Psihoterapeut Iulia Pantelimon

28/08/2025

Cum scăpăm de regret?

Trei chei esențiale pentru a transforma regretul în creștere personală.

Poate cel mai dureros lucru legat de regret este sentimentul de condamnare, de imuabil, de ireversibil. O greșeală a fost făcută, ceva s-a pierdut, un rău a fost produs, iar acum nimic nu mai poate schimba trecutul.

Regretul face ca mintea să rumineze în mod obsesiv asupra trecutului. Și ni se pare că trecutul este cauza suferinței. Însă acest lucru este în mare parte o iluzie. În realitate, durerea are mai mare legătură cu prezentul decât cu trecutul. Iar aici găsim și cheia pentru a ne salva din capcana regretului.

Ceva din ceea ce s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat în trecut încă există în prezent. De aceea întâmplarea încă are un ecou dureros.

Îți propun 3 subiecte de reflecție care te vor ajuta să înțelegi cm funcționează regretul și cm să eviți capcana suferinței inutile, pentru a-ți regăsi pacea și a-ți continua viața ca om transformat.

Citește gratuit pe blog ⬇️

21/08/2025

Mi-e teamă că vor râde de problemele mele.

Un motiv frecvent pentru care oamenii nu merg la terapie este teama că problemele lor nu sunt destul de serioase.

Ironia sorții face că terapia funcționează cel mai bine tocmai atunci când problemele nu au devenit încă serioase.

În general, oamenii nu îndrăznesc să își spună problemele, nici măcar celor apropiați. De multe ori nu îndrăznesc să le recunoască nici pentru ei înșiși.

Nu ar trebui să am asemenea probleme!

Alții au probleme mai grave și nu se plâng!

Sunt slab! Ar trebui să fiu puternic!

… sunt doar câteva din frazele prin care oamenii își trivializează sau își critică suferințele.

Cum știm că aceste gânduri nu sunt adevărul?

Pentru a răspunde la această întrebare, te invit să te întorci puțin în timp la primele experiențe în care te-ai confruntat cu suferințe. Mai mici sau mai mari. Poate ai căzut cu bicicleta și ți-ai lovit genunchii. Poate ți s-a stricat jucăria sau un alt copil s-a purtat urât cu tine.

Ți-ai exprimat suferința prin cuvinte sau prin plâns?
Cum au reacționat părinții sau adulții din preajma ta? Ce cuvinte ți s-au spus? Ce au făcut?

Primele experiențe devin pentru noi normalitatea, standardul. Odată ce le înțelegi pe deplin, îți dai seama că gândurile tale de azi nu reprezintă adevărul sau normalitatea. Ci ceea ce ai fost învățat să crezi.

Din păcate, cei mai mulți dintre noi am fost învățați să ne disociem de problemele și suferințele noastre. Să le rezolvăm repede-repede, fără emoții, fără durere, fără discuții, fără să se vadă.

Însă realitatea poate fi schimbată.

Pentru că atunci când îndrăznim să luăm contact direct cu problema, să o simțim, să îi dăm spațiul și timpul necesar, doar atunci o putem transforma din rădăcini.

29/07/2025

Care este fundamentul inteligenței emoționale și baza unei vieți psihice sănătoase în general?

Este capacitatea de a fi conștient de tine însuți și de ceea ce se petrece în lumea ta interioară. Mai pe românește spus: self awareness ☺️.

La modul concret, self awareness sau conștientizarea de sine înseamnă să poți răspunde la întrebări precum:

👉 ce simt acum sau ce simt în legătură cu un lucru sau altul? cm se numește această emoție? ce detaliu a declanșat-o? ce spune asta despre mine, despre cine sunt, despre scopurile și valorile mele? Ce spune asta despre relația mea cu lucrul respectiv?

Aceste întrebări se leagă de capacitatea de a ne conștientiza emoțiile, a le putea numi și apoi a extrage informație utilă din ele.

Emoțiile nu pot fi separate de biologie, așa că o componentă importantă a conștientizării de sine este conștientizarea propriului corp:

👉 cm se simte corpul meu? simt un disconfort undeva? simt tensiune? simt orice fel de senzații? care este postura corpului?

Apoi, sunt întrebările din sfera mentală:

👉 ce gânduri îmi trec prin minte? care a fost primul gând și ce șir de idei a urmat? sunt ele realiste? sunt informație certă sau doar presupuneri? sunt doar generalizări ale unor experiențe particulare? ce imagini îmi trec prin minte?

Aceste întrebări țin de capacitatea de a aduce la nivel conștient procesele mentale care se petrec automat și inconștient. Odată ce reușim să punem în cuvinte gândurile care ne străbat mintea, putem începe să le evaluăm critic și să facem transformări în ceea ce privește biasurile, credințele sau tiparele de gândire.

Mintea nu gândește doar în structuri verbale. De fapt, un mare volum din activitatea minții se desfășoară în imagini. De aceea, uneori lucrăm mai întâi cu imagini și fantezii.

👉 cm acționez în această situație? fac gesturi sau acțiuni automate? simt impulsul înspre a face ceva? acționez controlat, mă agit sau încremenesc? ce semnificații are comportamentul meu? ce urmărește el să obțină sau să evite?

Și, pentru că fiecare om este un întreg în care toate componentele sunt interconectate, la final punem toate aceste răspunsuri împreună și le analizăm sistemic: cm se leagă emoțiile, gândurile, imaginile, aspectele somatice, comportamentale și cm se potrivesc cu cine sunt eu, cu nevoile mele de supraviețuire și de dezvoltare?

În fiecare proces terapeutic, cu fiecare persoană care ia un loc pe fotoliul din cabinetul meu, exersăm treptat această capacitate de a observa și a înțelege ce se petrece în corpul și în spațiul lor interior.

Și întotdeauna le recomand persoanelor cu care lucrez să exerseze această capacitate și acasă. Cam 10 minute de 3-4 ori pe săptămână.

Exercițiul acasă îl poți face cam așa:

🍀 Ia-ți ceva de scris. Exercițiul în sine nu este ușor. Dacă îl facem doar în minte, foarte ușor ne putem pierde. Atunci când ne așternem gândurile pe hârtie este mai ușor să aducem claritate și ordine în mintea noastră.

🍀 Așază-te confortabil într-un loc liniștit și în care să te poți relaxa.

🍀 Alege o întâmplare sau un moment recent din viața ta, care a avut o încărcătură emoțională (la început, alege ceva mai ușor). Fixează bine momentul și întâmplarea în minte, ca și cm te-ai transpune din nou acolo.

🍀 Încearcă să răspunzi la întrebările de mai sus. Dă-ți timp să reflectezi la fiecare întrebare și să te gândești puțin înainte de a da un răspuns. Răspunde în scris pentru că te va ajuta să nu te pierzi printre gânduri, emoții și întrebări.

🍀 Nu pierde din minte momentul sau întâmplarea la care faci referire și revino în acel moment de fiecare dată când realizezi că te-ai îndepărtat.

Ce îți aduce acest exercițiu făcut cu regularitate:

🌼 emoțiile încetează să mai fie doar obstacole enervante și vei găsi în ele multă valoare

🌼 vei descoperi câtă bucurie poartă corpul tău

🌼 vei găsi noi sensuri în toate întâmplările și în reacțiile tale

🌼 vei înțelege mai bine cine ești

🌼 vei putea înlocui comportamentul impulsiv cu acțiuni care îți fac bine

🌼 vei fi mai bun prieten cu tine, mai senin, mai înțelept

Cum sună acest exercițiu pentru voi? Greu/ușor? Simplu/complicat? L-ați încercat sau nu v-ați putut mobiliza? M-aș bucura să aud impresii de la voi într-un comment!

Nu uitați de like și share!

Mulțumesc! O zi senină tuturor!

🤗

26/07/2025

17/06/2025

“Distanța între cine suntem și cine credem că ar trebui să fim o umplem cu rușine.” Brené Brown

Adesea, oamenii vin în terapie copleșiți de rușine, chiar dacă știu sau nu știu să o numească. ”Simt că nimeni nu mă place”, ”vreau să mă îmbunătățesc”, ”nu sunt cm trebuie”, ”nu îmi place de mine” sunt doar câteva variațiuni pe aceeași temă.

Ce îți dorești de la un proces de terapie? întreb.

Iar răspunsul aproape întotdeauna se învârte în jurul aceleiași teme: nu e ok așa cm sunt și vreau să mă apropii de idealul lui ”cum ar trebui să fiu”.

Și atunci începe o discuție complet surprinzătoare, iar unii o acceptă, iar alții nu.

Munca terapeutică începe prin a pune în discuție acel ideal și deseori ajungem la înțelegerea faptul că problema reală și sursa suferinței nu vin atât de mult din cine suntem cu adevărat, cât din credințele sau imaginile despre cm credem că ar trebui să fim.

Acea imagine închipuită despre ”cine ar trebui să fiu”, ea este problema.

Munca începe cu o schimbare de perspectivă majoră: să accept cine sunt și să renunț la cine cred că ar trebui să fiu.

Pentru că acel ”cine ar trebui să fiu” nu vine aproape niciodată din noi înșine, din identitatea sau din nevoile noastre reale de dezvoltare.

Acel ”cine ar trebui să fiu” s-a format din critica celor din jur, din lipsa lor de acceptare și înțelegere, din suferințe de tot felul:
... de fiecare dată când mama și tata se certau, iar tu ai crezut că e din vina ta.
... când mama și tata erau prea ocupați pentru a-ți da atenție, iar tu ai crezut că dacă ai fi mai drăgălaș sau mai altfel atunci ți-ar oferi și ție atenție.
... de fiecare dată când cineva a râs de tine pentru o greșeală, iar tu ai crezut că soluția este să devii perfect.

Și din sute de alte situații similare.

Dacă reușim să găsim curajul de a da drumul acelei proiecții despre ”cine ar trebui să fim”, vom putea apoi să ne vedem nevoile reale, se vor trezi în noi visuri și curiozități spontane, căutări autentice, schimbări firești.

Atunci vom putea să ne dezvoltăm în mod natural și să ne trăim cu adevărat viața și identitatea proprie.

Fără rușine și fără dorința de a fi diferiți.

16/06/2025

Mulţumesc, facebook! Apreciez 😊

10/06/2025

Nu e curios că mintea noastră gândește cu mult înainte ca noi să înțelegem limbajul?

Creierul începe să se dezvolte intens încă din perioada intrauterină și continuă să o facă rapid după naștere. Chiar și fetușii din burtică, bebelușii sau copiii foarte mici, care nu pot vorbi sau care cunosc un set foarte restrâns de cuvinte, sunt capabili să proceseze multe experiențe senzoriale, emoționale sau relaționale.

Astfel, prin experiențele trăite, mintea noastră își formează seturi de credințe despre propria persoană și lumea din jur, credințe pe care la un nivel conștient suntem departe de a le putea înțelege.

De exemplu, un bebeluș care nu primește atenție iubitoare atunci când plânge (din orice motiv), poate dezvolta credințe de tipul:
🟡 nu sunt bun de nimic (pentru că nu plâng destul de ”corect” încât să primesc atenție de la mama)
🟡 oamenii nu sunt de încredere, nu te poți baza pe nimeni în viață
🟡 nu are rost să te chinui pentru că oricum nu poți rezolva nimic
și multe altele.

Aceste credințe centrale rămân cu noi de-a lungul anilor și influențează modul în care percepem și tratăm toate experiențele vieții. Tot ele sunt de multe ori cauza profundă sau ascunsă pentru multe tulburări de anxietate, depresie și alte ”rude”: lene, procrastinare, frici iraționale, stimă de sine dereglată și multe altele.

Tocmai pentru că aceste credințe de bază (pe care toți le avem, dar ele pot fi mai mult sau mai puțin realiste, funcționale sau flexibile) s-au format înainte ca noi să avem un limbaj suficient dezvoltat, o parte importantă din munca de la începutul terapie constă în a le identifica: a reuși ”să vedem nevăzutul” și să punem în cuvinte credințele care ne guvernează viața și pe care nici măcar nu le conștientizăm.

Tu cât de conștient ești de credințele tale de bază? Câte emoții plăcute sau dureroase curg din ele? Și cât de mult te ajută sau te împiedică ele să trăiești viața pe care ți-o dorești?

Call now to connect with business.

08/06/2025

Această perspectivă face parte din teoria sa despre umbra personală și despre necesitatea integrării tuturor aspectelor sinelui, inclusiv cele reprimate sau ignorate.

Jung sugera că experiențele, emoțiile sau dorințele netrăite, reprimate sau amânate nu dispar pur și simplu, ci se manifestă sub diverse forme (simptome, visuri, conflicte interioare sau exterioare) până când sunt conștientizate și integrate în experiența de viață a individului.

06/06/2025

Furia e doar mesagerul, nu este ea inamicul.

O analogie bună este durerea de dinți. Da, toți am vrea să ne scăpăm de ea atunci când apare, dar nu durerea este problema în sine, ci caria dentară. Putem să ne anesteziem să nu mai simțim durerea, dar acest lucru nu va opri caria din evoluție.

La fel este și cu furia.

Orice metodă sănătoasă de gestionare a furiei trebuie să pornească de la premisa că furia este un fel de durere, este ceva ce ne avertizează că ni se întâmplă ceva rău în interior. De obicei, răul pe care îl semnalează furia are legătură cu deprivarea unor nevoi fundamentale, cu conflicte interioare sau cu experiențe de abuz emoțional.

Există pe piață și multe metode pop-psychology de ”gestionare” a furiei care atacă furia în sine. Acestea au la bază premisa că furia în sine este ceva negativ ce trebuie eliminat. Chiar dacă la început este posibil să ne facă să ne simțim mai bine (funcționează ca un fel de anestezie, ne disociază de ceea ce era dureros în noi), pe termen mediu și lung sunt dăunătoare, pentru că ne deconectează de la realitatea vieții, iar problemele de fond se pot agrava.

Terapia reală a furiei este mai neplăcută decât metodele pop-psychology bazate pe negare și disociere, pentru că terapia reală implică să ne conectăm cu furia pentru a putea afla exact ce se ascunde dedesubt.

Dacă metodele pop-psychology se bazează pe reducerea la tăcere a mesagerului incomod, psihoterapia presupune să stăm de vorbă cu mesagerul și să ascultăm tot ce are de spus pentru a ne putea conduce spre inamicul real.

Terapia reală a furiei se bazează pe o confruntare deschisă și lucidă a problemelor.

Call now to connect with business.

09/05/2025

Există un sâmbure de adevăr! Ceva zic ei bine acolo!

Toate teoriile despre psihic/suflet/minte care circulă prin spațiul public și toate programele/metodele/tehnicile de vindecare/manifestare/dezvoltare care ni se vând au în ele un sâmbure de adevăr.

Ascultăm și mintea noastră spune ”aici există un sâmbure de adevăr”. Apoi, mintea face o eroare: ia de bună practica în sine. Pentru că a găsit un sâmbure de adevăr, prinde încredere și ia de bun întregul.

Este important să nu cădem în capcana acestei presupuneri: dacă are un sâmbure de adevăr, înseamnă că îmi va face bine.

Mai bine întreabă-te: pe lângă acel sâmbure de adevăr câte kilograme de aberație mai sunt? Câte șiruri lungi de presupuneri și impresii false sunt livrate ca adevăruri, doar pentru că sunt puse lângă un mic sâmbure de adevăr?

08/05/2025

Furia este o emoție firească și necesară, însă uneori este prea mult.

Când furia este prea intensă și prea persistentă înseamnă că există ceva care o amplifică. Iar acel ceva este în mintea noastră și poate fi transformat.

Iată câteva posibile cauze pentru care furia atinge cote intense și aparent disproporționate față de stimulii care au declanșat-o:

🌿 Distorsiuni sau erori cognitive

Distorsiunile cognitive sunt erori pe care le face mintea în activitatea sa de procesare și interpretare a realității. Exemple de erori cognitive care produc sau amplifică furia sunt: suprageneralizarea (”dacă a făcut acest lucru înseamnă că este un om rău”), impresia că știm intențiile celorlalți (”are ceva cu mine”, ”intenționat a făcut”), gândirea de tipul totul sau nimic (dacă nu este complet bun înseamnă că este rău).

🌿 Un set de credințe și așteptări

Mintea noastră funcționează pe bază de credințe pe care le avem despre lume, pentru că doar așa poate face față complexității vieții. Anumite tipuri de credințe ne predispun la furie, cm ar fi: ”cine greșește trebuie pedepsit”, ”toată lumea trebuie să mă respecte” etc.

🌿 Proiecții psihologice

Uneori uităm că ceilalți oameni sunt simpli oameni și proiectăm asupra lor unele imagini arhetipale: cel Rău sau Malefic, Ofensatorul etc. Atunci când un om îți produce o furie intensă, întreabă-te: mă simt amenințat? mă simt ofensat? mă simt neîndreptățit?

Uneori transferăm în mod inconștient asupra oamenilor și relațiilor actuale experiențe pe care le-am avut în trecut (în special în copilărie, atunci când am avut primele experiențe similare). Astfel, șefa/șeful care îmi indică o greșeală pe care am făcut-o (chiar dacă o face într-un mod colegial) devine în mintea mea părintele care mereu mă critica și mă făcea să mă simt că nu sunt bun de nimic.

🌿 O stimă de sine scăzută

Când ceilalți ne tratează fără respect sau poate uneori doar ne tratează în moduri realiste dar care nu ne sunt pe plac (nu ne arată aprecierea pe care simțim că o merităm), ne dezaprobă un comportament sau ne contrazic o părere, aceste lucruri pot reprezenta o amenințare la stima noastră de sine. Dacă stima de sine ne este scăzută, psihicul tinde să se protejeze de acest presupus atac producând furie și tendința de a răspunde agresiv ”atacului”.

🌿 Traume

Subiectul este complex, însă există o legătură profundă între traumă și furie: orice lucru atinge chiar și ușor un punct nevralgic din psihic, produce reacții de furie, iritare, agresivitate.

Partea bună este că avem intervenții psihoterapeutice care reduc semnificativ intensitatea furiei, prin descoperirea și transformarea cauzelor sale, fie că ele sunt mai superficiale sau mai profunde.

Vrei să te descurci mai bine cu furia? Programează o ședință!

Call now to connect with business.

14/04/2025

Săptămâna dinaintea Paștelui, în special Vineria Mare, este o sărbătoare închinată suferinței. Ea ne încurajează să găsim sens și valoare în suferințele noastre, amintindu-ne că orice proces de renaștere, regenerare, înviere începe prin moartea a ceea ce este vechi. Orice moarte trăită până la capăt este urmată de o înviere.

Niciodată nu am rezonat cu ideea de a întoarce privirea de la durere și a ne concentra doar pe ceea ce este pozitiv. Cred că suferința este la fel de firească și de necesară în viața omului cm este și bucuria. Creștem și ne maturizăm sănătos atunci când învățam să ne deschidem sufletul și pentru durere și pentru bucurie, să ne dăm voie să le simțim, să le dăm voie să plece și să luăm ce este bun pentru noi din toate.

Când refuzăm să trăim o suferință....⬇️