07/05/2025
✨ Zilele trecute am fost într-o școală din Timișoara, unde am facilitat o activitate cu elevii de clasa a VIII-a. Am vorbit despre emoții – cm apar, cm le simțim în corp și ce putem face cu ele.
Am lucrat cu niște elevi grozavi, plini de idei, curiozitate și creativitate. 💡
🧠 Într-una dintre părțile activității, i-am rugat să scrie pe un bilețel ce emoție au simțit cel mai des în ultima perioadă. Apoi am făcut un exercițiu de empatie – colegii lor citeau bilețelele (anonime) și ofereau sprijin emoțional.
Un exercițiu simplu, dar cu impact. Mai ales acum, când se pregătesc pentru examenul de capacitate și resimt multă presiune.
📩 La final, am luat bilețelele acasă. Nu apucasem să le citesc pe toate. Unele m-au făcut să zâmbesc – cm e cel cu „confuzie urmată de concluzie”. Altele m-au atins profund.
Unul dintre ele spunea, simplu:
👉 „Ură. Doar ură. Și furie.”
Un adolescent de clasa a VIII-a. Care trece printr-o etapă grea. Cu presiunea examenului, cu frământări despre cine este, ce va urma, încotro o va lua viața lui.
Și totuși, simte că nu are niciun rost să vorbească cu cineva...
💭 Ce a rămas cu mine?
Că mi-aș fi dorit să îi spun că înțeleg. Că știu câtă furie, neputință și durere pot fi în sufletul cuiva aflat într-o perioadă atât de vulnerabilă.
Că fiecare copil, fiecare adolescent, are nevoie de cel puțin un adult care să-i fie alături – mai ales acum, când are cea mai mare nevoie de sprijin, nu de soluții.
O elevă m-a întrebat cm poate ea să ajute pe cineva aflat într-o situație dificilă, pentru că simte că sfaturile nu funcționează. Apoi, la unison, colegii ei au răspuns cu „NU” la întrebarea dacă sfaturile îi ajută când trec prin momente grele.
Ceea ce îi ajută este ca cineva să valideze ce simt, să normalizeze dificultatea și să le spună: „Te înțeleg. Și eu trec prin lucruri asemănătoare.”
Îmi doresc să cred că elevul care a scris bilețelul a auzit asta. Și că, încet-încet, poate va avea încredere în cineva căruia să-i împărtășească ce simte.
Pentru că nu e singur. Asta îmi doresc să știe. ❤️