Psiholog Anidora Sbîrcea

29/09/2025

Mulți oameni își cer scuze pentru emoțiile lor, ca și cm ar fi ceva greșit să simți. Dar adevărul e că nu trebuie să spui niciodată „îmi pare rău” pentru ceea ce trăiești în interior. Emoțiile tale sunt valoroase, povestea ta contează și nu trebuie să te micșorezi ca să meriți grijă și sprijin.

Ai voie să simți, ai voie să plângi, ai voie să fii vulnerabil. Asta nu te face slab, ci uman. Nu ești „prea mult” și nu ești „greu de suportat”. Cine e cu adevărat lângă tine nu te va face niciodată să îți ceri scuze pentru că ești tu.

Adevărata vindecare începe atunci când înveți să îți oferi ție însuți aceeași validare și blândețe pe care le cauți de la ceilalți.

27/09/2025

Perfecționismul nu apare din senin. În spatele fiecărui adult care muncește neobosit ca să nu greșească, există un copil care a învățat că trebuie să fie impecabil pentru a fi iubit sau acceptat. Poate ai fost lăudat doar când reușeai ceva „mare”, sau certat aspru când greșeai. Și astfel, ai început să legi valoarea ta de lipsa greșelilor.

Acest tipar devine obositor la maturitate, simți mereu că nu ești suficient, că trebuie să faci mai mult și mai bine. Dar adevărul este că valoarea ta nu depinde de perfecțiune. Meriți iubire, acceptare și respect chiar și atunci când greșești, când ești obosit sau când nu atingi standardele pe care ți le-ai impus.

Vindecarea începe atunci când îți dai voie să fii om, nu perfect. Să accepți că valoarea ta nu e legată de rezultate, ci de cine ești. Și că meriți să fii iubit exact așa cm ești.

27/09/2025

A căuta validare de la oameni indisponibili emoțional poate deveni ca o dependență. De cele mai multe ori te resping, dar uneori îți dau puțină atenție. Și fix acel „uneori” te face să te agăți mai tare de ei, să aștepți constant și să speri că data viitoare va fi diferit.

Ajungi să te concentrezi obsesiv pe semnele lor de aprobare, să confunzi intensitatea emoțională cu iubirea adevărată și să îți legi valoarea personală de felul în care te tratează cineva care, de fapt, nu este disponibil pentru tine. Fiecare mic gest de atenție se simte ca o doză de dopamină și asta te prinde tot mai adânc în acest ciclu.

Dar adevărul e că iubirea sănătoasă nu înseamnă să aștepți firimituri de validare. Valoarea ta nu depinde de cine te respinge sau de cât de rar primești atenție. Vindecarea începe atunci când înțelegi că meriți o iubire stabilă, prezentă și constantă, nu emoții amestecate și nesiguranță.

26/09/2025

Când ai trăit traumă emoțională sau relațională, corpul tău învață să scaneze fiecare mic semn din vocea sau limbajul corpului altora. Un oftat, un ton mai ridicat sau o expresie rece pot declanșa imediat frica: „Am greșit. Sunt în pericol. Vor fi supărați pe mine.”

Aceste reacții nu vin din prezent, ci din trecut. Sistemul tău nervos a fost obișnuit să creadă că micile schimbări în comportamentul celor din jur înseamnă pericol. De aceea reacționezi exagerat la lucruri aparent minore pentru că atunci, când erai copil, chiar puteau însemna ceva amenințător.

Vindecarea începe atunci când înveți să încetinești și să îți pui întrebări: „Ce altceva ar putea fi adevărat acum? Ce ar vedea un adult din prezent?” Cu timp și siguranță, corpul tău poate învăța că nu fiecare oftat sau voce ridicată înseamnă pericol.

26/09/2025

Dacă aștepți perfecțiune doar de la tine și nu și de la ceilalți, asta nu înseamnă că ești mai responsabil, ci că porți în tine rușine internalizată. Rușinea este diferită de vinovăție. Vinovăția spune „am făcut ceva greșit”, dar rușinea spune „eu sunt greșit”. Această diferență e esențială, pentru că rușinea te face să îți ataci propria valoare, să nu te simți niciodată suficient și să te strivești sub standarde imposibile.

De multe ori, rușinea vine din copilărie, poate ai fost criticat constant, comparat cu alții sau ai simțit că iubirea părinților depinde de cât de bine te comporți. Așa ajungi să te tratezi cu duritate, în timp ce altora le acorzi blândețe.

Terapia te ajută să recunoști acest tipar, să diferențiezi între vinovăție și rușine și să înveți că nu trebuie să fii perfect ca să meriți iubire și acceptare. Procesul de vindecare începe atunci când îți dai voie să îți oferi ție însuți aceeași compasiune pe care o oferi celorlalți.

25/09/2025

O replică des întâlnită la părinții imaturi emoțional este: „Eu am trecut prin lucruri mult mai grele decât tine când eram copil”. Această frază nu este doar dureroasă, ci și invalidantă, pentru că transformă suferința copilului într-o competiție și mută responsabilitatea pe umerii lui. În loc să ofere înțelegere și sprijin, părintele evită asumarea și face copilul să creadă că experiențele lui nu contează sau nu sunt „destul de grave”.

Realitatea este că fiecare persoană trăiește și simte diferit. Faptul că cineva a trecut prin alt tip de dificultăți nu anulează impactul pe care experiențele tale l-au avut asupra ta. Un copil are nevoie să fie ascultat și validat, nu comparat și făcut să se simtă vinovat pentru durerea lui.

A rupe acest tipar înseamnă să recunoști că suferința ta este reală și că nu trebuie minimizată doar pentru că altcineva „a trecut prin mai rău”. Vindecarea începe cu acceptarea propriei povești și cu înțelegerea faptului că durerea ta merită respect și atenție.

25/09/2025

Trauma nu înseamnă doar ce s-a întâmplat, ci cm te-a afectat. Să îți spui că „nu a fost chiar atât de rău” nu înseamnă vindecare, ci doar ascunderea durerii. Vindecarea începe atunci când recunoști impactul pe care l-a avut asupra ta și îți dai voie să simți. La fel de important este să nu invalidezi trauma celorlalți, pentru că fiecare trăiește și simte diferit.

24/09/2025

Un copil „parentificat” este un copil obligat să se comporte ca un adult încă din copilărie. Ei tind să preia responsabilități de adulți pentru ei înșiși, pentru frați și chiar pentru părinți.

Semne că ai fost „parentificat” ca și copil:
• Ți s-a spus adesea că ești „matur pentru vârsta ta”
• Ai fost atras(ă) în certurile dintre părinți
• Părinții s-au bazat pe tine pentru sprijin emoțional
• Ai petrecut mult timp având grijă de alți membri ai familiei
• Te-ai simțit responsabil(ă) pentru emoțiile și bunăstarea celorlalți
• Nu ai avut limite clare cu familia
• Ai fost „mediatorul” familiei
• Nu ai avut timp să fii copil sau să faci activități specifice copilăriei
• În copilărie ai simțit anxietate, vinovăție și rușine

De multe ori, lucrurile se schimbă la vârsta adultă după o copilărie marcată de parentificare. Un părinte imatur emoțional poate avea dificultăți în a „lăsa drumul” și ajunge să își trateze copilul adult ca și cm ar fi încă neputincios sau dependent, aproape ca și cm nu ar avea încredere că se poate descurca singur.

Acest lucru poate fi sufocant, ca și cm ai fi blocat(ă) într-un rol care nu mai corespunde cu cine ești acum.

E confuz, pentru că atunci când erai copil ai fost forțat(ă) să îți asumi responsabilități mult prea devreme, dar acum, ca adult, ești tratat(ă) ca și cm nu ai fi capabil(ă) să iei decizii sau să ai grijă de tine. Această contradicție te poate face să te simți pierdut(ă) în legătură cu cine ești și ce îți dorești.

24/09/2025

23/09/2025

Trauma nu ține doar de ce ți s-a întâmplat, ci de cm ți-a simțit și perceput corpul și mintea acel eveniment. Nu ar trebui să îți minimizezi experiențele, nici tu, nici altcineva, pentru că asta poate răni și mai mult.

Gândul „Mi-aș dori să fi avut o traumă adevărată” apare des la oameni care chiar au trecut prin traumă, dar simt că nu a fost „destul de gravă” ca să justifice felul în care se simt. Ajungi să crezi că doar dacă era mai rău emoțiile tale ar fi fost valide.

Uneori, ai fost făcut(ă) să crezi că totul era „normal” și că emoțiile tale nu contau sau erau doar „o nevoie de atenție”. De aceea apare ideea că doar o traumă mai mare te-ar face, în sfârșit, să fii ascultat(ă), înțeles(ă) și luat(ă) în serios.

23/09/2025

Nu ar fi trebuit niciodată să fie responsabilitatea ta, ca și copil, să ai grijă de emoțiile părintelui tău. Rolul unui copil este să fie copil : să se joace, să învețe, să fie în siguranță și iubit. Dar când crești alături de un părinte imatur emoțional, ajungi să crezi că tu ești cel care trebuie să îi liniștească supărările, să îi citească stările și să facă orice ca să nu îl supere. Asta nu era treaba ta. Nu era vina ta. Povara pe care ai purtat-o nu îți aparținea și nu definește cine ești tu. Ai dreptul să lași jos această responsabilitate și să îți trăiești viața ca adult liber, fără frica de emoțiile altora.

27/08/2025

Mulți oameni cred că trauma este doar despre „ce s-a întâmplat”.
Dar, din experiența mea ca terapeut, trauma este adesea mai mult despre ce s-a întâmplat după.

Un eveniment dificil poate fi extrem de dureros. Dar dacă după acel eveniment ai avut lângă tine oameni care au știut să te vadă, să te țină în brațe, să-ți spună „sunt aici pentru tine”, corpul și psihicul tău ar fi procesat altfel acea experiență.

În schimb, atunci când cei dragi te-au ignorat, minimizat sau chiar învinuit, rana s-a adâncit. În loc să simți că ești în siguranță și că poți conta pe cineva, ai învățat că ești singur(ă) cu durerea ta.
Iar asta poate fi mai traumatic decât evenimentul inițial.

De aceea, mulți clienți îmi spun: „Nu doar ce s-a întâmplat mă doare, ci faptul că nimeni nu a fost acolo pentru mine”.
Și acesta este nucleul multor răni emoționale: absența suportului și a validării.

Vindecarea începe atunci când îți dai voie să recunoști asta și când, pas cu pas, începi să-ți oferi tu însuți(ăți) acel sprijin pe care nu l-ai primit la timp.
Și, treptat, să înveți să primești suport și de la oameni care chiar pot să-l ofere.