24/07/2025
Cine e un psiholog și cm îl vede clientul❓
Daca tot am trăit în ultimele zile constatări că deși programat, omul nu vine, aduc și eu ceva la tema excelenta găsită în articolul de mai jos:
🚩La 5 minute de la ora la care ar fi trebuit să înceapă terapia,
Clientul zice: hopaaa! Nu cred că ajung-dormeam! "
🚩Cu o oră înainte de programare: Mii de scuze- nu ajung azi, dar mâine vin sigur! ( Oare eu pot sa aloc un timp și mâine?) ,
🚩la h 22.20 -hey ! Nu pot ajunge mâine, sper că e ok!
Și acum experiența scrisă de Carmen❗❗
“Ce faci, ești psiholog? Păi zi-mi și mie acum repede, că tocmai m-a părăsit!” sau despre cm NU se face terapie la coadă la Kaufland, în timp ce-ți întinzi pulpele pe șezlong sau printre sarmale de Revelion
– „Așa, zi-mi și mie repede ce crezi că înseamnă asta. Că tu ești psiholog, nu?”
– „Ție pot să-ți spun, că ești psiholog. Nu mă judeci.”
– „Băi, fii sinceră: tu când vezi oamenii, îți dai seama direct ce copilărie au avut, nu?”
- Cred ca citești și gândurile sau măcar Body language, nu!”
– „Păi și dacă tot ai terminat Psihologia… nu-mi zici și mie două-trei lucruri despre fostul meu?”
– „Mă gândeam și eu să fac psihologie, că oricum toți prietenii vin la mine și-mi spun problemele lor.”
Ați recunoscut vreun scenariu? Mda. Eu da. De vreo mie de ori.
Psihoterapia de hol, de plajă, de petrecere și de masaj
Pentru unii oameni, psihologul nu e om. E o „funcție umblătoare”. Dacă ți-ai pus odată eticheta pe frunte, atunci ești valabil la orice oră, oriunde, pentru oricine.
• La nuntă? Vine verișoara de gradul șase, în rochie de seară, și-ți povestește la desert cm a fost abuzată emoțional.
• La Revelion? Nu apuci să spui „La mulți ani!” că deja ai primit diagnosticul relației lor înapoi: „Zici tu dacă e narcisic, că nu mai pot”.
• La masaj? Te relaxezi, te topești, când deodată masorul îți spune: „Știu că tu ești psiholog… uite, am o prietenă care are atacuri de panică, nu știi ceva ce să-i spun?”
• La coadă la Kaufland? E suficient să oftezi sau să zâmbești empatic și ai fost detectată: „Ce-ai zice tu, ca psiholog, despre oamenii care își bat copiii cu papucul?”
Comparația salvatoare: ginecologul, proctologul și psihologul
Vă puteți imagina următoarele?
• La restaurant: „Ia uite, domnu’ ginecolog, mi-a apărut o chestie… nu vă uitați un pic, aici, pe sub masă?”
• La botez: „Mă scuzați, domnu’ proctolog… dacă vă spun cm mă doare când mă așez, credeți că-mi puteți da un diagnostic pe loc?”
• La o întâlnire cu prietenii: „Am și eu o scurgere mai dubioasă, dar tu ești medic, sigur n-ai treabă cu sărățelele…”
Ei bine, NU. Nimeni nu face asta. Pentru că oamenii au rușine. Știu că sunt lucruri intime, invazive, care țin de intimitate și de un context potrivit.
Dar în cazul psihologului, nu mai există nicio barieră. Pentru că emoțiile… par mai „accesibile”. Ce mare lucru? Tu doar vorbești cu omul.
Dar uite că nu e așa simplu.
Psihoterapia nu e un sfat, nu e o părere, nu e un “hai, zi-mi ce crezi”
Psihoterapia este un act complex.
E ca o operație pe suflet. Și chiar dacă nu curge sânge, se scot lucruri din oameni, se desfac straturi, se adună bucăți de memorie, se țes sensuri, se mută emoții din trecut în prezent și se dau înapoi cu sens.
Asta nu se face la un pahar de vin. Nu se face între o sarma și un dans pe „Macarena”.
Și nici între două produse în promoție la raionul de carne.
Terapia cere cadru, timp, prezență, contract, intenție, siguranță. Nu glume.
Dar și mai „minunat” este când…
… după ce cineva aruncă în tine toate dramele, frustrările, bârfele, invidiile sau chiar jignirile, te întreabă, cu o ochire blândă și infantilă:
– „Tu, ca psiholog, nu poți să mă înțelegi? Nu trebuie să ai compasiune?”
Adică el îți dă cu rahat în față, dar tu trebuie să îl înțelegi.
El vine cu nesimțirea, dar tu să vii cu empatia.
El proiectează toate rănile lui pe tine, dar tu să fii mama răniților și tata răbdării.
Și dacă nu faci asta, ești un psiholog prost.
Sau „rigidă”.
Sau „ai prea mult ego”.
Sau „nu te-ai iluminat încă”.
A fi psiholog nu înseamnă să fii la dispoziția tuturor.
A fi psiholog înseamnă să știi unde se face psihologia.
Și, mai ales, unde NU se face.
Nu ești psiholog non-stop, cm nu ești nici dentist când mergi la munte, nici avocat când dansezi la nuntă.
Ai un cadru, o oră, o intenție.
Că da, ai empatie. Ai ochi care văd dincolo. Dar ai și granițe.
Iar granițele nu sunt lipsă de iubire. Sunt respect pentru tine, pentru celălalt și pentru profesie.
Concluzie cu zâmbet, dar serioasă
Data viitoare când vrei „doar un sfat” de la un psiholog într-un loc complet nepotrivit, întreabă-te:
I-aș arăta asta unui proctolog?
Dacă răspunsul e „nu”, atunci poate nu e nici pentru psiholog.
Cu drag, dar în cabinet.
Cu empatie, dar în spațiu protejat.
Cu ascultare, dar nu printre sarmale, scanări și toasturi.
Psihoterapia e artă. Nu fast-food.
Și nu, nu e la ofertă: „una gratis dacă îți spui traumele în fața microfonului de karaoke”.
Carmen
