06/10/2025
Despre puterea lui "a fi alături"☔️
Știați că partea din creier care ne ajută să ne liniștim începe să se dezvolte abia pe la 7–8 ani și continuă să se dezvolte până în jurul vârstei de 25 de ani?
Până atunci, copilul nu se poate liniști singur. Are nevoie de noi — de starea noastră calmă, de vocea noastră, de prezența noastră — ca să-și regleze propriul sistem nervos.
De când sunt mamă, mă uimește puterea simplului fapt de a rămâne alături de copilul meu în emoțiile lui grele.
Ne e teamă, de multe ori, că dacă îl lăsăm să fie furios, trist sau speriat, va fi mai rău. Că se va adânci în starea aceea (și noi odată cu el) și nu va mai ieși. Dar e exact invers: cu cât pot rămâne acolo cu el, fără să fug, fără să schimb ceva, cu atât îl văd cm se liniștește. Cum recâștigă siguranță, încredere, speranță.
Zilele trecute, fiul meu era furios și frustrat din cauza unei limite puse de mine. Îmi venea să o înmoi, să o explic, să argumentez — dar am ales doar să rămân.
Să-l văd.
Să-i spun că înțeleg cât e de greu, dar limita rămâne. Și am stat așa, noi doi, cu furia și frustrarea lângă noi. După un timp, s-a apropiat, s-a cuibărit în mine, și încet-încet, am simțit energia lui schimbându-se. Începea să se joace din nou.
De fapt, nu a fost nevoie să-l „calmez”. A fost nevoie doar să fiu acolo.
Mama mă întreabă uneori: „Cum poți doar să stai?”.
La început, nici eu nu puteam. Era un efort uriaș.
Dar am învățat să pot sta cu emoțiile mele mai întâi — cu ce era al meu și cu ce am cărat fără să fie al meu.
Și am înțeles că nu exersezi empatia, ci o trăiești. Când poți fi empatic cu tine, vei putea fi și cu copilul tău. Fără să vrei să-i schimbi starea, fără să te temi de ea.
Ce e cel mai frumos e că, de fapt, nu îl ajutăm pe copil doar să se liniștească acum. Îl echipăm să pornească în viată cu sentimentul și convingerea că furtuna trece. Că există soare după ploaie. Că emoțiile nu-l vor înghiți, pentru că există mereu un loc sigur unde poate reveni — în relație, în siguranță, în iubire. ❤️
