05/09/2025
V-am promis în articolul anterior că vă povestesc despre terapia aleasă și despre credință și importanța ei în procesul de vindecare.
Articolul este aici: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0yjMxDJJ9FtGwRKTBzTQHAyWtoAjnG3wDo3uLFM6U6PgP8EKi78qEQ4V2kmmgKVXwl&id=61577799933893
Acum câteva zile, am găsit pe pagina Natura e uimitoare. un articol care vorbea despre posibilitatea ca veninul de albine să vindece cancerul mamar.
Eu știu că există cazuri vindecate, dar nu voi dezvolta subiectul aici și acum. Oamenii care au făcut cursuri cu mine, care vin la terapie, știu despre ce vorbesc, și au și dovezile primite.
Pentru a încuraja cititorii numeroși ai paginii respective să aibă încredere în miracolele naturii și ale Creației lui Dumnezeu, am scris următorul mesaj (comentariu):
🩷"Fetița mea a fost diagnosticată, în urmă cu aproape 4 ani, cu o tumoră vasculară foarte rară și extrem de agresivă. Statisticile momentului arătau ca șansele de supraviețuire erau de doar 8%. Copila mea avea doar 2 ani și 2 luni. După ce am analizat situația, mi-am dat seama ca tratamentul alopat (chimioterapia) este doar experimental, și șansele cele mai mari ar fi fost să slăbească și mai mult corpușorul ei firav, și să o conducă mai repede spre moarte.
În acele zile mi-au rămas două mari speranțe: credința și apiterapia.
Am stat de vorbă cu Maica Domnului, căci și ea și-a pierdut Fiul, și știe prea bine durerea mamei care-și plânge copilul. Prin minuni simple, Preacurata m-a trimis la Sfântul Nectarie, și el a vindecat jumătate din tumoră, la prima vizită în Eghina.
Ne-am întors și am continuat apiterapia. De 3 ani și 7 luni, zi de zi, consumă produse de stup, și ii administrez săptămânal și o doză mică de venin de albine.
Singură i-am făcut injecții superficiale cu venin în zona tumorei, și rezultatele au fost fantastice.
Copila mea este, probabil, primul copil din România vindecat de o tumoră care îi amenința viața și îi oferă speranță de maximum 1 an și jumătate de supraviețuire, cu terapie 100% alternativă, pe bază de produse de stup!
Faptul ca am făcut un curs de apiterapie cu câțiva ani înainte de a rămâne însărcinată, mi-a fost resursă de informații prețioase care m-au sprijinit în luarea unor decizii extrem de importante - tratamentul copilului meu!
Din punct de vedere profesional, sunt specializată în psiho-oncologie. După ani de confruntări cu tratamente care fac ravagii, acum îndrăznesc să propun oamenilor alternative sau complementare care să întărească partea sănătoasă de corp, și care să reducă boala în timp, și cu răbdare și perseverență!
Acum știu ca Părintele Paisie Aghioritul a spus ca tratamentul pentru cancer este pe masa fiecărui om, dar nu toți au încredere că simpla credință în Dumnezeu și darul auriu lăsat de El pentru vindecarea noastră, pot să reprezinte soluția pentru a vindeca o boală atât de severă precum este cancerul. Ori prin boală, oamenii ajung să se mântuiască precum martirii.
Doamne ajută!
Cu speranța și credința,
"
Ceea ce duce la parte și mai plăcută și interesantă a acestei postări este mesajul primit din partea unei doamne, și răspunsul meu, care este cel mai scurt rezumat al poveștii, al pății de început a acestei istorii, practic un rezumat de câteva rânduri al cărții pe care o scriu.
Doamna (fără acordul dumneaei, nu-i voi preciza numele) spunea așa:
"Eu cred ca mai degrabă credinta a vindecat -o, nu veninul. Mama prietenei mele bune, in urma cu 30 de ani a murit de cancer la san, d**a ce a făcut si tratament cu venin de albine. Din păcate nu funcționează. In acei ani nu exista chimioterapie."
..și povestea pe scurt:
🎀🫧🌷💗
"[...] sunt convinsă că Maica Domnului și Sfântul Nectarie au vindecat-o pe fetița mea.
Dar povestea este puțin mai amplă.
Pe 21 decembrie 2021 au făcut prima biopsie, rezultat imediat, pe 28 decembrie a doua biopsie, poate nu este ce ieșise la prima, căci medicii își cam trăgeau coate, ridicau din umeri și se înfiorau de veștile ce aveau să mi le dea.
A urmat Imunohistochimia, ca să vedem dacă se păstrează diagnosticul, și da! Nenorocirea aia era, tumoră vasculară (nu voi da numele aici, toate detaliile sunt în cartea pe care o scriu despre acest parcurs), cu complicații și coagularea sângelui care putea duce rapid la deces, cu șanse de supraviețuire de 8%, cu speranța de viață de maxim un an jumate!
Habar nu are Pământul să se învârtă în jurul axei sale cu viteza cu care mi s-a învârtit mie mintea în loc! O astfel de veste zguduie rațiunea mamei din temelii, îi îngheață trupul și îi rănește sufletul cu o durere care se simte visceral! Atunci am simțit cm doare sufletul, ca un organ, când știm că el este Duh.
Am avut de ales dintre 4 tratamente diferite cu posibile combinații între ele. Toate experimentale, răspunsul medicilor fiind: “Nu avem nicio garanție, nu cunoaștem! Este prima fetiță tratată în România de așa ceva! Facem și vedem!”
“Faceți și vedeți” pe pielea copilului meu nu există! - mi-am spus singură, în gând.
Am căutat soluții alternative!
Am ales cu toată inima și fără să pun la îndoială, apiterapia, sucul verde și dieta alimentară strictă.
Complementar nu îmi permiteam, pentru ca am exclus alopatul din ecuație!
Pe 21 ianuarie 2022 am plecat în Eghina, la Sfântul Nectarie, după ce deja începusem să îi citesc acatistul, după ce deja sfântul ne dăduse semne ca ne caută ca să ne ajute, că ne cheamă la el!
Am ajuns în Eghina cu tumoră cât un ou, de 24 cm CUBI. Medicii toți se așteptau să crească mult, că așa crescuse până atunci! Ne-am întors după o săptămâna cu o viață nouă, după ce am scăpat cu viață dintr-un accident puternic, cu conștiința faptului că nu doar boala ar putea să îmi ucidă fata, dar mâinile mele însele, în acel accident, ar fi putut să ne omoare pe toți, dar Preacurata a fost cu noi în mașină și m-a asigurat că vom fi bine. Și ne-am întors și cu tumora redusă la 12 cm!
Am continuat tratamentul!
Tumora s-a vindecat încet, încet.
Uneori parcă prea încet, și nu înțelegeam de ce. Pentru că pentru mine era un consum imens de energie, de atenție, de suflet, grija tratamentului și a alimentației!
Apoi, un profesor universitar de teologie mi-a spus că marile minuni, acelea în care se întâmplă vindecarea totală, sunt pentru cei neputincioși, pentru cei de care nu poate avea nimeni grijă, pentru cei care nu au soluții, sau cărora soluțiile le-ar face mai mult rău.
Însă în cazul nostru, grija și preocuparea mea au fost jertfa pe care eu, ca mamă, am adus-o pentru vindecarea fiicei mele.
Cât despre cazul prietenei dvs, dacă există tratamentul, dar nu există credință în vindecare, tratamentul este aproape nul, indiferent care ar fi el.
Gândiți-vă că noi am început tratamentul când fetița mea avea 2 ani și 3 luni. Sucul verde este amar, fără niciun îndulcitor, numai verdețuri! Polenul și lăptișorul nu sunt nici ele gusturi prea plăcute pentru un copil mic. Și cu toate astea, i-am dat de ales, când a refuzat să le înghită, în prima zi de încercare, 4 ianuarie 2022: fie astea, fie perfuzii. A ales! A crezut la fel de mult ca mine în vindecare. A sperat. A vrut să trăiască și spunea asta cu voce tare! Se ruga cu noi, în fiecare seară. Am împărtășit-o de la botez, negreșit, în fiecare zi de sărbătoare!
Există statistici ale medicilor care lucrează doar cu apiterapia (poate și alte terapii complementare apiterapiei), care arată vindecări în peste 90% dintre cazurile adresate, și unele cazuri sunt în faza finală a bolii, oameni trimiși acasă de medici ca să se pregătească de cele veșnice. Și totuși, își regăsesc vindecarea de acolo!
Dar niciun medic nu este Dumnezeu!
Acolo unde boala vindecă sufletul de patimi mai mult decât ar face-o vindecarea ei, Dumnezeu poate ca permite moartea.
Nu aș reduce la ineficientă terapia cu venin! Eu o consider foarte utilă. Și deși acest articul vorbește despre studii care se fac, există deja studii care s-au făcut în trecut și care arată vindecarea în 100% dintre cazuri, doar ca ele sunt foarte, foarte puține!
Da, mai presus de toate stă credința noastră, stă voia lui Dumnezeu - și de am știi să ne punem noi voia noastră în mâinile Lui, și să Îi permitem lui Dumnezeu să facă cu viața noastră voia Lui, ce bine ne-ar fi!
În prima parte a lunii decembrie 2021, tot ceream lui Dumnezeu, înainte de fiecare investigație, să fie ce voiam sau gândeam eu atunci! Și așa era. Până când mi-a dat Dumnezeu, după cererea mea, această tumoră! Acela a fost momentul în care am zis “Bine, e clar ca mi-ai dat toate câte am cerut. Și am cerut prost. Și copilul meu ar putea să moară. Acum, ca știu ca o iubești mai mult decât mine, ia-o în mâinile Tale și fă cu ea voia Ta! Dar te rog să nu uiți de mine, Doamne! Ca tare rău mă doare gândul să o pierd!”
Și din acea zi și inima mea s-a mai liniștit de povara, dar și rezultatele au fost din ce în ce mai bune! Vorbim de intervale mari de timp, de multă răbdare investită, dar vorbim de vindecarea lentă a copilului și transformarea lentă și asumată a vieților noastre, ca părinți!
Dincolo de credința, tot Dumnezeu ne dă tuturor resursele de care avem nevoie pentru vindecare, oamenii de care avem nevoie și soluțiile potrivite.
Și cred în vindecarea cu produse apicole, pentru că despre ea scrie în Sfânta Scriptură, și despre ea ne-a vorbit părintele Paisie, astăzi - sfântul Paisie Aghioritul!
Dumnezeu să ne însoțească pe fiecare!
Doamne ajută!
Alexandra Teodoroiu - Psihoterapie ortodoxă
O mamă creștină
Spitalul Fundeni - 7 septembrie 2021
Vă este dor de o poveste despre vindecare cu ?
Septembrie este luna care a adus în viața noastră tumorica.
Pe 1 septembrie 2021 i-am făcut analizele. Proaste.
Eram amărâtă, vai de mine.
Pe 5 septembrie am vorbit cu mama unei fetițe din oraș, care fusese diagnosticată cu leucemie, cu ceva vreme în urmă.
Pe 6 septembrie am luat trimitere de la medicul de familie, pentru hematologie - Spitalul Fundeni. A doua zi la prima oră, aveam să fim acolo.
Tot pe 6 septembrie am susținut un interviu pentru înscrierea la una dintre Școlile de Formare Continuă în Psihoterapie Sistemică pentru Familie și Cuplu. Am dat examenul printre lacrimi, șuvoaie de lacrimi, hârtii umplute de muci și lacrimi. Eram transfigurată. Am explicat comisiei care îmi este motivul pentru care plâng, i-am rugat să îmi accepte starea emoțională degradată, dar i-am asigurat că îmi pot duce sarcina la bun sfârșit, chiar dacă sufletul meu era in altă parte. Am fost admisă. Nu de milă, poate doar pentru bani. Am renunțat la școală în luna decembrie, după primul modul. Simțeam că lucrez cu juriști, nu cu psihologi. A fost o mare dezamăgire pentru mine, școala respectivă!
Apoi am găsit alta, dar am aflat că una dintre persoanele care predau în cadrul școlii este complet atee, și revoltată împotriva numelui lui Dumnezeu. Nici acolo nu m-am dus. Dar am învățat despre familie mult, bine, frumos și constructiv în Masterul de Teologie, și în alte cursuri de perfecționare.
Dar să ne întoarcem la !
Pe 7 septembrie, cu inima și picioarele tremurânde, am ajuns la Spitalul Fundeni.
Aveam deja vorbit cu o doamnă doctor, la recomandarea unei colege a mea care lucra și ea tot în Fundeni.
A făcut analizele imediat, într-un container. Era perioada Covid, și tare urat arătau lucrurile.
În acea zi am văzut zeci de copilași cu leucemie, unii vindecați, dar care veneau pentru evaluare. Alții stăteau la geamuri și îi priveau pe cei care erau în curte. Alții veneau de acasă și în loc să plece, intrau și ei pe secție. Orice copil intra pe secția aia, avea să rămână fără perișor în următoarele ore, și să stea timp de câteva luni izolat în spital. Era crunt. Abia puteai vedea cu ochii, înțelege cu mintea și mai ales, era atât de greu de însurat cu sufletul. Alăptam în vreme aceea, încă alăptam la 1 an și 11 luni ai copilei. Îmi simțeam laptele cm curge, mai ceva ca în primele zile de după naștere.
Grija mamei, indiferent că pentru puiul ei sau pentru alt pui, nu este doar sufletească, este viscerală, se somatizează. Am înțeles cât de mare impact are pentru mine ceea ce vedeam. Mai văzusem copii bolnavi de cancer, doar profesia îmi este de așa natură. Dar când copilul meu a fost printre acei copii, perspectiva s-a schimbat!
Până la primirea rezultatelor, am mers prin curtea spitalului și ne-am plimbat împreună cu o mămică și fetița ei care, în urmă cu vreo 2 ani avusese Fierul cu valoarea 1 . Exact, în dreptul fierului, pe analizele de sânge, scria 1 UNU. Slavă Domnului, se recuperase copila.
Alergând, a căzut. Pe jos era iarbă pufoasă, dar și un bolovan mare, care i-ar fi zdrobit fața dacă fetița asta isteață nu ar fi avut reacția de a-și fi dat capul puternic spre spate. A evitat impactul cu piatra, dar a plâns, a urlat în gură de șarpe. O durea tare. Ceva o durea tare rău de tot. Nu erau palmele, nu erau genunchii. Nici măcar vânătăi nu aveau. O durea umărul, spatele... De la contractura musculară forțată, m-am gândit că este o tensiune puternică în mușchi. Dar prea puternică. Pentru că ea era un copil cu o rezistență fantastică la durere. Ba la 1 an și 4 luni am dus-o la psiholog, ca să mă conving că nu are autism. O tot evaluasem eu acasă, nu părea să aibă, dar m-am gândit că sunt subiectivă, că doar e fi-mea. Singurul motiv care mă îngrijora era acesta: se lovea uneori foarte tare, și niciodată nu se văita. Părea imună la durere. În urma consultului de specialitate, am plecat eu cu diagnostic: Sindromul studentului la medicină. L-am vindecat între timp...
La ora 15:00 au ieșit rezultatele. Toate bune, mai puțin fierul. Foarte mic. Prea mic. Dar tratabil.
Seara, când am ajuns acasă și am băgat copila la baie, i-am văzut spatele. Avea între omoplat și coloana vertebrală o umflătură cât un ou de prepeliță, poate mai mare. Am atins ușor de tot, și parcă i-am dat foc copilului. Durerea era insuportabilă.
M-am gândit că poate este un hematom, ceva.
Toată noaptea a durut.
In următoarele săptămâni am mers cu ea la fizioterapeuți, la kinetoterapeuți, la ortopezi pediatri, la tot ce am știut. Am primit recomandare pentru Terapia Bowen. Ii făceam eu acasă, pentru că știu. Nu părea să aibă rezultate...
Deși aș fi putut să masez ușor, de jur împrejur, am simțit totuși, să nu ating locul și împrejurul lui. Ceva în sufletul meu de mamă îmi spunea că acolo nu este doar ceea ce îmi spusese medicii și specialiștii vizitați. Simțeam că e mai mult de atât.
Pe 26 sau 27 noiembrie, Necula mi-a spus că ce-i acolo nu este glumiță. I-am trimis un material video cu spatele copilei. Ea văzuse multe la viața ei, și avea experiență bogată. Ea m-a pus în alertă, și mi-a zis să nu mai stau acasă, să o duc la medic, la un spital mare, să facă investigații amănunțite, că nu-i de bine. Ea a fost clopoțelul care mi-a confirmat frământările. Datorită ei, într-un fel sau altul, am ajuns mai curând la spital. Și poate că nici până acum nu am reușit să-i mulțumesc...
Îți sunt recunoscătoare pentru "alarma" pe care mi-ai dat-o, Roxana Necula. Mi-a fost de mare folos. Dar știm amândouă bine că Dumnezeu trimite oamenii potriviți, la momentul potrivit. Cum s-au arătat lucrurile ulterior, a fost momentul ideal. Prin oamenii buni și frumoși, Dumnezeu ne arată dragostea Lui.
Pe 28 noiembrie aveam deja fișa de internare făcută. Am mai povestit despre asta.
Atunci a început partea cea mai grea a poveștii, care a durat fix o lună. Pe 28 decembrie am făcut ultima Biopsie, iar pe 10 ianuarie am închieiat-o cu spitalele.
Despre terapia aleasă, dar și despre credința împletită cu terapia, o să vă scriu într-un alt articol/altă postare, imediat după acesta.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
📸În fotografie este un desen realizat de Sfântul Luca al Crimeei - o tumoră izbitor de asemănătoare cu a lui , doar că ea a avut-o pe partea dreaptă.
Vindecare pe cale naturală
Alexandra Teodoroiu - Psihoterapie ortodoxă
