26/02/2026
Ce se întâmplă în creier în timpul procesului Sandplay?
- Activarea emisferei drepte – limbajul imaginii și emoției.
Când copilul sau adultul creează o lume în nisip se activează emisfera dreaptă, se activează zone implicate în imaginație, simbolizare, memorie emoțională, procesare non-verbală.
Emisfera dreaptă este cea care stochează trauma timpurie.
Trauma nu este stocată în propoziții, ci în imagini, senzații corporale, emoții brute. Sandplay lucrează direct acolo.
- Amigdala – sistemul de alarmă
Dacă există anxietate sau traumă, amigdala este hiperactivă (reacție de pericol), corpul este în alertă (cortizol crescut).
În timpul construirii scenei, copilul controlează lumea din tavă, pericolul devine reprezentabil, frica devine „figură”.
Când emoția capătă formă vizuală, amigdala își reduce activarea.
Este un proces de externalizare sigură.
- Hipocampul – integrarea memoriei. Hipocampul ajută la, organizarea memoriei, punerea experiențelor în context temporal.
În traumă, hipocampul este adesea „blocat”. Prin repetarea scenelor simbolice, experiența fragmentată devine poveste coerentă, creierul mută amintirea din „prezent periculos” în „trecut integrat”.
- Cortexul prefrontal – reglarea emoțională. Pe măsură ce copilul creează în siguranță, se activează cortexul prefrontal, crește capacitatea de reglare, apare gândirea reflexivă.
Terapeutul, prin prezență calmă, oferă co-reglare.
Creierul copilului „împrumută” stabilitatea sistemului nervos al adultului.
În timp:
➡ se creează noi conexiuni între amigdala și cortexul prefrontal
➡ reacțiile devin mai puțin impulsive
➡ crește toleranța la frustrare
Neuroplasticitatea – cm se formează noile rețele. Rețelele neuronale funcționează pe principiul: „Neuronii care se activează împreună, se conectează împreună.”
Când copilul retrăiește simbolic o experiență, dar într-un context sigur și cu final diferit sau cu control. Creierul creează o nouă hartă neuronală.
Vechea rețea :„Lume = pericol”
Noua rețea: „Lume = pot face față”
Repetarea ședințelor consolidează această nouă rețea.
De ce funcționează mai bine decât vorbitul direct?
Pentru că trauma timpurie este pre-verbală, limbajul activează emisfera stângă, dar trauma stă în emisfera dreaptă.
Sandplay creează o punte între cele două emisfere.
Când ulterior copilul începe să vorbească despre scenă, apare integrarea bilaterală.
Ce se schimbă în timp?
✔ scade reactivitatea emoțională
✔ crește sentimentul de control
✔ apar teme repetitive care evoluează
✔ simbolurile devin mai organizate
✔ scenele haotice devin structurate
Acesta este semnul reorganizării interne.
De ce e atât de potrivit la copii? Pentru că sistemul lor nervos este încă foarte plastic. Rețelele nu sunt fixate rigid.
Cu cât intervenția este mai timpurie (5–12 ani), cu atât reorganizarea este mai profundă și mai rapidă. 🙂
