Ramona Ștefăniu Psihoterapeut

09/10/2024

Tot vorbeam de motivație și resurse.

09/10/2024

Sunt

Ești

Comunicarea

Cu câteva luni în urmă, într-un cadru de lucru în cadrul formarii de hipnoză eriksoniană primeam o întrebare care suna cam așa: "cum îți descrii într-un singur cuvânt personalitatea de psihoterapeut"?

Cu câteva săptămâni în urmă, într-o discutie, primesc o întrebare: "cum te-ai descrie într-un singur cuvânt"?

Răspunsul meu automat a fost: doar într-un singur cuvânt?

Ce e așa greu să te descrii într-un singur cuvânt?

Pentru mine, a fost provocator.
Am răspuns în ambele situații cu câte un singur cuvânt. Clar aș fi ales măcar două. ☺️

Cu o săptămână în urmă, filmam un episod din sezonul 2 al Podcastului Despre Tine, iar în pauză, căci mai facem scurte pauze, ajunsesem la acestă discuție cu invitatul, cm am fost eu provocată să mă descriu folosind un singur cuvânt.

Am fost surprinsă că imediat după pauză, invitatul a răspuns provocării și s-a descris folosind un singur cuvânt.

Știu oamenii ce impact pot avem unele întrebări sau unele cuvinte și că nu rămân la cel căruia au fost adresate, ci călătoresc în lume?

Dintotdeauna cuvintele au avut impact.

Poveștile, povețele, pildele, ritualurile, tradițiile au fost date "din gură în gură", prin viu grai.

Ce înseamnă un cuvânt pentru mine, pentru tine poate avea cu totul altă însemnătate, căci încărcătura emoțională e cea care traduce de fapt cuvântul.

Viața mă poartă către mai puține cuvinte, către a asculta mai mult, către introspecție.

Weekendul acesta, am participat la ultimul modul din anul I de formare în hipnoza.

Ne întrebase George care e motivația fiecăruia care ne-a adus la această formare.

Mai întâi am verbalizat care a fost motivația care m-a dus către psihologie, apoi către psihoterapie integrativă și apoi către hipnoză eriksoniană.

Cuvintele au fost și sunt motivația mea.

Știu care este puterea cuvintelor.

Dar motivația mea a fost să aflu și să ofer și altora cadrul să afle ce se află dincolo de cuvinte, ce se află ascuns în inconștient.

Curiozitatea m-a împins. Curiozitatea este motorul meu.

Am o imagine în minte în care 2 adulți vorbesc și își spun verbal chestii. Copil fiind observ cm corpul lor vorbește mai mult decât cuvintele. Inflexiunile vocilor lor cântă o melodie căreia nu i te poți împotrivi și doar dansând poți înțelege acea trăire care este sărac numită: comunicare.

21/07/2024

În vacanță parcă e mai mult timp pentru a citi.

Eu spun de multe ori că nu e suficient să citești dacă nu pui ceva în aplicare dintr-o carte.

Poate fi o conștientizare, o întrebare cu care rămâi sau ceva care pur și simplu simți că piti aplica în viața ta.

Din ce carte/cărți ai extras cel mai prețios lucru?

Eu am multe cărți care îmi plac și din care am învățat multe, dar acum când scriu îmi răsună întruna una anume.

Este vorba despre Școala Zeilor. Din cartea aceasta am rămas cu o întrebare. Atunci când un personaj din carte vorbea la telefon cu cineva răspundea la telefon cu: Alo, cine sunt eu?

Ceilalți ne sunt oglinzi.

15/07/2024

Examenul de licență

Astăzi în cabinet, m-am bucurat pentru o clientă, devenită colegă, care tocmai ce a terminat facultatea de Psihologie.

Tare mult mi-aș fi dorit ca și ea să se bucure, dar știu că o va face, atunci când toate emoțiile de acum, vor fi procesate.

Nu forțăm nimic.

Nu sărim pași.

Nu putem preveni pe cineva și forța să nu treacă prin anumite experiențe.

Când spun asta mă gândesc la viitoarele mămici, cărora nu știu să le explic în cuvinte cm va fi experiența reală de mămică.
Există experiențe ce nu pot fi exprimate în cuvinte, unele trebuie pur și simplu trăite.

Există o presiune foarte mare, foarte multă oboseală, așteptări, dorințe când vine vorba de absolvirea unei facultăți, mai ales când e prima sau când e cea mult visată.

Prețul este foarte mare.

Și aici nu ma refer la costurile materiale, ci la cele fizice, psihice și emoționale.

Copilul știe că atunci când ia o notă mare va fi văzut și apreciat de părinți.

La fel știe și că atunci când ia o notă mică, că a dat greș, că n-a fost suficient de bun și uneori poate gândi că nu merită să fie iubit.

Fiecare are alte credințe. Am enumerat doar câteva.

Fiecare om își dorește să reușească.

Gestionarea eșecului poate fi uneori foarte grea.

Când apare acea subpersonalitate a perfectionistului, e nevoie de așezat la masă la o discuție.

E uman să simți anumite emoții, să ai anumite trăiri intense și la fel de uman este îți dai timp să ți le procesezi.

Din fiecare experiență învățăm.

Important este să observăm tiparul în care suntem sau ce avem de învățat din lecția respectivă.

Cum eu de obicei, dau exemple concrete, o să vin cu exemplul propriu.

La prima licență, cea de economie, am avut un examen scris din 5 materii studiate și susținerea lucrării de licență.

Am petrecut multe ore studiind, terminând facultatea cu peste 9, așteptările mele erau mari.

Am fost foarte dezamăgită la aflarea notelor, atât de dezamăgită încât în corpul meu s-au produs mari daune. O acnee foarte dureroasă și o cădere a parului îngrijorătoare.

Nota finală a fost 9.30, dar pentru mine era dezamăgirea supremă.

Ce am învățat de aici?

Că stresul, emoțiile joase mă pot îmbolnăvi și chiar au făcut-o.

Am învățat să am grijă de mine, urmările practic m-au obligat să învăț să fac asta.

Dar în viață mai vin momente când Dumnezeu vine cu întrebarea: ia sa vedem, chiar ai învățat să ai grijă de tine? Chiar contezi mai mult tu decât o notă?

Oameni buni, oare chiar notele spun despre noi cât de inteligenți suntem?

Copiii trăiesc acest stres zilnic.

Testul meu a fost când am dat licența la Facultatea de Psihologie.

Mare mi-a fost mirarea să am un feedback foarte bun în timpul susținerii examenului, făcând ca așteptările mele să tindă către nota 10.

Nu vreți să știți cm m-am simțit când am văzut nota finală. Am anunțat secretara că s-a produs o greșeală. Am contactat profesorul coordonator, dar de partea cealaltă am găsit doar nepăsare.

M-am simțit trădată, neindreptatita, mintită.

Am ales să nu fac contestație, ca să fac economie de timp și de bani.

Să petrec timp cu copiii mei, nu să-mi consum energia cu astfel de situații.

A fost o alegere conștientă, luată după ce am conștientizat că îmi este testată din nou încrederea în mine.

Eu știu că eu nu sunt nota.

Ego-ul are nevoie de nota 10.

Din experiența asta am aflat și că trebuie să-mi duc în terapie relația cu femeile (comisia fiind compusă din 3 femei), iar pentru asta pot fi acum recunoscătoare.

Dacă după tăvălugul de emoții, ne-am privi pe noi din poziția de observator și am vedea câte chestii de rezolvat au ieșit la suprafață și ne spun că acum e momentul am ajunge să simțim recunoștință.

Am conștientizat și că m-am ales pe mine, că nu a mai fost nevoie să mă epuizez.

Următoarele examene, 2 dizertații date în același an, au fost fără astfel de evenimente, parese că mersesem cu lecțiile învățate, crescusem emoțional. La aceste examene am fost văzută, lăudată și încurajată ca și specialist în domeniu.

Ca să creștem e nevoie să vedem mai întâi care ne sunt valorile.

Poate pentru unele persoane este încă importantă nota.

Eu am înțeles că pentru mine este importantă încrederea în mine, iubirea de sine și că sunt mai mult decât ceea ce știu.

24/06/2024

Despre imaginea de sine și frumusețe cu Lori Stoica

Episodul 6🎉

Botox, lifting, acid hialuronic și/sau silicoane sunt necesare sau sunt un must have?

Un episod despre frumusețe, înfrumusețare și tendințe în intervențiile non invazive.

Lori ne va împărtăși din experiența sa de cabinet, cazuri concrete, care sperăm să vă fie de ajutor în luarea unei decizii.

Există tendința de a ne vedea distorsionat în anumite momente din viață?

Când știm că facem alegeri dintr-o stimă de sine scăzută și când nu?
Există un pacient ideal?
Există un moment ideal pentru astfel de intervenții?

Astăzi a apărut teaserul pe canalul nostru de YouTube Despre Tine Podcast, vineri apare episodul integral. Rămâneți aproape.

Like, share, subscribe.

https://youtu.be/Hzu8C3vLMrs

Botox, lifting, acid hialuronic și/sau silicoane sunt necesare sau sunt un must have?Un episod despre frumusețe, înfrumusețare și tendințe în intervențiile n...

22/06/2024

Povestea Broscuței Surde

POVESTEA BROSCUȚEI SURDE ESTE O PARABOLĂ CU AUTOR NECUNOSCUT

Câteva broscuțe și-au propus să organizeze, pe malul unui lac, un concurs pentru a vedea care dintre ele poate să ajungă în vârful unui turn, ce se înalța semeț.

O mulțime de spectatori curioși s-au adunat pentru a urmări cursa și pentru a le încuraja pe broscuțele din curajoase. Se auzea cm șușoteau între ei despre cât de înalt este turnul și cât de periculoasă este această întrecere. Despre cât de obositoare va fi încercarea și despre îndoială lor că vreuna dintre broscuțe va reuși să ajungă până sus.

Cum s-a dat startul, broscuțele au început să se cățere vioaie, însă de jos auzeau vocile spectatorilor, unii prieteni, alții necunoscuți, cm strigau pline de teamă: „N-are rost, turnul este prea înalt! Opriți-vă, sunteți în pericol, o să cădeți!”

Pe rând, tot mai multe broscuțe au început să se resemneze și una câte una au abandonat cursa.

Numai una singură a continuat să se cățere cu încăpățânare mai departe.
Nu voia cu nici un chip să renunțe! La final, ea a fost singura care a ajuns în vârful turnului, când nimeni nu mai credea că o să se-ntâmple!

Toate celelalte broscuțe și toți spectatorii au vrut să afle cm a reușit să facă un efort atât de mare, așa că au mers să o întrebe.

Așa se află că broscuță învingătoare era SURDĂ!!! În tot acest timp a crezut că cei de jos o încurajau!

MORALA:
Nu asculta niciodată de oamenii care au obiceiul de a fi întotdeauna negativiști și pesimișți… fiindcă ei îți răpesc cele mai frumoase dorințe și speranțe pe care le porți în suflet!

Fii mereu încrezător și optimist! Și, mai ales, fii pur și simplu „SURD” când cineva îți spune că nu-ti poți realiza visurile.

18/06/2024

Probabil voi scrie cărți despre poveștile prietenelor mele.

Dar până atunci, să mai scriu despre subiectele de actualitate.

Mă uitam la un film în care cineva spunea că îi e dor de pandemie, că toți oamenii din jur se comportau diferit, majoritatea petrecand timp împreună.

Atâtea variante, diferite toate, despre cm fiecare a perceput acea perioadă.

Astăzi discutam cu cineva despre invidie.

După mi-am amintit partea aceasta din film și mi-am amintit cm a fost pandemia pentru mine.

Cred că în acea perioadă am intrat în contact cel mai profund cu invidia.

Da, am simțit invidie până în străfundul sufletului meu.

Eu care spuneam că stau bine la acest capitol.

Uneori chiar mă întrebam și aveam discuții filosofice pe acest subiect.

Una e să vorbești din teorie și una e să o trăiești pe pielea ta.

Așa am ajuns să înțeleg oamenii care uneori simt invidie.

Bine, putem foarte bine să o transformăm, să o ducem în admirație.

Toți știm asta.

Dar, ce facem când vine năvală peste noi?

Păi, important e să recunoaștem că ăsta simțim.
Să stăm cu ea.
Să vedem de ce am ajuns în situația asta.
Să vedem ce putem schimba.

Să spun până la capăt, vorba Andreei.😊

De la mine, din filmul meu, căci fiecare are filmul lui, pandemia se vedea cam așa: toată lumea stă în casă, în sfârșit oamenii au timp să petreacă împreună, aici mă refer strict la avantaje. Nu intru în partea de dezavantaje căci au fost foarte multe.

Iar eu atunci am realizat că sunt al naibii de singură.

Singuri nu suntem niciodată, știu teoria.

Nu eram singură, căci sunt mamă și am doi copii.
Dar eram singură în cuplu.

Așa că invidia era prezentă și nu-mi dădea pace.

Am terapeut, am prieteni, am discutat despre, am transformat ce era de transformat.

Dar nu vă zic cm a fost să am această conștientizare.

Acum îmi este ușor să scriu despre asta, atunci îmi era rușine să și verbalizez.

Nimic nu e întâmplător, toate evenimentele din viața noastră sunt piese din același puzzle.

Uneori mai fac câte un pas în spate, să pot vedea puzzle-ul creat până în acest moment.

Sunt multe piese lipsă, dar cele deja așezate sunt prețioase.

Voi cm stați la capitolul invidie?

Sunt chiar curioasă. 😊

12/06/2024

Poate ne regăseam în ambele variante, dar putem mai mult de atât.

Că tot sunt întrebată despre inteligența emoțională.

Sunt oameni care citesc mult despre inteligența emoțională.

Eu zic, mai bine să experimentăm, să stăm cu ceea ce simțim.

Știu, nu suntem învățați de mici, dar putem învăța acum.

Zi trăită în prezent!

31/05/2024

Avem zile și zile.

Și tot zic că o să scriu despre asta, că o să fac live-uri despre asta, pentru a normaliza emoțiile.

Astăzi am fost la una dintre școlile cu care colaborez, din cadrul proiectului PNRAS.

Aici lucrez cu copii din medii defavorizate. Scopul nostru este de a-i susține și încuraja să nu renunțe, să nu abandoneze școala.

De parcă școala ne asigură ceva sigur.
E nevoie de mai mult decât de școală, dar aici e alta discuție și nu vreau sa vorbesc neapărat acum despre asta.

Copiii din această școala sunt majoritar de etnie rromă.

Au atâta nevoie de iubire, de prezență, de atenție, de a fi văzuți.

Sunt suflete curajoase, care experimentează viața intr-un mod nu tocmai ușor, dacă m-aș raporta la mine. Dar asta înseamnă deja comparație.

Sunt cazuri în toate școlile care mă impresionează. Nu am scris încă despre ele. Dar o voi face.

Astăzi am avut o a doua ședință cu o fată, nu pot spune elevă, căci mi s-ar părea că ar fi prea impersonal.

Această fată la ședința din urmă avea ambii părinți, astazi am aflat că între timp, unul dintre ei a plecat din această lume.

Ce m-a impresionat data trecută a fost faptul că își dorea ceva foarte mult.

Noi ne dorim lucruri mari, multe și cât mai des dacă se poate.

Ea își dorea o pereche de încălțăminte nouă. Și nu pentru că era un moft, ci pentru că cea pe care o incalța îi era mică, atât de mică încât era nevoită să o calce la spate, căci nu-i mai intra piciorul.

Cu toate acestea găsea în interiorul ei lumină, care lumina și pe chip și zâmbea atât de frumos din când în când.

Astăzi toți copiii erau îmbrăcați frumos, sărbătoreau ziua copilului anticipat.

Am vazut-o pe ea și am i-am admirat ținuta, căci știam cât de important e pentru ea să fie văzută și mai ales cât de important e pentru ea să aibă cu ce să se îmbrace și cu ce să incalțe.

Știu, noi avem zile când nu ne putem hotărâ cu ce să ne îmbrăcăm și avem haine care nu ne mai plac cm ne vin.

S-a bucurat atât de tare că am văzut-o și mi-a spus că sunt noi, ieri cumpărate. Iar papucii sunt cumpărați de la înmormântare.

Pentru mine, să stau în fața ei, a fost un act de smerenie, o fată de la care să învăț, o fată pe care să o admir și să o încurajez să continuie.

Trebuie să precizez că este și foarte frumoasă.

Este în doliu, și-l poartă în suflet. Se vede pe chip, dar cu toate acestea nu uită să zâmbească și să creadă în visele ei.

Doamne, ce copii!

Câtă nevoie de iubire, câtă nevoie de atenție, câte nevoi materiale.

Învăț de la ei atât de multe și le spun asta.

Cu ei nu mă pot pierde în activități inutile. Cu ei lucrez în prezent. Uneori ne uităm la filme inspiraționale, alteori spunem povești, facem joculețe, alteori creăm pe moment ceva, totul să-i aducă mai aproape de ideea că eu sunt acolo în alta calitate decât cea de profesor.

Sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a lucra cu ei la modul acesta atât de profund.

PS: Poza aceasta este dintr-un moment al meu de vulnerabilitate maximă. Îmi exprimam furia intr-un mod sănătos, urlând în ploaie.

Da, există emoții de toate felurile.
Iar eu sunt aici să vorbesc despre ele.

Cred că v-ați cam săturat de postări și poze cu chipuri doar fericite.

19/04/2024

Atunci când ai un VIS și el devine REALITATE știi că ceea ce ești și ceea ce faci este pur și simplu ceea ce îți era destinat să fii și să faci.

Am fost noi creatorii sau am fost noi cei care au fost aleși să aducă în plan fizic ceea ce este de adus?

Pentru că amândouă avem profesii în care am ales să fim pentru și împreună cu oamenii și ne plac poveștile lor, am dat naștere acestui proiect minunat, care se numește Despre Tine.

Despre tine, pentru că am ales să invităm oameni care au ceva de spus, să-și spună povestea.

Povești din care tu să te inspiri, cu care să rezonezi, iar cu care nu, doar să le dai mai departe celor care crezi că s-ar regăsi și i-ar ajuta.

Să țesem împreună o comunitate care să inspire, să ne readucem aminte că suntem ființe sociale și facem parte din același întreg.

Primul episod este despre Dependențele care nu ne lasă să fim noi înșine.

Este un episod minunat, plin de sens și care cu siguranță va atinge multe inimi în căutare de răspunsuri blânde, căci de judecată suntem cu toții saturați, nu-i așa?

Așteptăm întrebările voastre și suntem aici pentru a vă răspunde.

Vă mulțumim că ne sunteți mereu alături. 🤗🤗

Ce impact au dependentele? Cum îi afectează pe cei din jurul nostru?Triunghiul dramatic si tipurile de dependente. Co-dependenta si efectele ei. Ov...