16/12/2025
Si totusi de ce continuam?
Advisory Committee on Immunization Practices, care ține de Centers for Disease Control and Prevention, a recunoscut public ceea ce ani la rând a fost evitat: vaccinarea universală a nou-născuților împotriva hepatitei B, la naștere, nu s-a bazat pe știință solidă, ci pe presupuneri și frică instituțională. O politică aplicată de peste 30 de ani a fost construită fără dovezi reale care să justifice intervenția asupra fiecărui copil sănătos.
Narațiunea oficială conform căreia doza administrată la naștere ar fi redus hepatita B se prăbușește în fața datelor. Scăderea bolii a avut loc la adulții cu risc, nu la sugari, și a început înainte de introducerea vaccinării universale. Țări care nu vaccinează la naștere, inclusiv 25 de țări europene, au rezultate la fel de bune sau mai bune. Faptele contrazic propaganda.
Reducerea reală a hepatitei B a venit din screening prenatal, intervenții țintite, testarea sângelui și vaccinarea mai târziu, atunci când riscul există. Nu din injectarea automată a fiecărui nou-născut. Doza de la naștere a fost o soluție comodă pentru un sistem defect, nu o necesitate medicală. Nu se poate justifica vaccinarea tuturor nou-născuților când 99,9% dintre mame au test negativ pentru hepatita B.
Mai grav, părinții nu au fost informați. Mulți nici nu știau că bebelușii lor au fost vaccinați la câteva ore după naștere. Consimțământul informat a fost o iluzie, iar responsabilitatea eșecurilor sistemului a fost mutată pe umerii nou-născuților.
Și poate cel mai șocant aspect: siguranța dozei administrate la naștere nu a fost niciodată testată prin studii serioase, cu placebo și urmărire pe termen lung. Au existat semnale de risc, dar au fost ignorate. Sistemele de monitorizare precum VSD și VAERS au prezentat în mod repetat, de-a lungul anilor, tipare consistente: creșteri ale tulburărilor neuromotorii, întârzieri de dezvoltare, ticuri și modificări emoționale sau temperamentale. În cazul mortalității neonatale și al sindromului morții subite a copilului, de exemplu, studiul Ericson a constatat decese doar în grupul vaccinat.
Discuția din cadrul ACIP a marcat un punct de cotitură care depășește cazul vaccinului împotriva hepatitei B. Pentru prima dată de la introducerea vaccinării universale a nou-născuților, în anii ’90, presupunerea fundamentală din spatele unor astfel de politici a fost reexaminată, iar recomandarea de vaccinare antihepatita B la naștere a fost reziliată.
Când beneficiul este aproape zero și riscurile nu au fost evaluate corect, întrebarea devine inevitabilă: de ce continuăm?
