23/06/2025
Doamne, de câte ori mi-a fost greu să zic „NU”, fie el hotărât sau timorat.
Am învățat că a spune „nu” mă face să fiu neconformă, mă face să îi rănesc pe ceilalți, să îi fac să se simtă respinși, să îi fac să mă respingă.
Până la urmă, a spune „nu” ducea la abandon – ăsta era raționamentul automat care se greva pe un atașament nesigur.
Lipsă de limite, lipsă de siguranță, teamă constantă, presiune.
Tensiune în corp. Un corp obosit constant. Nevoia de pauză, care de altfel nu se întrevedea, pentru că „a NU face” este periculos – „a nu face” înseamnă a sta, iar a sta înseamnă să fac loc gândurilor mele care îmi spuneau constant că nu sunt suficient de: bună, responsabilă, perfectă, odihnită, iubită etc.
Majoritatea oamenilor din jur erau mulțumiți de mine, de performanțele și disponibilitatea mea.
Eu, în schimb, eram nemulțumită constant de performanțele mele – pentru că, nu-i așa, atunci când nu poți spune „nu”, când nu poți spune „stop”, mereu e loc de mai bine.
Mi-au trebuit ani să învăț să am compasiune pentru mine, să înțeleg că e ok să spui „nu” și că a fost ok să nu știu să zic „nu” o mare parte din viață. Mi-au trebuit ani să învăț să mă conțin, pentru că atât am putut în momentele acelea.
Nici acum nu știu mereu să spun „nu”, dar se întâmplă mult mai rar.
Am învățat, în schimb, să reformulez după ce spun „da”, să accept că am răspuns automat, din teamă, și că, chiar dacă se întâmplă asta în timpul doi, am în continuare voie să spun „nu”.
Iar atunci când conștientizez lucrul acesta, îmi adun resursele și o fac. Mă răzgândesc și spun: „Nu”.
Uneori am nevoie de timp, alteori o fac în momentul conștientizării.
Nu există un timing perfect.
Contează atât de mult să ne luăm spațiu, să conștientizăm la sfârșitul zilei dacă am avut momente în care am spus „da” și lucrul acesta îmi creează senzații neplăcute în corp.
E important să mă gândesc puțin la asta și, poate, să fac un pas în spate și să privesc din exterior:
— Oare de ce azi n-am putut să spun „nu”:„Nu vreau să îți răspund la telefon.”, „Nu, nu vreau să mai stau încă 5 minute în plus cu tine, pentru că nevoia mea este alta.”
Ce gânduri îmi apar atunci când îmi imaginez că aș fi spus „nu” în situația respectivă?
Ce cred că ar gândi persoana căreia i-aș spune „nu” în acel moment?
Ce repercusiuni îmi imaginez că ar putea avea acest „nu” asupra relației mele cu acea persoană?
Ce urmări ar avea acest „nu” asupra vieții mele? Care sunt urmările negative? Oare există, totuși, și urmări pozitive?
Cele de mai sus, de cele mai multe ori, sunt doar niște gânduri pe care mintea noastră le creează automat și care nu au o față albă sau neagră.
E util să ne răspundem la întrebările de mai sus pentru a face primul pas spre conștientizarea a ceea ce ne ține captivi în ideea că sunt în neregulă dacă spun cuiva „nu, nu vreau!”.
Acest lucru este, până la urmă, un pas în iubirea de sine – o cerință / un obiectiv foarte des întâlnit în primele ședințe de terapie, unde, de cele mai multe ori, oamenii se așteaptă la soluții și exerciții concrete sau miraculoase pentru a-și crește stima de sine.
Ei bine, una dintre metodele prin care stima de sine poate crește este să observăm fiecare gest pe care ne este greu să îl facem, dar îl facem – indiferent cât de stângaci – și să ne dăm seama că am făcut față, că am reușit să fac asta și că sunt, în continuare, iubit(ă) și în siguranță!
Nu-i simplu, dar promit că se poate.
Pas cu pas.
