What are the opening hours?

Tuesday 13:00 - 20:00 Thursday 13:00 - 20:00 Saturday 10:00 - 14:00

https://www.facebook.com/100829778634485/

Sofia Damșe. Psihoterapeut, Bulevardul Mihai Viteazu 14, Timisoara (2025)

20/11/2025

M-am dus la supermarket să-mi iau relație.

Într-o lume care obiectifică totul și pe toți&toate ajungem pe căi subtile să ne formăm așteptările despre viitorul partener la fel cm ne gândim la următoarea achiziție.

- Facem liste cu dorințe (ceea ce în sine nu e greșit)
- Comparăm alternativele (de pe piață)
- Ne raportăm indirect la un presupus buget (emoțional?) atunci când decidem dacă putem să ne permitem acum să intrăm într-o relație
- Pretindem ca alegerea făcută să răspundă neîntârziat, constant și fără efort tuturor dorințelor și așteptărilor noastre - cu siguranța cu care am citi implacabili lista de ingrediente de pe o etichetă, așteptându-ne să primim fix ce ni s-a promis la raft.

Filozofia tranzacțională se construiește pe întrebarea:
Ce îmi oferă el&ea în schimb?
Calculele conduc îngrijorător la rezultatul: tranzacție nesatisfăcătoare.

Dar momentul final al obiectificarii se întâmplă când noua achiziție devine parte din lumea noastră. Începem să oservăm caracteristici care nu au fost parte din contract.
Satisfacția scade. Dorința scade. Începe declinul.

Sunt terapeut de cuplu. Am asistat deseori la traseul emoțional pe care îl parcurgem cu toții de la idealizarea îndrăgostirii la decepția realității.

Nu e greșit să ne conștientizăm dorințele și gusturile, să ne determinăm limitele (toleranței și acceptării) sau să alegem conștient între potențiali parteneri.

Mă refer aici la un lucru mai subtil legat de atitudinea de îndreptățire, de credința conform căreia celălalt TREBUIE să…și de omiterea faptului că ființa umană este un ALTcineva hipercomplex, aflat într-o schimbare continuă.

Această perspectivă pierde din vedere cea mai importantă parte: că iubirea nu rămâne neatinsă fără muncă, fără (să zicem)…o investire constantă.

(Pe tema asta într-un articol ulterior, când o să vedem de ce uneori expresorul de cafea știe mai multe despre o relație sănătoasă decât noi).

Concluzia:

La limita dintre frumos și dificil, magic și tragic, iubirea adevărată refuză să fie obiectificată.

14/04/2025

Drumul spre nicăieri este adesea semnalizat cu litere fluorescente, strălucitoare, mari. Te poți intersecta cu acest drum în foarte multe locuri din lume. Drumuri din marele orașe și drumuri care pleacă chiar din biroul tău, drumuri care trec doar prin gânduri.
Este construit din foi, promisiuni și mai ales din iluzii.

Problema cu drumul spre nicăieri este că el pare, uneori pentru un timp mai lung, alteori mai scurt, că duce realmente undeva.

Mulți dintre noi o apucăm pe ACOLO cu speranță, dorință și chiar cu energie. Plecăm pregătiți sau mai puțin pregătiți, cu o imagine clară sau mai puțin clară de tipul drumul este călătoria vs drumul este destinația.

Și totuși ce e cu drumul ăsta? Posibil să fi început cu o idee bună.

Cineva avea ceva în minte când a trasat inițial traseul care urma să poarte călătorul sârguincios în altă parte, un loc mai bun, mai prosper.

Cu trecerea timpului, tot mai mulți oameni au început să îl frecventeze. Magazine mari și puncte de atracție au început să răsară pe tot traseul devenit de acum popular; atât de popular încât oamenii nici nu mai aveau nevoie să se întrebe unde duce, important este să fii pe el. Că doar TOATĂ LUMEA era acolo.

Oamenii simțeau un oarecare disconfort la întrebarea „încotro?”
Doar era ruta cea mai importantă până la urmă - cm adică unde duce?!

Simptome că ai putea să te afli pe drumul spre nicăieri:
*În ciuda ideii cu care ai plecat la drum, nu mai știi încotro te îndrepți;
*Ai epuizat de mult resursele pe care erai dispus să le pui la bătaie și nu ai ajuns undeva;
*Simplul motiv pentru care continui să mergi pe el este că nu știi încotro altundeva să o apuci.

Ce e de făcut?
*Ia-o ușor. Ia o pauză. Poate chiar și un milkshake.
*Uite-te în jur și analizează împrejurimile: recunoști ceva familiar? Vreun punct de reper? Un loc în care știi că ai mai fost și te-ai simțit la locul potrivit?
*Mai ia un milkshake și discută un pic cu tine. Amintește-ți: care era ideea de la care ai plecat? ce imagine aveai în minte? despre ce trebuia să fie drumul ăsta?

Idei finale
Uneori dacă constați că drumul pe care mergeai chiar duce spre nicăieri s-ar putea să simți o presiune teribilă:
*legat de ideea de a renunța - asta înseamnă să accepți că au pierdut ceva timp în van? nu, nicidecum.
*legat de ideea de a nu merge încotro merg TOȚI - o să pară că ești dus? nici chiar așa.
* legat de nesiguranța de a urma un alt drum - e ok, nu ai nevoie decât de voință, câteva puncte de reper și apoi să pui un pas înaintea celuilalt și tot așa.

Ai voie să fii speriat și nu uita: uneori priveliștea cea mai frumoasă este accesibilă doar celor care își asumă traseul mai complicat.

27/03/2025

Falsa imagine a echilibrului emoțional este adesea convingătoare.
Unele persoane par că urmează pas cu pas manualul de wellbeing și trăiesc imaginea perfectă și instagramabila a unei vieți echilibrate.

Și totuși… nu este așa.

Comportamentele care imită echilibrul dar care sunt folosite ca apărări contra suferinței din trecut nu fac altceva decat sa creeze și mai multă presiune psihică.

Un exemplu sunt acele situații când simțim că dacă ne oprim din citit cărți de self-help sau dacă dăm skip unei zi la sală starea noastră emoțională se dă peste cap.

Semnele unei false stări de bine sunt:

* Răbufnirile emoționale atunci când ceva nu merge „conform planului”
* Instabilitatea sau rigiditatea crescută în prvința obiectivelor
* Retragerea într-o lume solitară (nu vreau ca nimeni să îmi încurce programul)
* Accentul pus pe cm arată nu pe cm se simte grija față de sine

Antidotul?

* Pleacă de la semnalele tale interioare. Întreabă-te mai des: De ce aș avea nevoie eu acum ca să mă reechilibrez?
* Nu te baza pe rețete prestabilite - deși sunt anumite adevăruri general valabile când vine vorba de well being, nu e totul valabil pentru toți tot timpul.
* Mai puțin a face și mai mult a fi - știu că sună ambiguu, dar e fix despre asta: caută mai mult o stare de liniște, de calm, de împăcare decât să insiști pe acțiuni care se presupune că îți vor aduce starea de bine.

Ps.: Fii ca un cactus. Nu te întreba cm arăți, concentrează-te pe ce îți face ție bine. Nu consuma energie degeaba, gândește strategic, fă depozite de energie. Și mai ales, bucură-te de ce e în jur chiar și în deșert (soare!).

26/02/2025

Terapia de cuplu (chiar) funcționează și asta dintr-un motiv precis.

În general când ne gândim la un cuplu model/ funcțional probabil vedem gesturile mari: florile și complimentele, serviciile pe care și le fac unul celuilalt sau faptul că povestesc cu mândrie despre partener. În realitate, deși contează mult și acestea, ele nu sunt decât o jumătate de adevăr.

Cealaltă jumătate a poveștii se derulează într-un mod subtil și adesea invizibil unui ochi neantrenat. Este vorba despre privirile fugitive, parte a unui dialog mut, pe care cei doi și le aruncă când sunt în preajma altora (cu subtextul „ai prins asta?”); despre felul în care corpurile lor intră în sintonie atunci când pur și simplu stau împreună; despre simpla senzație de bine pe care amintirea celuilalt o aduce în mintea și în corpul partenerului său.

Gesturi de câteva mini-fracțiuni de secundă vin să contureze în timp un spațiu confortabil și sigur între parteneri sau din contră, un mediu conflictual, neliniștitor.

În terapia de cuplu oamenii învață:
să fie cu adevărat atenți la semnalele pe care le transmit
să înțeleagă cm sunt ele decodificate de partener - și de ce
să devină intenționali în modul în care comunică, la toate nivelurile, în cuplu
să exerseze arta de a reînnoda legătura atunci când are loc o ruptură.

În terapia de cuplu schimbarea are loc acum și la toate nivelurile (minte, corp, emoție).

18/02/2025

Ochii sunt oglinda sufletului. Există un adevăr măsurabil în fraza asta. Sincronicitatea neurală este termenul pompos pentru sentimentul de intimitate și familiaritate pe care îl ai cu terapeutul tău când este pe aceeași frecvență cu tine - corpurile, fețele se ajustează în funcție de prezența celuilalt, iar creierele conectate reproduc conținuturile emoționale ale interlocutorului.

Empatia este un fel de simulare live a trăirilor persoanei din fața ta. Aceeași regiune din creier este activată atunci când te doare pe tine sau când asculți povestea cuiva despre durerea proprie. Creierul persoanei care ascultă intră într-un paralelism sincronizat, la fel și corpul, vocea, ritmul interacțiunii și acest dans fin reglat este cheia sentimentului de a fi în rezonanță cu celălalt.

Mai mult decât un plus în relația terapeutică, conectarea profundă ar putea fi chiar cheia vindecării pe care o trăim în relațiile bune. În sens invers, a te conecta la un „creier relaxat”, a intra în rezonanță cu un corp destins și a asculta chiar o voce pozitivă deschid o posibilitate spre a începe să te simți și tu în același fel.

Neuronii care funcționează împreună creează legături. La fel și creierul tău creează legături cu creierul persoanei cu care împărtășești în siguranță experiențe emoționale.

30/01/2025

Să fii tu însuți nu e treabă ușoară. Uneori este un proces dureros, care începe cu disconfortul de a fi într-o formă care nu ți se potrivește - un rol, un set de așteptări, o imagine sau o poveste care într-o zi nu se mai simte ca fiind a ta.

Procesul ăsta poate să se simtă foarte derutant și obositor. Uneori costă niște vinovăție față de persoanele care „credeau că vei X” sau niște furie legată de faptul că cei apropiați nu recunosc vocea ta.

Procesul de a deveni tu e mai degrabă o călătorie, decât o rețetă. Implică curajul de a-ți asuma expediții în căutarea adevărului și răbdarea de a-l descoperi anevoios, pe bucățele.

Procesul de a fi tu implică și speranța că la capătul căutărilor vei fi bine, chiar și în momentele intermediare când nu prea pare așa.

Și poate cel mai interesant aspect - este o călătorie pe care o poți face doar tu, dar în care oameni importanți vor juca un rol crucial.

Iar oamenii ăștia înțeleg că tu ești tu și ei sunt ei și nu au niciodată pretenția să adopți părerile-sfaturile-sugestiile lor de-a gata.

(Știu că am zis că nu este o rețetă și uite că am ajuns la un fel de rețetă a devenirii sinelui).

19/01/2025

Te-ai întrebat vreodată cm ți-ai întemeiat muzeul propriu?

E important - pentru că felul în care te trăiești pe tine în prezent are temelii solide în istoria ta personală - uneori cea povestită, mai mult decat cea trăită.

Cine este istoricul care a decis ce obiecte sunt relevante pentru a reconstrui și clasifica povestea ta personală într-o istorie cu sens? Care obiecte ale trecutului sunt catalogate drept semnificative și care date uitării?

Istoria noastră personală nu este altceva decat suma cartonașelor acestui muzeu interior reunite. Suma a mii și mii de mici observații și remarci asupra stilului de viață, sensibilității, preocupărilor și de ce nu a crizelor prin care au trecut vechi civilizații anterioare care stau la baza propriului eu.

Doar că istoria este ceva fragil și plastic, motiv pentru care e important să-ți cunoști istoricul propriu. Sa fii curios privitor la modul în care acest cărturar misterios a adunat relicvele, le-a conservat și le-a readus privirilor, de aici din prezent.

Istoria poate fi scrisă și rescrisă și prezintă riscul de a pierde adevăruri importante, precum și de a fi modificată pentru a susține adevăruri mai noi, care nu au o continuitate directă cu originea poveștii.

Azi te invit să te gândești la psihoterapie ca la întâlnirea cu istoricul tău interior, o întâlnire în care ai ocazia să fii parte din procesul de reconstrucție.

Dacă istoria asta îți decide prezentul, e important să fii prezent atunci când se scrie povestea.

06/08/2024

Psihoterapia seamănă cu decizia de a face traseul tău obișnuit pe jos, în loc să-l faci cu mașina. Implică oboseală, uneori bătături și unele resurse în plus (timp, răbdare), dar facilitează accesul la o experiență indisponibilă din mașină - micile detalii și descoperiri din fiecare curte, pe fiecare stradă pe care o parcurgi în ritmul tău,
cu picioarele tale.

Ritmul drumului cu mașina seamănă cu rapiditatea și eficiența cu care ne propunem în general să navigăm și viețile noastre, cu prețul de a trece de multe ori pe lângă același loc, fără a observa nimic.

Ceea ce pare sa fie un confort este plătit ulterior cu plictiseala și golul de a fi mereu pe pilot automat, de-a părea că știi drumul pe de rost înainte de a-l fi descoperit sau poate chiar de a simți că tu nu ai un rol activ în toata povestea.

Sfatul meu: te-ai prins, lăsa mașina și ia-o pe jos, măcar din când în când. Îți promit că o să descoperi ceva nou.

14/03/2024

„Este vorba despre trăirea unei vieți la care se poate visa și în care lupta pentru a realiza visul poate fi împărtășită cu alte persoane care fac același lucru".

[D. Kalsched]

20/12/2023

Sensibililor noștri le datorăm multe. Dacă „nu mai fi așa sensibil” ar deveni realitate, realitatea noastră a tuturor ar fi mult mai..săracă. Sensibilii de lângă noi sunt cei care nu acceptă compromisul. „E bine și așa”, „las că nu se observă”, „ai făcut și tu ce ai putut”.

Sensibilii pe care i-am cunoscut eu sunt persoane care nu se împacă deloc cu tăcerea așternută pe secrete, cu greșelile care puteau fi evitate sau cu banalizarea încheierii relațiilor făcută cu naturalețea cu care arunci un iaurt expirat din frigider. Sensibilii sunt eroii tăcuți ai netrecerii în banal a ceea ce e important, valoros și prețios. Sensibilii au piele subțire și prin asta ne ajută și pe noi să nu uităm de lucrurile cu care ne-am obișnuit atât de mult, că nu le mai simțim. Un reminder viu că ba, putea să fie altfel și deci ar putea să fie altfel, că ba, dacă aș fi procedat diferit și deci dacă de acum aș proceda diferit.

Azi, mulțumim tuturor sensibililor pentru că nu ne lăsați să uităm să simțim.

14/07/2023

Atunci când treci printr-o terapie de succes e ca și cm ai muta mobila din sufragerie.

În primă fază, oamenii din jurul tău s-ar putea să remarce că ceva e diferit.
Unii s-ar putea să nu fie de acord cu schimbarea.
Alții chiar s-ar putea să insiste că locul inițial al canapelei era mai potrivit.
Uneori s-ar putea ca și tu să mergi să te așezi în locul în care canapeaua era înainte.

Schimbarea dă de lucru tendinței noastre de a menține starea de fapt.
Nevoia de control și de predictibil poate să cântărească mai greu decât avantajele aduse de noutate.
Uneori, simplul fapt că ne-am obișnuit ca lucrurile să fie într-un anume fel exclude până și ideea că ele ar putea arăta diferit.

Terapia ne învață: nu confunda disconfortul schimbării cu dovada că ar trebui să te întorci la trecut.

Sofia Damșe. Psihoterapeut

20/11/2025

14/04/2025

27/03/2025

26/02/2025

18/02/2025

30/01/2025

19/01/2025

06/08/2024

14/03/2024

20/12/2023

14/07/2023

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Tuesday	13:00 - 20:00
Thursday	13:00 - 20:00
Saturday	10:00 - 14:00