06/03/2026
Felul in care un adult se raporteaza la propriile trairi, emotii dificile sunt adesea o continuare a modului in care acestea au fost intampinate de adultii reprezentativi in relatiile timpurii, in mica copilarie.
Explicatie: cand un copil e trist, coplesit, parintele reactioneaza intuitiv : isi observa copilul, se apropie, il intreaba ce s-a intamplat, incearca sa-l linisteasca,sa-i ofere sprijin. Cu alte cuvinte, parintele ramane prezent, chiar daca poate nu stie exact ce sa-i spuna, dar ramane acolo, ceea ce transmite un lucru esential- te sustin, copile, prin prezenta mea! Acest tip de raspuns sta la baza reglarii emotionale. Copilul invata ca emotiile dificile nu sunt slabiciuni , ca pot fi tolerate si traversate , langa un parinte prezent. Adultul regleaza din exterior copilul, iar pe parcurs copilul invata sa se autoregleze singur.
Din perspectiva terapeutica, maturitatea psihologica nu inseamna absenta emotiilor dificile, ci capacitatea de a ne trata pe noi insine cu respect, rabdare si responsabilitate. A fii atenti la ce e in spatele trairilor dificile, a putea sta cu ele, a recunoaste ce anume trebuie integrat , cuprins, fara judecata, pedeapsa sau negare.
Sa raspundem clar la :
Ce ma copleseste acum?
Ce nevoie am ?
Ce conteaza pt mine cu adevarat?
Raspunsurile la intrebari deschid mereu o discutie, un spatiu de reflectie a relatiei cu sine.
Progresul niciodata nu e liniar, nici viata nu e si e ok sa fie asa. Viata nu e perfecta, ea se intampla!
Cand simti nevoia sa vorbesti despre ce te framanta de multa vreme, nu astepta momentul perfect pentru ca el nu exista, doar da-ti voie sa faci asta, intr-un cadru sigur, care sa te conțină si sa te ajute in mod real.
🌱🧡🔆
