04/03/2026
În România, există aproximativ 5 milioane de femei cu vârste cuprinse între 40 și 65 de ani. Multe dintre ele trăiesc cu simptome intense de perimenopauză sau menopauză, dar vocea lor a fost, până acum, prea puțin auzită.
Pe 3 martie a avut loc la Palatul Parlamentului un eveniment important,„Dincolo de tăcere: Urgența unei acțiuni naționale privind femeile aflate la menopauză”.
Sub patronajul Comisiei de Sănătate și Familie a Camerei Deputaților, Asociația „Sunt la Menopauză” și CURS au prezentat primul și singurul studiu național dedicat acestui subiect, care aduce pe agenda publică menopauza și nevoile medicale, fizice și emoționale, ale femeilor aflate în această etapă.
Un procent covârșitor de 87% dintre femei declară că ar folosi servicii dedicate (consiliere psihologică, centre specializate) dacă acestea ar fi disponibile. „Menopauza nu este o problemă a femeilor, ci un test al maturității societății noastre: dacă suntem sau nu capabili să susținem femeile exact în momentul în care au cea mai mare experiență, dar cea mai puțină înțelegere.”, spune Ileana Badiu, co-fondator al Asociației „Sunt la menopauză”.
Evenimentul a reunit voci cheie, care pot avea un impact real în această conversație, de la Ministrul Sănătății dl. Alexandru Rogobete, la Președintele Comisiei de Sănătate și Familie dl. Alexandru Rafila și Vicepreședintele Executiv al Comisiei Europene dna. Roxana Mînzatu, alături de medici și personalități din societatea civilă.
Susținem această inițiativă și dacă ești una dintre femeile care experimentează simptomele menopauzei, îți spunem că menopauza este o transformare naturală a feminității. Te ajutăm să o navighezi cu încredere: https://www.reginamaria.ro/restart-la-menopauza