Cabinet Individual de Psihologie Ciuchina Liana Manuela

01/01/2025

Culorile uitării
- Într-o bună zi o să fiu fericit.
- Și-n toate celelalte zile?
- Până la acea zi mă voi strădui să ajung acolo. Iar după nu-mi va sta mintea la nimic altceva.
- S-ar putea să fii mai fericit în prima parte.
- Cum așa?
- Lupta, dorința, visul, voința, toate înșirate aduc savoare vieții. Când atingi acel ceva, nu te mai bucuri aproape deloc. Ai pus prea mult suflet. Sau inimă.
- Și-atunci cm să fac?
- Nu te mai gândi la fericire. Nu poți fi fericit când îți concentrezi mintea pe asta. Trăiește totul cu uimire și bucură-te cu recunoștință de orice.
- Vrei să zici că suntem fericiți mai tot timpul?
- Cam da, numai că ne luăm cu gânduri inutile. Suferințele, tristețea, bucuriile, reușitele, căderile, ele sunt ingrediente ale acestui minunat cadou numit viață. Și ea are destulă fericire în ea. Nu trebuie să alergăm după alta.
- Cum le știi tu pe toate.
- Nu chiar pe toate. Și e foarte bine așa.
Vasi Rădulescu, fragment „Culorile uitării”

20/09/2024

Charlie Chaplin – În ziua în care m-am iubit cu adevărat

În ziua în care m-am iubit cu adevărat

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înţeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.

Şi atunci, am putut să mă liniştesc.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc, ştiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul …

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, raţiunea mea numea asta egoism.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Iubire de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.

Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viaţă. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.

Şi aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte preţios.

şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăieşti cu adevărat.

24/03/2024

08/05/2023

Pierderea unui animal de companie poate fi o experiență foarte dureroasă, iar uneori poate duce la dezvoltarea unei forme de depresie numită ,,depresie post-pierdere". În timpul perioadei de doliu, este normal să simți tristețe, gol interior, disperare, vinovăție, anxietate, furie sau un s...

08/05/2023

https://psihologlianaciuchina.ro/pierderea-unui-animal-de-companie/

Pierderea unui animal de companie poate fi o experiență foarte dureroasă, iar uneori poate duce la dezvoltarea unei forme de depresie numită ,,depresie post-pierdere". În timpul perioadei de doliu, este normal să simți tristețe, gol interior, disperare, vinovăție, anxietate, furie sau un s...

19/10/2022

Suntem ceea ce credem că suntem

(poveste terapeutică preluată din cartea – 101 povești vindecătoare pentru adulți. Folosirea metaforelor în terapie, scrisă de George W. Burns, apărută la Editura Trei)

Un fermier își inspecta proprietatea. După cm știa, existau momente când era important să-ți examinezi hotarele, să vezi cm îți influența anotimpul culturile și recolta și să te asiguri că lucrurile erau în ordine. Puțină muncă de întreținere din când în când poate adesea preveni catastrofe viitoare. A te îngriji de lucrurile care necesită atenție te poate ajuta să te asiguri că viața curge lin. Firește, se simțea mai fericit când se întâmpla așa, drept pentru care avea grijă să-și găsească timpul necesar oricând putea.
În această zi anume s-a abătut de la traseul lui ca să se uite la un cuib de vulturi sus pe un copac. Îl urmărise cu interes. Îl observase pentru prima oară cu câteva luni înainte, când văzuse cm maiestoasa pasăre aducea rămurele pe locul viitoarei sale case. Din când în când, fermierul trecea ca să vadă cm înainta construcția, dar nu dădea prea des târcoale locului, ca să nu tulbure procesul. A fost emoționat când vulturul s-a cuibărit în fine în cupa construită rezistent și de abia aștepta să-i zărească pentru prima dată puișorii.
Azi era dezamăgit. Vulturul nu se afla în cuib. În apropiere i-a găsit trupul. Fusese împușcat. Cu oarecare curiozitate și teamă, s-a suit în copac. În cuib era un singur ou. L-a luat cu grijă jos din pom, l-a dus în hambarul lui și l-a strecurat sub o găină care-și clocea ouăle.
Puiul de vultur a ieșit în cele din urmă din găoace împreună cu ceilalți puișori clociți de găină. A fost crescut împreună cu puii și se credea a nu fi altceva decât un pui de găină neobișnuit. Își petrecea timpul scormonind pământul după semințe, căutând viermi și cloncănind în pustiu. Așa stăteau lucrurile și acesta a fost modul în care vulturul și-a petrecut anii de formare. Nu avea o idee cine sau ce era. Ocazia de a se descoperi pe sine nu se ivise niciodată.
Într-o zi, o umbră neagră, amenințătoare s-a așternut asupra bătăturii din fața hambarului. Înspăimântat, vulturul a zburat cu companionii săi în căutare de adăpost. Privind în sus, vulturul a văzut aripile desfăcute ale unei păsări uriașe, purtându-se pe sine fără efort în cercuri grațioase, pe când aluneca pe curenții de aer cald. Fermecat de măreția unei astfel de păsări gigantice și puternice, s-a întors spre puiul de găină din spatele lui și a întrebat:
- Ce-i asta?
- Asta, i-a spus puiul, este regele păsărilor. Tărâmul său e cerul. El stăpânește aerul. Se numește vultur. Noi suntem pui de găină. Noi aparținem solului.
Vulturul a privit în sus la pasăre și a văzut ce asemănători erau. S-a uitat la puișori și, pentru prima dată, a văzut cât era de diferit de ei. Cele observate de vultur au adus cu sine o nouă cunoaștere. Ceva s-a schimbat în modul în care percepea realitatea sa. Informația cea nouă a deschis noi opțiuni.
Vulturul avea acum de ales. Putea să trăiască și să moară ca găină în cotețul din ogradă sau putea să-și desfacă aripile și să se avânte în aer cu măreție, iscusință și forță, aidoma păsării de deasupra sa.

05/01/2022

Cine sunt eu? Din confesiunile unei fete.

,,M-am căutat pe mine însumi.” , afirmă Heraclit.
Eu sunt de acord cu afirmația lui, deoarece mi-a luat mult timp să mă găsesc și să mă cunosc pe mine, fără să folosesc „filtrele” celor din jur, să mă văd exact cm sunt eu când stau singură în camera mea, doar eu cu gândurile și emoțiile mele.
Introspecția poate fi și dureroasă, dar în același timp și utilă. Am descoperit despre mine la început că îmi e frică să mă gândesc la mine și să „mă întâlnesc” cu cele mai intime gânduri ale mele. Dar de ce să nu o facem? Oare ne e frică să întâlnim ceva ce am vrea să ascundem? Motivându-mă să îmi fac analiza introspectivă, am conștientizat că sunt anxioasă, că îmi e frică de multe lucruri și mă îngrijorez foarte des, dar mi-am dat seama că sunt curajoasă fiindcă mereu mă confrunt cu situațiile care îmi provoacă disconfort și am decis să mă laud. Mi-a fost frică să descopăr cele mai ascunse gânduri din mintea mea, dar la final am conștientizat cine sunt eu și de ce reacționez într-un oarecare fel. Am și avem o mulțime de „cadouri” de la părinții noștri în subconștient, nu-i așa? De ce să nu le „despachetăm”, să vedem ce ne ascund? Am descoperit că îmi e frică de persoanele autoritare și de violență, indiferent sub ce formă este ea, de singurătate, de eșec, dar de ce să nu învăț să le gestionez și să le înfrunt cu fruntea îndreptată spre curaj și bucurie?
Apoi, stând la cafea cu mine, mi-am dat seama că îmi percep comportamentele ca fiind negative, impulsive, care pornesc de la gândul că nimic nu fac bine și totul trebuie să iasă perfect. Mi se părea că îmi manifest emoțiile în mod exagerat, dar de ce să nu învăț să mă bucur de ele și să le controlez? De ce nu pot să am propria mea părere despre mine? Să mă văd doar prin ochii celorlalți? Am decis să mă uit în oglindă și să mă felicit că sunt așa minunată, cu toate rănile sufletului meu pe care ceilalți nu le văd și îmi critică doar comportamentul. Să mă văd și eu o persoană rea, când de fapt eu știu că sunt bună? Cred că era timpul să am și eu o părere bună despre bine, să conștientizez că sunt bună, ambițioasă, puternică, curajoasă. Da, uneori și impulsivă, dar în același timp și blândă, poate în ochii altora nerăbdătoare dar în sufletul meu cu răbdare eternă.
În perioada copilăriei și a adolescenței stima mea de sine a fost influențată în mod negativ, fiind criticată și judecată mereu, dar cu toate acestea am reușit să devin și să rămân o persoană cât de cât optimistă și să îmi rezolv sarcinile, chiar dacă este prezentă și anxietatea în viața mea. De ce să nu am încredere că pot să fac și eu lucrurile bine? Sunt o domnișoară minunată, care are scopuri mari în viață și încerc să am încredere că le și pot duce până la capăt. De ce să le permit persoanelor din jur să mă facă să cred că e exact invers? Nu le-am permis destul? Am dreptul la fericire, libertate și succes. De ce să nu mă respect? Pentru că nu am fost respectată de proprii mei părinți? Nu. Eu decid să mă respect, să îmi ofer experiențe noi, să mă împlic în proiecte, să ajut, să îmi dau voie să mă și bucur. Vreau să îmi alimentez stima de sine în mod pozitiv și să mă iubesc, să mă simt iubită. Până acum mă prezentam mereu ca fiind o fată timidă, pesimistă și le arătam cerul din jur că îmi e frică că mă vor evalua negativ, mă vor critica. Dar acum, decid să mă bucur, să confrunt toate situațiile cu fruntea ridicată, și nu doar să le creez celor din jur o impresie bună despre mine, ci chiar să mă simt eu bine în sufletul meu. Dacă eu nu mă cred o persoană valoroasă și nu mă iubesc, cm pot să aștept de la ceilalți să mă vadă așa? Trebuie să încep cu mine și lucrez la asta. Și chiar mă simt mai bine. De ce să mă conformez? Pentru că situațiile sociale o cer? Nu, ci ca să mă simt eu bine. Fiind o persoană autentică, după multă muncă, am ajuns să fiu apreciată pentru ceea ce sunt, nu pentru „masca” pe care o port. Mă autopromovam, încercam să câștig respectul celorlalți la noul loc de muncă și la începutul carierei aveam nevoie de verificarea sinelui, să mă vadă persoanele din jur doar o persoană veselă și echilibrată, dar mi-am dat seama că avem nevoie de persoane sincere și autentice în jurul nostru și am decis să mă arăt așa cm sunt eu, cu bune și cu rele, fiindcă toate sunt ale mele.
Așa sunt eu. Mereu lucrând cu mine, ajung să devin persoana care îmi doream dintotdeauna, cu calitățile și defectele mele. Da, sunt poate încăpățânată, uneori impulsivă și nerăbdătoare, dar știu că sunt și iubitoare, empatică, curajoasă, hotărâtă, ambițioasă și foarte motivată, să mă văd pe mine bine și să mă iubesc.

Articol primit in dar (menționez că am primit acordul publicării lui).

04/11/2021

Sănătatea emoțională este extrem de […]

28/06/2021

Nu va comparati cu nimeni. Nu ascultati de nimeni. Nu va lasati nici ridicati in slavi, nici raniti de catre cineva. Nu va uitati in oglinda sa vedeti cine sunteti de fapt. Uitati-va in inima voastra. Firele albe? Spun amintiri. Ridurile? De la rasete, povesti si prieteni!
Nu lasa pe nimeni sa iti spuna cm esti, cine esti, ce trebuie sa faci, ce nu trebuie sa faci. Nu te compara cu nimeni. Suntem bucati de magie umblatoare si niciodata magia nu se sparge la fel. Ati vazut o vaza sparta in bucati absolut identice? Fiecare stralucim in felul nostru, de ce sa incercam sa fim ca altii?
Sa nu va pese de ce spun oamenii, ci de ce va spune inima. Stie ea mai bine!

Marian Ralea

20/04/2021

Poveste terapeutica ,,Frica de intuneric''

„A fost odata un baietel caruia ii era tare frica de intuneric. De fiecare data cand se lasa seara si mama lui ii pregatea patul de somn, copilul incepea sa planga. Stia ca iar o sa fie singur, in intuneric. Chiar daca parintii ii lasau veioza de langa pat aprinsa, chiar daca stateau cu el pana cand se aseza in pat, de fiecare data se trezea in somn cu lumina stinsa si incepea sa tipe. Adormea numai cand ajungea iar in patul parintilor si dormea cu ei. Dimineata, trezirea copilului era un adevarat cosmar pentru toti. Parintii erau obositi, iar cel mic nu reusea sa-si deschida ochii si sa-l alunge pe mos Ene. Intr-o noapte, cand copilul iar se trezi din somn speriat ca e singur, in intuneric, nu mica i-a fost mirarea sa observe o mica steluta pe cer, de pe geamul din camera. O steluta care stralucea si parea ca vrea sa vorbeasca cu el.
- De ce ti-e frica de intuneric? Il intreba steluta pe copil.
- Pentru ca pot sa apara monstrii si sa-mi faca rau, raspunse copilul.
- De ce ar vrea cineva sa-ti faca tie ceva rau? Ai gresit cu ceva?
- Nu, parintii chiar imi spun ca sunt cuminte, la fel si ceilalti, ma lauda, spuse copilul.
- Si atunci de ce crezi ca ti-ar vrea raul cineva in noapte?
- Nu stiu.
- Noaptea n-ar trebui sa-ti fie frica deloc, chiar daca este intuneric. Soarele e obosit d**a o zi intreaga de munca de aceea se duce la culcare, deodata cu tine. Insa el isi lasa paznici vrednici pe cer care sa-i ajute pe oameni sa se descurce in noapte, spuse steluta. In plus, fiecare dintre noi, stelutele de pe cer suntem noapte de noapte alaturi de copii, sa le veghem somnul si sa avem grija ca nimic rau nu li se poate intampla.
- Tu esti prietena mea? Intreba copilul. Ti-a cerut Soarele sa ai grija de mine?
- Sigur ca da, raspunse steluta. Numai ca tu, de fiecare data esti atat de fricos si inspaimantat cand ramai singur in noapte, incat nu te-ai uitat macar o data pe cer sa vezi ca eu apar de fiecare data, ca sa te protejez si sa-ti fiu aproape. I-am spus Soarelui de frica ta si astfel mi-a dat in aceasta seara puterea de a vorbi. Si vreau sa-ti spun ca nu trebuie sa-ti fie frica noaptea. Eu voi fi mereu langa tine si-ti voi veghea somnul. Eu iti voi fi aproape si-ti voi aduce numai vise frumoase si linistite. Chiar daca in celelalte seri n-am sa-ti mai pot vorbi, spuse steluta, sa stii ca tu poti sa-mi spui orice. Te voi asculta si-ti voi raspunde prin licaririle mele.
- Asta inseamna ca suntem prieteni? Intreba copilul.
- Cu siguranta, da.
- Pentru totdeauna?
- Da, raspunse steluta.
- Si vei fi mereu langa mine seara?
- Exact. De aceea atunci cand simti ca iti este frica in intuneric, aminteste-te ca eu sunt langa tine si am grija de tot ce ti s-ar putea intampla. Si acum, fugi la somn. Maine mergi la gradinita.
- Steluto, iti multumesc ca esti langa mine. Promit sa incerc sa nu-mi mai fie frica de intuneric, spuse copilul.
Din acea seara, copilului nu i-a mai fost frica sa mearga la culcare. A cerut chiar sa i se inchida veioza pentru a putea vedea mai bine pe geam, steluta. Ii spunea in fiecare seara somn usor, inainte de a-i transmite cateva din gandurile lui. Ii povestea faptele bune pe care le-a facut pe parcursul zilei, isi recunostea greselile si adormea apoi impacat ca are un prieten care il poate proteja indiferent de ce s-ar putea intampla''.