20/11/2025
M-am dus la supermarket să-mi iau relație.
Într-o lume care obiectifică totul și pe toți&toate ajungem pe căi subtile să ne formăm așteptările despre viitorul partener la fel cm ne gândim la următoarea achiziție.
- Facem liste cu dorințe (ceea ce în sine nu e greșit)
- Comparăm alternativele (de pe piață)
- Ne raportăm indirect la un presupus buget (emoțional?) atunci când decidem dacă putem să ne permitem acum să intrăm într-o relație
- Pretindem ca alegerea făcută să răspundă neîntârziat, constant și fără efort tuturor dorințelor și așteptărilor noastre - cu siguranța cu care am citi implacabili lista de ingrediente de pe o etichetă, așteptându-ne să primim fix ce ni s-a promis la raft.
Filozofia tranzacțională se construiește pe întrebarea:
Ce îmi oferă el&ea în schimb?
Calculele conduc îngrijorător la rezultatul: tranzacție nesatisfăcătoare.
Dar momentul final al obiectificarii se întâmplă când noua achiziție devine parte din lumea noastră. Începem să oservăm caracteristici care nu au fost parte din contract.
Satisfacția scade. Dorința scade. Începe declinul.
Sunt terapeut de cuplu. Am asistat deseori la traseul emoțional pe care îl parcurgem cu toții de la idealizarea îndrăgostirii la decepția realității.
Nu e greșit să ne conștientizăm dorințele și gusturile, să ne determinăm limitele (toleranței și acceptării) sau să alegem conștient între potențiali parteneri.
Mă refer aici la un lucru mai subtil legat de atitudinea de îndreptățire, de credința conform căreia celălalt TREBUIE să…și de omiterea faptului că ființa umană este un ALTcineva hipercomplex, aflat într-o schimbare continuă.
Această perspectivă pierde din vedere cea mai importantă parte: că iubirea nu rămâne neatinsă fără muncă, fără (să zicem)…o investire constantă.
(Pe tema asta într-un articol ulterior, când o să vedem de ce uneori expresorul de cafea știe mai multe despre o relație sănătoasă decât noi).
Concluzia:
La limita dintre frumos și dificil, magic și tragic, iubirea adevărată refuză să fie obiectificată.