21/12/2025
Cultura dominantă nu are răbdare cu procesele care nu pot fi măsurate.
Ea vrea rezultate, claritate, direcție acum and more, more,more...
Nu știe ce să facă cu timpii morți, cu retragerile, cu nopțile lungi ale sufletului.
Așa că le numește stagnare, regres, blocaj....you named it.
Ne învață să ne privim cu neîncredere atunci când încetinim. Să credem că ceva e „în neregulă” dacă nu producem sens, soluții, lumină.
Ne rușinăm de perioadele în care doar simțim,
în care nu putem explica, nu putem oferi, nu putem performa.
Dar viața nu funcționează pe logica culturii dominante. Ea are sezoane. Are ierni în care nimic nu e vizibil dar e esențial. Are coborâri care sunt mișcări necesare spre adânc, spre refacere, transformare, spre adevăr.
Ni se cere să ieșim repede, repede în lumina performanței dar ceva din noi știe că lumina adevărată vine doar după ce întunericul a fost locuit.
A rămâne cu Noaptea nu e slăbiciune. E un refuz de a transforma viața într-o cursă și o alegere de a avea încredere în ritmurile mai vechi decât orice sistem.
Fie ca acest Solstițiu de Iarnă
să te elibereze de graba culturii dominante.
Fie ca nimeni și nimic să nu-ți ceară
să luminezi înainte de vreme,
să explici ceea ce încă se adună în tine,
sau să transformi noaptea într-un plan.
Fie ca întunericul să nu mai fie tratat ca urgență,
ci ca loc sigur de gestație.
Fie ca odihna ta să nu mai ceară scuze,
iar încetinirea să nu mai fie suspectă!