Sandner Mind Consulting

26/01/2025

Ce te definește: trecutul sau alegerile tale?

Adesea, suntem tentați să credem că suntem prizonierii circumstanțelor noastre de viață și că experiențele trecutului ne definesc. Totuși, adevărul este că avem puterea de a ne transforma viața și de a ne construi un viitor diferit prin alegerile noastre conștiente. Așa cm spunea C. G. Jung, „nu sunt ceea ce mi s-a întâmplat, sunt ceea ce aleg să devin,” adevărata putere stă în alegerile noastre.

Ar fi mai degrabă o greșeală să ne definim exclusiv prin prisma experiențelor noastre trecute. Identitatea noastră nu este limitată la evenimentele și traumele din viața noastră, ci este un proces continuu de devenire.

Persoanele care au suferit abuzuri sau neglijențe severe dezvoltă adesea o imagine de sine distorsionată și credințe limitative care le împiedică să se dezvolte și să trăiască pe deplin. Chiar dacă aceste experiențe joacă un rol semnificativ în formarea personalității și a modului în care percepem lumea, ele nu ar trebui să ne dicteze întreaga identitate. Putem alege să ne eliberăm de aceste lanțuri psihologice și să ne reconfigurăm identitatea prin procesul de vindecare și creștere personală.

Uneori, o vindecare completă nu este posibilă, însă putem învăța să gestionăm efectele rănilor afective sau traumelor și să ne construim un nou mod de a fi. Vindecarea nu este un proces liniar și fiecare persoană are propriul ritm și propria cale de recuperare. Vindecarea începe cu pași mici, cm ar fi recunoașterea emoțiilor reprimate și exprimarea lor într-un cadru sigur și de susținere, precum cadrul terapeutic. Autocompasiunea joacă un rol important în acest proces, permițându-ne să ne tratăm pe noi înșine cu grijă și înțelegere. Aceasta implică recunoașterea suferinței fără a ne identifica complet cu ea, facilitând astfel alegeri mai sănătoase și mai constructive pentru viitorul nostru.

Ce ne poate ajuta să ne transformăm viața?

A recunoaște că avem un rol activ și conștient în propria noastră viață implică asumarea responsabilității pentru alegerile și acțiunile noastre, recunoscând că nu putem da vina pe circumstanțe sau pe alți oameni pentru cine suntem sau pentru ceea ce am realizat sau nu. Aceasta este o poziție puternică, dar și provocatoare, care necesită curaj și determinare. Recunoașterea responsabilității personale este însoțită de un sentiment de libertate și de împuternicire, dar poate fi și copleșitoare...
Te invit sa citesti mai departe articolul accesand link-ul din primul comentariu.

24/10/2024

Ce credințe disfuncționale ne-am format în copilărie?

Fiecare dintre noi și-a format anumite credințe despre sine, despre ceilalți și despre viață precum și un mod de a opera în lume în funcție de influențele familiale și de mediu, de cât de în siguranță s-a simțit și felul în care i s-au răspuns nevoilor afective și fizice încă din copilărie.

Astfel, fie pentru a ne proteja, fie pentru a ne simți acceptați, fie pentru a putea „supraviețui”, am luat anumite decizii în mod inconștient care au reprezentat fundația devenirii noastre ulterioare. De exemplu, un copil care este ignorat în mod repetat și căruia nu îi sunt satisfăcute nevoile, indiferent de nivelul de distres manifestat, poate decide la nivel inconștient că nu este o ființă valoroasă care să merite grijă, afecțiune și respect din partea celorlalți. Poate să învețe că nevoile sale nu contează, că este mai bine să le nege sau să le reprime ori că nu ar trebui să existe deloc.

Învățăm, de asemenea, cm este bine să fim, ce atitudini și comportamente ne ajută să evităm pericole ori să obținem ceea ce avem nevoie. De exemplu, un copil care este certat în permanență sau pedepsit pentru că pune întrebări, vorbește prea mult sau se joacă prea zgomotos învață că este mai bine să nu își exprime emoțiile pentru că îi deranjează pe cei din jur, că exprimarea de sine ori curiozitatea îi cauzează probleme, așa că mai bine devine tăcut și timid. Un copil care primește atenție doar atunci când este bolnav învață că este bine să fii bolnav, sensibil, fragil sau neajutorat pentru a fi luat în seamă.

Toate aceste tipare de comportament și maniere de a ne raporta la lume se întăresc cu trecerea timpului și ajungem să le purtăm după noi până la vârste înaintate chiar dacă nu ne mai sunt benefice, ele reprezentând, de fapt, mecanisme de apărare formate în copilărie. De aceea este important să conștientizăm ce credințe și atitudini sunt funcționale și constructive și care dintre ele sunt responsabile de haosul sau drama din viața noastră, de experiențele negative care aparent ni se tot repetă și nu înțelegem de ce...

Te invit sa citesti mai departe articolul accesand link-ul din primul comentariu.

20/10/2024

29/09/2024

Cum recunoști momentele când să spui „nu”?

Într-o societate care adesea pune preț pe conformitate în locul autenticității, a învăța să spui „nu” reprezintă atât un gest de autoprotecție și împuternicire, cât și o abilitate practică.

Importanța de a învăța să spui „nu”

A spune „nu” este un act de respect și grijă față de sine. Prin acest simplu cuvânt, nu doar că ne protejăm resursele de timp și energie, dar și transmitem lumii un mesaj clar: merităm să ne protejăm și să ne prețuim. Aceasta ajută la stabilirea unor relații bazate pe respect reciproc și considerație, în care limitele și nevoile fiecăruia sunt recunoscute și onorate.

Este, de asemenea, o respingere a ideii că valoarea noastră depinde de capacitatea noastră de a satisface nevoile altora. Prin prioritizarea bunăstării noastre, ne revendicăm viața și refuzăm să ne trădăm pe noi înșine.

Cum să recunoști când să spui „nu”

A recunoaște când să spui „nu” implică cultivarea conștientizării de sine și dezvoltarea abilității de a evalua situațiile cu atenție. Acest lucru înseamnă să fim atenți la propriile noastre emoții, gânduri și reacții în diferite situații pentru a deveni mai conștienți de ceea ce simțim și de motivele pentru care reacționăm în anumite feluri.

Reacțiile noastre viscerale sau instinctele noastre, pot fi indicatori valoroși atunci când ne gândim dacă să acceptăm sau nu o cerere. De fiecare dată când cineva ne cere ceva, ar trebui să ne acordăm un moment pentru a verifica cm ne simțim fizic și emoțional. Dacă simțim tensiune, disconfort sau anxietate, acestea sunt semne că ar putea fi necesar să spunem „nu”.

Este important să evaluăm cm acceptarea unei cereri va afecta resursele noastre de timp, energie și atenție. Întrebă-te dacă ai cu adevărat capacitatea de a îndeplini cererea fără a sacrifica alte angajamente sau bunăstarea personală. Dacă răspunsul este negativ, este un semn că ar trebui să refuzi politicos...

Te invit sa citesti mai departe articolul accesand link-ul din primul comentariu.

18/08/2024

Iertarea prematură

Iertarea este adesea văzută ca piatra de temelie a vindecării emoționale. Suntem învățați că, prin iertare, ne eliberăm de poverile trecutului și ne acordăm permisiunea de a merge mai departe. Dar ce se întâmplă când iertarea vine prea devreme, înainte ca rănile să fie pe deplin recunoscute și procesate? Acest tip de iertare, cunoscut sub numele de iertare prematură, poate avea, paradoxal, efectul opus – acela de a ne menține blocați în cicluri de durere și resentimente.

Fiecare dintre noi are anumite răni emoționale, rezultate din experiențele dureroase ale trecutului. Aceste răni, adesea neglijate sau îngropate, continuă să ne influențeze prezentul în moduri pe care rareori le conștientizăm, însă recunoașterea și acceptarea lor reprezintă un prim pas către vindecare.

Iertarea adevărată este adesea precedată de procesul de exprimare a durerii, tristeții și furiei față de rănile trecutului, dar se vehiculează adesea recomandări legate de iertare care pot fi, în mod regretabil, nu doar neadecvate, însă chiar și dăunătoare. Este des întâlnită ideea că pentru a te vindeca, trebuie să adopți o atitudine de iertare absolută și definitivă. Această perspectivă îi poate răni și mai tare pe cei care provin din medii familiale disfuncționale, deoarece simplifică excesiv și generalizează un proces care este, în esență, profund personal și complex.

Când iertarea este forțată sau aplicată în contexte neadecvate - cm ar fi în cazul abuzurilor neplânse, în desfășurare sau de natură extrem de gravă - nu doar că nu ajută la avansarea în procesul de recuperare, dar poate chiar să împiedice progresul. O decizie prematură de a ierta, luată dintr-o perspectivă strict cognitivă, poate fi mai degrabă un act de negare sau reprimare a emoțiilor, menținând astfel durerea și furia legate de traumele suferite la distanță de sfera conștientă.

Iertarea autentică se distinge clar de această abordare prematură, fiind frecvent rezultatul unui doliu profund și autentic, de recunoaștere și plângere a pierderilor, lipsurilor și abuzurilor din copilărie. Nu există gândire sau intenție care să poată grăbi acest proces fără munca emoțională semnificativă care îl precede...

Te invit sa citesti mai departe articolul accesand link-ul din primul comentariu.

04/08/2024

De ce credem că avem mereu dreptate?

În general, oamenii tind să creadă ca au mereu dreptate sau că au argumente solide pentru a-și susține opiniile, chiar și atunci când acestea sunt contrazise de dovezi clare. De ce se întâmplă acest lucru? Acest fenomen este explicat de biasul de confirmare, un bias cognitiv care influențează modul în care percepem, interpretăm și reținem informațiile.

Tipuri de biasuri de confirmare

Biasul de căutare a informațiilor - apare atunci când oamenii caută activ informații care să le confirme credințele existente și ignoră sau evită informațiile contradictorii. De exemplu, o persoană pasionată de mașinile electrice, care este convinsă că acestea sunt cea mai bună soluție pentru problemele de mediu, va căuta informații si se va concentra pe articole care evidențiază avantajele mașinilor electrice, cm ar fi reducerea emisiilor de CO2 și costurile mai mici de întreținere, ignorând studiile care menționează impactul ecologic al producției de baterii sau al reciclării acestora.

Biasul de interpretare a informațiilor - acest tip de bias se manifestă atunci când oamenii interpretează informațiile ambigue într-un mod care le susține convingerile. Interpretarea selectivă poate duce la concluzii greșite sau la întărirea unor idei preconcepute. De exemplu, o persoană care este convinsă că un anumit mod de parenting este cel mai bun, citește un articol despre diverse stiluri de creștere a copiilor. Deși articolul prezintă multiple perspective și subliniază că nu există o metodă universală ideală, persoana interpretează toate exemplele de succes ale metodei sale preferate ca fiind dovada supremă a superiorității acesteia.

Biasul de memorie - biasul de memorie implică tendința de a ne aminti informațiile care confirmă convingerile noastre și de a uita sau distorsiona informațiile care le contrazic. Aceasta poate duce la o percepție distorsionată a realității și la întărirea unor idei eronate. De exemplu, o persoană crede că nu este apreciată la locul de muncă își amintește toate momentele în care colegii sau superiorii nu i-au recunoscut meritele, dar uită de multele momente când a fost lăudată sau apreciată pentru munca ei, accentuându-și astfel sentimentul de subapreciere.

Te invit sa citesti mai departe articolul accesand link-ul din primul comentariu.

21/07/2024

Criticul exterior – ce este, cm se manifestă, cm poate fi gestionat?

Criticul exterior reprezintă acea parte a minții noastre care ne determină să-i vedem pe ceilalți ca fiind defectuoși și nedemni de încredere. Acest mecanism psihologic este adesea o consecință a abuzurilor, abandonului sau neglijenței suferite în copilărie, determinându-ne să fim excesiv de critici și neîncrezători față de cei din jur.

Criticul exterior se dezvoltă ca răspuns la părinții sau îngrijitorii care au fost percepuți ca fiind prea periculoși pentru a fi de încredere. Funcția inițială a acestuia a fost de a ne ajuta să fim hiperconștienți de cele mai subtile semnale că părinții noștri se comportau în moduri periculoase. Cu timpul, începem să internalizăm credința că toți oamenii se vor dovedi la fel de nedemni de încredere ca părinții noștri.

Prin această atitudine ajungem să ne izolăm, enumerând defectele exagerate ale celor din jur și potențialele lor trădări. Ironia este că, în încercarea de a ne proteja de abandon, criticul exterior ne împinge mai adânc în izolare.

Copiii care sunt abuzați sau neglijați învață să-și reprime furia provocată de acele abuzuri, deoarece de cele mai multe ori exprimarea furiei înrăutățea situația. Așadar, această furie nu dispare, ci se acumulează sub forma unor resentimente care alimentează ulterior criticul exterior să observe pericole și greșeli la toți cei din jur.

Furia neexprimată din copilărie este transferată asupra altora într-o manieră pasiv-agresivă prin: găsirea de țapi ispășitori, distanțarea emoțională, complimentele cu dublu sens, ascultarea deficitară, glumele răutăcioase, refuzul de a oferi validare și apreciere, neîndeplinirea angajamentelor etc...

Te invit sa citesti mai departe articolul accesand link-ul din primul comentariu.

07/07/2024

Te gândești obsesiv la fostul/a partener/ă?

Atunci, când dragostea devine o obsesie nesănătoasă, trăim experiențe care, deși par a fi dominate de pasiune, ne pot aduce mai multă suferință decât fericire, transformând fiecare zi într-o luptă pentru echilibru emoțional.

Despărțirile sunt adesea complicate și dureroase, putând lăsa în urmă furie, frustrare sau tristețe, chiar și atunci când suntem noi cei care alegem să punem capăt relației. Uneori reușim să ne revenim la câteva luni după ce relația s-a încheiat, dar alteori nu reușim să trecem peste, rămânând blocați în sentimente sau gânduri obsesive legate de fostul partener

Obsesia este un ciclu de gânduri repetitive și intruzive legate de o persoană sau o situație, care ne consumă mult timp și energie emoțională. Obsesia pentru un fost partener poate avea la bază incapacitatea de a accepta schimbarea, teama de necunoscut, sentimentul de lipsă de control, sentimentul de respingere, frica de singurătate, idealizarea relației trecute și a partenerului, anumite dorințe sau nevoi neîmplinite ș.a.m.d. Aceasta ne poate împiedica să ne bucurăm de prezent, să ne facem planuri de viitor, să ne deschidem în fața oportunităților sau să ne construim relații noi.

Această obsesie poate avea legătură și cu felul în care procesăm despărțirea și semnificația pe care o acordăm relației pierdute. Unii oameni pot căuta în mod neîncetat răspunsuri la întrebări care îi frământă, în timp ce alții pot refuza să accepte realitatea despărțirii. Acest refuz poate fi alimentat de faptul că ne amintim numai de lucrurile frumoase, idealizând relația și ignorând problemele fundamentale care au condus la despărțire.

Semne că ai o obsesie față de fostul/a partener/ă

Dacă ești prins în capcana gândurilor obsesive despre fostul partener, acest lucru îți poate crea o stare intensă de disconfort și îți poate afecta negativ calitatea vieții. Care sunt, așadar, semnele?..

Te invit sa citesti mai departe articolul accesand link-ul din primul comentariu.

23/06/2024

Eliberarea din colivia socială – descoperă-ți propria voce!

Mulți dintre noi trăim în „colivii sociale”, unde așteptările și normele impuse de familie, prieteni sau societate ne limitează comportamentul și exprimarea de sine. Cum recunoști „colivia socială”?

- teama de judecata celorlalți - dacă te simți constant preocupat de ce vor spune sau gândi ceilalți despre tine, este un indiciu că trăiești sub presiunea așteptărilor sociale. Această teamă poate duce la anxietate și la evitarea acțiunilor care îți reflectă adevărata identitate;

- conformism excesiv - îți ajustezi comportamentul pentru a te încadra în normele sociale, chiar dacă acestea nu reflectă adevărata ta persoană;

- lipsa de autenticitate - simți că nu îți poți exprima adevăratele gânduri și sentimente. Lipsa de autenticitate poate duce la sentimente de neîmplinire și frustrare, deoarece trăiești în conformitate cu așteptările altora, mai degrabă decât cu propriile tale valori și dorințe;

- dificultatea de a lua decizii în mod independent - dacă ai dificultăți în a lua decizii fără a căuta aprobarea sau consimțământul celorlalți, acesta este un alt semn că ai putea să te afli într-o „colivie socială”. A fi dependent de validarea externă poate limita capacitatea ta de a lua decizii care reflectă cu adevărat cine ești și ce îți dorești în viață;

- sentimente de vinovăție și rușine - te simți vinovat sau rușinat atunci când încerci să faci ceva diferit sau să ieși din tiparele sociale impuse. Aceste emoții negative te pot împiedica să-ți urmezi propriile dorințe și să-ți explorezi potențialul.

Una dintre cele mai mari bariere în calea schimbării personale este teama că cei din jurul nostru nu vor accepta noua noastră identitate. Această teamă este adesea alimentată de dorința celorlalți de a menține status quo-ul. De ce se tem ceilalți de schimbarea ta?..

Te invit sa citesti mai departe articolul accesand link-ul din primul comentariu.

09/06/2024

De ce ne este greu să renunțăm la persoanele care NU ne iubesc?

Relațiile umane sunt complexe și pline de nuanțe, iar uneori ne găsim în situația paradoxală de a fi incapabili să renunțăm la relațiile care nu numai că nu contribuie la fericirea noastră, dar ne și epuizează emoțional.

De ce ne este greu?

Unul dintre motivele fundamentale este frica de singurătate . Singurătatea nu este doar un spațiu „gol”, ci este un spațiu în care ne confruntăm cu noi înșine, cu gândurile și emoțiile noastre, cu golurile noastre interioare pe care, poate, am prefera să le ignorăm. Pentru mulți, aceasta este o perspectivă mai înfricoșătoare decât a rămâne într-o relație nesatisfăcătoare. Singurătatea este adesea stigmatizată, asociată cu eșecul personal sau cu incapacitatea de a fi iubiți, ceea ce poate amplifica dependența de o relație disfuncțională.

Pe de altă parte, speranța joacă, de asemenea, un rol important în dificultatea de a renunța. Sperăm că, poate, într-o zi, persoana respectivă se va schimba și ne va oferi iubirea pe care o dorim atât de mult. Această speranță poate fi atât de puternică, încât să eclipseze realitatea situației actuale și să ne țină ancorați în relații nesănătoase. Ea poate fi întărită de momentele sporadice în care partenerul manifestă afecțiune sau atenție, dând naștere unui ciclu vicios de așteptare și dezamăgire.

În plus, dacă am investit timp, efort și sentimente într-o relație, poate fi extrem de dificil să acceptăm că aceste resurse au fost cheltuite degeaba. Astfel, continuăm să investim în relație, sperând că situația se va îmbunătăți, deși obiectiv nu există semne care să indice o schimbare pozitivă.

Adesea, este mai ușor să negăm realitatea decât să ne confruntăm cu dificultatea unei despărțiri. Negarea poate servi ca un mecanism de apărare pentru a evita suferința imediată, dar pe termen lung perpetuează nefericirea.
..
Te invit sa citesti mai departe articolul accesand link-ul din primul comentariu.

26/05/2024

Iertarea prematură

Iertarea este adesea văzută ca piatra de temelie a vindecării emoționale. Suntem învățați că, prin iertare, ne eliberăm de poverile trecutului și ne acordăm permisiunea de a merge mai departe. Dar ce se întâmplă când iertarea vine prea devreme, înainte ca rănile să fie pe deplin recunoscute și procesate? Acest tip de iertare, cunoscut sub numele de iertare prematură, poate avea, paradoxal, efectul opus – acela de a ne menține blocați în cicluri de durere și resentimente...

Când iertarea este forțată sau aplicată în contexte neadecvate - cm ar fi în cazul abuzurilor neplânse, în desfășurare sau de natură extrem de gravă - nu doar că nu ajută la avansarea în procesul de recuperare, dar poate chiar să împiedice progresul. O decizie prematură de a ierta, luată dintr-o perspectivă strict cognitivă, poate fi mai degrabă un act de negare sau reprimare a emoțiilor, menținând astfel durerea și furia legate de traumele suferite la distanță de sfera conștientă...

Iertarea și limitările sale

Acceptând că există anumite acțiuni care pot fi greu de iertat, ne putem concentra mai mult pe iertarea noastră (un copil abuzat va simți vinovăție chiar și atunci când este adult) și pe eliberarea de greutățile interioare. Compasiunea pentru sine și înțelegerea propriei noastre călătorii sunt esențiale în acest proces.

Este important, așadar, să recunoaștem că există forme de abuz atât de severe încât iertarea nu constituie o opțiune viabilă. Printre acestea se numără actele de cruzime conștientă, sociopatia și diverse forme de abuz extrem, inclusiv incestul parental...

Te invit sa citesti mai departe articolul accesand link-ul din primul comentariu.

19/05/2024

Îndrăznește să visezi – cm să-ți transformi visurile în realitate

Îndrăznește să visezi este un apel la acțiune pentru a te reconecta cu sinele tău autentic. Visurile sunt ferestre spre potențialul nostru neexplorat și puncte de întâlnire între dorințe profunde și posibilități infinite. A visa ne permite să reimaginăm și să remodelăm realitățile noastre, oferindu-ne o cale de acces către o viață mai împlinită și mai autentică.

Cum să îți identifici visurile autentice

Înainte de a putea urmări un vis, trebuie să ne asigurăm că este cu adevărat al nostru. Mulți dintre noi confundă așteptările societății sau ale familiei cu ceea ce noi înșine ne dorim cu adevărat. Pentru a identifica visurile noastre autentice ne pot veni în ajutor:

- introspecția și autoevaluarea - alocă-ți timp pentru a reflecta la propriile gânduri și sentimente. Scrierea acestora într-un jurnal poate ajuta la clarificarea a ceea ce contează cu adevărat pentru tine. Observă temele recurente sau dorințele și aspirațiile care reapar în scrierile tale.

Identifică ce valori sunt importante pentru tine. Acestea pot include libertatea, succesul, integritatea, creativitatea etc. Visurile tale autentice vor fi aliniate cu aceste valori;

- explorarea pasiunilor și intereselor - adesea, visurile noastre se nasc din pasiunile și interesele noastre profunde. Identifică ce activități îți aduc cea mai mare bucurie și satisfacție;

- experimentarea - încearcă noi hobby-uri sau activități. Acest lucru poate deschide uși către noi posibilități și poate revela pasiuni ascunse;

- feedback-ul celorlalți - uneori, prietenii sau familia pot observa în tine talente sau pasiuni pe care tu însuți le-ai putea neglija.

După ce ai o idee mai clară despre ce îți dorești cu adevărat, este timpul să transformi aceste visuri în obiective concrete...

Te invit sa citesti mai departe articolul accesand link-ul din primul comentariu.