07/08/2025
𝐎𝐛𝐨𝐬𝐞𝐚𝐥𝐚 𝐦𝐞𝐚 𝐧𝐮 𝐞 𝐬𝐥𝐚̆𝐛𝐢𝐜𝐢𝐮𝐧𝐞. 𝐄 𝐝𝐨𝐯𝐚𝐝𝐚 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐨𝐟𝐞𝐫.
𝐀𝐳𝐢 𝐧𝐮 𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐦𝐚𝐜𝐡𝐢𝐚𝐣. 𝐍𝐢𝐜𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐟𝐢𝐥𝐭𝐫𝐞. 𝐄 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐞.
Uneori mă uit în oglindă și văd o femeie obosită.
Dar nu-i doar oboseala din ochi, ci și cea din gânduri.
Gânduri de mamă, de femeie, de om care încearcă să fie „destul” pentru toți și pentru toate.
Nu, nu e ușor să fii femeie azi.
Societatea are o listă lungă cu ce-ar trebui să fim:
• frumoase, dar naturale
• mame perfecte, dar cu cariere de succes
• slabe, dar nu „obsedate”
• zâmbitoare, dar nu prea vocale
• calme, dar nici prea „reci”
Și în toată presiunea asta... uneori uităm să fim pur și simplu 𝐧𝐨𝐢.
Dar știu un lucru:𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮, 𝐧-𝐚𝐬̦ 𝐟𝐢 𝐫𝐞𝐮𝐬̦𝐢𝐭 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜.
El știe 𝐜𝐚̂𝐧𝐝, 𝐜𝐮𝐦 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐞.
Îngăduie, ridică, așază lucrurile la vremea lor.
Și îmi reamintește că nicio luptă nu e în zadar.
Am un vis mare – să ajut cât mai mulți oameni să se simtă mai bine în corpul lor, în mintea lor, în sufletul lor.
Să fac din pasiunea mea o misiune. Să las o urmă bună.
Și ca orice mamă, îmi doresc mai presus de toate…
să-mi văd copiii fericiți.
Realizați.
Împăcați cu ei înșiși și între ei.
Să știe că au fost iubiți. Cu totul.
Azi aleg să mă arăt așa cm sunt:
fără mască, fără roluri.
Doar o femeie. O mamă. Un om.
Cu credință. Cu visuri. Cu iubire.
𝐒̦𝐢 𝐬̦𝐭𝐢𝐢 𝐜𝐞𝐯𝐚? 𝐀𝐬̦𝐚 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐬𝐮𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭𝐚̆.
👉 𝑇𝑢 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑎𝑖 𝑠𝑡𝑎𝑡 𝑢𝑙𝑡𝑖𝑚𝑎 𝑑𝑎𝑡𝑎̆ 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑐𝑢 𝑡𝑖𝑛𝑒 𝑖̂𝑛𝑠𝑎̆𝑡̦𝑖?