29/06/2025
Azi, 29 iunie, se închid ușile librăriei La Două Bufniţe din Timișoara. Un spațiu intim, un sanctuar al culturii locale, își trage obloanele după ani de evenimente culturale, lansări de cărți și întâlniri care au hrănit sufletul comunității noastre. Aseară a fost petrecerea de închidere - o ceremonie de înmormântare paradoxală, în care am celebrat cu tristețe sfârșitul unui loc care a însemnat atât de mult pentru cultura timișoreană.
𝐏𝐡𝐨𝐞𝐧𝐢𝐱-𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐞𝐧𝐮𝐬̦𝐚 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢
Ironia serii a fost că, în discursurile celor de pe scenă, metafora păsării Phoenix a revenit obsedant. Și bufnițele vor renaște, ne-au asigurat vorbitorii. Poate nu întâmplător lucrez acum la un program pe care l-am intitulat “𝘗𝘩𝘰𝘦𝘯𝘪𝘹 𝘳𝘦𝘯𝘢𝘴̦𝘵𝘦 𝘥𝘪𝘯𝘤𝘰𝘭𝘰 𝘥𝘦 𝘢𝘯𝘹𝘪𝘦𝘵𝘢𝘵𝘦” - parcă din inconștientul colectiv am simțit că această renaștere din propria cenușă este ceea ce ne definește pe noi toți în acest moment.
Dar de ce trebuie să ajungem la moarte pentru a celebra viața? De ce trebuie să pierdem pentru a înțelege valoarea? Este profund trist că o librărie care a oferit atâta substanță culturală orașului nostru trebuie să se închidă din motive financiare, în timp ce cultura rămâne fără sprijinul real de care are nevoie.
𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐜𝐢𝐭𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐦
De fiecare dată când citesc în presă sau aud în spațiul public că “în România nu se citește”, ceva se revoltă în mine. După zece ani de viață în Luxembourg - o țară central-europeană, loc unde s-au pus bazele Uniunii Europene și s-a născut spațiul Schengen - pot spune cu mâna pe inimă: acolo nu se citește, în România se citește.
În Luxembourg există sprijin din partea statului pentru cultură. Se oferă bilete la prețul unic de 1,50 euro pentru spectacole și evenimente culturale pentru cei cu venituri mici, infrastructură bine pusă la punct, susținere financiară. Dar ce lipsește cu desăvârșire este interesul populației. Era o singură librărie mare într-un centru comercial, poate încă una în centrul orașului. În librării găseai pustiul. Nu existau evenimente culturale precum lansările de cărți care abundă la noi. Copiii nu aveau în programa școlară texte literare din marii autori - nici naționali, nici din literatura universală. Doar texte simpliste, un vocabular funcțional, steril, suficient să te descurci în viață, dar fără să-ți hrănească imaginația sau să-ți dezvolte sensibilitatea.
𝐂𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫𝐞
Când veneam în vacanță în România, eram șocată de abundența culturală. Tonomate cu cărți în aeroport, librării peste tot, oameni care citeau în parcuri, în transport, care cumpărau cărți - online sau din librăriile fizice. Elefant, Diverta, Libris - platforme care nu aveau echivalent acolo. Librăriile erau pline când le vizitam.
În Luxembourg, chiar și oamenii cu studii superioare, funcționari europeni cu care intram în contact, nu citeau literatura, nu cunoșteau autori, nu aveau această dimensiune a existenței lor. Interesul lor se limita la bunăstarea financiară, la vacanțe frumoase, la mâncare bună și distracție. Sufletul rămânea neîntreținut.
𝐏𝐚𝐫𝐚𝐝𝐨𝐱𝐮𝐥 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐮𝐫𝐞𝐫𝐨𝐬
În România poate că nu se citește în toate păturile sociale, dar cei cu educație cu siguranță citesc. Este imposibil să nu o facă, pentru că această dimensiune culturală face parte din ADN-ul nostru educațional și social. Problema noastră nu este lipsa de interes pentru cultură, ci lipsa infrastructurii și a sprijinului real din partea statului și a comunității.
Nu ne respectăm valorile, nu punem preț pe spațiile care ne hrănesc spiritual. Lăsăm să moară librării precum La Două Bufnițe, în timp ce în alte părți ale lumii - unde există sprijin instituțional - oamenii sunt indiferenți la frumusețe.
𝐒𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ț𝐚 𝐫𝐞𝐧𝐚ș𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢
Poate că metafora Phoenix-ului de aseară nu a fost doar o consolare retorică. Poate că din cenușa acestei librării, din tristețea acestei închideri, se va naște o conștientizare mai profundă. Că avem nevoie să ne susținem valorile, să creăm infrastructură pentru cultură, să nu mai lăsăm să moară spațiile care ne definesc ca și comunitate.
Bufnițele simbolizează înțelepciunea. Și poate că înțelepciunea care se naște din această pierdere va fi că nu mai putem să ne permitem să pierdem asemenea sanctuare ale spiritului. Pentru că într-o lume în care cultura devine din ce în ce mai mult o marfă, spații precum La Două Bufnițe sunt ultimele noastre refugii de autenticitate și frumusețe.
Astăzi se închide o ușă. Mâine, să sperăm, se vor deschide altele.
