15/11/2024
Una dintre cele mai importante nevoi relaționale, pe care o avem cu toții, de când ne naştem şi până când murim, este nevoia de a ne simți în siguranță, cu toate pǎrțile vulnerabile din noi, în relațiile noastre de ataşament.
✨Ce înseamnă acest lucru mai exact? Înseamnă că eu, în relația mea de ataşament cu o persoană semnificativă din viața mea, mă simt cumva ca într-un cuib confortabil și ferit de pericole atunci când, de exemplu, îmi este frică, sau mă simt neputincios/ neputincioasă, sau disperat/ă, sau copleșit/ă.
Sau atunci când nu simt nevoia să ascund de partenerul meu faptul că poate simt invidie față de cineva, sau simt gelozie, sau teamă că voi fi abandonat, sau ruşine.
✨Mă simt în siguranță când nu simt teamă că acea persoană ar putea spune "ei, hai, asta e o prostie", sau "lasă că te descurci tu", sau "e doar în capul tău", reacții care ar nega, minimiza sau respinge emoția asta vulnerabilă cu care eu vin spre acea persoană.
✨Mă simt în siguranță când pot să-i arăt celuilalt ce simt sau ce gândesc şi ştiu cu toată ființa mea că acea persoană nu o va lua personal, nici nu va fi indiferent/ă, nici nu va nega ce simt, pentru că îmi acceptă emoția respectivă ca fiind reală, neplăcută sau copleșitoare pentru mine.
Când celălalt îmi oferă siguranța aceasta, știu şi simt că toate "goliciunile" mele expuse în fața acelei persoane de ataşament nu mă vor face să simt că sunt demn/ă de milă, sau penibil/ ă, sau indecvat/ ă.
✨Nevoia de securitate emoțională există în noi și o căutăm instinctiv în toate relațiile noastre, mai întâi în relațiile cu părinții, apoi în toate relațiile noaste semnificative. Ce facem atunci când această nevoie fundamentală nu ne-a fost satisfacută în relația cu părinții?
Cel mai probabil, atunci când vom fi adulți, vom intra în toate relațiile noastre importante cu o "foame" uriaşă de a ne fi satisfacută această nevoie. Şi acest lucru va veni la pachet cu o foarte mare presiune pusă pe umerii partenerilor noştri.
✨Prin urmare, la primul mic semn că nici această persoană de ataşament nu-mi satisface nevoia mea de siguranță emoțională în relație, voi deveni reactiv/ ă, voi protesta, sau mă voi retrage, în funcție de mecanismul de coping ales în copilărie pentru a face față distresului resimțit.
✨Dacă intrăm în relații, fiecare dintre noi, cu acestă foame, sau disperare, de a ne fi satisfăcute nevoile emoționale cu care natura ne-a echipat, presiunea pusă pe celălalt va fi atât de copleşitoare, încât, la un moment dat, vom ajunge în situații de criză.
✨Ce putem face atunci când conştientizăm asta? Putem încerca să facem un pas în spate şi să ne uităm la partenerul nostru prin aceiaşi ochelari prin care ne uităm la noi înşine/ însene, şi să reuşim să îl vedem ca pe un om care a venit pe lume cu aceleaşi nevoi ca şi noi, şi să ne întrebăm, şi apoi să ne răspundem sincer, cm şi cât am reuşit noi să-i satisfacem lui/ ei aceste nevoi, cm şi cât am reuşit noi să fim plasă de siguranță pentru celălalt.
✨Şi dacă eu nu am reuşit asta cu el/ ea, de ce pretind şi am aşteptarea nerealistă ca el/ ea să reuşească să facă asta cu mine? Şi oare dacă eu, care acum am conştientizat asta, si fac tot ce ştiu mai bine să-i satisfac lui/ ei nevoia de siguranță/ securitate, şi chiar încerc la modul concret să fac asta, oare nu va ajunge şi el/ ea în punctul în care să îşi dea seama că asta este şi nevoia mea?
✨E doar o întrebare de pus în clipboard-ul minții noastre pentru atunci când vom fi iar în situația în care nu vom înțelege tăceri, retrageri, sau plecări. Pentru atunci când ne vom simți singuri pe lume, neînțeleşi, lăsați ìn urmă...
Ce pot face eu, cu resursele mele, ca celuilalt să-i fie mai cald şi mai sigur "cuibul"?
