiecare. Acest lucru duce la o înțelegere mai profundă, nu doar la memorarea unui șablon.

​4. Elaborarea (Elaboration)
​Ce este: Nu doar memora definițiile; întreabă-te "De ce?" și "Cum se leagă?". Explică noul material în cuvintele tale și leagă-l de cunoștințele pe care le ai deja.
​Aplicare: Când întâlnești un concept nou, gândește-te la un exemplu din viața reală sau la o analogie. Explică-l unui copil (dacă nu-l poți explica simplu, nu l-ai înțeles).
​De ce funcționează: Îți obligi creierul să proceseze informația la un nivel mai profund, creând mai multe conexiuni neuronale care servesc drept "cârlige" de memorie.

​5. Învățarea ca Profesor (The Protégé Effect)
​Ce este: Cea mai eficientă metodă de a învăța este să te pregătești să-i explici sau să-i predai materialul altcuiva.
​Aplicare: Fă-ți notițe cu intenția de a le preda. Pregătește-ți o mini-prezentare sau un tutorial pentru un prieten imaginar sau real.
​De ce funcționează: Când știi că va trebui să predai, ești mai motivat să înveți. Mai mult, ești forțat să organizezi logic informația, să identifici punctele slabe și să simplifici conceptele complexe, ducând la o stăpânire superioară a subiectului.