Psiholog Cassandra Venterda

Psiholog Cassandra Venterda Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Psiholog Cassandra Venterda, Psychologist, Memorandului, Timisoara.

owner @ Venterda Healing
Psiholog și terapeut holistic cu studii în Psihanaliză, Hipnoză Ericksoniană, Psihoterapie Transpersonală, Neuroștiințe, CI (Gabor Mate), EMDR, NLP Practitioner, Facilitator Constelații Familiale, Terapeut ThetaHealing, Life Coach

Astăzi am închis un cerc și, în același timp, am deschis un portal.Am finalizat cel de-al doilea modul în 𝐡𝐢𝐩𝐧𝐨𝐳𝐚̆ 𝐫𝐞𝐠𝐫𝐞...
19/04/2026

Astăzi am închis un cerc și, în același timp, am deschis un portal.

Am finalizat cel de-al doilea modul în 𝐡𝐢𝐩𝐧𝐨𝐳𝐚̆ 𝐫𝐞𝐠𝐫𝐞𝐬𝐢𝐯𝐚̆ — și când spun regresivă, vorbesc despre un spectru mult mai larg decât ne-am obișnuit să gândim: această viață, vieți anterioare, linii paralele, alte dimensiuni. Tehnici noi, perspective noi, o înțelegere mai adâncă a modului în care mintea și sufletul pot colabora în procesul de vindecare.

Mult din ce am lucrat a gravitiat în jurul karmei — nu ca noțiune abstractă sau ca povară fatalistă, ci ca tipar. Tipare care călătoresc. Tipare care nu apar întâmplător. Tipare care se repetă până când sunt văzute, înțelese, integrate. Tipare care apar transgenerațional, sau la nivel de suflet, și care au ceva fascinant în ele: atunci când un nod se desface într-un punct, reverberația se simte peste tot — în trecut, în prezent, în acele „alte” spații interioare pe care încă învățăm să le numim.

A fost un modul care nu doar m-a învățat tehnici noi — mi-a extins și percepția. Mi-a rafinat instrumentele. Mi-a adâncit înțelegerea. Simt că „tolba” mea de terapeut nu doar s-a umplut, ci s-a transformat.

În paralel, prof. Vitor Rodrigues și-a lansat și cartea „Gândirea simfonică” — o idee cu care rezonez profund. Pentru că exact asta simt că fac în cabinet: nu „repar”, nu „corectez”, ci creez spațiu pentru ca părți din noi să înceapă să se asculte între ele. Să se susțină. Să se armonizeze. Ca într-o simfonie în care fiecare instrument contează.

Și poate asta e esența: nu devenim „altcineva”. Ci învățăm să fim, în sfârșit, întregi.

Abia aștept să duc mai departe tot ceea ce am integrat. În cabinet. În relațiile mele. În felul în care țin spațiu pentru oameni.

Pentru că uneori vindecarea nu e un punct final.
E o reordonare subtilă a întregului univers interior.

15/04/2026

Anxietatea se ascunde deseori în spatele succesului

#

„𝐕𝐞𝐧𝐢𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐚𝐭̦𝐢 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚̆.”Nu e doar o chemare rostită în noapte.E o amintire.O amintire că lumina nu vine din afară, c...
12/04/2026

„𝐕𝐞𝐧𝐢𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐚𝐭̦𝐢 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚̆.”

Nu e doar o chemare rostită în noapte.
E o amintire.

O amintire că lumina nu vine din afară, chiar dacă o aprindem dintr-o lumânare.
Lumina e deja acolo. În tine. În mine. În fiecare colț care a fost cândva rănit și apoi uitat.

Doar că… ne mai pierdem de ea.

Ne acoperim cu griji, cu frici, cu „dacă”-uri care nu se mai termină.
Ne îndepărtăm de noi înșine, încet, subtil, până când începem să credem că lumina trebuie căutată în altă parte.

Dar adevărul e mai simplu și mai incomod:
nu trebuie să o găsești.
Trebuie doar să-ți amintești de ea.

Să te oprești.
Să respiri.
Să cobori din minte în tine.

Lumina divină nu pleacă niciodată.
Doar noi uităm să ne întoarcem la ea.

Poate asta e, de fapt, semnificația zilei de azi:
nu să primești lumină…
ci să-ți dai voie să o recunoști din nou în tine.

Să o reaprinzi, nu din lipsă—
ci din uitare.

Hristos a înviat nu doar în lume,
ci în fiecare loc din tine care a fost adormit.

Și poate că azi nu e despre ritual.
Ci despre reconectare.

Blândă. Reală. Profundă.

Cu tine.
Cu lumina.
Cu Dumnezeu din tine.

Astăzi e sâmbăta dinaintea Învierii.Și, dacă ești sinceră cu tine… poate nu simți „ce ar trebui”.Poate nu e liniște.Poat...
11/04/2026

Astăzi e sâmbăta dinaintea Învierii.
Și, dacă ești sinceră cu tine… poate nu simți „ce ar trebui”.

Poate nu e liniște.
Poate nu e recunoștință.
Poate nu e nimic din lista aia invizibilă de emoții „corecte”.

Și știi ce e interesant?
Nu sărbătoarea creează presiunea.
Ci ideea că trebuie să simți într-un anumit fel ca să fii „în regulă”.

Dar emoțiile nu respectă calendarul.
Nu vin la comandă.
Nu se aliniază cu lumânări, mese festive sau tradiții.

Există un adevăr pe care nu prea îl spune nimeni: poți intra în noaptea de Înviere cu haos în tine…iar singurul lucru care contează cu adevărat este să nu te respingi pentru asta, pentru că doar din acceptare poate începe, în timp, orice transformare.

Nu există emoții obligatorii.
Nu există „nivel minim de lumină interioară” ca să meriți momentul ăsta.

Exiști doar tu — cu tot ce e în interiorul universului tău.

Poate oboseală.
Poate gol.
Poate neliniște.
Poate nimic.

Și toate au voie să fie.

Pentru că, uneori,
cea mai sinceră formă de liniște
nu e pacea…

ci renunțarea la lupta de a o forța.

Azi, de Joia Mare, ouăle se vopsesc.Tradiția spune că roșul amintește de sângele lui Hristos.Psihologia spune altceva:𝐍𝐞...
09/04/2026

Azi, de Joia Mare, ouăle se vopsesc.

Tradiția spune că roșul amintește de sângele lui Hristos.

Psihologia spune altceva:

𝐍𝐞-𝐚𝐦 𝐩𝐞𝐫𝐟𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐜𝐨𝐚𝐣𝐚.
𝐃𝐚𝐫 𝐧𝐞 𝐞 𝐟𝐫𝐢𝐜𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐞 𝐞 𝐢̂𝐧𝐚̆𝐮𝐧𝐭𝐫𝐮.

Oul = psihicul tău.
Coaja = tot ce ai construit ca să nu simți: controlul, hiperanaliza, evitările frumos organizate.

Înăuntru? Emoție vie. Viață autentică. Vulnerabilitate.

În centrul Timișoarei, 30 de ouă mari de Paște — opere de artă expuse pe socluri, pictate de studenții Facultății de Arte și de artiști locali consacrați: Bajko Attila, Rita Hertz, Diana Caplea, Gabriel Botnariu, Reghina Damian.

Fiecare ou, o lume. Culoare, detaliu, intenție.

Creativitate turnată în formă.
Și, în același timp, cel mai bun simbol pentru ce facem cu noi:
Le decorăm. Nu le spargem.

𝐉𝐨𝐢𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐞 𝐞 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐧𝐚𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚
𝐫𝐮𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢. 𝐍𝐢𝐜𝐢 𝐦𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞, 𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐢̂𝐧𝐯𝐢𝐞𝐫𝐞.

Acel prag în care ceva vechi s-a terminat și nu știi încă ce urmează.
Tot ce încerci să ții sub control în tine…
e exact ce vrea să se nască.

𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚 𝐦𝐞𝐚.M-am întors după 10 ani.Și în fiecare primăvară, orașul ăsta mă primește ca și cm n-am plecat niciodată....
08/04/2026

𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚 𝐦𝐞𝐚.
M-am întors după 10 ani.
Și în fiecare primăvară, orașul ăsta mă primește ca și cm n-am plecat niciodată.

𝐒𝐮𝐧𝐭 𝐧𝐚̆𝐬𝐜𝐮𝐭𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚̆𝐯𝐚𝐫𝐚 — poate de-aia simt înflorirea asta în corp, nu doar în ochi.
Felul în care lumina cade pe o petală și îi scoate culoarea din interior spre exterior.
Felul în care verdele ăla crud, viu, acoperă totul în jur și aduce cu el ceva ce nu poate fi descris altfel decât renaștere.
Felul în care orașul vibrează într-un mod care te face să simți că ești exact unde trebuie să fii.
Asta e artă pentru mine.
Asta e creativitate.
Asta e ce contează.

Unchiul meu m-a învățat de mică să gândesc filozofic — să analizez, să am o gândire critică, să nu rămân la suprafața lucrurilor.
Și tocmai această gândire analitică, filozofică, m-a condus spre imaginație, spre creativitate, spre capacitatea de a vedea profunzimea și detaliul în ceea ce alții trec în grabă.
El mi-a arătat că imaginația nu e un ornament al vieții.

𝐅𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐞, 𝐚𝐦 𝐟𝐢 𝐦𝐨𝐫𝐭̦𝐢.
Și înțeleg asta tot mai profund — pentru că imaginația este cea care ne permite să vedem dincolo de ceea ce există, să simțim dincolo de ceea ce e vizibil. Ea e cea care stârnește în noi dorința de a crea, de a transforma, de a da sens. Fără ea, am trăi poate — dar n-am fi vii cu adevărat. Am exista fără să simțim că existența asta înseamnă ceva.

10 ani în Luxemburg.
𝐋𝐢𝐩𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚̆. 𝐋𝐢𝐩𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐮𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞. 𝐋𝐢𝐩𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐛𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐞.
𝐒̦𝐢 𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐫𝐢 𝐚𝐧𝐱𝐢𝐨𝐚𝐬𝐞, 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐧𝐬𝐞, 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭𝐞.
La un moment dat am înțeles ceva esențial despre tot ce simțeam acolo: nu mă adaptam, nu aparțineam acelui mediu, și corpul meu, sufletul meu știau asta înainte să o știu eu conștient. Semnalele erau clare — și am ales să le ascult. Am ales să recunosc că nu îmi este bine, că am nevoie de altceva, și că plecarea nu era un eșec, ci un act de onestitate față de mine.

Acum stau în soare și simt cm lumina cade pe pielea mea.
Mă simt echilibrată.
Mă simt că aparțin.
Mă simt acasă.

𝐶𝑎̂𝑡𝑒𝑜𝑑𝑎𝑡𝑎̆, 𝑐𝑒𝑙 𝑚𝑎𝑖 𝑐𝑢𝑟𝑎𝑗𝑜𝑠 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖̂𝑙 𝑝𝑜𝑡̦𝑖 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑠𝑎̆-𝑡̦𝑖 𝑎𝑠𝑐𝑢𝑙𝑡̦𝑖 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑠𝑒𝑚𝑛𝑎𝑙𝑒𝑙𝑒 𝑝𝑒 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑡̦𝑖 𝑙𝑒 𝑑𝑎̆ 𝑓𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑎 𝑡𝑎 — 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑎𝑐𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑒𝑧𝑖 𝑖̂𝑛 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑒𝑐𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆.

07/04/2026

Ți s-a spus să o combați.
Să o ignori.
Să „gândești pozitiv.”
Dar anxietatea nu e un dușman.
E un mesager — stângaci și zgomotos, dar cu un mesaj real.

„𝐎 𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐞."Undeva în mintea noastră există un judecător care lucrează cu o logică distorsion...
06/04/2026

„𝐎 𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐞."

Undeva în mintea noastră există un judecător care lucrează cu o logică distorsionată: ia un moment, un cuvânt spus greșit, o decizie ratată și din el construiește un verdict despre toată persoana.

Un singur dosar. O singură sentință. Pentru tot.

Psihologia numește asta 𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 — mecanismul prin care un comportament punctual ajunge să definească o identitate întreagă. E unul dintre cele mai comune tipare de gândire pe care le văd în lucrul cu oamenii. Și unul dintre cele mai dureroase.

„𝑂 𝑔𝑟𝑒𝑠̦𝑒𝑎𝑙𝑎̆ 𝑠𝑝𝑢𝑛𝑒 𝑡𝑜𝑡𝑢𝑙 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑒."
Această frază nu e un adevăr. E o distorsiune. Și e important să știi diferența.
Un comportament e ceva ce ai făcut într-un moment, cu resursele pe care le aveai atunci, în contextul în care te aflai. Identitatea e suma a zeci de mii de astfel de momente — inclusiv cele în care ai ales bine, ai reparat, ai crescut.

Judecătorul intern nu face media. Ia cel mai negru punct și îl pune pe tot ecranul.

Am lucrat mult cu această voce în mine — cea care transforma orice pas greșit într-o dovadă că ceva e fundamental defect în mine. Nu a dispărut peste noapte. Dar am învățat să o recunosc. Și recunoașterea e primul act de libertate față de ea.
Exercițiul nu e să te convingi că greșeala n-a existat. E să o lași să fie ce este cu adevărat — un moment. Un singur moment, dintr-o viață întreagă.

Ești mai mult decât ce ai făcut ieri. Mult mai mult.

Ți-a vorbit vreodată acest judecător intern? Cum sună vocea lui la tine? Scrie-mi în comentarii — mă interesează.

𝐍𝐮 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐦𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐭𝐞 𝐟𝐚𝐜 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐭. 𝐓𝐮 𝐭𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐭.De 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐢, tradiția ne spune că purtăm ramuri de salcie — un copac...
05/04/2026

𝐍𝐮 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐦𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 𝐭𝐞 𝐟𝐚𝐜 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐭. 𝐓𝐮 𝐭𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐭.

De 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐢, tradiția ne spune că purtăm ramuri de salcie — un copac care se încovoaie fără să se rupă, care înflorește primul, chiar înainte ca solul să fie cu adevărat gata. Rezistă prin felul în care e construit pe dinăuntru. Nu prin forță. Prin structură.

Schopenhauer spunea același lucru despre oameni, cu aproape două secole în urmă. Nu împrejurările te fac fericit — te face fericit ceea ce ești.

Avuția, statutul, succesul — le urmărim ca și cm ar fi cheia. Dar el observa că, în același mediu, fiecare trăiește într-o altă lume. Doi oameni, aceeași realitate. Rezultate complet diferite. Diferența stă în lentilă — în sensibilitatea cu care filtrezi tot ce ți se întâmplă.

„Lucrul pe care îl posedă cineva pentru sine, ceea ce îl însoțește în singurătate și pe care nu i-l poate nici da, nici lua nimeni — iată ce este mai presus de tot ce posedă sau ce este în ochii altora."
Cercetările moderne i-au dat dreptate parțial: aproximativ 50% din predispoziția spre fericire e genetică, doar 10% vine din condiții externe — restul, 40%, e muncă proprie. Munca cu sine.

Eu mă despart de Schopenhauer tocmai acolo unde el renunță: el credea că ne naștem cu o sensibilitate fixă și că nu putem schimba prea multe. Am văzut altceva — în mine și în oamenii cu care lucrez. Sensibilitatea se poate modifica. Prin proces. Prin înțelegere. Prin ceea ce psihologia numește lucru cu sine.

Am trăit multă vreme cu convingerea că nu am dreptul să mă împlinesc deplin — nici pe plan personal, nici profesional. Nu era o credință conștientă. Era o lentilă prin care filtram tot ce mi se întâmpla. Transformarea a venit din interior — din momentul în care am văzut acea lentilă și am început să o curăț, încet, strat cu strat. Nicio reușită exterioară nu ar fi putut face asta în locul meu.
De Florii, pomii înfloresc pentru că ceea ce era înăuntru a putut în sfârșit să iasă la lumină. Nimic nou nu a apărut. Ceva vechi a fost, în sfârșit, lăsat să fie.

Și poate că acesta e singurul sens profund al fericirii: să devii ceea ce ești deja, dar n-ai știut încă.

Dacă ceva din ce ai citit te-a atins — scrie-mi în comentarii. Mă interesează sincer cm arată lumea ta interioară astăzi.

𝐌𝐚̂𝐢𝐧𝐞, 𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐭̦𝐢𝐧 𝐮𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐢.Sunt unele lucruri pe care mintea le știe, dar nu le poate mișca ...
04/04/2026

𝐌𝐚̂𝐢𝐧𝐞, 𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐭̦𝐢𝐧 𝐮𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐢.

Sunt unele lucruri pe care mintea le știe, dar nu le poate mișca singură.

Constelațiile intrapsihice, interpsihice și familiale lucrează exact acolo: în straturile adânci ale psihicului, în dinamicile invizibile din relații, în tiparele moștenite pe care le purtăm fără să le vedem.

Un atelier de constelații nu e o prelegere. E un spațiu viu, în care energiile se pot mișca cu adevărat — și ceea ce a stat blocat ani întregi poate ieși la suprafață în câteva ore. Claritate, lumină, mișcare acolo unde era stagnare.

📅 𝐌𝐚̂𝐢𝐧𝐞, 𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 | 𝟏𝟎:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎
📍 Zona centrală, lângă Prefectură

Pentru cei care simt că e momentul — scrieți-mi în privat. 🌿

03/04/2026

Știi. Și totuși nu faci.

Creierul tău are o parte care înțelege — și una care simte și reacționează.

Prima știe tot. Citește, analizează, înțelege.
A doua nu citește. Ea trăiește. Și dacă a fost rănită, ea preia controlul — indiferent ce știe prima.

Vindecarea nu se întâmplă în cap.
Se întâmplă acolo unde doare.
E ca și cm știi rețeta de prăjitură pe de rost — ingrediente, cantități, pași.

Dar pofta nu dispare citind-o.
Trebuie s-o faci. S-o simți. S-o guști.

Asta e munca adevărată — nu mai multă informație, ci mai mult contact cu ce simți.​​​​​​​​​​​​​​​​

„𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥, 𝐜𝐞𝐯𝐚 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫 𝐯𝐚 𝐦𝐞𝐫𝐠𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐭."𝐶𝑢𝑚 𝑟𝑢𝑝𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑡𝑖𝑝𝑎𝑟?Mintea anxioasă are un obicei vechi: umple...
02/04/2026

„𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥, 𝐜𝐞𝐯𝐚 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫 𝐯𝐚 𝐦𝐞𝐫𝐠𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐭."

𝐶𝑢𝑚 𝑟𝑢𝑝𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑡𝑖𝑝𝑎𝑟?

Mintea anxioasă are un obicei vechi: umple golurile cu cel mai rău scenariu posibil. Ce nu știe, inventează. Ce nu poate controla, catastrofizează. E un mecanism de protecție, doar că vine cu un cost mare. Trăiești permanent în varianta cea mai rea a unui viitor care, de cele mai multe ori, nu se întâmplă așa.

Gândește-te câte lucruri au mers bine în viața ta fără să le fi prevăzut complet. Câte situații s-au rezolvat, s-au închegat, au luat o formă bună, fără un plan perfect. Mintea uită asta. Ține minte doar ce a mers prost.

Incertitudinea nu e un semn că urmează ceva rău. E pur și simplu cm arată viața reală: imprevizibilă, necontrolabilă și, uneori, surprinzător de bună tocmai pentru asta.

Spune-ți: „𝑁𝑢 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑠̦𝑡𝑖𝑢 𝑡𝑜𝑡 𝑑𝑖𝑛𝑎𝑖𝑛𝑡𝑒. 𝐴𝑚 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑙𝑎 𝑙𝑢𝑐𝑟𝑢𝑟𝑖 𝑙𝑎 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑛𝑢 𝑚-𝑎𝑚 𝑎𝑠̦𝑡𝑒𝑝𝑡𝑎𝑡 𝑠̦𝑖 𝑝𝑜𝑡 𝑓𝑎𝑐𝑒 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑙𝑎 𝑐𝑒 𝑢𝑟𝑚𝑒𝑎𝑧𝑎̆, 𝑝𝑒 𝑚𝑎̆𝑠𝑢𝑟𝑎̆ 𝑐𝑒 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑒."

Address

Memorandului
Timisoara

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Cassandra Venterda posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category