Psiholog Anidora Sbîrcea

Psiholog Anidora Sbîrcea 👩‍💻Ședințe ONLINE disponibile!
💬 Scrie-mi în privat!

⤵️ Programări link ⤵️

https://linktr.ee/anidora_

18/08/2025

✨ Mulți dintre noi am crescut cu eticheta „nerecunoscător” doar pentru că am avut nevoi emoționale firești: să fim ascultați, înțeleși, validați, iubiți.

Dar adevărul este că un copil nu poate fi nerecunoscător. Un copil poate doar să ceară, în felul său, ceea ce este vital pentru supraviețuirea și dezvoltarea lui emoțională.

Dacă ți s-a spus că „nu apreciezi”, „ești prea sensibil” sau „ceri prea mult”, e posibil ca mesajul interiorizat să fi fost că tu ești problema.
Însă realitatea este că nevoile tale nu au fost întâlnite de cei care ar fi trebuit să aibă grijă de tine.

🤍 Și asta nu spune nimic despre valoarea ta, ci despre limitele lor.
Nu era nimic „greșit” cu tine. Ai fost un copil demn de iubire, care aștepta să fie văzut și conținut.

Astăzi, adult fiind, poate fi dureros să privești înapoi. Dar poate fi și eliberator să înțelegi:
🔸 Nu ai fost un copil nerecunoscător.
🔸 Ai fost un copil cu nevoi reale și firești, care meritau să fie împlinite.

Această înțelegere e un pas important către vindecarea copilului interior și către recâștigarea dreptului tău de a cere și primi iubire, sprijin și grijă.

Te-ai simțit vreodată de parcă ai fi prizonier(ă) într-un scenariu care se tot repetă, indiferent ce ai face? O senzație...
11/08/2025

Te-ai simțit vreodată de parcă ai fi prizonier(ă) într-un scenariu care se tot repetă, indiferent ce ai face? O senzație de blocaj, în care, deși îți dorești cu disperare o schimbare, o voce interioară îți șoptește constant că este imposibil.

Acest sentiment profund de neputință nu este o slăbiciune de caracter. Este un răspuns complex la traumă, cu un nume specific în psihologie, pe care îl explorăm pas cu pas în acest carusel.

Te invit să treci prin imaginile următoare pentru a înțelege cm se naște acest tipar, de ce se simte atât de real și cm ajunge să ne saboteze în tăcere relațiile, cariera și stima de sine.

După ce le parcurgi, te încurajez la o reflecție: Câte dintre „adevărurile” pe care ți le spui despre tine ( „nu merit mai mult”, „nu pot mai bine” ) sunt, de fapt, niște ecouri ale trecutului?

Adevărata putere nu stă în a nu avea aceste gânduri, ci în a învăța să le pui sub semnul întrebării. Vindecarea este procesul prin care îi luăm microfonul fricii și ne rescriem singuri povestea, dintr-un loc de putere și autenticitate. ✨

Când un părinte își sprijină echilibrul emoțional pe copilul său, vorbim despre parentificare emoțională. Este o formă s...
08/08/2025

Când un părinte își sprijină echilibrul emoțional pe copilul său, vorbim despre parentificare emoțională. Este o formă subtilă, dar profundă, de inversare a rolurilor.

În astfel de contexte, copilul nu mai are spațiu să fie copil. Să se joace, să aibă nevoi, să ceară susținere. În schimb, devine cel care oferă: sprijin, liniștire, reglare emoțională.

Dacă ai fost copilul care își calma mama sau încerca să gestioneze furia tatălui, care intervenea în conflicte sau era considerat “matur pentru vârsta lui”, e important să știi că aceasta nu a fost o formă de maturitate autentică. A fost un mecanism de supraviețuire.

Ai învățat să monitorizezi starea emoțională a celor din jur pentru că, într-adevăr, siguranța ta emoțională (sau chiar fizică) putea depinde de asta.

Ca adult, este posibil să te simți vinovat atunci când îți exprimi nevoile. Să simți disconfort când spui „nu”. Sau să te simți atras de persoane care au nevoie de ajutor, pentru că ai învățat că a avea grijă de ceilalți te face să te simți în siguranță.

Dar realitatea este că:

Nu era responsabilitatea ta să îți susții emoțional părinții.

Nu trebuia să fii tu cel care reglează dinamica emoțională a familiei.

Rolul tău era să fii copil, nu salvator.

Procesul de vindecare implică recunoașterea acestor inversări de rol, acceptarea durerii provocate de ele, și construirea unor moduri noi de a fi – în care îți permiți să ai nevoi, să ceri ajutor și să fii susținut.

Nu ești slab dacă ai nevoie de sprijin.
Nu ești egoist dacă ai grijă de tine.

Imaginează-ți viața ca pe o casă. 🏠 Fundația ei nu este din beton, ci din emoții, siguranță și iubire, turnată în primii...
06/08/2025

Imaginează-ți viața ca pe o casă. 🏠 Fundația ei nu este din beton, ci din emoții, siguranță și iubire, turnată în primii ani ai copilăriei. Modul în care îngrijitorii noștri ne-au răspuns nevoilor a devenit schița fundamentală a întregii noastre construcții interioare.

O fundație solidă, clădită pe atenție, căldură și consecvență, ne învață că suntem valoroși și ne oferă rezistență în fața furtunilor vieții. Chiar dacă se mai sparge un geam, structura rămâne puternică.

Însă, o fundație șubredă, construită din neglijență, inconsecvență sau indisponibilitate emoțională, ne lasă vulnerabili. La cea mai mică furtună (un stres, o dezamăgire, o pierdere) pereții se pot clătina, lăsându-ne cu un sentiment de nesiguranță, o stimă de sine scăzută și o dificultate constantă de a naviga prin viață.

Poate că recunoști acest sentiment. Dar iată cel mai important mesaj pe care trebuie să îl auzi astăzi: o fundație slabă NU este o sentință pe viață.

Nu ești condamnat(ă) să trăiești într-o casă interioară nesigură. Trauma din copilărie și rănile de atașament pot fi reparate. Ca adult, ai puterea de a deveni propriul arhitect și constructor. Poți aduce materiale noi: terapie, auto-cunoaștere, relații sănătoase, pentru a-ți consolida „nucleul”.

Acest proces de reconstrucție înseamnă:
✨ Să-ți reclădești percepția de sine: Să înțelegi că valoarea ta este inerentă, nu depinde de cm ai fost tratat(ă).
✨ Să construiești siguranța interioară: Să înveți să te calmezi singur(ă) și să pui granițe care te protejează.
✨ Să repari încrederea: În primul rând, încrederea în tine, apoi, treptat, în ceilalți.

Vindecarea este posibilă. Reconstrucția este posibilă. E timpul să transformi casa ta interioară într-un loc în care să te simți, în sfârșit, puternic(ă) și în siguranță.

Când ne permitem să fim curioși în legătură cu alegerile care ne țin blocați în tipare nesănătoase, deschidem ușa către ...
05/08/2025

Când ne permitem să fim curioși în legătură cu alegerile care ne țin blocați în tipare nesănătoase, deschidem ușa către vindecare. Atunci când ne vedem pe noi înșine ca personajul principal al propriei povești și ne asumăm cu adevărat responsabilitatea pentru toate aspectele vieții noastre, ne recâștigăm puterea și libertatea.

A da vina pe alții înseamnă să cedăm controlul și influența asupra propriei vieți. Deși este adevărat că mulți dintre noi am fost răniți profund de persoane, sisteme sau instituții și e normal să simțim furie în legătură cu asta, a rămâne agățați de acea furie pentru totdeauna nu face decât să permitem acelor răni să ne definească. Furia trebuie recunoscută și eliberată treptat, în moduri sănătoase, pentru ca vindecarea să poată avea loc.

Aici și acum, nu mai este vorba despre trecut sau despre alți oameni, este despre ce alegem noi să facem și cm decidem să trăim. Putem alege să ne concentrăm pe ce se întâmplă în exterior și să ne pierdem puterea, sau putem privi în interior și să ne păstrăm puterea în propriile mâini.

Nu e ușor să ne confruntăm cu rolul pe care îl avem în propria suferință. Dar acel disconfort este prețul pe care îl plătim pentru a trăi o viață autentică, conștientă și liberă. De exemplu, dacă ești constant nepoliticos cu ceilalți și apoi te plângi că „Oamenii sunt groaznici, nimeni nu mă ajută”, nu reușești să vezi cm propriul tău comportament contribuie la realitatea pe care o trăiești. Energia pe care o emani determină adesea reacțiile pe care le primești.

Când ne permitem să fim curioși în legătură cu alegerile care ne țin blocați în tipare nesănătoase, deschidem ușa către ...
04/08/2025

Când ne permitem să fim curioși în legătură cu alegerile care ne țin blocați în tipare nesănătoase, deschidem ușa către vindecare. Atunci când ne vedem pe noi înșine ca personajul principal al propriei povești și ne asumăm cu adevărat responsabilitatea pentru toate aspectele vieții noastre, ne recâștigăm puterea și libertatea.

A da vina pe alții înseamnă să cedăm controlul și influența asupra propriei vieți. Deși este adevărat că mulți dintre noi am fost răniți profund de persoane, sisteme sau instituții - și e normal să simțim furie în legătură cu asta - a rămâne agățați de acea furie pentru totdeauna nu face decât să permitem acelor răni să ne definească. Furia trebuie recunoscută și eliberată treptat, în moduri sănătoase, pentru ca vindecarea să poată avea loc.

Aici și acum, nu mai este vorba despre trecut sau despre alți oameni, este despre ce alegem noi să facem și cm decidem să trăim. Putem alege să ne concentrăm pe ce se întâmplă în exterior și să ne pierdem puterea, sau putem privi în interior și să ne păstrăm puterea în propriile mâini.

Nu e ușor să ne confruntăm cu rolul pe care îl avem în propria suferință. Dar acel disconfort este prețul pe care îl plătim pentru a trăi o viață autentică, conștientă și liberă. De exemplu, dacă ești constant nepoliticos cu ceilalți și apoi te plângi că „Oamenii sunt groaznici, nimeni nu mă ajută”, nu reușești să vezi cm propriul tău comportament contribuie la realitatea pe care o trăiești. Energia pe care o emani determină adesea reacțiile pe care le primești.

Hai să fim clari de la început. De multe ori, și noi avem o parte din vină într-o problemă. De aceea, e important să ne ...
03/08/2025

Hai să fim clari de la început. De multe ori, și noi avem o parte din vină într-o problemă. De aceea, e important să ne uităm sincer la noi și să ascultăm ce spun ceilalți.

Dar acum vorbim despre altceva.

Vorbim despre acele relații în care toată vina pare să cadă pe tine, iar cealaltă persoană nu își asumă nimic. Despre legăturile cu oamenii care te fac să pari tu „problema”.

Pentru că, sincer, faptul că tu ești „problema” îi ajută pe ei.

Gândește-te puțin:
👉 Dacă tu ești problema: ei nu trebuie să se uite la sine.
👉 Dacă tu ești problema: nu trebuie să-și asume greșeli.
👉 Dacă tu ești problema: nu trebuie să se schimbe.
👉 Dacă tu ești problema: pot primi compasiune.
👉 Dacă tu ești problema: vina nu e la ei.

Înțelegi ideea?

Unii oameni te transformă în „personajul negativ” ca să se apere. Poate nici nu-și dau seama, dar e un mecanism prin care evită părțile din ei pe care nu le plac. Și da, doare.

Să fii tu cel care încasează tot asta e greu și obositor.

De aceea, câțiva pași simpli pe care îi poți încerca:

🔹 Fii sincer cu tine: recunoaște-ți partea și vezi unde poți să te îmbunătățești.
🔹 Vezi și partea lor: chiar dacă ei nu pot sau nu vor.
🔹 Întreabă-te: „De ce au nevoie să mă vadă pe mine ca problema?”
🔹 Hotărăște: cm vrei să te porți mai departe.
🔹 Renunță la control: lasă-i să creadă ce vor, chiar dacă doare.
🔹 Adu-ți aminte: povestea lor despre tine nu e adevărul tău.
🔹 Sprijină-te pe ce știi sigur despre tine.

Nu o să iasă perfect din prima.
Fii bun cu tine.
Ia-o de la capăt, ori de câte ori e nevoie.
Pas cu pas. Iar și iar. ♻️

16/07/2025

🔸 „Simt prea mult. Sunt prea sensibil. Reacționez prea tare.”
Te-ai auzit spunând asta? Sau poate doar te-ai gândit, în tăcere, că e ceva greșit cu tine… că alții fac față mai bine.

Dar ceea ce numești „prea mult” nu e o greșeală.
Este o parte din tine care s-a simțit singură, ignorată, poate chiar rușinată… cu mult timp în urmă.

👉 Partea aceea mai tânără din tine, care voia doar să fie văzută, auzită, înțeleasă.
👉 Iar acum, ca adult, când ceva seamănă cu acea durere veche, reacționezi. Simți totul cu o forță pe care nici tu n-o înțelegi mereu.

Nu pentru că ești slab.
Ci pentru că ai învățat să porți în tine ceea ce altădată nu ți-a fost permis să exprimi.

🧠 Nu tot ce simți azi e despre prezent.
O mare parte vine din copilul care a trăit prea mult fără sprijin. Care a învățat să tacă, dar a rămas cu o durere mută, care încă vrea să fie auzită.

Asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu tine.
Înseamnă că e timpul să nu mai ascunzi, ci să înțelegi.

❤️‍🩹 În loc să te critici pentru ceea ce simți, încearcă altceva:
Întreabă-te: Ce vrea partea asta din mine să-mi spună? Ce nevoie n-a fost ascultată atunci și strigă acum?

Nu ești „prea mult”.
Ești un om care a dus prea mult singur.

12/07/2025

„Sunt cel mai rău părinte din lume” 😞 sau „Alți copii ar da orice să aibă părinți ca noi” 🙄 sunt replici des întâlnite atunci când un copil își exprimă emoțiile, iar părintele se simte vinovat sau copleșit. Psihologic vorbind, aceste răspunsuri nu arată empatie, ci evitarea disconfortului. Ele mută centrul atenției de la nevoile copilului către emoțiile adultului.

Copilul spune, de fapt: „Am o nevoie. Mă doare ceva. Vreau să fiu înțeles.”
Părintele răspunde cu: „Uite cât sufăr eu pentru că tu îmi spui asta.”
În loc să fie văzut și auzit, copilul învață că sinceritatea lui rănește și că este mai sigur să tacă 🤐.

Aceste tipare de răspuns invalidează trăirile copilului și, în timp, pot duce la rușine, la frica de a exprima emoții și la neîncredere în propriile nevoi. Copiii crescuți în astfel de contexte ajung adesea să creadă că emoțiile lor sunt „prea mult” pentru ceilalți sau că trebuie să le ascundă ca să fie acceptați.

Alternativa sănătoasă începe cu:
„Mulțumesc că mi-ai spus ce simți.” 💬
„Vreau să înțeleg prin ce treci.” 🤝
„Sentimentele tale au sens.” 💛

Validarea nu înseamnă că un copil are întotdeauna dreptate. Înseamnă că realitatea lui este luată în serios. Asta clădește încredere, siguranță și o relație bazată pe respect emoțional.

Fiecare moment în care alegem să ascultăm fără să ne apărăm este un pas spre o relație mai sănătoasă. Nu pentru că suntem perfecți, ci pentru că suntem prezenți 🌱.

11/07/2025

Chiar și atunci când simți că nu ești suficient, că nu faci destul, adevărul este că faci mai mult decât îți dai seama.
Faptul că alegi să mergi la terapie, că te prezinți constant și alegi să lucrezi cu durerea, cu traumele și cu tiparele din trecut — asta este o dovadă enormă de curaj și asumare.

Este greu să te confrunți cu propriile răni, să spargi cicluri moștenite din generație în generație și să construiești o relație mai sănătoasă cu tine însuți. Dar o faci. Poate nu e perfect, poate nu vezi rezultate imediat, dar prezența ta în acest proces e valoroasă.

Așa că, dacă ai nevoie să o auzi astăzi:
Ești suficient. Faci destul. Și meriți tot binele care vine spre tine. 💛

10/07/2025

„Râd ca să nu plâng.”
E o frază pe care o aud des în cabinet. De obicei spusă cu zâmbetul pe buze… dar cu durerea abia ascunsă în spatele ochilor.

În spatele acestui râs stă un mecanism de apărare numit umor defensiv.
Este modul în care mintea noastră protejează sufletul:
➡️ transformă durerea în glumă
➡️ o face „digerabilă”
➡️ o ambalează frumos, astfel încât să nu sperie pe nimeni — nici pe cel care o trăiește, nici pe cei care o aud.

Pentru mulți, e un mecanism învățat din copilărie.
Poate atunci când au fost învățați că „lacrimile sunt pentru cei slabi” sau când emoțiile au fost întâmpinate cu respingere, rușine sau tăcere.

Așa apare un tipar:
„Dacă fac haz de necaz, nu mă mai doare la fel.”
„Dacă râd, ceilalți nu știu cât de mult sufăr.”

Dar ca terapeut, știu că râsul nu anulează durerea. Doar o maschează.
Și uneori, tocmai acel râs este cheia către o traumă nespusă.

În spațiul sigur al terapiei, putem învăța să nu ne mai ascundem în glume.
Să fim ascultați fără să ne minimizăm suferința.
Să spunem: „M-a durut” – fără să ne cerem scuze pentru lacrimi.

💬 Ai simțit și tu vreodată că faci glume… doar ca să nu plângi?

09/07/2025

🧠 Când sistemul tău nervos petrece ani în „luptă sau fugi”, corpul tău se adaptează la pericol constant.
Devii hiper-vigilent, emoțional închis, încordat fizic – și nici măcar nu îți dai seama.
Odihna nu mai pare sigură. Pentru că… n-a fost niciodată.

😞 Apoi, când haosul exterior începe să se domolească, corpul cedează.
Nu pentru că ești slab, ci pentru că n-ai avut niciodată ocazia să te oprești.

Nu ești leneș. Te vindeci.
Corpul tău cere, în sfârșit, liniștea pe care n-a primit-o niciodată.

🔎 De ce se întâmplă asta?
• Stresul pe termen lung blochează sistemul nervos în modul de supraviețuire – cortizol, adrenalină, alertă permanentă.
• Cu timpul, creierul pune pe primul loc pericolul, nu odihna, creativitatea sau claritatea.
• Iar când viața devine mai sigură, corpul intră în epuizare sau blocaj – nu pentru că ai cedat, ci pentru că e pentru prima dată când poate.

🛠️ Ce ajută?
• Privește oboseala ca pe un semnal, nu ca pe un defect. Corpul tău îți vorbește.
• Permite-ți să te odihnești fără vină. Odihna e vindecare, nu răsplată pentru productivitate.
• Creează momente de siguranță zilnic: o respirație adâncă, o pauză, o plimbare. Spune-ți: „Acum ești în siguranță.”
• Răspunde vocii rușinii interioare:
👉 „Nu sunt leneș. Mă refac.” Spune-o până începe să sune adevărat.

🌀 Sistemul nervos nu se vindecă printr-un comutator. Vindecarea se învață treptat. Și are nevoie de compasiune, nu de presiune. 🌱

Address

Strada Arieș 3
Timisoara
300576

Opening Hours

Monday 09:00 - 20:00
Tuesday 09:00 - 20:00
Wednesday 09:00 - 20:00
Thursday 09:00 - 20:00
Friday 09:00 - 20:00

Telephone

+40740645552

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psiholog Anidora Sbîrcea posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psiholog Anidora Sbîrcea:

Shortcuts

Share

Category