26/08/2024
Am urmărit cu atenție evoluția situației în cazul Pantelimon și am încercat să trag câteva concluzii despre acest caz. Așa cm văd eu lucrurile, atât pacienții cât și medicii sunt victime ale unui sistem care promovează incompetența.
Am asistat săptămânile trecute la o tragedie la spitalul Sf. Pantelimon din capitală: pacienți internați la ATI au murit în condiții care necesită o explicație. Procurorii au adus probe care îi incriminează pe doctori, care par să fie vinovați și încearcă să acopere ceva.
În spațiul public, populația s-a împărțit rapid în două categorii: un grup format în majoritatea sa din medici care le-a luat apărarea doctorilor de la ATI invocând condițiile dificile de muncă și multitudinea de lipsuri; și un alt grup format din pacienți și aparținători care cere pedepsirea medicilor criminali.
Toți cu păreri bine conturate, hotărâți să-și prezinte punctul de vedere, toți victime ale aceluiași sistem care te orbește de furie, te revoltă prin incompetența sa, pentru că în final să-ți ia cel mai prețios bun: sănătatea, sau în unele cazuri, chiar viața.
Nu sunt medic de ATI, nici procuror, dar sunt doctor și profesor universitar. Am lucrat în administrația sanitară, la nivelul central, al conducerii Ministerului Sănătății, am fost și implicat politic în administrația prezidențială precedentă. Din această triplă ipostază, urmăresc „cazul Pantelimon” și mai constat ceva: că se mai încearcă cu acest caz și distragerea atenției publice de la „ceva” anume. Poate timpul va revela și acest aspect. Nimic nu e doar o coincidență în perioada de campanie.
Mărturisesc că primul lucru pe care l-am remarcat când am auzit de această nenorocire a fost uimitoarea incapacitate de comunicare cu publicul atât a medicilor, cât și a decidenților politici. Au murit oameni și vrem să știm adevărul, dar personalul medical este incapabil să comunice. Doctorii implicați și decidenții politici se exprimă complet neadecvat, jenant. Explicațiile pe care le-am auzit au fost penibile (comparații cu broaște disecate, șefi de secție care nu știau ce se întâmplă la ei în secție etc.), iar discuțiile telefonice interceptate îi dărâmă pe medici, care par să se auto-incrimineze și par să încerce să șteargă din probe. Câți pacienți au murit? De când sunt „lăsați” să moară? De ce?
De cealaltă parte, procurorii par dubios de siguri pe ei și pe probele lor. Acești procurori „comunică” îndeosebi pe „surse” și toarnă într-un fel inconștient gaz pe foc, alimentând un scandal care polarizează populația și creează o stare de teamă și nesiguranță în pacienți. Mă întreb câți oameni grav bolnavi au refuzat să meargă la spital în perioada imediat următoare acestei tragedii „de frica medicilor care te omoară cu zile”.
Stilul românesc de abordare al acestor chestiuni punctuale este de a-l generaliza. Și, pentru că discuțiile în „cazul Pantelimon” au fost din primele momente împinse în direcția greșită, deja am ajuns să nu mai vedem pădurea din cauza crengilor, să nu mai observăm că situația aceasta a avut loc din cauza unui sistem care întreține o anumită atmosferă distructivă, un sistem plin de probleme, care întreține un haos ce se mișcă prin inerție, care promovează tupeul, șmecheria și penalizează meritocrația. Asta până când incompetența și lipsurile, cm ar fi lipsa îngrijirii paleative, a personalului necesar și a paturilor, ajung să omoare. Această atmosferă este indusă de o legislație haotică care bântuie această țară de 30 de ani, niciodată corectată și niciodată fluidizată prin decizie politică. Aceasta este lupta ce o duce zi de zi cetățeanul român cu statul. Este lupta celor care doresc să lucreze în România și pentru care fiecare zi aduce cu sine o nouă înfruntare cu autoritatea. În țara noastră totul este croit pentru a fi cât mai dificil, cât mai neplăcut, iar sistemul suprasolicitat și debalansat invită la greșeli. A existat o încercare serioasă de a reforma radical, de la rădăcină, acest sistem medical în administrația precedentă, dar am constatat cu tristețe că este aproape imposibil să reformezi un sistem în care haosul este întreținut cu o anumită socoteală chiar de decidenții politici beneficiari.
Cazul Pantelimon rămâne emblematic pentru efectele incompetenței celor care au reglementat sistemul, sau mai degrabă nu au făcut nimic pentru a-l îmbunătăți, deși hibele lui sunt vizibile și corectabile, pentru cei ce-l diriguiesc. A avut cineva curiozitatea să citească actuala lege a sănătății? Dacă ar citi, ar constata că este o înșiruire de reglementări imposibil de înțeles și de aplicat; ca să nu mai vorbim despre legislația secundară care se bazează pe această harababură.
Foarte grav mi se pare de asemenea să auzim soluțiile propuse de politicieni, în momente electorale, precum cel actual, care nu sunt decât niște cârpeli ieftine, reflectând incompetența politicienilor.
Cu puține excepții, noi asistăm la un concurs național de declarații stupide. Toată lumea își dă cu părerea. În tot acest timp, sistemul sanitar rămâne bolnav de hoție și, dar mai ales, de incompetență.
