15/12/2025
Observ extrem de multe „planșe” ale realității desfășurându-se în fața mea, firele de viață ale oamenilor apropiați, prieteni, clienți, cunoștințe. Pentru mine este foarte clar. Nu relatez din teorie, ci dintr-un spațiu de observație vie.
Ceea ce numesc „planșe” ale realității sunt contexte reale de viață, prin care experiențele trăite capătă sens atunci când există disponibilitatea de a te privi fără armură.
Și devine tot mai clar pentru mine că, situațiile în sine, nu sunt neapărat revelatoare; ele devin revelatoare doar atunci când privești dincolo de nevoia de a da conotații pozitiv/negativ - din adevăr - din non-identificare cu situația în sine.
Aici, observ că, lumea se împarte în două.
Unii folosesc realitatea ca pe o oglindă. Chiar dacă doare, chiar dacă destabilizează, apar acele crăpături prin care poate intra sensul.
Alții folosesc realitatea ca pe un zid de care se izbesc constant: totul devine atac, nedreptate, vină și alte cele.
"Problema" nu este doar ce li s-a întâmplat, ci refuzul de a lăsa experiența să îi transforme.
De aici >> rigiditatea, furia, nevoia de a avea dreptate, de a se victimiza - mecanisme de supraviețuire care ajung să îi țină captivi.
Pe de altă parte, sunt oameni care fac salturi uriașe. Și de multe ori mă întreb de unde vine acea determinare, perseverență, încredere oarbă, acea încăpățânare sănătoasă de a nu se lăsa până nu ies la lumină, în ciuda tuturor eșecurilor anterioare.
Nu cred că sunt mai puțin răniți decât ceilalți, ci mai degrabă că, au ALES ( conștient sau nu ) să nu se mai identifice cu "rana".
Cred tot mai mult că există o variabilă constantă: alegerea, clipă de clipă.
Alegerea de a avea încredere în tine, în Dumnezeu, în Univers, în viață, în funcție de credințele fiecăruia. Nu o credință naivă, ci o fidelitate profundă față de posibilitatea și capacitatea propriei ființe.
Mă simt fascinată și onorată să fiu martor la toate aceste procese. Nu dintr-un loc de comparație sau superioritate, ci dintr-un spațiu de prezență și recunoștință.
Faptul că asist, direct sau indirect, la experiențele lor, mă îmbogățește enorm și îmi reamintește că observația, atunci când este curată, devine ea însăși o formă de participare, de înțelepciune și maturizare.
Citind rândurile așternute mai sus, ai asistat direct la nașterea unui nou fragment adăugat în "Jurnal sufletesc de comunicare".
✍️ Laura Iuga
