Psihoterapeut Iulia Pantelimon

Psihoterapeut Iulia Pantelimon Psihoterapie jungiană în Timişoara, psihoterapie, psihologie clinică, dezvoltare personală.

16/10/2025

"Atunci când trăim o viață care este, în esență, neadevărată față de natura noastră cea mai profundă, generăm simptome psihologice. Aceste simptome—anxietate, depresie, o senzație de aplatizare sau apatie—nu sunt greșeli. Ele sunt încercarea disperată a sufletului de a ne capta atenția. Viața netrăită din noi pune presiune pe structura conștientă, cerând să fie recunoscută. Anxietatea nu încearcă să ne rănească; ea încearcă să ne salveze de tragedia de a fi trăit doar pe jumătate. Munca noastră este să ne îndreptăm spre anxietate și să o întrebăm: 'Ce parte din viața mea adevărată refuz să trăiesc chiar acum?'"

Lisa Marchiano descrie o idee de bază a perspectivei holistice în psihoterapie, care privește simptomul nu ca inamic, ci ca aliat. Principala cauză a suferinței nevrotice vine din a trăi o viață bazată pe "ar trebui" sau pe așteptările altora, o viață condusă prea mult de ceea ce credem că ar trebui să fim și prea puțin de ceea ce suntem cu adevărat. Simptomul devine un mesager al sinelui natural și autentic.

Personal, cu greu îmi pot imagina durere mai mare decât pierderea unui copil.Pentru toți părinții de îngeri, astăzi ne g...
15/10/2025

Personal, cu greu îmi pot imagina durere mai mare decât pierderea unui copil.

Pentru toți părinții de îngeri, astăzi ne gândim la voi și vă trimitem toate gândurile noastre calde. Sperăm ca durerea voastră să fie văzută, auzită și să găsească mângâiere.

15/10/2025

Întrebarea nu este 'Ce ar trebui să fac?', ci 'Ce fac eu acum?' Întotdeauna facem ceva. Întotdeauna facem ceva cu unica noastră viață. Adesea, fugim, încercând cu disperare să ne salvăm de la a simți. Dar una dintre funcțiile anxietății este să ne capteze atenția și să ne forțeze să ne confruntăm cu ceea ce este adevărat. Iar când, în sfârșit, ne confruntăm cu ceea ce este adevărat, ne găsim, pentru prima dată, în lumea reală și, pentru prima dată, știm cine suntem.

-----------

The question is not 'What am I supposed to do?' but 'What am I doing now?' We are always doing something. We are always doing something with our one life. Often we are running, desperately trying to save ourselves from having to feel. But one of the functions of anxiety is to get our attention and force us to deal with what is true. And when we finally deal with what is true, we find ourselves, for the first time, in the real world, and for the first time, we know who we are.

James Hollis

10/10/2025

Dincolo de sculpturi și simfonii,
dincolo de orice creaţie și capodoperă
stă cea mai măreaţă și mai fină dintre arte:
aceea de a crea o viață conștientă.

Geniul apare în multe locuri,
dar niciunde atât de măreţ
ca într-o viață bine trăită.

Toate experiențele trecutului, chiar dacă le-am uitat (uitarea înseamnă că s-a pierdut legătura dintre partea conștientă...
09/10/2025

Toate experiențele trecutului, chiar dacă le-am uitat (uitarea înseamnă că s-a pierdut legătura dintre partea conștientă a creierului și un conținut psihic, dar în realitate niciun conținut psihic nu este ”șters” din minte) rămân în memoria implicită și influențează cu tot ceea ce trăim la momentul prezent:

👉 felul în care interpretăm lucrurile
👉 ne fac să observăm anumite lucruri și să omitem altele
👉 nasc anumite gânduri și emoții
👉 ne determină anumite acțiuni, tipare comportamentale sau reacții

Trecutul este mereu viu în noi.

Însă influența trecutului asupra noastră poate fi modificată. Nu ușor, nu repede, dar este posibil.

Primul pas este să ne aducem într-un context de siguranță. Sistemul nostru nervos trebuie să se afle pe modul ”sunt în siguranță”, altfel mecanismele defensive nu ne vor permite să lucrăm cu conținutul psihic inconștient.

În psihoterapie sentimentul de siguranță se creează în cadrul relației terapeutice și a contextului din cabinet, folosindu-ne de funcția de coreglare.

Al doilea pas este să facem implicitul explicit: începem să conștientizăm materialul psihic care se pune în joc într-o situație sau alta din prezent. Acest lucru poate fi făcut doar dacă pasul anterior s-a realizat în totalitate, pentru că doar într-un context de siguranță mecanismele de apărare ale psihicului se retrag și ne permit accesul la straturile mai profunde ale psihicului.

Pe măsură ce începem să conștientizăm gânduri, emoții, trăiri, amintiri, dorințe etc., tendința este să ne speriem de ele și să le împingem înapoi (de aceea au fost și uitate în primul rând, pentru că erau prea greu de tolerat). De aceea relația terapeutică este esențială pe tot parcursul procesului. O conexiune bună dintre client și terapeut permite clientului să revină la starea de siguranță de fiecare dată când a pierdut-o, prin procesul de coreglare.

Și ar mai fi câțiva pași, dar greul și frica deja au trecut :). De aici încolo, lucrurile sunt deja interesante și frumoase.

Terapie prin citit 💜
08/10/2025

Terapie prin citit 💜

03/10/2025
01/10/2025

Poate cineva are nevoie de un pic de inspirație astăzi.

28/09/2025

"
Pentru a le ilustra părinților felul în care ei simt uneori că și-ar dori să scape de ceva atât de inofensiv cm e o nevoie de atașament a copilului, le arătăm un film cu imagini splendide de pe o plajă, prima dată având drept fundal muzical Canonul lui Pachelbel în Re major de Bach și apoi cu un fundal muzical evocând motivul muzical din filmul cu rechini ucigași Fălci. Mesajul este inevitabil: asocierea mentală poate transforma ceva deloc amenințător în ceva periculos.

Un părinte din primul nostru Cerc al Siguranței de cercetare din anii '90 ne-a spus foarte inspirat că impulsul de a evita anumite nevoi de pe Cerc era ca și cm ai auzi "muzica rechinilor”, iar noi am folosit această metaforă de atunci încoace în sesiunile noastre de grup cu părinții.

​Toți copiii au nevoi reale pe părțile inferioară și superioară ale Cercului, iar dezvoltarea lor sănătoasă depinde de împlinirea ambelor tipuri de nevoi în cea mai mare parte a timpului. Totuși, după câțiva ani, aproape toți părinții par să se simtă mai confortabil cu un tip față de celălalt. Cât de inconfortabil ne simțim cu anumite nevoi variază de la individ la individ. Dar e clar că fiecare întâmpinăm anumite dificultăți cu unele nevoi de pe Cerc.

Pe scurt, acele nevoi se simt inconfortabile spre periculoase pentru motive care destul de adesea par să sugereze că semințele au fost cultivate în copilăria noastră. Acum, când propriii noștri copii exprimă asemenea nevoi, se declanșează o alarmă: „muzica vechinilor". Poate n-o auzim în mod conștient. Probabil că nu putem pune degetul pe motivul precis pentru care reacționează așa cm o fac. Dar reacționăm, adesea în moduri în care semnalează că aceste nevoi specifice trebuie ascunse, și nu exprimate.

Când transmitem doar ocazional mesajul că acele nevoi trebuie evitate, dar reparăm ruptură provocată de nesatisfacerea nevoii copilului, dezvoltarea își urmează, de obicei, cursul. Când, totuşi această evitare din partea unui părinte devine un tipar, această sensibilitate poate adesea fi transmisă copiilor.

E foarte grav? Nu neapărat. Cu toții avem sensibilități. Creierul tânăr este programat să rezoneze cu lecțiile primite de la protectorii noştri dintâi, iar aceste lecţii includ de regulă sensibilitățile mamei, sau ale tatălui.

Dacă aceste lecții sfârşesc de regulă prin a-l inhiba pe copilul care le absoarbe, aceasta este altă chestiune. De altfel, atașamentul din copilărie nu trebuie să ne fie destin. Cu puțin noroc, ce poate lua forma unei noi figuri de ataşament care intră în viața noastră și a unei capacități sănătoase de reflecție, ne putem câștiga siguranța în orice moment pe parcursul vieții.
"

Extras din Cercul siguranţei

Sunt extrem de emoționată și fericită să mă regăsesc printre acești profesioniști minunați!Dacă rezonați cu atelierul me...
22/09/2025

Sunt extrem de emoționată și fericită să mă regăsesc printre acești profesioniști minunați!

Dacă rezonați cu atelierul meu sau cu propunerile colegilor mei, vă invit cu multă căldură să vă înscrieți!

14/09/2025

” Este imposibil să te eliberezi de propria copilărie fără multă muncă...

Nici nu poate fi realizată doar prin cunoaștere intelectuală; singurul lucru cu adevărat eficient este o amintire care este și o re-experimentare.

Trecerea rapidă a anilor și valul copleșitor al lumii nou-descoperite lasă în urmă o masă de material cu care nu am lucrat niciodată. Noi nu scăpăm de el; pur și simplu ne îndepărtăm. Astfel, când, în anii următori, ne întoarcem la amintirile din copilărie, găsim frânturi din personalitatea noastră încă vii, care se agață de noi și ne inundă cu sentimente din vremuri trecute.

Fiind încă în starea copilăriei, aceste fragmente au un efect foarte puternic. Ele își pot pierde aspectul infantil și pot fi corectate doar atunci când sunt reunite cu conștiința de adult. ”

Carl Jung

17/06/2025

“Distanța între cine suntem și cine credem că ar trebui să fim o umplem cu rușine.” Brené Brown

Adesea, oamenii vin în terapie copleșiți de rușine, chiar dacă știu sau nu știu să o numească. ”Simt că nimeni nu mă place”, ”vreau să mă îmbunătățesc”, ”nu sunt cm trebuie”, ”nu îmi place de mine” sunt doar câteva variațiuni pe aceeași temă.

Ce îți dorești de la un proces de terapie? întreb.

Iar răspunsul aproape întotdeauna se învârte în jurul aceleiași teme: nu e ok așa cm sunt și vreau să mă apropii de idealul lui ”cum ar trebui să fiu”.

Și atunci începe o discuție complet surprinzătoare, iar unii o acceptă, iar alții nu.

Munca terapeutică începe prin a pune în discuție acel ideal și deseori ajungem la înțelegerea faptul că problema reală și sursa suferinței nu vin atât de mult din cine suntem cu adevărat, cât din credințele sau imaginile despre cm credem că ar trebui să fim.

Acea imagine închipuită despre ”cine ar trebui să fiu”, ea este problema.

Munca începe cu o schimbare de perspectivă majoră: să accept cine sunt și să renunț la cine cred că ar trebui să fiu.

Pentru că acel ”cine ar trebui să fiu” nu vine aproape niciodată din noi înșine, din identitatea sau din nevoile noastre reale de dezvoltare.

Acel ”cine ar trebui să fiu” s-a format din critica celor din jur, din lipsa lor de acceptare și înțelegere, din suferințe de tot felul:
... de fiecare dată când mama și tata se certau, iar tu ai crezut că e din vina ta.
... când mama și tata erau prea ocupați pentru a-ți da atenție, iar tu ai crezut că dacă ai fi mai drăgălaș sau mai altfel atunci ți-ar oferi și ție atenție.
... de fiecare dată când cineva a râs de tine pentru o greșeală, iar tu ai crezut că soluția este să devii perfect.

Și din sute de alte situații similare.

Dacă reușim să găsim curajul de a da drumul acelei proiecții despre ”cine ar trebui să fim”, vom putea apoi să ne vedem nevoile reale, se vor trezi în noi visuri și curiozități spontane, căutări autentice, schimbări firești.

Atunci vom putea să ne dezvoltăm în mod natural și să ne trăim cu adevărat viața și identitatea proprie.

Fără rușine și fără dorința de a fi diferiți.

Address

Strada Constanța Nr. 8
Timisoara

Opening Hours

Monday 10:30 - 19:00
Tuesday 10:30 - 16:30
Wednesday 10:30 - 13:30
Thursday 10:30 - 16:30
Friday 10:30 - 04:30

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Iulia Pantelimon posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psihoterapeut Iulia Pantelimon:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram