30/09/2024
HĂRȚUIREA MORALĂ
Rândurile de mai jos sunt un rezumat al cărții Hărțuirea morală de Marie France Hirigoyen, sper ca cei care au nevoie, să gasească un ajutor în cele ce urmează.
1. PROTAGONIȘTII UNEI RELAȚII
DISFUNCȚIONALE
1.AGRESORUL
Reprezentat de perversul narcisic care are ca strategie folosirea celuilalt și apoi distrugea lui fără scrupule. Acești indivizi resimt o mare invidie față de cei care au lucruri care lor le lipsesc, sau care se bucura pur si simplu de viată. Fac rau pentru că nu stiu cm să traiască altfel, ei înșiși au fost raniți in copilărie, iar la maturitate fac un transfer de durere, care le permite să se valorizeze pe spinarea celuilalt.
Decepțiile le stârnesc furia și resentimentele, dorința de revanșă. Când exista o astfel de rană narcisică (înfrângere, respingere) nu există limite care să-l împiedice să se răzbune, perversul poartă o dușmănie de neclintit în slujba căreia va pune toate resursele disponibile.
Asemenea vampirilor, Narcis cel gol neavând substanță ,se va cupla la celălalt și îl va stoarce de viață. Nefiind capabil să aibă relații adevărate nu adoptă decât registrul pervers de o răutate distructiva.
Partenerul nu există ca persoană ci e purtătorul unei calități pe care perversul vrea să și-o însușească. Perverșii narcisici sunt foarte invidioși pe cei care au o substanță și se bucură de viața lor.
Reușitele semenilor le dau sentimentul de eșec. Văd cu invidie cm alții au ceea ce le trebuie pentru a reuși, de aceea vor să le distrugă viețile.
Problema perversului narcisic e de a-și corecta goliciunea. Pentru a se accepta trebuie să triumfe și să distrugă pe cineva, simțindu-se astfel superiori. Motorul nucleului pervers e invidia, scopul e însușirea a ceea ce are celălalt.
A-ți insuși ce nu-ți aparține, vine din invidie și aici nu e vorba de bunuri materiale, ci de calități morale, dificil de furat : bucuria de a trăi, sensibilitate, buna comunicare, creativitate.
În relația cu perverșii nu există simetrie, ci doar dominație. Nu se poate negocia, totul a fost impus. Forța perversului se trage din insensibilitatea lui, în logica perversă nu există noțiunea de respect față de celălalt.
Celălalt nu există, e invizibil, căci principiul de funcționare pervers exclude sentimentele.
Starea de supunere, asuprire a victimei care să fie la cheremul lor, dependența pe care o creeează le oferă dovezile incontestabile a valorii lor.
Pervesiunea narcisică e un subterfugiu pentru a evita angoasa și a proiecta tot ce e mai rău spre alții.
Perverșii în cazul în care cunosc legile și regulile sociale, le calcă în picioare pentru a le deforma cu entuziasm. Ceea ce e specific pentru pervers e să sfideze legile, scopul fiind să-l deturneze și pe interlocutor.
2. VICTIMA
Victima în mod tacit e complice conștient sau nu la propria agresiune. Perverșii vor exploata partea masochistă sau depresivă care există in victimă. Masochismul moral pare a fi o căutare activă a eșecului și a suferinței pentru a potoli setea de pedeapsă.
Punctul slab de care se agață perverșii ține de registrul devalorizării și culpabilității. Un procedeu evident pentru a-l destabiliza pe celălalt și a-l face să se învinovățească.
Victimele sunt vulnerabile pentru că se îndoiesc de propriile capacitati. Tocmai aceasta le sensibilizează în faza de seducție, când perversul încearcă să le pună în valoare.
Victimele ideale pentru perversul narcisic sunt persoanele cu o aplecare naturală spre autoînvinovățire, vulnerabile la judecățile și criticile celorlalți și asta le face să se justifice în permanență. Perverșii simt acest punct slab și seamănă cu bucurie îndoială.
Victimele au un sentiment latent de inferioritate, această vulnerabilitate în fața unei posibile greșeli înseamnă o predispoziție pentru depresie.
Victimele perfecte ale perverșilor morali sunt cele care neavând încredere în ele, se simt obligate să mai adauge ceva, să facă mai mult cu orice preț pentru a da o bună imagie despre ele. Mai apare și provocarea de a fi acceptati sau nu de un personaj atat de exigent, astfel victima prin mentalitatea ei cauta să se valorizeze printr-o relație dificilă.
Victimele nu renunță la a încerca să-l schimbe pe agresor pentru că nu pot să-și imagieze că nu se poate face nimic și că schimbarea e imposibilă. Cred că pot să înțeleagă, să ierte, să justifice tot. Convinse că prin discuție vor găsi o soluție, le permit perverșilor, care refuză orice discuție să le țina in șah.
Se pare ca vulnerabilitatea de a fi dominat e dobandită în copilărie. Știm că părăsirea agresorului poate fi salvarea, dar nu pot să o facă fiindcă poartă în amintire traumele copilariei: o educație strictă, destinată să dreseze copilul, îi distruge voința și va ajunge să-și reprime adevăratele sentimente și chiar revolta.
Ele simt nevoia să ofere și perverșii să ia: nu se poate interacținue mai bună. Printr- un fenomen de proiecție, perverșii narcisici transferă asupra celorlalți propria vinovătie.
Atât în cazul agresorului cât și în cazul persoanei agresate e vorba de o EXACERBARE A FUNCȚIILOR CRITICE, spre exterior pentru pervers și spre interior pentru victime.
2. CUM ACȚIONEAZĂ PERVERSUL
NARCISIC?
Relația se constituie in 2 faze:
1. seductia perversă
2. violența manifestă
1 SEDUCȚIA PERVERSĂ
Prima fază e de spălare pe creier, o etapă pe parcursul căreia victima e destabilizată și își pierde pas cu pas încrederea în sine.
Alteori în faza incipienta victima e luată cu asalt , perverșii narcisici fiind descriși ca persoane seducătoare și minunate.
2. VIOLENȚA MANIFESTĂ
Violența perversă se instaleaza in mod perfid și se ascunde de multe ori sub masca blândeții și bunăvoinței, însă a opune rezistență dominației narcisicului înseamnă a te expune urii.
Când victimele încep să vorbească despre mersul lucrurilor, sau iau poziție, devin periculoase și trebuie reduse la tăcere prin teroare. Ura se manifestă în manieră directă când victima începe să reacționeze.
E ură în cea mai evidentă formă a ei, cu lovituri sub centură și jigniri, cuvinte josnice, umilitoare care iau în batjocură tot ce aparține celuilalt (vizată fiind și familia și anturajul victimei).
Acest sarcasm e o armură care îl protejează pe pervers de ceea ce evită cel mai mult COMUNICAREA. Celălalt dorind să comunice cu orice preț, se expune. Cu cât se expune mai mult cu atât e atatcat si suferă mai mult. Perversul nu poate suporta acest spectacol al suferinței și își intețește agresiunile pentru a-și reduce victima la tăcere.
Violența exercitată de perversul narcisic e o violența verbală, presarată cu denigrări, lipsă de respect și jigniri. Efectul distrugător vine din repetarea agresiunilor aparent neînsemnate, dar continue și despre care știm că nu se vor opri niciodată.
3.COMUNICAREA PERVERSĂ
Perversul pe un ton foarte doct dă impresia că știe ce vorbeste, deși spune vrute și nevrute, își impresionează auditoriul cu o erudiție superficială, folosind cuvinte doar de dragul de a impresiona.
1. Comunicarea prin discreditare
Perversul domină în mod viclean și neagă acest lucru. Printre agresiunile folosite ca tactici de discreditare a victimei se numără:
- a nu-l baga in seamă
- a-l face de ras in public
- a nu-i dai dreptul la replică
- a-l face să se îndoiască de capacitatea lui
- a-i lua în derâdere convingerile
Într-o companie asemenea situații se transpun în bârfe, de asemenea se lansează zvonuri subtile care vor răni victima, fără ca aceasta să le poata repera sursa.
2. Comunicarea paradoxală
E o modalitate eficientă de a-l destabiliza pe celălalt, e compusa dintr-un mesaj explicit și de subînțeles, dar negat de agresor. Înseamnă a-l face mereu pe celălalt să resimtă tensiune și ostilitate, fără ca ceva să fi fost spus împotriva sa în mod direct.
3.Comunicarea prin subînțelesuri și aluzii
Uneori abordarea e de tipul nimic nu e exprimat în cuvinte, totul e sub semnul subînțelesurilor : o ridicare din umeri, un oftat... sunt suficiente să transmită mesajul dorit victimei, alteori se folosește de obiecte: trântește uși, aruncă obiecte, negând agresiunea.
Agresiunea se realizează prin refuzul de a spune ce se întâmplă, de a discuta
"pentru că nu discutăm cu obiectele". Evitarea unui dialog e o modalitate abilă de a agrava conflictul, dând vina pe celălalt, deoarece versiunea sa asupra lucrurilor nu e de interes.
Blocând comunicarea prin tot felul de mesaje paradoxale, victima se simte mereu nelalocul său. Își bate capul să găsescă soluții, care oricum nu-l ajută și la final cade în depresie și angoasă.
Alteori plecând de la o reacție punctuală perversul narcisic îl incită la violență, apoi îl etichetează ca fiind impulsiv, alcoolic, sinucigas.
În confruntata cu un astfel de personaj care dictează totul, victima e incolțită, nu poate avea decât zvâcniri violente pentru a-și regăsi libertatea. Pentru un observator din exterior, orice acțiune impulsivă e catalogată ca fiind patologică. El va părea agresorul pentru observatorii neantrenați, care nu văd că victima e pusă într-o situație în care nu mai poate respecta un modus vivendi care pentru ea reprezintă o fundatură. Victima se simte dezarmată și mereu incolțită, e prinsă într-o dublă capcană, dacă reacținoează generează conflict, dacă nu reacționează lasă mană liberă distrugerii.
Dacă violenței subtile i se adaugă și violența reală, acest lucru constituie un derapaj al jocului pervers, căci perversul preferă să ucidă indirect, adică să-l împingă pe celălalt la sinucidere.
4. Comunicarea prin minciuni
Adevărul e ceea ce născocește perversul pe loc, aceste deformări ale adevărului sunt uneori sinonime cu un discurs delirant. Orice mesaj transmis neexplicit nu ar trebui luat în considerare de interlocutor.
Prin utilizarea minciunilor sunt vizate si familia, cunoștințele sau anturajul victimei.
Perversul trăieste satisfacția supremă atunci când reușește să-și distrugă adversarul cu ajutorul altei persoane. Uneori reusesc și au aliați de partea lor, care își depășesc cu mult limitele și care adoptă același discurs disprețuitor, ce sfidează orice valoare morală.
4. RELAȚIA CU PERVERȘII NARCISICI
ÎN DIVERSE CONJUNCTURI
1. HĂRȚIUREA LA LOCUL DE MUNCĂ
Prin hărțuirea la locul de muncă se întelege orice comportament abuziv care se manifestă prin cuvinte, gesturi sau acțiuni, care duc la lezarea personalitații, demnitații și integrității celuilalt și ar deteriora atmosfera de lucru.
Adesea hărțuirea se declanșează când victima reacționează față de atitudinea autoritară a unui șef și nu se lasă exploatată. Uneori hărțuirea e stârnită dintr-un sentiment de invidie față de cineva, cumva mai presus ( mai frumos, mai tânăr, mai deștept, mai priceput în a relaționa cu oamenii)
Hărțuirea devine posibilă pentru că e precedată de o devalorizare a victimei si apoi aprobată de grup.
Cercul profesional din lașitate, egoism sau frică, stă deoparte. Când acest tip de interacțiune asimetrică prinde contur, nu va face decât sa se aplifice dacă o persoană din exterior nu intervine in forță. Dacă pe parcursul procesului cineva reacționează cm trebuie, întreg procesul se opreste.
Consecințele hărțuirii la locul de muncă:
Dacă nu ajung să cadă în depresie sau angoasă, să ajungă pe pastile sau la psihoterapie, angajații ajung cel mai frecvent să plece( prin concedii inițial și apoi prin demisie).
2. NARCISICII IN RELAȚIA DE CUPLU
Un cuplu condus de un pervers narcisic reprezintă o asociere fatală, denigrarea și atacurile subliminale fiind sistematice.
Acest proces se explică doar printr-o prea mare toleranță de care dă dovadă celălalt.
Perversul narcisic manifestă o ostilitate rece, pe care o neagă dacă i se reproșează. Ceea ce e evident susține că nu e așa, că e doar o interpretare și una exagerată. În realitate lucrurile stau exact așa cm par - anormale. Micile acte perverse sunt atât de des întâlnite încat par a fi devenit normă, totul începe prin lipsa de respect, minicuni și manipulare, în logica perversului narcisic neexistând noțiunea de respect față de celălalt.
Folosește adesea discursuri duplicitare de genul:" îmi doresc ca relația noastră să conutinue, dar nu-ți pot oferi mai mult pentru moment". Chiar dacă uneori partenerul simte că e vorba de o nedreptate, confuzia e prea mare pentru a putea reacționa. Victimele au indoielei și caută mereu explicații, în această luptă la nivel psihic își pierd esența și renunță la propria identitate, rămânând cumva amorțite.
3. NARCISICII ÎN FAMILIE(hărțuirea copilului de către parinți narcisici)
Perverșii știu extrem de bine să-și camufleze violența și să facă impresie bună.
Pervesitatea face ravagii in familii, distruge relații și orice formă de individualitate. Prin rele tratamente psihologice aplicate copiilor:
- violența verbală
- comportamente devalorizante
- respingere afectivă
- așteptări excesive în raport cu vârsta
- cerințe educaționale contradictorii.
copilul e redus la stadiul de absență, senzația că nu e bun, nu e suficient, că nu are ce căuta pe lumea asta.
Uneori părinții narcisici își doresc să-și anihileze complet copilul, mai precis voința și individualitatea lui și din moment ce nu-l poți omorî efectiv pe copil în corpul lui, îl anulezi din punct de vedere psihic, victima neavând capacitatea de apărare sau simț critic. Acești copii nu au altă armă decât mecanismele de scindare protectoare și astfel ajung să fie purtatorii unui nucleu psihic amorțit. Mai poate rămâne o urmă a bunei imagini de sine, însă copilul își pierde conștiința propriei valori.
Cei care au fost supuși mult timp unor astfel de procese de reeducare ideologică sau îndoctrinare au manifestat fenomene de disociere a personalității.
Tot ceea ce nu a fost vindecat în perioada copilăriei se va repeta perpetuu la vârsta adultă.
5.CONSECINȚELE RELAȚIEI CU
NARCISICI
Agresorul atacă prin mijloace indirecte pentru a-l destabiliza pe celălalt, victima se supune, fiindu-i teamă că un conflict ar putea duce la ruptură. Abandonul primei faze în care se putea produce o confruntare directă, permite relației abuzive să supraviețuiască - în detrimentul victimei.
Victimele narcisicilor dintr-un impuls altruist iluzoriu se resemnează și se lasă copleșite de abuzul celuilalt, alteori au convingerea că situația se va îmbunătății în timp, sau idealizează anumite aspecte ale agresorului( foarte inteligent, părinte bun).
Dacă victima accepta această relație de supunere, ea va continua sub aceste auspicii, unul dintre ei fiind din ce in ce mai lipsit de viață și mai deprimat, celălalt din ce în ce mai dominant.
Când victimele nu reușesc să se detașeze de relația de dominație, viața se oprește la acest traumatism, avântul vital și bucuria de a trăi dispar.
6.CONȘTIENTIZARE SI APĂRARE
Șocul se produce când victimele devin conștiente de agresiune. În cazul în care vor să iasă de sub această dominație patologică, victimele se revoltă și luptă pentru a putea pleca.
Descoperă putin cam târziu că sunt victime, că totul a fost o batjocură, își pierd stima de sine și demnitatea. Rușinea apare după ce constientizează că disponibilitatea lor patologică a înlesnit violența celuilalt.
Așteaptă in zadar scuze din partea agresorului, dacă obțin ceva în schimb, sunt lucruri din partea martorilor sau complicilor pasivi care, manipulați de pervers au devenit părtași la agresiune și care în final își dau seama de realilate. Doar martorii muți sau complicii se pot căi într-o oarecare măsură și își exprimă regretul, astfel persoana vatămată își poate recăpăta parțial demnitatea.
După o perioadă necesară reechilibrării, viața se reașează pe un fagaș liniștit( al normalității).
Mult mai târziu tot ceea ce le va reaminti câtuși de puțin de ceea ce au suferit, le va face să-și ia tălpășița, deoarece respectivele experiențe au generat capacitatea de a identifica mai bine decât alții elementele perverse dintr-o relație.
7. SFATURI PRACTICE
1. constientizarea procesului pervers : a recunoște că persoana prezintă o tulburare de personalitate și renunțarea la idealul de toleranță.
2. abandonarea relației, fără a se teme de conflict sau consecințe.
În relația cu un pervers nu câștigăm niciodata, cel mult putem afla câte ceva despre noi înșine.
E o iluzie să încerci să ai un dialog adevărat cu un pervers, căci acesta nu te ia în seamă, ba chiar va întoarce totul împotriva ta. De aceea trebuie să se păstreze orice probă scrisă, sau înregistrată ,care dovedește agresiunea, denigrarea sau devalorizarea unei persoane.
La locul de muncă dacă există sentimentul că demnitatea sau integritatea psihică a fost lezată din cauza atitudinii ostile a uneia sau mai multor persoane, în mod regulat sau timp mai îndelungat, se poate considera hărtuire morală și se sancționează prin lege.
Greșeala victimelor constă în faptul că nu-și dau seama la timp că limitele le-au fost încălcate și nu au știut să se facă respectate. De aceea pare că înclinația de a cădea victimă vine dintr-un sentiment de devalorizare a sinelui, dobândit în copilărie.
Chiar și așa se poate invăța la vârsta adultă că vocea ți se poate face auzită și prezența respectată. Dacă ești inițiator al unei crize deschise, e o alegere asumată, căci numai așa se poate scimba mersul lucrurilor. Criza ca un asalt asupra dominației permite revenirea la viață.
Dacă nu se apelează la o confruntare deschisă, atunci cu ajutorul unui psihoterapeut victima poate ieși din starea de frică și vinovăție, vede că e ascultată și înțeleasă și consolidând zonele psihice nealterate, va căpăta din nou suficientă încredere în sine pentru a putea refuza ceea ce consideră ca nu îi face bine.
Dacă victima capătă încredere, poate rememora reacțiile sale și reexaminând situația poate vedea cm i-a ridicat agresorului mingea la fileu. Prin puterea de caracter, latura masochistă care o ținea în relația de dominație se năruie de la sine.
Pentru că cel mai adesea această experiență dureroasă e o lecție de viață, victimele învață să-și protejeze autonomia și să se opună tentativelor de subminare a stimei de sine pe viitor.
Acolo unde perversul a menținut vidul, poate avea loc o atracție de energie (ca o gură de aer), se constituie ca un fenomen de compensare la o paralizie psihică, oamenii devin mai puternici și mai puțin naivi.
Stoparea hărțuirii morale
În această direcție trebuie să existe acțiuni de informare a victimelor, angajaților si companiilor. Trebuie atrasă atenția asupra procesului în sine, asupra frcvenței sale, dar și asupra faptului că poate fi evitat. E considerată agresiune psihică, când demnitatea unei persoane e vătămată de comportamentul celuilalt.
Totuși dacă agresorul e un șef care utilizează sistematic de procedee perverse pentru a teroriza o persoană din echipa sa, poate fi dat in judecată.
Concluzii
Imaginația umană nu cunoaște limite atunci când vine vorba să distrugă buna imagine a celuilalt despre sine.
E suficient să fie unul sau mai mulți indivizi perverși într-un grup, într-o companie sau într-un guvern, pentru ca tot sistemul să devină pervers. Dacă perversiunea nu e denunțată, se răspandește prin mijloace subtile de intimidare și manipulare. De fapt pentru a distruge o persoană la nivel psihologic e suficient să creezi un cerc vicios de minciuni și compromisuri.
De când pământul au existat oameni fără scrupule, care calculează orice pas, manipulatori pentru care scopul scuză mijloacele. Într-un sistem care funcționează plecând de la legea celui mai puternic, celui mai viclean, perverșii sunt stăpânii absoluți.
Când reușita e valoarea supremă, onestitatea pare slăbiciune, iar perversitatea înseamnă istețime.
