23/02/2026
Atunci când fiica mea a fost diagnosticată cu una dintre cele mai rare tumori vasculare din lume, nu știu ce m-aș fi făcut dacă nu știam cât de minunat este potențialul terapeutic al produselor stupului.
Probabil că aș fi făcut ce fac toți părinții… chimioterapie.
Doamna doctor oncolog mi-a spus: “Rămâneți pe pat. La ora 14-15 facem prima doză. Dacă nu reușim astăzi, o facem mâine de dimineață la 9.”
Cam atât de simplu se pune în venă soluția care ar trebui să distrugă tumori, dar care distruge și partea sănătoasă de organism, și nu mai zic nimic de înfățișare.
Nu știu cu ce puteri și cu ce curaj am îndrăznit să o “înfrunt” pe doamna doctor, și să îi spun “Nu! Noi nu vom fac chimioterapie!”
Am spus asta clar, ferm și convinsă! Convingător nu prea, pentru că imediat m-a întrebat Dna dr dacă am altă variantă, și i-am spus ce vreau să fac!
S-a uitat la mine îndoielnic, și mi-a spus ca nu există studii relevante care să dovedească faptul că apiterapia ar avea efecte citostatice!
Dar eu știam că sunt puține astfel de studii, dar sunt cu rezultate de peste 90% rata de vindecare. Deci mult mai mare decât a terapiei clasice.
Și da, am semnat refuzul chimioterapiei. Am plecat din Institutul Oncologic cu inima strânsă, și în același timp, explodând de fericire.
Simțeam cm alergam spre poarta spitalului, parcă cineva mă urmărea din urma. Țineam copia strânsă la pieptul meu, și printre picături mari de ploaie, alergam fericită ca am scăpat-o de seringi, ace, durere, și mai ales… de un căpșor gol! Asta mă înfioră cel mai tare, dacă este cu putință a crede!
Apoi, plecând de la spital cu un copil bucuros că a ieșit de acolo fără prea mari intervenții, și cu un soț care își exprima cu toată sinceritatea îndoielile cu privire la alegerea mea, m-am rugat lui Dumnezeu, și I-am spus așa:
“Doamne, arată-mi ca la prosti, ca să Te înțeleg, Doamne, că alegerea făcută este bună! Nu știu, Doamne, cm să o ajut să se vindece! Îmi este frică de spital, de chimioterapie, de părul pe care l-ar pierde! Tu știi, Doamne, ce e în sufletul meu! Arată-mi ce să fac!”
Și am mers spre Breaza, de la București, ca să ajungem acasă.
În acele 2 ore de călătorie cu mașina, trei stupine erau cu motoarele pornite, scoase la porți, în trei localități diferite!
Ce făceau oamenii ăia în ziua Sfântă de Bobotează?
Unde duceau stupinele în mijlocul iernii?
Dar ce mai conta unde duceau stupinele?
Eu primeam răspuns la întrebare!
I le-am arătat, una câte una, și soțului meu!
Când am văzut-o pe cea de-a treia, am început să plâng, și i-am spus și lui:
- Știi ce m-am rugat mai devreme? Să îmi arate Dumnezeu ca la prosti dacă e bine ce facem pentru . Uite…
Și-am tăcut.
Și-a plâns și el.
Și-am tăcut toți, împreună.
Știam că aceasta este calea.
Și cu Dumnezeu de mână, am parcurs toți acești ani. Cu puține produse de stup, cu post permanent pentru un copil de 2 ani, cu rugăciune după putință, cu post și noi, cu suc verde zilnic, cu Sfânta Împărtășanie, și… iată! Astăzi țin în brațe un copil vindecat, sănătos, recuperat integral!
Îți mulțumesc, Doamne, ca nu m-ai lăsat să aștept prea mult un răspuns.
Aceea a fost una dintre cele mai semnificative zile, în care am înțeles că Lui Dumnezeu trebuie să I te rogi cu sufletul, cu inima toată, nu cu cuvinte alese! El înțelege orice limbă, orice dialect, orice cuvânt. Dar numai să iasă din inimă, nu doar din gură!
Vă doresc sănătate tuturor, post binecuvântat, și încredere în Dumnezeu și în darurile Sale lăsate spre vindecarea noastră!
Grupul de WhatsApp este în continuare deschis. Dacă dorești să primești anunțuri despre atelierele pe care le organizez, folosește linkul din comentariu pentru acces la grup!
Cu toată inima,
