
14/01/2025
Dragi colegi, prieteni și colaboratori,
In primul rând, vă aducem la cunoștință faptul că actuala conducere a destructurat Compartimentul Dezvoltare și Finanțări Externe (CDFE), cu largul suport al doamnei Radu Florentina, director al Administrației pentru Sănătate și Educație, Primăria Municipiului Timișoara. Această decizie pune capăt unei activități de succes de 7 ani și lasă în urmă nu doar proiecte neterminate, dar și eforturile noastre susținute de a moderniza infrastructura medicală și de a crește nivelul profesional al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara (SCMUT).
CDFE a avut un rol esențial în atragerea, gestionarea și implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă, contribuind direct la modernizarea infrastructurii medicale și creșterea calității serviciilor oferite de SCMUT. În prezent, compartimentul lasă in urma proiecte cu o valoare cumulată de peste 198 milioane de lei,
Am reușit să facem ceea ce nu credea nimeni posibil: să schimbăm în bine infrastructura unui spital municipal, să introducem echipamente de ultimă generație și să implementăm proceduri care să asigure pacienților tratamente la standarde europene. Aceste realizări nu sunt doar cifre pe hârtie, ci povești ale unor vieți salvate, ale unor familii care au recăpătat speranța și ale unor angajați care au înțeles că munca lor poate avea un impact real, tangibil. Am reușit să ridicăm ștacheta profesionalismului, să ducem numele SCMUT dincolo de granițele locale și să oferim un model pentru alte spitale din România. Cu toate acestea, imaginea și performanțele noastre au fost umbrite de o gestionare defectuoasă a ultimilor doi manageri, care au adus notorietate negativă unei instituții în care am investit inimă și profesionalism.
Ce am vrut să facem pentru pacienții Timișoarei, dar nu am fost auziți....
Am crezut cu tărie că putem aduce schimbări esențiale pentru pacienți, dar lipsa implicării factorilor decidenți a dus la ratarea unor finanțări vitale, precum:
• O maternitate nouă prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești – Propunere pentru elaborare și depunere înaintată către conducerea SCMUT in 01.10.2024, cu un buget de 70.100.000 euro. Situație actuală: Finanțare ratată din cauza lipsei de implicare a factorilor decidenți, respectiv doamna manager Dr. Flavia Zara, cu sprijinul activ al doamnei Florentina Radu, nu a agreat această inițiativă, blocând astfel o oportunitate crucială pentru îmbunătățirea condițiilor maternității.
• Înființarea Centrului Regional de Screening Vest – Valoare buget 4.000.000 euro. Situație actuală: Finanțare ratată din cauza lipsei de implicare a factorilor decidenți,
• Îmbunătățirea infrastructurii și managementului pentru diagnosticarea și tratarea bolilor rare – Valoare buget 2.000.000 euro. Situație actuală: Nu există un spațiu alocat pentru reabilitare/construcție/dotare, iar memoriul justificativ nu a fost aprobat. Finanțare ratată din cauza lipsei de implicare a factorilor decidenți.
• Inovație și excelență în recuperare – Reabilitarea și dotarea Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie prin tehnologii avansate și soluții integrate – Valoare buget 10.000.000 euro. Situație actuală: Memoriul justificativ nu a fost aprobat. Finanțare ratată din cauza lipsei de implicare a factorilor decidenți
• Inovație și excelență în recuperare: PaliaCare – Înființarea Secției de Paliatie la SCMUT – Valoare buget 2.515.563 euro. Situație actuală: Finanțare ratată din cauza lipsei de implicare a factorilor decidenți.
Decizia destructurării CDFE marchează sfârșitul unui capitol de excelență profesională. În loc să păstreze o echipă performantă și să prioritizeze binele instituției, conducerea actuală a ales calea orgoliului. Este o alegere care ignoră adevărul fundamental: orgoliul distruge ceea ce iubirea și dedicarea construiesc. Am demonstrat prin acțiunile noastre că succesul se bazează pe cooperare și respect reciproc, nu pe intimidare sau dispreț.
„Cimitirul e plin de oameni de neînlocuit” – un mit fals: Lecția CDFE arată contrariul. Nu suntem doar numere sau funcții interschimbabile. Oamenii dedicați, pasionați și competenți sunt cei care fac diferența, iar pierderea unei echipe atât de valoroase va lăsa o amprentă negativă asupra SCMUT. Cei care perpetuează această zicală nu caută colaborare, ci dominare. Plecăm de lângă o conducere care a preferat să ofilească o echipă performantă, în loc să o sprijine. În schimb, ne îndreptăm spre locuri unde munca noastră va fi valorizată, iar potențialul nostru va putea contribui la realizări reale și sustenabile.
Vom continua să ne ghidăm după principiul că omul este măsura lucrurilor și vom căuta să construim acolo unde suntem primiți cu deschidere și respect.
Suportul pe care l-am primit din partea multora dintre voi ne-a motivat să continuăm să ne depășim limitele, iar fiecare proiect a fost o dovadă a eforturilor noastre colective de a face o diferență reală. În acești ani, rezultatele muncii noastre au avut un impact profund asupra pacienților, angajaților și comunității, schimbând în mod vizibil fața spitalului. Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în această perioadă dificilă.
Noi mergem mai departe, dar sufletul nostru va rămâne mereu aici, în locul unde am lăsat atâta muncă, pasiune și speranță.
Cu respect și recunoștință,
Andrada și Eugen
https://l.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fwww.opiniatimisoarei.ro%2Fspitalul-municipal-timisoara-a-ratat-proiecte-pe-bani-europeni-de-aproape-100-de-milioane-de-euro-administratia-fritz-acuzata-de-abuzuri-d**a-ce-a-destramat-echipa-care-castiga-finantari-pe-banda-ru%2F13%2F01%2F2025%3Ffbclid%3DIwZXh0bgNhZW0CMTEAAR3i5A-WnSkRARD_qA7piyN-8CaXk3nsycjffsRShIJ4jAwca4kWQh726rk_aem_riF2lfYkw9QqmuJHg6r0XA&h=AT1cTidSSIYxflij2fy9wTB8j7Fx0pdsL53HSnzipolc1vasrmeoe17ZJGpkpqo_gptxo0qs_XrPBnqtaLzhY-D3WCD0mLm5ylI1mQckGmoEW8M2UEUsK4KYSfwx9PkiV9T7opLwcSztA35FAg&__tn__=%2CmH-R&c[0]=AT2cVdVgglhTte8CWhJm_Yxt1hrsSENbq6NITiYjyf-BMS8lEVWtaOlqoGVEJtIPTD0Yfb2_MVVs0faG4IRW5OgcMmJWy0s3xVQ6fhZXHcViE4rJ4JC2Dg2zgyAI0t87150YjT0VYMx875Mj6h20bzfQDk4M8Er84LEYeOL-o4TnzRt0rgS9H1RRK-qHJbRg8gZD32DRhYMtrnqJLUcrqIAK6g
TIMIȘOARA. Din campion al finanțărilor europene pentru modernizare, obținute de-a lungul anilor, Spitalul Municipal Timișoara a trecut pe modulul… de frână. Traverseaza deja de mult timp o perioada tulbure, marcată de scandaluri, schimbări la nivelul managementului, făcute de administra....