Psihoterapeut Iulia Pantelimon

Psihoterapeut Iulia Pantelimon Psihoterapie jungiană în Timişoara, psihoterapie, psihologie clinică, dezvoltare personală.

„Decanul stătea în penumbra bibliotecii sale, o încăpere ai cărei pereți erau tapetați cu volume grele de teologie, care...
18/12/2025

„Decanul stătea în penumbra bibliotecii sale, o încăpere ai cărei pereți erau tapetați cu volume grele de teologie, care acum păreau să-și fi pierdut vocea în fața liniștii ce cobora peste oraș. Crăciunul nu mai venea la el ca o simplă bifă în calendarul liturgic sau ca o obligație de a rosti o predică elocventă în fața unei mulțimi de străini. Anul acesta, era ca o invazie lentă și inexorabilă a luminii în cele mai uitate și întunecate unghere ale propriei sale ființe. El înțelese, cu o claritate care îl înfiora, că pruncul din iesle nu era o figură de porțelan într-o scenetă istorică, ci o realitate vie, un arhetip al vulnerabilității care cerea să fie găzduită în propriul său piept, acolo unde până atunci nu fusese decât o gheață aridă a mândriei intelectuale.

Privea pe fereastră cm fulgii de zăpadă se așezau pe contraforții catedralei, îmbrăcând piatra aspră într-o mantie de puritate. Singurătatea sa, pe care o cultivase decenii la rând ca pe o fortăreață impenetrabilă, se transformase brusc. Zidurile ego-ului său se fisurau, lăsând la vedere o peșteră interioară goală, umilă și flămândă, care aștepta în tăcere să fie umplută de ceva ce el nu putea controla. Simțea cm rugăciunile oamenilor simpli — cizmari, vânzători de pește și copii — care treceau acum prin zăpadă spre marile porți de bronz, aveau o greutate aurie, o forță de penetrare pe care nicio logică scolastică nu o putuse atinge vreodată. Era momentul în care divinul atingea pământul nu cu tunete și trâmbițe, ci cu delicatețea unei răsuflări, cu tăcerea unei zăpezi ce acoperea toate imperfecțiunile lumii, transformând mizeria cotidiană în strălucire mistică. Inima sa, mult timp un ceasornic defect ce ticăia doar pentru sine, începea acum să bată la unison cu marele mister al Întrupării: ideea că perfecțiunea a ales să locuiască în imperfecțiune, că lumina a ales să se nască în cel mai adânc întuneric al iernii sufletului său.”

Elizabeth Goudge, The Dean's Watch

Aveam 31 de ani când am fost la prima mea ședință de psihoterapie (în calitate de client). Mă supărau mai multe stări em...
17/12/2025

Aveam 31 de ani când am fost la prima mea ședință de psihoterapie (în calitate de client). Mă supărau mai multe stări emoționale și voiam să aflu cm să le fac să înceteze odată.

Atunci am realizat cu uluire faptul că eu habar nu aveam care sunt nevoile naturale ale psihicului meu. Că am nevoie să mă simt în siguranță, să trăiesc afecțiune și acceptare, să îmi urmez curiozitățile și talentele, să mă pot exprima sincer etc. Habar nu aveam de toate acestea. Aveam doar o minte plină de reguli fixe despre cm trebuie sau nu trebuie să fii și despre ce înseamnă succesul și binele în viață. Iar aceste idei rigide pe care le aveam nu aveau nimic de-a face cu nevoile mele naturale.

Din această nepotrivire porneau stările emoționale care mă deranjau: ele îmi tot semnalau faptul că trăiesc în feluri care îmi fac rău. Atunci am învățat că acele emoții supărătoare nu erau dușmanul meu, ci salvarea. Ele nu mi-au dat voie să mă sinucid lent și sistematic trăind după regulile nefirești din mintea mea.

Acum trăiesc de multe ori o experiență similară, doar că din scaunul terapeutului. Oameni se așează în fața mea exact cm o făcusem eu atunci. Trăiesc suferințe mai mult sau mai puțin similare. Dar nici ei nu au nicio idee despre nevoile lor naturale. Trăiesc și ei după reguli de viață care sfidează natura biologiei, psihicului și unicității lor identitare.

Avem nevoie urgentă de o educație care să ne învețe cm să implementăm în viața noastră o formă de civilizație care să facă natura din noi să înflorească. Nu să o strivească. Exact așa cm spune acest petec de înțelepciune care a fost scris în China în urmă cu mii de ani.

„Mitul Nașterii lui Iisus, cel al Întrupării divine, este esențial analizat în psihologia religiei nu pentru veridicitat...
16/12/2025

„Mitul Nașterii lui Iisus, cel al Întrupării divine, este esențial analizat în psihologia religiei nu pentru veridicitatea sa istorică, ci pentru valoarea sa arhetipală și compensatorie. Nașterea miraculoasă dintr-o fecioară și, în același timp, în condițiile umile ale unui grajd, activează în psihicul colectiv arhetipul Eroului Salvator (sau Infantului Divin).

Psihologic, această narațiune realizează o sinteză paradoxală care este vitală pentru sănătatea psihică: ea unește Divinul Absolut (Tatăl, Spiritul) cu Umanul Mărginit (Maria, Fecioara Pământului) și cu Condiția Umilă (grajdul, sărăcia). Prin această uniune, mitul compensează sentimentul de izolare și mortalitate al omului. Mesajul psihologic profund este că divinul nu este doar în ceruri, ci poate fi găsit și în cele mai de jos și neașteptate locuri ale psihicului uman, în "grajdul" propriei noastre condiții umile sau inconștiente.

Fecioara Maria reprezintă, din acest unghi, anima (aspectul feminin al psihicului) care este deschisă și receptivă la primirea conținutului divin, nealterată de ego-ul masculin orientat spre lume. Nașterea sa la solstițiul de iarnă sau în întuneric (simbolizat de noapte) simbolizează apariția Luminii Conștiinței exact în momentul de maximă criză sau întunecare spirituală a anului. Astfel, mitul oferă o speranță arhetipală — o reînnoire sau o nouă conștiință este mereu posibilă, indiferent cât de adâncă este umbra sau cât de săracă este starea interioară.”

James Hillman

15/12/2025

„Atunci când sistemul de justiție este perceput ca fiind corupt, ineficient sau părtinitor, el produce o traumă socială profundă. Această traumă nu este limitată doar la victimele directe, ci afectează întreaga încredere a psihicului colectiv. Sentimentul că lumea nu este un loc sigur și previzibil – baza oricărei sănătăți psihice – este distrus. Injustiția cronică sau flagrantă generează cinism și alienare politică, transformând cetățenii în indivizi care nu mai cred în niciun arhetip regulator, forțându-i să se bazeze doar pe forțe egoiste și tribaliste. În aceste condiții, este inevitabil ca psihicul politic să se descompună în haos sau tiranie.”

„Distincția dintre justiție și răzbunare este una dintre cele mai critice sarcini ale psihicului politic civilizat. Răzbunarea este o reacție naturală, arhetipală, o cerere imediată pentru ca balanța să fie restabilită, dar este, prin natura ei, distructivă. Justiția, în schimb, este încercarea socială de a lua energia distructivă a răzbunării și de a o transforma într-un proces formal, raționalizat. Când sistemul legal eșuează, el nu face decât să returneze acea energie colectivului, care redevine o forță oarbă de răzbunare. Pentru ca justiția să fie morală și eficientă, trebuie să recunoască acea forță primară (răzbunarea) fără a se lăsa condusă de ea, oferind un cadru care să satisfacă, măcar simbolic, nevoia psihică de echilibru.”

Andrew Samuels, Psihicul politic

”Așadar, asta era problema. Tocmai atunci când aveam reală nevoie săfiu distras, nu puteam. Teama mea era că, și după ce...
14/12/2025

”Așadar, asta era problema. Tocmai atunci când aveam reală nevoie să
fiu distras, nu puteam. Teama mea era că, și după ce aș fi mirosit paharul
de vin roșu al lui Andrea, acele molecule inhalate mi-ar fi pătruns în
creier și l-ar fi împins și mai departe de mine.

Însă acesta era un lucru bun. Însemna că trebuia să mă concentrez pe
propria mea minte. Ca într-un vechi film horror, trăgeam perdeaua și
vedeam monstrul.

Ani mai târziu am citit cărți despre atenția conștientă și meditație și am
realizat că secretul fericirii – sau către lucrul cel mai dorit, starea de calm –
nu constă mereu în a avea gânduri fericite. Nu. Asta e imposibil. Nicio
minte inteligentă de pe pământ nu ar putea petrece o întreagă viață,
bucurându-se doar de gânduri liniștite. Secretul e să-ți accepți gândurile,
pe toate, chiar și pe cele rele. Acceptă gândurile, însă nu te transforma în
gândurile tale.

Înțelege, de pildă, că a avea un gând trist, chiar și o succesiune de
gânduri triste, nu e același lucru cu a fi o persoană tristă. Poți merge
printr-o furtună și poți simți vântul, însă știi că tu nu ești vântul.
Așa trebuie să relaționăm cu mințile noastre. Trebuie să ne dăm voie să
simțim furtunile și ploile torențiale și, în același timp, să fim conștienți de
faptul că acestea sunt doar emoții necesare.

Acum, când cad, și uneori încă mi se întâmplă, încerc să înțeleg că mai
există o altă parte a mea, mai mare și mai puternică, care nu se scufundă.
Rămâne neclintită. Presupun că e partea care ar fi fost numită cândva ca
fiind sufletul meu.

Nu trebuie s-o numim astfel, dacă credem că asta are prea multe
conotații. Putem să-i spunem pur și simplu „sine“. Să ne înțelegem. Dacă
suntem obosiți sau înfometați sau mahmuri, e foarte probabil să avem o
stare proastă. Acea stare proastă, prin urmare, nu e ceea ce suntem noi. E
greșit să credem în lucrurile pe care le simțim la un moment dat,
deoarece acele sentimente vor dispărea odată ce ne hrănim și dormim.
Însă, când m-am aflat în cele mai adânci abisuri, am atins ceva solid,
ceva tare și puternic din mine. Ceva neperisabil, imun la schimbările
gândului. Acel sine nu e doar eu, ci și noi. Sinele care mă conectează pe
mine cu voi și pe toți oamenii între ei. Forța imbatabilă, puternică a
supraviețuirii. A vieții. A 150000 de generații de omenire dinaintea
noastră și a celor care urmează să se nască. Esența noastră umană. Așa
cum pământul de sub New York și, să zicem, cel de sub Lagos sunt
identice dacă sapi suficient de adânc, așa și orice om care trăiește pe
planeta asta al naibii de ciudată are același centru.

Eu sunt tu și tu ești eu. Suntem singuri, însă nu suntem singuri.
Suntem prinși în timp, dar și infiniți. Suntem făcuți din carne, dar și din
praf de stele.”

Matt Haig, Câteva motive să iubești viața

13/12/2025

Pregătește pentru fiecare om cadouri pe care abia aștepți să le dăruiești, să le deschidă, să le vezi reacția.

Urmăriți-mă pentru mai multe sfaturi despre cm să faci față magiei sărbătorilor ☺️

”Timpul ne face probleme.Din cauza timpului îmbătrânim și din cauza timpului murim. Acestea sunt lucruri îngrijorătoare....
13/12/2025

”Timpul ne face probleme.

Din cauza timpului îmbătrânim și din cauza timpului murim. Acestea sunt lucruri îngrijorătoare. Așa cm a spus Aristotel, „timpul face lucrurile să se prăbușească“. Iar noi ne temem de propria noastră prăbușire și de prăbușirea altora.

Simțim impulsul de a evolua deoarece nu avem mult timp. Să „o facem pur și simplu“ (”Just do it!”), după cm spune și Nike. Dar dacă nu a face e răspunsul? Sau a face doar derulează timpul și mai repede? Nu ar fi mai bine să fim, pur și simplu, chiar dacă încălțămintea sportivă ajunge să nu mai fie la fel de bine vândută?

Timpul chiar curge cu viteze diferite. După cm am spus, în cele câteva luni din 1999 și 2000 când eram grav bolnav, am simțit că treceau ani, nu luni. Chiar decenii. Suferința face timpul să curgă mai greu. Dar asta se întâmplă deoarece suferința ne obligă să fim conștienți de timp.

A fi conștient de alte lucruri ajută și la a face timpul să curgă mai lent. Despre asta e meditația. A fi conștienți de noi înșine în „stropul de chihlimbar“ al momentului, ca să folosim termenul lui Kurt Vonnegut.

Pare ușor, dar cât din viață trăim cu adevărat în prezent? Și cât suntem, în schimb, entuziasmați sau îngrijorați cu privire la viitor sau regretăm ori jelim trecutul?

Răspunsul nostru la toate aceste griji cu privire la timp este acela de a încerca și de a face lucruri înainte de a fi prea târziu. De a câștiga bani, de a avea un mai bun statut social, de a ne căsători, de a avea copii, de a fi promovați, de a câștiga mai mulți bani, și tot așa, la infinit. Sau, mai bine spus, nu la infinit. Dacă am trăi pentru eternitate, nu am avea discuția aceasta.

Dar știm destul de bine că, transformând viața într-o cursă disperată pentru a aduna mai multe lucruri, nu facem decât s-o scurtăm. Nu-i va scurta anii, nu timpul real, ci timpul emoțional. Imaginați-vă că tot timpul pe care îl avem ar fi îmbuteliat într-o sticlă, precum vinul, și ne-ar fi înmânat. Cum am putea face ca sticla aceea să țină mai mult timp? Bând puțin câte puțin din ea, apreciindu-i gustul sau luând înghițituri mari?”

Matt Haig, Câteva motive să iubești viața

12/12/2025

Stresul dinaintea Crăciunului, cunoscut și sub denumirea de „Holiday Stress” sau „Christmas Stress”, este un fenomen psihologic bine documentat. Deși statisticile exacte pot varia în funcție de țară și de anul studiului, tendințele generale rămân constante.

Peste 60% din adulți raportează că sărbătorile le provoacă un nivel ridicat de stres și anxietate (conform sondajelor anuale realizate de Asociația Americană de Psihologie - APA, și diverse companii de sondaje).

Circa 35% - 40% dintre respondenți afirmă că nivelul lor de stres crește semnificativ în perioada sărbătorilor de iarnă, în comparație cu restul anului.

Aproape un sfert dintre adulți declară că se simt „epuizați” fizic și psihic după sărbători.

Mulți raportează dificultăți în a dormi sau un somn de proastă calitate din cauza grijilor legate de planificare.

Paradoxal, în ciuda atmosferei festive, un procent semnificativ de oameni se simt mai triști sau mai izolați în această perioadă, în special cei care se confruntă cu singurătatea sau cu pierderea unei persoane dragi.

În urmă cu câteva decenii în România oamenii făceau eforturi mari fizice și financiare să poată avea ceva deosebit de sărbători. Pentru că nu aveai ce, cu ce sau de unde cumpăra câte ceva.

Astăzi, toate sunt la îndemână din abundență. Dar se pare că nu ne-am adaptat efortul la această nouă realitate. Acum nu mai este necesar să tragem atât de mult de noi și să ne cheltuim ultimul bănuț.

Acum ne permitem luxul de a ne bucura de semnificația spirituală a sărbătorilor. Eu zic să profităm! Voi ce ziceți?

”Lumea e concepută într-o manieră care ajunge din ce în ce mai mult să ne deprime. Fericirea nu e benefică pentru econom...
12/12/2025

”Lumea e concepută într-o manieră care ajunge din ce în ce mai mult să ne deprime. Fericirea nu e benefică pentru economie. Dacă am fi fost fericiți cu ceea ce aveam deja, de ce am fi avut nevoie de mai mult? Cum vinzi o cremă anti îmbătrânire? Faci pe cineva să se îngrijoreze cu privire la îmbătrânire. Cum îi determini pe oameni să voteze cu un anumit partid politic? Îi faci să se îngrijoreze cu privire la imigrare. Cum îi determini să-și facă asigurare? Îi faci să se îngrijoreze cu privire la orice. Cum îi determini să-și facă operații estetice? Le evidențiezi defectele fizice. Cum îi determini să se uite la o emisiune TV? Inducându-le ideea că ar rata ceva. Cum îi determini să-și cumpere un smartphone? Dându-le impresia că rămân în urmă.

A fi calm a devenit un soi de act revoluționar. A fi fericit cu existența ta neîmbunătățită. A te simți confortabil cu propriul tău sine uman, dezordonat, nu e prielnic pentru afaceri.

Și, cu toate astea, nu avem o altă lume în care să trăim. Și, de fapt, când ne uităm cu adevărat îndeaproape, lumea lucrurilor și a reclamelor nu înseamnă viață. Viața e reprezentată de alte lucruri. Viața e ceea ce rămâne când dai la o parte toate porcăriile alea sau, cel puțin, când le ignori o vreme.

Viața e atunci când oamenii te iubesc. Nimeni nu va alege vreodată să trăiască pentru un iPhone. Oamenii care te caută pe iPhone sunt ceea ce contează.

Și, odată ce începem să ne revenim și să trăim din nou, o facem cu alți ochi. Lucrurile devin mai clare, iar noi devenim conștienți de lucrurile pe care nu le vedeam înainte.”

Matt Haig, Câteva motive să iubești viața

11/12/2025

”Alergatul este adesea invocat ca fiind ceva ce ameliorează depresia și anxietatea. Cu siguranță a funcționat pentru mine. Când am început să alerg, încă aveam atacuri de panică destul de urâte. Chestia care îmi plăcea la alergat era că multe dintre simptomele fizice ale panicii – bătăile rapide ale inimii, respirația greoaie, transpirația – erau și efecte ale alergatului. Așa că, în timp ce alergam, nu trebuia să-mi fac griji cu privire la bătăile rapide ale inimii, fiindcă aveau un motiv fizic real.

Totodată, mi-a dat motive să mă gândesc la asta. Nu fusesem vreodată cea mai atletică persoană din lume, așa că alergatul a fost destul de dificil. Aproape dureros. Dar efortul și disconfortul acela mă făceau să mă concentrez foarte mult asupra alergatului. Așa că m-am convins că, antrenându-mi corpul, reușeam să-mi antrenez și mintea. Era ca un fel de meditație activă.

Desigur că, totodată, te ajută să fii mai atletic. Și a fi atletic este un lucru destul de bun din toate punctele de vedere. Când mă îmbolnăvisem, începusem să beau și să fumez din greu, dar acum încercam să repar răul făcut.

Așa că mergeam în fiecare zi la alergat sau făceam vreun exercițiu cardio similar. La fel ca Haruki Murakami – a cărui carte excelentă, Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă, pe care aveam s-o citesc mai târziu – am aflat că alergatul era un mod de a îndepărta ceața. („A trage spre depășirea propriilor tale limite: în asta constă esența alergatului“, a mai spus Murakami, un lucru pe care am ajuns să-l cred și eu, de altfel, și e unul dintre motivele pentru care cred că ajută mintea.)

Mă întorceam de la alergat și exerciții și făceam un duș, având un sentiment plăcut de eliberare, pe măsură ce depresia și anxietatea se evaporau ușor din interiorul meu. Era un sentiment minunat. În plus, genul ăla de monotonie pe care ți-o oferă alergatul – cel însoțit de sunetul respirației greoaie și al ritmului constant al picioarelor pe pavaj – devenise un fel de metaforă a depresiei. Să mergi în fiecare zi la alergat înseamnă să porți o luptă cu tine însuți. Simplul fapt de a ieși din casă într-o dimineață rece de februarie îți dă un sentiment de reușită. Însă disputa aia nerostită cu tine însuți – Vreau să mă opresc! Nu, continuă! Nu pot, abia pot să respir! Mai ai un kilometru! Am nevoie să mă întind! Nu poți! – e disputa depresiei, însă la o scară mai mică și mai puțin gravă. Așa că, pentru mine, faptul de a mă forța de fiecare dată să ies în diminețile cu aer umed și rece din West Yorkshire și de a alerga timp de o oră îmi dădea puțin din puterea de a învinge depresia. Puțin din acel „ai face bine să ai grijă cu cine te pui“. Uneori, ajuta. Nu întotdeauna. Nu era infailibil. Nu eram Zeus. Nu aveam fulgere magice la îndemână.

Dar e frumos să construiești, de-a lungul anilor, pentru lucruri despre care știi că, uneori, funcționează. Arme pentru războiul care se potolește, însă care poate oricând să ia amploare din nou. Așa că scrisul, cititul, vorbitul, călătoritul, yoga,
meditațiile și alergatul erau câteva dintre armele mele.”

Matt Haig, Câteva motive să iubești viața

10/12/2025

Cum să fii alături de cineva cu depresie și anxietate

1. Nu uita că e nevoie de tine și că ești apreciat, chiar dacă nu pare că e așa.

2. Ascultă.

3. Nu spune niciodată „revino-ți“ sau „înveselește-te“, decât dacă ești pregătit să oferi detalii și instrucțiuni imbatabile. (Iubirea dură nu funcționează. Se pare că doar buna iubire „clasică“ e de-ajuns).

4. Ține cont că e vorba de o boală aici. Unele lucruri care n-ar trebui spuse vor fi spuse.

5. Educă-te. Înțelege, înainte de toate, că ceea ce pare ușor pentru tine –să mergi la magazin, de exemplu – ar putea fi o provocare imposibilă pentru cineva care suferă de depresie.

6. Nu lua nimic personal, așa cm n-ai lua personal nici faptul că cineva suferă de gripă sau oboseală cronică sau artrită. Nimic din toate astea nu sunt din vina ta.

7. Fii răbdător. Înțelege că nu va fi ușor. Depresia crește și scade și se mișcă în sus și în jos. Nu stă locului. Nu trata momentele bune/rele ca semne ale recuperării/recidivei. Pregătește-te să fii companion de cursă lungă.

8. Întâlnește-te cu celălalt acolo unde e el. Întreabă ce poți să faci. Principalul lucru pe care îl poți face e doar să fii acolo.

9. Ușurează orice presiune legată de locul de muncă/viață dacă este posibil.

10. Unde e posibil, nu face ca un depresiv să se simtă mai ciudat decât se simte deja. Trei zile pe canapea? N-a tras perdelele? Plâns cauzat de decizii greu de luat precum ce pereche de ciorapi să poarte? Și ce? Mare lucru. Nu există standard de normalitate. Normalitatea e subiectivă. Există șapte miliarde de versiuni de normalitate pe planeta asta.

Matt Haig, Câteva motive să iubești viața

Address

Strada Constanța Nr. 8
Timisoara

Opening Hours

Monday 10:30 - 19:00
Tuesday 10:30 - 16:30
Wednesday 10:30 - 13:30
Thursday 10:30 - 16:30
Friday 10:30 - 04:30

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Psihoterapeut Iulia Pantelimon posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Psihoterapeut Iulia Pantelimon:

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram